miercuri, 7 mai 2014

7 LUCRURI NECONVENTIONALE, LANSATE IN SPATIU

De-a lungul timpului, cercetatorii au dorit sa afle cum reactioneaza unele obiecte comune in spatiu. In plus, astronautii au simtit nevoia de a lua cu ei obiecte familiare in misiunile lor. Tocmai de aceea, lucruri neconventionale si neobisnuite au fost lansate in spatiu, in diverse ocazii.
Iata cateva dintre aceste exemple, informatii oferite de HowStuffWorks.
Celule HeLa
Celulele HeLa sunt numite astfel intrucat au fost prelevate de la Henrietta Lacks, o pacienta diagnosticata cu cancer in anii ’50. Aceasta a fost rapusa de boala, dar celulele sale au rezistat pana astazi.
In anii ’60, celulele HeLa au fost trimise in spatiu cu ajutorul unui satelit rusesc, oamenii de stiinta observand ca se divid mult mai repede in acel mediu cu gravitatie zero. Astazi, celulele sunt baza multor studii privind diverse vaccinuri, teste HIV etc.
Sabia de lumina a lui Luke Skywalker
In 2007, nava spatiala Discovery a fost lansata in spatiu avand la bord un set de marturii ale realizarilor omului, inclusiv sabia folosita de actorul Mark Hamill, cel care l-a intruchipat pe Luke Skywalker in “Intoarcerea lui Jedi”. La sfarsitul calatoriei ce a durat 14 zile, sabia a fost returnata producatorului Star Wars, George Lucas.
Se pare ca astronautii rusi au mereu cu ei arme atunci cand merg in spatiu, si asta nu de frica extraterestrilor. In cazul in care nava spatiala se abate de la ruta stabilita la intoarcere si aterizeaza intr-un loc periculos, armele ii pot ajuta sa supravietuiasca.
Decizia a fost luata in urma unui episod din 1965, atunci cand astronautii rusi au aterizat in Muntii Urali si au incercat sa tina deoparte lupii, desi nu aveau arme de foc.
Vin de impartasanie
Cand primii oameni au aterizat pe Luna, in iulie 1969, a avut loc o alta premiera: astronautul Buzz Aldrin a baut o fiola cu vin de impartasanie. Desi au circulat zvonuri conform carora gestul lui a fost condamnat de superiori, planul se pare ca nu a fost secret, ba chiar dimpotriva.
Aldrin a sustinut ca gestul sau era mai mult un ritual pentru a marca descoperirea unei noi lumi, asa cum procedase si Columb.
Praful de pe stadionul Yankees
Exista o multime de lucruri care plutesc in spatiu, cum ar fi satelitii vechi, care nu mai functioneaza corespunzator. Ei bine, acum putem adauga pe lista si praful de pe stadionul Yankee. Se pare ca responsabil de existenta acestuia in spatiu este astronautul Garrett Reisman, un sustinator al echipei Yankee. Praful de pe teren a fost urcat la bordul navei Endeavour in 2008.
Ramasite umane
Contra unei taxe, o parte din ramasitele umane incinerate pot fi lansate in spatiu. In cele mai multe cazuri, cenusa este integrata intr-un satelit menit sa orbiteze Pamantul saptamani sau ani, atat cat este nevoie pana ca nava sa reintre in atmosfera Pamantului si sa se dezintegreze.
Pritre primii care au ajuns in spatiu dupa moarte, in 1997, a fost si Gene Roddenberry, de al carui nume se leaga Star Trek. De atunci, sute de oameni au ales aceasta varianta, inclusiv James Doohan, actorul care l-a jucat pe Scootty in serialul Star Trek.
Moastele unor sfinti
In 2012, a fost lansata prima nava spatiala comericala, care se indrepta spre Statia Spatiala Internationala. Desi fara pilot, aceasta ducea produse alimentare, pungi de depozitare si peste 12.000 de suveniruri pentru cei implicati in proiect.
Cu toate ca acestea nu ar fi trebuit sa ramana acolo, se pare ca astronautii rusi au lasat in urma ramasite ale credintei lor, cum ar fi cruciulite, iconite, unul dintre acestia sustinand ca detine un pic din lemnul pe care Iisus fusese crucificat. Si astronautii americani au lasat in spatiu moastele unor sfinti.
Margelele curajului
Jean Baruch era asistenta in sectia de oncologie a unui spital din Arizona atunci cand si-a dat seama ca poate face mult mai mult pentru copiii diagnosticati cu cancer. In timpul atelierelor de lucru manual din taberele de vara, femeia a vazut cat de incantati sunt copiii de lucrul cu margelele.
Tocmai de aceea, Baruch a fondat organizatia “Margelele curajului”, aceste obiecte fiind un simbol al puterii si rabdarii unui copil bolnav de cancer.
Desi conceptul a castigat rapid in popularitate, nici macar Jean Baruch nu s-a gandit ca margelele ei vor ajunge pana in spatiu. Acest lucru s-a intamplat in mai 2010, atunci cand un astronaut NASA, a carui fiica se lupta cu aceasta maladie, a cerut permisiunea de a lua cu el margelele sperantei la bordul navei Atlantis.
Calatoria margelelor a simbolizat nu doar rezistenta si puterea unui copil, dar si importanta elementului uman in spatiu.

