Cuvântul sculptează!

2 Februarie – Agitaţia logodnicei

În ajunul nunţii, când totul era pregătit, logodnica începe să plângă. Mama sa, îngrijorată, caută să o liniştească. În cele din urmă îi spune:

-Uite, draga mea, şi eu m-am căsătorit şi, mulţumesc lui Dumnezeu, mi-a mers foarte bine…

-Da, mamă, – răspunde fiica – însă tu ai avut mai mult noroc decât mine.

-Cum aşa? De ce spui asta?

-Normal. Tu te-ai căsătorit cu tata, însă eu mă voi căsători cu unul străin familiei noastre.

Căsătoria îl transformă pe „străin” într-un membru al familiei, în încă un membru. În acelaşi fel, Botezul ne introduce în familia lui Dumnezeu.

Însă în timp ce căsătoria nu-l schimbă în interior pe cel care-o încheie, Botezul, da! El presupune o transformare interioară reală a celui care se botează, o schimbare care îl înalţă şi-l divinizează.

Cel căsătorit trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de familia din care ajunge să facă parte. Botezul de asemenea, presupune şi pretinde o viaţă nouă şi, ca atare, o atitudine diferită faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi: atitudine de fiu faţă de Dumnezeu şi atitudine de frate faţă de ceilalţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

1 Februarie – Cel mai mare titlu

Frederic al II-lea al Prusiei, cel Mare, a fost proclamat rege la douăzecişicinci de ani. Atunci când mama sa, după încoronare, a avut o întrevedere particulară cu el, i s-a adresat acestuia cu titlul de Maiestate. Noul suveran a întrerupt-o imediat, spunându-i:

-Spuneţi-mi întotdeauna „fiule”, scumpă mamă. Acest titlu este pentru mine mult mai de preţ decât demnitatea regală.

A fi fiu al lui Dumnezeu este cel mai mare titlu pe care omul poate să-l primească. Să-l primească, nu să-l merite. A merita să fii fiu al lui Dumnezeu este imposibil, întrucât este ceva supranatural: peste posibilităţile oricărei creaturi.

Nu se poate schimba cu nimic altceva, oricât de bun ar fi. Cu toate acestea, îl schimbăm de atâtea ori pentru nimicuri!

Atunci când comitem un păcat de moarte pierdem harul sfinţitor. Şi, întrucât harul este cel care ne face fii ai lui Dumnezeu, pierdem acest titlu: schimbăm ceea ce este cel mai mare bun posibil cu o satisfacţie rahitică.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

31 Ianuarie – Despărţire

Episcopul Phillips Brooks (1835-1893, american celebru prin geniul şi acutul său simţ al umorului) nu voia să primească pe nimeni lângă patul său de moarte. În schimb, atunci când i-au anunţat vizita lui Robert Ingersoll, un ateu, spuse:

-Să intre imediat.

Robert Ingersoll rămase foarte impresionat văzând că-i acordă acest privilegiu.

-Nu-mi mulţumi deloc – îi spuse episcopul. Sper să-i revăd pe prietenii mei în Cer. Însă pe dumneata, este ultima oară când pot să te văd.

Faptul ca cineva să fie credincios sau ateu nu afectează cu nimic realitatea veşniciei. Ceea ce noi gândim nu schimbă cu nimic realitatea lucrurilor: lucrurile sunt aşa cum sunt, nu cum noi am vrea ca să ele fie.

În schimb viziunea, panorama pe care credinciosul şi ateul o au este extrem de diferită. Credinciosul crede că odată cu moartea începe adevărata viaţă. Ateul crede că odată cu moartea încetează totul. Pentru cel dintâi moartea este începutul. Pentru cel de-al doilea, este sfârşitul, distrugerea.

În ceasul morţii şi în timpul vieţii – dacă cineva valorează şi apreciază viaţa sa – credinţa în nemurire este o adevărată comoară.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

30 Ianuarie – Eroare mortală

La un examen de medicină, unul dintre profesorii tribunalului examinator îl întreabă pe un student:

-Dacă te afli cu un bolnav de hipertensiune, ce cantitate de stricnină i-ai administra?

-O lingură – răspunse studentul.

Cei din tribunal se miră, iar tânărul, care îşi dă seama de aceasta, caută să remedieze răspunsul:

-Îmi cer scuze, am greşit. Aş putea să răspund din nou?

