Statistica avortului în România, 1958-2008: O realitate înfricoşătoare

Rubrica “Statistici” de pe sait-ul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. Oficial, în România, între 1958 şi 2008 (perioada pentru care deţinem date) peste 21 de milioane de copii (21.330.519, spune statistica) au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii.

Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.

Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.

Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:

1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate. Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.

2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi. A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)

Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).

3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.

O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):

În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. [...] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.

Cartea poate fi descărcată, prin bunăvoinţa autorilor, de aici.

4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.

În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.

Descarcă un material interesant de aici: http://provitabucuresti.ro/docs/biblio/ProVita%20Media%20-%20O%20viziune%20asupra%20vietii.pdf

sau

http://provitabucuresti.ro/resurse/aparitii-editoriale/106-o-viziune-asupra-vietii

Sursa: http://www.culturavietii.ro/2011/01/27/statistica-avortului-in-romania-1958-2008-o-realitate-infricosatoare/

Timpul schimbării

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?
-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:

-Vezi acest vlăstar?

-Da, părinte!
-Smulge-l!
Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.
-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.
-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.

“Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor creste din nou.”(Sf.Grigorie Dialogul)

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=9

Omul milostiv

Intr-o scoala de la tara, la ora de religie, un copil l-a intrebat pe preot, care le vorbea despre mila, ca despre prima virtute pe care trebuie sa o avem neaparat ca sa ne mantuim:

- Parinte, dar eu, care sunt sarac si nu am ce darui, cum sa fac eu milostenie ? Daca as avea si eu mai multi bani, as da cu draga inima, dar asa…
- Fiule, nu asta inseamna mila. Uite, de exemplu, ieri dimineata, plecand cu treburi, am vazut-o peste drum pe mama ta, iesind din curte si ajutand pana acasa o batrana, ce se ostenea cu o legatura de lemne. Mai tarziu, am zarit-o iarasi indrumand un calator ce se ratacise si, chiar daca nu l-a putut ospata, un sfat bun si o cana cu apa rece s-au gasit si pentru el. Cand vecina de alaturi a plecat in targ cu treburi, i-a lasat in grija copilul cel mic. Spre seara, cand doi sateni se certau in drum, a iesit si, cu vorbe frumoase, i-a impacat. Vezi tu, acum, ce este mila ? Chiar daca nu ai bani sa dai si celorlalti, nimic nu te impiedica sa-i ajuti cu atat cat poti. Nu trebuie sa dai din buzunar, ci din suflet.

“Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece!”

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=10

Memoriile unei foste gărzi personale a lui Ioan Paul al II-lea de Edward Pentin

Timp de 12 ani, căpitanul din Garda Elveţiană ieşit la pensie Roman Fringeli a fost format şi pregătit pentru a-şi da viaţa pentru Papa.

Între 1987-1999, l-a apărat pe viitorul fericit Ioan Paul al II-lea ca una din cele cinci gărzi personale în călătoriile papale - o perioadă care a avut 15 călătorii apostolice în Asia, Europa, Africa şi Americi.

Timp de trei ani şi jumătate, în perioada aceea, Fringeli a condus contingentul Gărzii Elveţiene când Pontiful mergea în străinătate. "Dacă împrejurările ar cere, m-aş sacrifica pe mine însumi pentru Papa", aminteşte el. "Gândul meu în timpul călătoriilor a fost mereu acesta".

Originar din Basel, în nordul Elveţiei, Fingeli a lăsat vechea armată pontificală în urmă cu peste 10 ani, însă entuziasmul său rămâne acelaşi, şi este nerăbdător să împărtăşească experienţele lui fericite - şi uneori dureroase - referitoare la acele vizite fundamentale.

Fringeli îşi aminteşte perfect eforturile pentru a ţine în spate mulţimea la Nairobi, strigătele la militari în Mozambic pentru a evita ca o mare masă de oameni să ajungă prea aproape de Papa şi misiunea dificilă de a-l apăra pe Pontif în faţa unui milion de credincioşi la Seul.

"Îmi amintesc că în Ruanda, în timpul Liturghiei, am primit avertismentul despre un atac terorist aerian", a afirmat el. "Vă imaginaţi? Şi a fost cu numai patru ani înainte de genocidul care a avut loc în ţară".

Într-o altă călătorie era cu Ioan Paul al II-lea într-un avion vechi care a încercat de trei ori să aterizeze în Lesotho, nereuşind din cauza ceţii. După ce a deviat îndreptându-se spre Johannesburg, grupul a trebuit să conducă timp de cinci ore până în Lesotho numai pentru a sosi la sunetul unei bătălii cu focuri de armă în timp ce forţele speciale eliberau un grup de ostatici. Papa, care a mers în capitala Maseru pentru a-l beatifica pe preotul misionar Joseph Gérard, a vizitat apoi pe câţiva dintre răniţi în spital. "A fost o călătorie specială, teribilă", a amintit Fringeli. "Ioan Paul al II-lea voia să ofere un mesaj de pace şi se afla în faţa unui asemenea lucru".

