De Pr. Carlos Padilla
De câte ori în viață trecem prin experiențe pe care nu le înțelegem și care pe neașteptate, într-o zi, pe cale, încep să aibă sens și se așează la locul potrivit”.
Atunci înțelegem că acel moment dificil sau aceea persoană cărei nu i-am dat multă importanță a fost crucială în drumul meu și în creșterea mea.
Ne dorim să înțelegem totul imediat. Ne-ar plăcea să cunoaștem sensul întregului drum și să descoperim mereu mâna ce ne ghidează.
De aceea uneori sunt momente când vedem viața în plinătatea ei, cum o vede Dumnezeu. Vedem și cum Dumnezeu ne conduce. Privind înapoi, pare că au sens multe lucruri. Este mai ușor să vedem lucrurile ca Dumnezeu, în El au sens.
Părintele Josef Kentenich zicea: ”Viața mea este un covor văzut pe dos. Câte fire împletite! Munca mea este să văd covorul pe față. Privind covorul pe față ce văd? Chiar dacă pe dos se văd multe fire împletite, pe față este armonie!”
Cu mâna Sa iubitoare Dumnezeu ne conduce. Poate nu o văd în momentele întunecate prin care trec, când nimic nu este clar.
În acele momente nu știu bine ce vrea Dumnezeu, nici măcar ce vreau eu. Nu înțeleg planul Său, nu percep iubirea Sa. Vedem firele împletite și ne răzvrătim împotriva vieții.
Nu vreau să trăiesc fără lumină. Nu vreau tristețe. Vreau să fiu mereu fericit. Viața pentru noi de multe ori e doar o succesiune de zile. Unele întunecate, altele însorite. Unele triste, altele fericite.
Pentru Dumnezeu, însă, e mereu același drum, drumul fericirii noastre. Dumnezeu ne dăruiește momente de care să ne prindem, momente care devin stânca de care să ne susținem toată viața.
E adevărat că ne-ar plăcea să percem tot timpul iubirea Sa, toată afecțiunea și protecția în viața noastră, dar nu se întâmplă așa. În timpul Botezului, îmi place să zic că în acele clipe Dumnezeu îmbrățișează copilul.
Uit, dar Dumnezeu mă binecuvântează fiind copil, și nu uită niciodată sigiliul Său de iubire. Imprimă iubirea Sa în inima mea pentru totdeauna. Îi aparțin pentru eternitate.
Apoi viața ne tulbură, e adevărat, și drumurile se împletesc. Uităm iubirea Lui. Nu ne mai amintim îmbrățișarea Lui, nici privirea Lui, nici surâsul Lui. Ne rămâne doar gustul amar al pierderii. În tumultul vieții încetăm să mai atingem iubirea Lui, ce e mereu aproape de noi.
Da, în acele clipe poate nu ajunge să îmi amintesc că într-o anumită zi El m-a binecuvântat când eram copil. Dar e adevărat. Am fost consacrat ca și fiu pentru totdeauna. Chiar dacă eu uit, Dumnezeu nu uită niciodată. Cu toate acestea nu încetez să văd în fiecare zi cât e de dificil pentru omul de astăzi să perceapă iubirea Lui Dumnezeu în viața sa.
Zicea părintele Kentenich: ”Să fiu convins că mă iubește, și că eu pot să fiu ceva pentru El. Sună comic ca eu să fiu ceva pentru El, dar depersonalizarea noastră a propus multe. Da, zicem că aceasta e umilință, dar nu e umilință!
Trebuie să fiu ceva pentru Dumnezeu? Da, e limpede că pot să fiu ceva pentru Dumnezeu, întrucât m-a creat ca ființă liberă. El dorește colaborarea mea. Vrea colaborarea mea; pot să fiu ceva pentru El.
Dacă am reuși să convingem pe majoritatea credincioșilor, acolo unde lucrăm, că ei sunt obiectul iubirii Lui Dumnezeu, în ei s-ar trezi tot ceea ce este nobil. Dar în general nu reușim”.
Este dificil să ne știm iubiți de Dumnezeu în profunzime. Să convingem pe cineva de iubirea Lui Dumnezeu pentru el. Când aceea iubire e slabă în viața noastră, cât de dificil este să reușim să atingem iubirea lui Dumnezeu!
Momentele în care știm că suntem iubiți de cineva, de persoane concrete, de Dumnezeu însuși, sunt momente de lumină. O lumină puternică care ne ajută să vedem cât valorăm pentru Dumnezeu.
Sunt clipe în care nu contează altceva deoarece avem ceea ce e mai important. Nu mai contează păcatele mele, nici trecutul sau viitorul meu. Contează doar iubirea lui Dumnezeu care mă cuprinde.
Clipe în care valorez nu pentru ceea ce am făcut nici pentru ceea ce sunt, ci sunt iubit fără să se țină cont de meritele mele. Iubirea nu se merită niciodată. Sunt iubit în mod gratuit și unic.
Sunt momentele în care totul se blochează și lumina învinge întunericul. Mi-ar plăcea să am mai multă lumină în viața mea. Mai multe momente gratuite, în care nu trebuie să demostrez nimic și în care pot să fiu eu însumi. Vreau mai multe momente de soare și mai puține de întuneric. Mai multă iubire de la Dumnezeu și de la oameni.
