vineri, 21 aprilie 2017

Un copil își salvează tatăl dintr-un accident și atribuie meritul îngerilor



Pe 30 iulie 2016, în Idaho (SUA), un copil în vârstă de 8 ani a salvat viața tatălui său, după ce o mașină la care acesta lucra a căzut peste el și i-a strivit trupul.
Micuțul J.T. Parker, fratele său mai mare Mason de 17 ani și tatăl lor se aflau în curtea casei atunci când a avut loc accidentul. Văzând cele întâmplate și fiind unicul care putea să acorde de îndată un ajutor, deoarece fratele mai mare a părăsit curtea, J.T. a luat imediat un cric și a încercat să ridice mașina.
„Nu mă puteam mișca”, a spus Stephen, tatăl celor doi. „Eram complet blocat. Totul era în mâinile lui J.T. Nu credeam că poate să ridice mașina și mă gândeam că totul este terminat”.
După ridicarea mașinii, J.T. a plecat în căutarea fratelui mai mare pentru ca acesta să anunțe serviciul de urgență. La sosirea ambulanței s-a putut constata că Stephen avea doar câteva coaste fracturate. „Niciun organ intern nu a fost afectat. A fost un miracol”, a declarat Stephen, care a revenit acasa după doar 2 zile.
O săptămână mai târziu, părinții lui J.T., și-au filmat fiul în timp ce acesta încerca să ridice din nou mașina. De această dată însă nu a mai reușit. Atunci când l-au întrebat de unde a avut putere să o ridice în ziua accidentului, acesta a răspuns pur și simplu: „Îngerii”.
„Cred că bunicul meu și sora mea, ambii decedați, l-au ajutat”, a afirmat Stephen. Apoi mama băiatului, Jodi, a spus: „Acest lucru reprezintă un miracol. Alfel nu aș putea să-mi explic. Cred că avem responsabilitatea de a le spune oamenilor că miracolele există”.

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:it.aleteia.org