Totuşi, vizita cea mai neliniştitoare a fost probabil cea la Berlin în anul 1996. Anarhicii au protestat puternic, lansând proiectile împotriva papamobilului în timp ce alţii defilau goi în timp ce trecea Papa. "Dintr-o dată, acei nebuni au început să arunce mingi mici roşii pline de vopsea pe ferestrele papamobilului", a amintit Fringeli, care încerca să-i ţină departe pe asaltatori. "Mi-a fost ruşine de Germania pentru ceea ce s-a întâmplat. Poliţia a permis mulţimii să ajungă prea aproape de papamobil, şi eu am spus să o îndepărteze".

Benedict al XVI-lea va vizita Berlinul în septembrie, şi unii se tem că se poate repeta acelaşi scenariu. "La Berlin nu se ştie niciodată", a spus Fringeli. "Se pot aştepta la nebuni, [însă] Papa este german, ceea ce ar putea ajuta, şi probabil poliţia va face o muncă mai bună în controlarea mulţimii".

Fringeli spune că a fost surprins de faptul că poliţia germană părea să se teamă să-i oprească pe oameni. "Poliţiştii nu voiau să atingă persoanele, mai ales la Paderborn [etapa care a precedat Berlinul în călătoria papală]. În Africa se foloseau bastoane pentru a-i ţine departe pe oameni".

Însă în continentul african, siguranţa era dură după părerea lui. În călătoria lui Ioan Paul al II-lea la Yaoundé (Camerun) în anul 1995, Fringeli îşi aminteşte că a văzut un om instabil din punct de vedere mintal care se plimba prin faţa papamobilului. Poliţia l-a prins de picioare, făcându-l să cadă la pământ "ca un sac de cartofi", şi apoi l-au aruncat prin mulţime. Fringeli este încă tulburat de asta şi defineşte întâmplarea "teribilă", "un scandal".

Nici arme, nici veste antiglonţ

Apărarea vaticană a Papei în timpul călătoriilor este în mod tradiţional asigurată de două Gărzi Elveţiene în civil, un căpitan şi un caporal major, şi de trei agenţi ai Poliţiei vaticane. Restul protecţiei revine autorităţilor locale, care în general pun o maşină la dispoziţia echipei de securitate vaticană.

Când era la post, Fringeli nu îmbrăca o vestă antiglonţ - ar fi fost prea grea şi "protecţia mea era corpul meu", a spus el. Nu avea nici arme. "Ce se poate face cu o armă şi o mulţime?", a întrebat el. "S-ar ucide multe persoane, şi acelaşi discurs este valabil în Bazilica Sfântul Petru sau în timpul unei audienţe".

Se încredea mai mult pe vederea lui şi pe forma lui fizică. Fosta Gardă Elveţiană mi-a arătat o fotografie în care era îmbrăcat cu o haină închisă la culoare şi mergea lângă Ioan Paul al II-lea în timpul unei vizite în România, analizând mulţimea din jur cu ochii lui antrenaţi. "Priveam mereu în jur, căutând o mişcare rapidă, pe vreunul care aleargă sau sare peste bariere", a spus el. "Asta era misiunea mea".

L-am întrebat ce credea despre "breşa" în sistemul de securitate în Bazilica Sfântul Petru în timpul Liturghiei de la miezul nopţii din anul 2009, când o femeie a sărit peste barieră, a prins haina Papei şi l-a făcut să cadă la pământ, implicând alte persoane din procesiune.

"Trebuie înţeles că se întâmplă totul într-o fracţiune de secundă", a declarat el. "În general, responsabilitatea este a persoanei care stă de acea parte a Papei, dar s-a întâmplat prea rapid". Fringeli a spus că nu vrea să-i înveţi pe alţii ceea ce trebuie făcut, dar că în loc să se arunce asupra femeii, el ar fi încercat s-o blocheze şi s-o îndepărteze. "Este o eroare a te arunca asupra unei persoane, pentru că există riscul de a-l lua pe Papa jos cu tine, aşa cum s-a întâmplat". În orice caz, a subliniat că securitatea vaticană este "foarte bună" şi mai pregătită faţă de timpul când el presta serviciu.

Fringeli are desigur multe amintiri despre Pontiful răposat şi este fericit pentru vestea beatificării lui. "Pentru mine Ioan Paul al II-lea a fost un Papă sfânt, ca toţi Papii din ultimele două sau trei secole", a explicat el, subliniind că Papa Wojtyla spune mereu că este ocrotit de Sfânta Fecioară Maria şi că atribuia mijlocirii ei faptul că a supravieţuit atentatului din anul 1981.