Traducere: AMR
De câte ori în viață trecem prin experiențe pe care nu le înțelegem și care pe neașteptate, într-o zi, pe cale, încep să aibă sens și se așează la locul potrivit”.
Atunci înțelegem că acel moment dificil sau aceea persoană cărei nu i-am dat multă importanță a fost crucială în drumul meu și în creșterea mea.
Ne dorim să înțelegem totul imediat. Ne-ar plăcea să cunoaștem sensul întregului drum și să descoperim mereu mâna ce ne ghidează.
De aceea uneori sunt momente când vedem viața în plinătatea ei, cum o vede Dumnezeu. Vedem și cum Dumnezeu ne conduce. Privind înapoi, pare că au sens multe lucruri. Este mai ușor să vedem lucrurile ca Dumnezeu, în El au sens.
Părintele Josef Kentenich zicea: ”Viața mea este un covor văzut pe dos. Câte fire împletite! Munca mea este să văd covorul pe față. Privind covorul pe față ce văd? Chiar dacă pe dos se văd multe fire împletite, pe față este armonie!”
Cu mâna Sa iubitoare Dumnezeu ne conduce. Poate nu o văd în momentele întunecate prin care trec, când nimic nu este clar.
În acele momente nu știu bine ce vrea Dumnezeu, nici măcar ce vreau eu. Nu înțeleg planul Său, nu percep iubirea Sa. Vedem firele împletite și ne răzvrătim împotriva vieții.
Nu vreau să trăiesc fără lumină. Nu vreau tristețe. Vreau să fiu mereu fericit. Viața pentru noi de multe ori e doar o succesiune de zile. Unele întunecate, altele însorite. Unele triste, altele fericite.
Pentru Dumnezeu, însă, e mereu același drum, drumul fericirii noastre. Dumnezeu ne dăruiește momente de care să ne prindem, momente care devin stânca de care să ne susținem toată viața.
E adevărat că ne-ar plăcea să percem tot timpul iubirea Sa, toată afecțiunea și protecția în viața noastră, dar nu se întâmplă așa. În timpul Botezului, îmi place să zic că în acele clipe Dumnezeu îmbrățișează copilul.
Uit, dar Dumnezeu mă binecuvântează fiind copil, și nu uită niciodată sigiliul Său de iubire. Imprimă iubirea Sa în inima mea pentru totdeauna. Îi aparțin pentru eternitate.
Apoi viața ne tulbură, e adevărat, și drumurile se împletesc. Uităm iubirea Lui. Nu ne mai amintim îmbrățișarea Lui, nici privirea Lui, nici surâsul Lui. Ne rămâne doar gustul amar al pierderii. În tumultul vieții încetăm să mai atingem iubirea Lui, ce e mereu aproape de noi.
Da, în acele clipe poate nu ajunge să îmi amintesc că într-o anumită zi El m-a binecuvântat când eram copil. Dar e adevărat. Am fost consacrat ca și fiu pentru totdeauna. Chiar dacă eu uit, Dumnezeu nu uită niciodată. Cu toate acestea nu încetez să văd în fiecare zi cât e de dificil pentru omul de astăzi să perceapă iubirea Lui Dumnezeu în viața sa.
Zicea părintele Kentenich: ”Să fiu convins că mă iubește, și că eu pot să fiu ceva pentru El. Sună comic ca eu să fiu ceva pentru El, dar depersonalizarea noastră a propus multe. Da, zicem că aceasta e umilință, dar nu e umilință!
Trebuie să fiu ceva pentru Dumnezeu? Da, e limpede că pot să fiu ceva pentru Dumnezeu, întrucât m-a creat ca ființă liberă. El dorește colaborarea mea. Vrea colaborarea mea; pot să fiu ceva pentru El.
Dacă am reuși să convingem pe majoritatea credincioșilor, acolo unde lucrăm, că ei sunt obiectul iubirii Lui Dumnezeu, în ei s-ar trezi tot ceea ce este nobil. Dar în general nu reușim”.
Este dificil să ne știm iubiți de Dumnezeu în profunzime. Să convingem pe cineva de iubirea Lui Dumnezeu pentru el. Când aceea iubire e slabă în viața noastră, cât de dificil este să reușim să atingem iubirea lui Dumnezeu!
Momentele în care știm că suntem iubiți de cineva, de persoane concrete, de Dumnezeu însuși, sunt momente de lumină. O lumină puternică care ne ajută să vedem cât valorăm pentru Dumnezeu.
Sunt clipe în care nu contează altceva deoarece avem ceea ce e mai important. Nu mai contează păcatele mele, nici trecutul sau viitorul meu. Contează doar iubirea lui Dumnezeu care mă cuprinde.
Clipe în care valorez nu pentru ceea ce am făcut nici pentru ceea ce sunt, ci sunt iubit fără să se țină cont de meritele mele. Iubirea nu se merită niciodată. Sunt iubit în mod gratuit și unic.
Sunt momentele în care totul se blochează și lumina învinge întunericul. Mi-ar plăcea să am mai multă lumină în viața mea. Mai multe momente gratuite, în care nu trebuie să demostrez nimic și în care pot să fiu eu însumi. Vreau mai multe momente de soare și mai puține de întuneric. Mai multă iubire de la Dumnezeu și de la oameni.
Traducere: AMR