Cel care prezida tribunalul privind la ceas îi spuse:

-Îmi pare rău, însă nu mai este vreme. Pacientul tău tocmai a decedat.

Există erori şi erori. Gravitatea unei erori depinde de consecinţele care derivă din aceasta.

Când ceea ce se află în joc este chiar o viaţă omenească, lucrurile sunt foarte serioase.

Iar atunci când ceea ce se află în joc este viaţa noastră veşnică, chestiunea este şi mai serioasă.

A nimeri sau nu modul în care trebuie să ne ajustăm propria noastră viaţă în această lume este chestiunea cea mai transcendentală din câte pot exista.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

29 Ianuarie – Papucii

Doi vânzători de papuci se află într-o ţară din Africa. Unul este optimist iar celălalt pesimist. Pesimistul spune:

-Aici nu este nimic de făcut. Toată lumea umblă desculţ.

Optimistul spune:

-Aici este o afacere sigură: nimeni nu are papuci.

Un creştin trebuie să fie realist, obiectiv. Însă a fi obiectiv înseamnă să contezi nu doar pe posibilităţile tale, ci şi pe posibilităţile lui Dumnezeu. Iar posibilităţile lui Dumnezeu sunt infinite. Optimismul este realism pentru creştin.

În faţa mersului lumii noastre, în faţa panoramei pe care o avem înaintea noastră, cel care are puţină credinţă tinde să gândească astfel:

-Toate acestea nu au soluţie. Aici nu este nimic de făcut.

Cel care are o credinţă aprinsă contează pe Dumnezeu, ştie că nu este singur şi gândeşte astfel:

-Toate acestea se află într-o stare foarte rea. Însă împreună cu Dumnezeu totul este posibil. Aici sunt multe de făcut.

Prima atitudine paralizează. A doua stimulează.

Eu, ce tind să gândesc?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

28 Ianuarie – Dumnezeu şi merele

Într-un colegiu de fetiţe al unor maici, la momentul gustării, la marginea unei mese lungi, o măicuţă aşezase un coş mare cu mere de culoare roşu strălucitor, apetisante şi zemoase. Lângă coş puse următorul mesaj:

-„Ia doar unul. Aminteşte-ţi că Dumnezeu te priveşte”.

De partea cealaltă, se afla un platou cu biscuiţi proaspeţi, recent scoşi din cuptor. Lângă platou, se afla o hârtiuţă cu un scris stângaci de copil, pe care era scris:

-„Ia câţi biscuiţi vrei, pentru că Dumnezeu este ocupat cu păzirea merelor”.

Noi suntem în stare să fim atenţi doar la un singur lucru iar aceasta, uneori chiar pe jumătate. Dumnezeu este atent la toate, este prezent.

Este bine pentru copii – şi pentru adulţi – să se obişnuiască să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu. Însă este nefast lucru a-i face pe copii – şi pe adulţi – să creadă că Dumnezeu este un paznic, un gardian care stă la pândă să vadă dacă ne prinde.

Dumnezeu este Tatăl iubitor care ne priveşte cu blândeţe şi chiar cu emoţie. Ce bine ar fi să mă privească cu orgoliu de Tată!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

27 Ianuarie – Struţul

Un instructor auto foarte răbdător şi îngăduitor o învăţa să conducă pe o tânără extrem de timidă. De fiecare dată când se întâlnea cu un camion care venea din direcţia opusă, tânăra se pierdea cu firea.

Într-o zi conduceau pe o şosea din afara localităţii iar dânsa părea foarte liniştită. Profesorul îi spuse:

-Astăzi vă descurcaţi foarte bine, sunteţi mult mai liniştită.

Iar bietul om rămase îngrozit când auzi răspunsul fetei:

-Da. Acum, când văd că se apropie un camion, închid ochii şi astfel mă sperii mai puţin.

A conduce cu ochii închişi este foarte periculos. În felul acesta nu se poate ajunge departe.

Câţi oameni nu merg prin viaţă cu ochii închişi, pe bază de impulsuri, fără a şti încotro merg!

Lumina credinţei este singurul far capabil să dea sens fiecărui pas al existenţei noastre. Cel care este lipsit de această lumină călătoreşte fără direcţie.

Noi creştinii, făcând ca credinţa să ne ghideze viaţa noastră zilnică, trebuie să fim „lumină” pentru ceilalţi: „voi sunteţi lumina lumii”, ne-a spus Domnul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro