vineri, 9 septembrie 2016

O scrisoare de dragoste pentru tine (nu îți imaginezi de la cine)

„Vorbește cu mine, eliberează-te de greutățiile și friciile tale. Am mereu timp pentru tine”

De Oleada Joven

Fiul meu,
Probabil nu mă cunoști, dar Eu știu totul despre tine. Știu când te așezi și când te ridici, cunosc fiecare pas pe care-l faci și știu numărul exact al firelor de păr al capului tău, pentru că ai fost făcut după  chipul Meu. Te-am cunoscut înainte ca tu să te naști, te-am ales încă de la început, nu ai fost o eroare, întrucât fiecare zi a vieții tale este scrisă în Cartea Mea. Ai fost creat într-un mod minunat, Eu te-am alcătuit în pântecele mamei tale.

Cine nu mă cunoaște mă prezintă în mod greșit, nu sunt nici departe și nici supărat, ci sunt expresia perfectă a iubirii, manifestată în Fiul Meu Isus...și dorința Mea este să te iubesc, pur și simplu deoarece ai fost creat ca să fii fiul Meu și Eu să fiu Tatăl tău.

Eu sunt sunt cel care cunoaște fiecare nevoie a ta, planul meu pentru viitor este plin de speranță. Eu te iubesc cu o iubire eternă. Sunt aproape de tine să te salvez, în tine mă desfătez și mă bucur.... Nu voi înceta niciodată să-ți dăruiesc binele: dacă asculți cuvântul Meu și trăiești după el, vei fi comoara Mea prețioasă.

Vreau din toată inima Mea și din tot sufletul Meu ca tu să prosperi, vreau să-ți arăt lucruri mari și minunate. Dacă mă cauți din toată inima mă găsești.... Caută alesul tău în Mine și eu îți voi dărui după inima ta. Eu sunt cel care face să prindă viață în tine ceea ce vrei. Sunt puternic, și pot să fac multe lucruri pentru tine, mult mai multe decât îți poți imagina.

Sunt Tatăl căre te consolează în orice împrejurare, sunt alături de tine atunci când sufletul tău este rănit. Văd că uneori ești foarte departe de Mine, și îmi e frică să nu te pierd pentru totdeauna. Ieri te-am văzut foarte trist și aș fi vrut să îndepărtez de la tine tristețea. Am strigat, dar nu ai venit să mă cauți. Te-am văzut vorbind cu prietenii tăi, iar apoi am mers împreună cu tine pe drumul spre casă.  Am văzut prin ochii tăi ceea ce privești, ceea ce ți-a provocat multă nostalgie. Aș fi vrut ca tu să mă asculți. Dar nu a fost așa, și am așteptat toată ziua.

Ți-am dăruit seri frumoase și răcoroase să te poți odihni mai bine. Te-am așteptat, după o zi încărcată, dar n-ai venit. Noaptea trecută te-am văzut dormind și am vrut să-ți ating fruntea. Ți-am trimis razele lunii să văd dacă te-ai trezit, dar ai continuat să dormi.

Îți vorbesc prin foșnetul frunzelor copacilor și prin parfumul florilor, strig către tine prin râurile munților, și prin păsări cânt iubirea Mea pentru tine. Te încălzesc cu căldura soarelui și parfumez aerul cu aroma naturii. Ascult tăcerea din lăuntrul tău și încerc să trezesc în tine dorințele cele mai bune. Nu sunt departe, sunt în sufletul tău. Dăruie o gingașă privire de iubire celor de lângă tine și mă vei găsi, în orice moment.

Astăzi am căutat pe cineva ca să-mi împrumute mâinile sale să-ți scriu, de astăzi înainte îți voi scrie direct în suflet. Dacă îmi permiți, trebuie doar să-mi zici ”DA”... Știu că e dificil să trăiești în această lume, e cu adevărat, dar dacă te încrezi în Mine îți voi da forțe noi.  Începând de astăzi. Vorbește cu mine, eliberează-te de  greutățiile și friciile tale. Am mereu timp pentru tine, povestește-mi orice, plânge dacă vrei, voi șterge fiecare lacrimă și îți voi mângăia fața.

Să mă chemi la orice oră în zi și în noapte, nu dorm niciodată și îți voi răspunde. Dacă tu vei reuși să privești universul cu iubire, să te vezi în oglindă cu umilință, să arăți duioșie oricui îți surâde, milă cui îți cere compasiune și iertare cui te face să plângi...vocea Mea va deveni gândul tău.

Precum păstorul conduce oile sale, așa te voi conduce aproape de inima Mea. Într-o zi voi șterge fiecare lacrimă din ochii tăi și voi elimina toată durerea de care ai suferit pe Pământ. Te iubesc mult, atât de mult încât L-am trimis pe Fiul Meu Isus ca tu să ai viața eternă. În Isus am revelat iubirea Mea pentru tine. A venit să-ți demonstreze că Eu sunt de partea ta, nu contra ta. A venit să-ți spună că nu voi pomeni niciodată păcatele tale. Isus a murit ca tu să poți să te împaci cu Mine, moartea Sa a fost expresia maximă a iubirii mele pentru tine... Am dat totul ca să am iubirea ta....

Hai acasa și celebrează sărbătoarea cea mai mare pe care Cerul a văzut-o vreodată... Am fost mereu, și voi rămâne, Tatăl tău. Întrebarea e: vrei să fii fiul Meu? Stau cu brațele deschise, te aștept. Trebuie doar să-L primești pe Fiul Meu în inima ta.

Te îmbrățișez și nu plec. Rămân lângă tine. Te iubesc!

Cu afecțiune: tatăl tău, Dumnezeu.

Traducere: AMR

Sursa