Un geniu îşi ia rămas bun

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele, un poem al lui Benedetti si un cantec al lui Serrat, ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor …

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata … N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii … Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Gabriel García Márquez

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=5

Tâlharul cel bun sau efectul Dismas / Autor: Octavian Dărmănescu

Cei care fondează antisemitismul pe grozăvia crucificării Fiului lui Dumnezeu se pripesc: Hristos ar fi fost răstignit de către orice popor în care S-ar fi născut! Prea adusese foc şi sabie, prea incomodase lejeritatea domestică a omului vechi, "El, de care lumea nu era vrednică".

Suntem datori Sfântului Evanghelist Luca pentru singura relatare a dialogului dintre cei trei osândiţi din dealul Golgotei: Hristos, "împăratul iudeilor", Dismas (tâlharul cel bun) şi Gestas (tâlharul nepocăit). Un dialog scurt, dar plin de greutatea trupurilor spânzurate pe lemn.

Nimeni nu poate contrazice evidenţa comunităţii de suferinţă a Domnului Hristos cu tâlharii de pe cruce. Aduşi pe cărări diferite, cei trei se întâlnesc în faţa călăilor comuni, iar aceştia, cu o meticulozitate proprie romanilor, îi răstignesc după aceleaşi reguli folosite odinioară, în cazul sclavilor lui Spartacus. Şi iată-le ridicate. Trei cruci pe Golgota, o horă tristă a nedreptăţii umane. Aflaţi acum la o cruntă altitudine, îşi repetă viaţa şi caută răspunsuri printre spasmele durerii. Între ei ia naştere o atingere necunoscută, venită din consumarea aceluiaşi chin fizic. Scriptura n-o spune, dar şi cei doi tâlhari s-au chinuit cumplit; numai că Hristos atârna mai greu în cuie, costându-L scump păcatul lumii - de aceea a şi murit mai repede?

În acest spectacol trist, când părea că răul îşi instalase definitiv puterea, cele trei cruci încep să glăsuiască. Cu toată firea lui de precupeţ viclean, tâlharul cel rău încearcă să tragă foloasele unei eventuale smulgeri din cuie a lui Mesia cel răzbunător, găsind un ton ironic de necrezut la un om care trage să moară: "Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi" (Luca 23, 39). La provocare de tâlhar, tot un tâlhar răspunde: "Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta" (Luca 23, 40-42).

La o scurtă cercetare, observăm că fiecare dintre tâlhari i-a cerut mântuirea, numai că primul din batjocură, al doilea din credinţă. Din această părtăşie a suferinţei numai Dismas s-a ales cu izbândă. Marele prinos de jertfă adus la picioarele ţintuite ale Celuilalt Răstignit a fost rândul lui cel bun, mila care l-a cuprins pentru soarta Lui tristă.

În loc să-şi ducă tăcut asupră-şi pedeapsa, Dismas, cel mai apropiat martor al Patimilor lui Hristos, se vădeşte a-I fi prieten, plângându-L şi mărturisindu-L, el, un tâlhar ordinar, dând pildă ucenicilor ascunşi prin ungherele cetăţii sfinte. Iar Cel din lemnul Crucii Îşi ţine făgăduinţa "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23, 43).

Speriaţi de furia naturii, iudeii se împrăştie pe la casele lor, "bătându-şi pieptul" întristaţi, ca după o mare greşeală. Pierduseră pariul lui Pascal şi o ştiau prea bine...

Sursa: http://www.laurentiudumitru.ro/talharul-cel-bun.php

Micile lucruri din viaţa noastra

Micile pietre fac muntii mari,
Micii pasi pot acoperi mile,
Micile acte de bunatate si iubire
Dau lumii surasul ei cel mare.

Cuvinte mici pot alina necazul,
Micile imbratisari pot usca marile lacrimi,
Micile lumanari pot lumina intunericul,
Micile amitiri dureaza ani de zile.

Micile vise pot duce la maretie,
Micile victorii la succes,
Micile lucruri in viata
Sunt cele care aduc cea mai mare bucurie.

~ Autor anonim ~

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=5

Asculta ceva deosebit
http://www.solascriptura.ro/mama/

Lumea cărților!

