Doi creștini au plantat câte un măr în faţa casei. Când a venit vremea să se coacă merele, primul s-a uitat furios la pomul lui: nu avea nici măcar un măr. Când s-a apropiat de casa vecinului, s-a înfuriat și mai tare: ramurile din pomul vecinului său gemeau de greutatea unor fructe minunate.
Atunci el i-a spus fratelui său:
– Explică-mi și mie cum vine asta. Am plantat pomii în același timp, slujim aceluiași Dumnezeu. Cum se face că ţie ţi-a dat așa multe mere și mie nu? Celălalt a răspuns:
– Poate nu te-ai rugat pentru pomul tău.
– Cum! Nu m-am rugat?, a strigat primul. M-am rugat în fiecare zi: „Doamne dă ploaie! Doamne, destul cu ploaia! Doamne, acum e nevoie de soare; acum e prea mult, o să-mi usuce pomul.” N-am neglijat nicio clipă rugăciunea și totul a fost zadarnic. Tu cum ai făcut?
Vecinul i-a răspuns:
– Nu sunt atât de priceput la rugăciune cum ești tu. M-am rugat numai o dată, la început, în felul acesta: „Tată, am sădit un măr și aș vrea să aibă fructe la timpul cuvenit. Nu știu de câtă ploaie sau de cât soare are nevoie. Tu ești un grădinar mai experimentat decât mine. Tu ai creat Raiul și toţi pomii cresc sub îndrumarea Ta. Dăruiește-mi mere la timpul potrivit.”
