Înainte de vizita Papei Francisc la cele două locuri emblematice ale vieții sfântului din Pietrelcina, care va avea loc pe 17 martie, iată povestea asistententului medical care a fost prezent la moartea călugărului capucin.
Peste câteva zile, Papa Francis va călători la Pietrelcina și San Giovanni Rotondo, cu ocazia centenarului apariției stigmatelor lui Padre Pio și a celei de-a 50-a aniversări a morții sale. Ocazie bună de a evoca acel 23 septembrie 1968, când moștenitorul spiritual al Sfântului Francisc de Assisi a părăsit acest pământ după ce și-a dedicat toată viața salvării sufletelor.
În celula sa din mănăstirea San Giovanni Rotondo, în noaptea de 22 spre 23 septembrie, asistentul medical Pio Miscio era de serviciu la spitalul Casa Sollievo della Sofferenza, spital fondat de sfântul capucin. Padre Pio se afla la sfârșitul vieții sale. Asistentul fugea în spatele medicului, Giovanni Scarale, cu aspiratorul care trebuie să-l ajute pe Padre Pio să respire.
Acea noapte de neuitat...
Este ora două dimineața. Cu câteva ore mai devreme, Padre Pio celebrase Liturghia solemnă cu ocazia a cincizecea aniversări a stigmatelor sale. În jurul sfântului se aflau, doctorul, superiorul mănăstirii și o mână de frați capucini. Padre Pio stătea pe scaun, palid și respirând greu. Dr. Scarale, ca să-l ajute să respire, i-a pus pe față o mască de oxigen.
Scena a fost dramatică, informează asistentul medical care a participat în mod silențios la toate aceste. "Stam lângă aparat și am participat la acele momente fără a face nimic", spune el. Înainte de a-și pierde cunoștința, Padre Pio repeta în continuu Isus-Maria, Isus-Maria... fără a asculta ce-i spunea doctorul. "Privea în gol", spune fostul asistent medical,"apoi a leșinat și orice încercare de a-l reanima era inutilă".
"Nu-mi amintesc nimic..."
Padre Pio a murit în brațele doctorului Scarale. Și asistentul, chemat fiind în spital, a trebuit să părăsească celula. Pe drum, un jurnalist îl oprește să-l intervieveze, dar prea emoționat, Pio Miscio își continua drumul repetând "Dar ce să vă spun, nu-mi amintesc nimic...". Omul era șocat.
El și doctorul Scarale sunt singurii doi oameni în viață care au asistat la ultimele momente ale lui Padre Pio. Ceea ce poate nu a văzut, dar putem adăuga noi, este momentul în care, după moartea sfântului capucin, doctorul Scarale "a scos mănușile din mâinile decedatului și pantofii din picioare", remarcând cum în mod surprinzător "stigmatele au dispărut fără a lăsa cea mai mică cicatrice" (Un an cu Padre Pio).
Traducere: ACC
Sursa:it.aleteia.org