Publicarea "Ghidului profesorului de religie greco-catolică. Proiectarea didactică"

Cu aprobarea Comisiei Sinodale pentru Educaţie Catolică din cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică a fost editat “Ghidul profesorului de religie greco-catolică. Proiectare didactică”.

Lucrarea a apărut la editura Galaxia Gutenberg şi este rodul colaborării mai multor autori cu experienţă în domeniu. În cuprinsul ghidului se regăsesc, între altele, prevederi ale Codului Canoanelor Bisericilor Orientale privind predarea religiei, spicuiri din Legea Educaţiei Naţionale, planuri-cadru, programele şcolare, planificări calendaristice, metodologia de organizare a olimpiadei de religie catolică, programa pentru examenul de definitivat, precum şi programa pentru obţinerea gradului didactic II în învăţământ.

Aşa cum arăta Preasfinţitul Virgil, Preşedintele Comisiei Sinodale pentru Educaţie Catolică, această lucrare este un instrument de lucru al profesorilor de religie, un ajutor şi un stimulent destinat să perfecţioneze actul didactic. Lucrarea poate fi achiziţionată şi comandată prin intermediul editurii Galaxiei Gutenberg.

Florin Jula

Sursa: http://www.bru.ro/oradea/publicarea-ghidului-profesorului-de-religie-greco-catolica-proiectarea-didactica/

Maneaua infinită / Autor: Octavian Dărmănescu

Maneaua s-a făcut mare şi se descurcă singură. Arabizarea României este de câţiva ani evidenţa grotescă a peisajului cu ţărani prea repede mutaţi la bloc. Este un peisaj tragico-bucolic, cu feţe surâzătoare ieşite din diviziile de rufe puse la uscat. Ei ies la aer nu din nevoia instinctivă de soare, ci pentru a citi pe feţele trecătorilor. O citire care nu necesită opt clase obligatorii. Se aude? Se aude, combina cu zorzoane face toate ratele. Ajunge doar o faţă curioasă să se uite-nspre balcon, că se şi asfixiază de plăcere.

Nici un comando cultural nu poate distruge celula de rezistenţă a manelei (dacă acesta ar putea fi genitivul). Ea este imună la orice virus pentru că, în primul rând, este rezistentă la temperaturi de minus 15 grade Celsius. Concret, testat la rece pe gerul din ianuarie 2006, când pe străzile oraşelor îngheţate, vânzătorii de CD-uri se-ncălzeau la boxe ca la un foc înalt de tabără. În acelaşi timp, la căldura şemineului, starul manelist, cu tot codul penal pe faţă, jubila lansarea celui de-al 30-lea album. Poporul a cerut, poporul trebuie aprovizionat. Un patriotism indirect, cu roade sigure: intrarea starului în Marele Dicţionar de Mici Nume Proprii.

Societatea românească nu este o candidă peste care a năvălit vulgaritatea. Dimpotrivă, societatea românească este moaşa propriilor ei producţii, inclusiv muzicale. În ce ne priveşte, este absolut insolvabilă următoarea întrebare: Cum poate un ortodox să asculte acest gen de anti-muzică? Pentru unii fenomenul este derizoriu, generator de lacrimi dulci de căscat. Pentru alţii chestiunea este cât se poate de serioasă. Şi aceasta pentru că oricâte sfori de cerneală ar împleti, tot n-au cum să lege prin pamflet un gust care nu se discută. Este vorba despre acelaşi gust, care nu se educă, al pălmaşului de la noi. Miza este mare, enormă, monstruos de gigantică. Miza este degradarea ca neam a românilor.

Câteva observaţii din respect. Maneaua asediază taraba cu muzică, provocând o disonanţă estetică teribilă. Maneaua este inadecvată nu numai peisajului cultural european din care facem parte, ci şi timpului post-industrial pe care-l traversăm. Maneaua n-are defel tabu-ul nudului. Dacă în interbelic la noi se făcea plajă numai cu prescripţie medicală, maneaua secolului 21 se dezbracă din primul vers. Există un anumit gen de manele, violent, care determină un exerciţiu permanent de apărare fonică. Opţiunea lui pentru obscenitate este manifestă. De aceea nu poţi adopta o ironie calmă, de salon, ci un protest uniform asumat.

