La Editura Surorilor Lauretane din Baia-Mare, a apărut cartea Preasfinţiei Sale Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, intitulată: Viața ca o profeție. Alungând umbra clipelor ce nu sunt.
Reunind meditaţii la Evangheliile duminicilor de peste an, publicate pe paginae-communio.ro, actualul volum, apărut ca o continuare la carteaReîntoarcerea la vestea cea bună. Mici răsfrângeri ale unei mari lumini, valorizează prezentul ca și loc privilegiat al întâlnirii cu Dumnezeu: “Evanghelia ne aduce aminte că Dumnezeu acţionează în prezent. În acest moment. Este singurul timp pe care îl avem cu adevărat la dispoziţie.Trecutul nu mai există, viitorul nu există încă. Dacă trăim în aceste spaţii temporale e ca şi cum am fi morţi. Singura soluţie este aceea de a încredinţa umbrele clipelor ce nu mai sunt şi ale celor gata să se nască, luminii Spiritului Sfânt”.
Titlul cărţii este dat de o reflecție ce pleacă de la întrebări existențiale pentru a ajunge la o profesiune de credință: “Oare poate ieşi ceva bun din banalele noastre vieţi? Din atât de obişnuite existenţe ca şi cele ale noastre? Depinde doar de noi! Fiindcă îngerul păzitor e tot timpul de-a dreapta noastră. Ne sfătuieşte încontinuu, pentru ca planul şi profeţia pe care Dumnezeu le are cu fiecare dintre noi să se contureze tot mai mult. Ne înştiinţează de pericolele şi de Irozii ce încearcă să sufoce suflul divin din vieţile noastre. Putem rămâne doar simpli tâmplari, ce să ne construim singuri, din beţigaşe de lemn, viaţa şi destinul; sau putem decide să ascultăm vocea lui Dumnezeu prin glasul îngerului, şi să-l lăsăm pe El să ne arate planurile şi profeţiile pentru care am fost creaţi. Făcând spaţiu în visele noastre îngerilor Domnului, Isus va creşte în inimile şi în familiile noastre, iar viaţa noastră va deveni o profeţie!”

ACC