Cartea romantica gratuita cu Libertatea pentru femei – 9 mai 2014

Luna mai 2014 marcheaza 3 ani de la aparitia colectiei de “carti romantice” cu revista Libertatea pentru femei.
Pentru a marca acest eveniment, pe 9 mai 2014 veti primi gratuit cartea romantica “Legaturi primejdioase. Mana destinului” de Nora Roberts.
Veti plati doar pretul revistei, 1.5 lei.

marți, 6 mai 2014

Concurs: „Omul de zăpadă” de Jo Nesbo


Librărie.net vă oferă trei exemplare din thrillerul Omul de zăpadă de Jo Nesbo. Pentru a te număra printre câștigători, răspunde corect în comentarii la întrebarea de mai jos.
Crimele „Omului de zăpadă" se petrec doar când cade prima zăpadă, iar ucigaşul îşi alege drept victime soţii infidele, transformându-le, literalmente, în oameni de zăpadă. Ritmul perfect şi nivelul mare de complexitate al acestei triste poveşti despre paternitate, vanitate şi pierdere nu fac decât să confirme poziţia lui Jo Nesbo drept unul dintre cei mai renumiţi autori internaţionali de romane poliţiste.
Al câtelea roman din seria dedicată detectivului Harry Hole este „Omul de zăpadă”?
Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți. Concursul va dura o săptămână. Mult succes!

Colectia “1001 de nopti” de la Erc Press la doar 44.85 lei

Pana pe 7 mai 2014, in reteaua de hipermarket-uri Carrefour veti putea gasi colectia de 15 volume “1001 de nopti” de la Erc Press la doar 44.85 lei.
Mentionez ca volumele sunt vandute la bucata, la pretul de 2.99 lei.
Nu cred ca vor fi probleme in a le gasiti pe toate.

luni, 5 mai 2014

Filmele Spiderman la 9.99 lei in reteaua Lidl

Pana pe 11 mai 2014, in limita stocului disponibil, in reteaua Lidl veti putea gasi dvd-urile Spiderman (1,2,3) si The Amazing Spiderman la doar 9.99 lei / buc.
Cumparand unul din aceste dvd-uri, aveti sansa de a castiga un televizor Sony, un Playstation 3 sau un blueray cu filmul “The Amazing Spiderman”.
Informatiile pot fi gasite si in pliantul Lidl din aceasta perioada.

Mister la închisoarea din Aiud


urma_1_produs
Titlu: Urma
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 152
ISBN: 978-973-233-021-0
Cumpara cartea
Am scris Urma dintr-o respirație, în trei, patru săptămâni, după ce am purtat în mine subiectul vreo doi ani. E o poveste care intră în intimitatea teribilei închisori de la Aiud, în anul 1960, un an de vârf al torturii din perioada comunistă. Paradoxal, drama alunecă în comedie, râsul amar încearcă să exorcizeze acea lume demonizantă.
Iată că subiectul încarcerării partizanilor anticomuniști din perioada de început a regimului comunist poate fi tratat și cu ironie, cu o oarecare hilaritate, chiar dacă se păstrează nota de respect pe care o impune suferința acestor martiri ai neamului românesc. Adrian Alui Gheorghe ne oferă o imagine care frizează comedia caragialeană a rigorilor unei instituții din interstițiile căreia era cel mai bine să nu faci parte deloc. Fie ca deținut, fie ca gardian, viața în această instituție nu era deloc de invidiat. „Acolo, înăuntru, laolaltă gardieni și deținuți, ajunseseră să se cunoască, să se compătimească uneori reciproc. E posibil, de altfel, ca în multe cazuri, niciunul să nu fi dorit să-și schimbe soarta cu a celuilalt, din tabăra adversă.”
Intriga, de o simplitate deconcertantă, pune în mișcare o serie de evenimente care îi oferă autorului prilejul de a analiza în profunzime viața din temuta închisoare politică. Romanul este de fapt un prilej de a analiza cele mai intime evenimente, sentimente, relații, din închisoare: frica pe care o simt deținuții în preajma gardienilor, tratamentul inuman la care sunt supuși, felul în care sunt percepuți, ca bandiți, foamea, setea, frigul, oboseala, stresul, iar de cealaltă parte cruzimea gardienilor, frica acestora de superiori, gândirea lor limitată, metodele inumane de interogare.
Totul în închisoare se bazează pe ură: deținuții îi urăsc pe gardieni, gardienii pe deținuți, gardienii își urăsc superiorii, iar superiorii, în speță comandantul închisorii, urăște pe toată lumea. „Da, el trebuia să îi urască, ura era trecută în fișa postului. Și trebuia să se comporte cu ei ca și cum fiecare gest era dictat de ură.” O astfel de societate este, în esență, una bolnavă, care ignoră umanitatea, care nu se raportează la valorile față de care este, în mod normal, educat un om să se raporteze. Iar cei ce trăiesc în această societate nu pot fi decât alienați, indiferent de care parte a gratiilor se află. Și cu toate astea, se creează o rutină, un modus vivendi la care se adaptează fiecare cum poate. Iar când această rutină este întreruptă, haosul va descinde.
Urma își împrumută titlul de la intrigă. În închisoarea politică de la Aiud nimeni (nici măcar gardienii) nu intră de bună voie. Cu toate astea, într-o dimineață, „…un gardian a observat pe zăpada proaspătă, căzută peste noapte, urme de bocanci care veneau dinspre gardul de sârmă ghimpată și care duceau spre pavilioanele deținuților.” Problema este că aceste urme nu păreau să ducă și înapoi. Iar de la acest simplu eveniment, se naște o întreagă tevatură, care degenerează în interogatorii în masă, în descinderi de la centru și în drame de anvergură. Chiar dacă sunt doar niște urme, ele sunt importante. Nu e doar pătrunderea pe un teritoriu interzis, ci este „un semn limpede de înfruntare pe care și-o permite cineva care se joacă cu noi. Aceste urme sunt o declarație de război.” Paradoxal, acest lucru este o ușurare pentru comandantul închisorii, pentru că este de preferat să treacă printr-o anchetă minuțioasă, prin ședințe umilitoare interminabile, decât să deranjeze pe cineva de la centru pentru un fleac.
Interogarea deținuților este hilară. Fie că este vorba despre alienare mintală autentică sau doar o simplă dorință de răzbunare, răspunsurile pe care le primesc gardienii la întrebarea „Ce știi despre urmele din curte?” sunt de-a dreptul halucinante:
„- Domnule șef, urmele din curtea închisorii sunt ale mele, spuse bătrânelul oftând.
- Cuuuum? izbucni fără să se controleze Geangu.
- Nu știu cum fac, dar ies când vreau din închisoare. Spun o rugăciune, pe care am învățat-o de la un părinte care a murit, Dumnezeu să îl ierte și în momentul acela pot să fac ce vreau, nimic nu mă mai poate reține.”
Un alt deținut povestește cum nevasta unui coleg de celulă vine noapte de noapte la soțul ei pentru a-l poseda, iar un altul este ferm convins că urmele sunt lăsate de Maica Domnului. Comicul rezidă de fapt din confuzia gardienilor, care nu știu dacă să treacă în raport astfel de răspunsuri sau pur și simplu să recunoască faptul că nu au obținut niciun răspuns serios. Într-un fel, tergiversarea anchetei în maniera aceasta reprezintă de fapt triumful deținutului asupra gardianului, asupra sistemului.
Urma este, într-un fel, romanul de care era nevoie pentru a se putea trece într-o fază superioară a analizei regimului comunist, a condamnărilor politice, a sistemului de penitenciare pentru deținuții politici. Nu este vorba neapărat de hilaritate, cât de abordarea romanescă în sine. Omul este mai permisiv la roman decât la analize și statistici. Iar istoria deținuților politici trebuie spusă, nu doar din perspectiva statistică sau (cealaltă perspectivă consacrată în România postcomunistă) religioasă. Din acest motiv inițiativa lui Adrian Alui Gheorghe este nu doar lăudabilă, dar trebuie și încurajată.
  • Plusuri

    Primul aspect pozitiv pe care îl văd (și pe care l-am menționat) este abordarea romanescă a subiectului. Suntem datori să ne cunoaștem istoria, iar dacă aceasta ni se face cunoscută prin romane, cu atât mai mult prin romane facile, precum Urma, cu atât mai bine.
  • Minusuri

    Subiectul merită să i se consacre mai multe pagini, respectiv romane mult mai voluminoase. