M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă… Aşteptam să-Mi spui douătrei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru ce urma să realizezi azi. Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: „Bună dimineaţa!”Am observat că erai mult prea preocupat să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu. Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea!
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că, fiind atât de ocupat, nu ai avut nici atunci timp să-Mi adresezi măcar două vorbe.
Seara, când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi am trimis o ploaie măruntă ca să-ţi alunge stresul. Am crezut că făcându-ţi această plăcere, îţi vei aminti de Mine… în schimb, supărat, M-ai înjurat. Doream atât de mult să-Mi vorbeşti! Oricum ziua încă nu se sfârşise…
Ai pornit televizorul şi, în timp ce urmăreai programul preferat, am aşteptat. Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine. Văzându-te aşa de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă… am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele. Era aşa frumos… păcat că n-ai observat! Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru TINE! Am mai multă răbdare decât îţi poţi imagina… Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jur. Te iubesc atât de mult încât te voi răbda!
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că, poate azi, Îmi vei acorda câteva clipe din timpul pe care ţi l-am dăruit. Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău frumos!
Al tău Tată, Dumnezeu