Repetarea programatică a manelizării accelerează direct timpii de provocare la adresa bunului simţ. Ea întreţine nivelul ridicat de alarmă antropologică în care se complac maneliştii într-o ţară, repetăm, ortodoxă! Un manelist este un pachet amorf de materie. Acest tip de sunete îi provoacă salivă la toate nivelurile poftelor. Da, cu Vijelie în urechi fiecare zi este o sărbătoare. Cât despre interpreţii de manele, ei sunt adevărate încarnări concomitente ale îngâmfării. Ei nu trăiesc în secolul 21, ci în secolul 1 după Guţă. Lumea începe cu ei şi pentru ei. Ca rasă favorizată, ei prăznuiesc cotidian emanciparea maimuţei. Cu un apetit precoce pentru notorietate, regnul manelist se extinde în progresie geometrică. Hedonici prin natură şi muzicanţi prin destin, ei cred foarte natural că ombilicul Terrei a suit în bătătura lor pavată.

În privinţa limbii române, ei se străduiesc să stoarcă tot ce a mai rămas din imposibil. Filamentul incandescent al trăirii manelice se alimentează din principiul minimului efort în vorbire. Lingvişti de talie personală, uzează impertinent de limba lui Arghezi, trăgând de glezne iambii, ca-ntr-un pat al lui Procust. La ei gramatica limbii române este un duşman inexistent, pentru că ei gândesc precum scriu. Sensibili la tehnică şi la mode, snobi prin definiţie, ei sunt primii utilizatori ai pachetelor cu neologisme descărcate în portul internaţional Constanţa.

Universul interior al manelelor este un sordid apartament cu 2 camere, confort 3 nedecomandat. Textele lor sunt revanşele resentimentelor care-i macină. Maneliştii simt comploturi în orice tuci cu mămăligă şi văd duşmani peste tot. Un labirint închis , în care Dumnezeu este un Yahve răzbunător, chemat ori să-i nimicească ontologic, în stirpe, ori să le servească lungi Canosse. În arealul manelist femeia este un animal de casă, o unitate de prestări servicii, un medicament de uz uman. Copilul nu este un prunc, ci proiecţia snoabă a tatălui ambiţios, care vrea să-i calce neapărat pe urmele lui grele.

Dacă audiţia unei manele este un zenit fonic al chinului, antipodul ei extrem este muzica de factură bizantină. Muzica bizantină este ceea ce maneaua n-ar putea fi niciodată: o prelucrare originală, de un perfect lirism, a tradiţiilor muzicale orientale. N-ar putea pentru că nici nu-şi propune; maneaua este un perfect idiom de zgomot şchiop, de geampara de divertisment. O soluţie ar exista: înfiinţarea unei minorităţi a normalilor în România. Astfel şi-ar putea cere şi ei, în cea mai dulce tradiţie corect politică, dreptul la o respiraţie neviciată.

Un autostopist povestea cum a intrat în maşina unui cetăţean de naţionalitate română - după număr şi accent. Tot drumul a ascultat aceeaşi manea, fără de început şi fără de sfârşit, din două strofe şi n refrenuri. Dăduse peste maneaua infinită, regina tâmpă a manelelor.

Sursa: http://www.laurentiudumitru.ro/maneaua-infinita.php

Copilul şi preotul

Mergând prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urât cu pri­etenii săi de joacă şi înjurând. Oprindu-se, l-a întrebat:

- Dacă cineva ar vorbi în limba engleză, ce ai crede despre el?
- Că este un englez, a răspuns băieţelul.
- Dar dacă cineva ar vorbi în limba spaniolă?
- Ar fi un spaniol, desigur.
- Nu crezi că este la fel şi cu cel care vorbeşte “limba” lui Dumnezeu? Un creştin spune doar lucruri frumoase şi folositoare. De la omul rău, dimpotrivă, nu auzi decât vorbe urâte, înjurături şi minciuni.

Cum este sufletul omului, aşa sunt şi vorbele sale.

Fii atent ce spui, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge între cei a căror limbă o vorbeşti! Poţi ajunge între păcătoşi şi diavoli sau între îngeri şi sfinţi.

“Omul este o corabie mică, în care se află lei şi balauri, otravă şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără sfârşit. Dar tot acolo este şi Dumnezeu, sunt şi îngerii, viaţa şi împărăţia Domnului, lumina şi Apostolii, cetăţile cereşti şi comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate. ” (Sfântul Macarie)

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=5