"Era un mesager al păcii", a adăugat el. "Unii au spus că ar fi fost mai bine dacă ar fi rămas mai mult timp în Vatican, fără a călători aşa de mult, însă pentru Papa nu erau călătorii de plăcere. Toate prevedeau un program intens [care] angaja toată ziua". Fringeli a amintit şi că unii au mers pe jos din Zambia până în Zimbabwe numai pentru a-l vedea. Cele 104 călătorii ale lui Ioan Paul al II-lea în afara Italiei, a spus el, era şi pentru acele persoane, mai ales în ţările sărace, care nu ar fi putut merge niciodată la Roma.

Apoi a amintit că Ioan Paul al II-lea, la sfârşitul fiecărei călătorii, se preocupa mereu să mulţumească staff-ului care se îngrijea de siguranţa lui. Totuşi, atunci când era mai tânăr, tendinţa lui de a face băi de mulţime spontane nu-i permitea mereu să fie prea iubit de gărzile sale personale. "Nu era uşor de călători cu Papa, pentru că nu se ştia ce vrea să facă în afara programului", a mărturisit fosta Gardă Elveţiană. "Dar experienţa ajută mult".

În pofida exigenţelor călătoriilor papale, Fringeli a revelat că le-a simţit mereu în mod profund satisfăcătoare, şi că entuziasmul lui n-a dispărut niciodată. "În timpul unei călătorii era oboseală, dar la sfârşit mă gândeam mereu: 'Care ar putea să fie următoarea?'. Era ca un drog".

Fringeli a adus omagiu şi pentru două figuri legate de călătoriile apostolice: Cardinalul Roberto Tucci, mult timp organizator al vizitelor, pe care l-a definit "un mare, mare om", şi Camillo Cibin, gardă personală din Poliţia vaticană, răposat, care a continuat să-l protejeze pe Pontif până când a avut vârsta de 80 de ani.

"Fără ei doi", a încheiat el, "Papa n-ar fi putut să facă o călătorie".

(După Zenit, 21 ianuarie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20110179

Paradoxul zilelor noastre

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem: cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.

Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate.

Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, râdem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.

Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.

Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.

Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.

Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.

Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.

Am curatat aerul, dar am poluat solul.

Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.

Scriem mai mult, dar învatam mai putin.

Planuim mai multe, dar realizam mai putine.

Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.

Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.

Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri.

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.

Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.

Aminteste-ti sa spui ‘TE IUBESC’ partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima.

O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine.

Fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai, fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti.”

(Octavian Paler)

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=10

Pentru Catedrala catolică ar trebui făcut mai mult de toţi creştinii

26.01.2011, Bucureşti (Catholica) - PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul cuvântului de învăţătură de la ora de rugăciune pentru unitate de la încheierea Octavei Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din Catedrala romano-catolică “Sf. Iosif”, a afirmat că pentru salvarea Catedralei s-ar fi putut face mai mult de către toţi creştinii, nu numai de către cei romano-catolici, informează ARCB.ro.

Vorbind despre partea practică a realizării împăcării, Episcopul ortodox a subliniat necesitatea lucrării împreună a creştinilor pentru răspândirea cuvântului lui Cristos şi a operei caritative a Bisericii lui Cristos. A exemplificat această lucrare-împreună printr-un eveniment petrecut cu mulţi ani în urmă la Iaşi, când un tânăr ortodox a fost ajutat într-o problemă foarte gravă medicală de o operă comună a PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, şi, pe atunci, a IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei. Apoi PS Varlaam a vorbit despre situaţia Catedralei “Sf. Iosif” care este pusă în pericol de construcţia ilegală de lângă ea.

“Un lucru asemănător s-a întâmplat oarecum, dar s-ar fi putut face mai mult. Ne aflăm într-o Catedrală ameninţată de un mastodont care o poate pune în pericol în orice moment. Sigur că au existat comunităţi creştine, în afară de cea romano-catolică, şi Patriarhia Ortodoxă a făcut-o de mai multe ori, s-au luat poziţii în favoarea Catedralei, dar creştinii de diferite confesiuni cred că ar fi putut manifesta într-un mod mai unitar şi cu o prezenţă mai impresionantă, convingătoare, pentru ca această nedreptate care se face Catedralei catolice să nu ajungă la final pentru că există riscul ca mâine, poimâine, o altă biserică, aparţinându-i unei alte confesiuni să traverseze o tragedie asemănătoare.”

Sursa: http://www.catholica.ro/2011/01/26/pentru-catedrala-catolica-ar-trebui-facut-mai-mult-de-toti-crestinii/

Am învățat!

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca, tot ce poti face este sa fii o persoana iubita; restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi increderea si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute, dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca, ci cu ceea ce poti tu sa faci.

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.

Am invatat ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, pentru ca s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.

Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte.

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate.

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau.

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta, iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii; cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale.

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit.

Am invatat ca indiferent de consecinte, cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti.

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede.

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit.

Am invatat…

(Octavian Paler)

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=10