Iudeii
distingeau un samaritean aşa cum un român distinge un ţigan (ţigan
adevărat, nu din cei de pe trotuarul bucureştean, copios corcit cu
rumâni!) – îl distingeau şi îl dispreţuiau. De aceea, aluziile pe care
le face Iisus, în cele patru Evanghelii, la samariteni îmi par de o
însemnătate majoră.
Cînd Iisus se află singur lîngă un puţ, că şi-a trimis ucenicii să cumpere merinde în satul vecin, vine o samariteancă la puţ cu găleata ei(…) Iisus îi cere să-i dea şi lui de băut. Samariteanca se miră tare: „Cum? Tu, un iudeu, îmi ceri mie, o samariteancă, apă?…“ Mai extraordinar încă: ei îi va destăinui, prima oară în Evanghelii, că El este Mesia! Apropiind aceste pasagii din Evanghelii de Parabola Samariteanului milostiv, interpretarea mea devine „incontournable“, cum ar fi zis Jacques Chirac: parabola Samariteanului milostiv e o parabolă cu intenţie antirasistă.
Dacă transpunem povestea în vremea noastră, am putea relata istorisirea astfel: un cetăţean din Bucureşti e agresat, spre seară, de cîţiva pungaşi care-l despoaie de tot ce avea, îi trag o bătaie soră cu moartea şi-l lasă pe trotuar, mai mult mort decît viu. Vine întîmplător un profesor, vede pe acest nenorocit, îşi zice: „Dă-l naibii pe beţivul acesta…“ şi trece pe trotuarul celălalt. După o vreme trece şi un preot, consilier la Patriarhie, traversează şi el, de asemenea. După o vreme trece un negustor ţigan cu căruţa lui de marfă, se opreşte, îl oblojeşte pe nenorocit şi-l duce cu căruţa lui la un hotel unde îi plăteşte o cameră… Acesta-i tîlcul acestei parabole, după părerea mea, adică, repet: o parabolă antirasistă.
Altfel, pilda parabolei, învăţătura ei rămîne, vorba aia, „la mintea cocoşului“ (un milostiv e, fireşte, mai aproape de Dumnezeu decît nepăsătorii)… Nu dădea Iisus un răspuns atît de simplu, de elementar. Mă obstinez a crede că numai interpretarea de mai sus îi dă sens Parabolei: la întrebarea „Cine e aproapele meu?“, „Iată, ţiganul ăla e aproapele meu!“
Cînd Iisus se află singur lîngă un puţ, că şi-a trimis ucenicii să cumpere merinde în satul vecin, vine o samariteancă la puţ cu găleata ei(…) Iisus îi cere să-i dea şi lui de băut. Samariteanca se miră tare: „Cum? Tu, un iudeu, îmi ceri mie, o samariteancă, apă?…“ Mai extraordinar încă: ei îi va destăinui, prima oară în Evanghelii, că El este Mesia! Apropiind aceste pasagii din Evanghelii de Parabola Samariteanului milostiv, interpretarea mea devine „incontournable“, cum ar fi zis Jacques Chirac: parabola Samariteanului milostiv e o parabolă cu intenţie antirasistă.
Dacă transpunem povestea în vremea noastră, am putea relata istorisirea astfel: un cetăţean din Bucureşti e agresat, spre seară, de cîţiva pungaşi care-l despoaie de tot ce avea, îi trag o bătaie soră cu moartea şi-l lasă pe trotuar, mai mult mort decît viu. Vine întîmplător un profesor, vede pe acest nenorocit, îşi zice: „Dă-l naibii pe beţivul acesta…“ şi trece pe trotuarul celălalt. După o vreme trece şi un preot, consilier la Patriarhie, traversează şi el, de asemenea. După o vreme trece un negustor ţigan cu căruţa lui de marfă, se opreşte, îl oblojeşte pe nenorocit şi-l duce cu căruţa lui la un hotel unde îi plăteşte o cameră… Acesta-i tîlcul acestei parabole, după părerea mea, adică, repet: o parabolă antirasistă.
Altfel, pilda parabolei, învăţătura ei rămîne, vorba aia, „la mintea cocoşului“ (un milostiv e, fireşte, mai aproape de Dumnezeu decît nepăsătorii)… Nu dădea Iisus un răspuns atît de simplu, de elementar. Mă obstinez a crede că numai interpretarea de mai sus îi dă sens Parabolei: la întrebarea „Cine e aproapele meu?“, „Iată, ţiganul ăla e aproapele meu!“
Neagu Djuvara şi bunul samaritean, Dilema veche,18 ianuarie 2013
Sursa: https://solascriptura.ro/ganduri (20 mai 2018)
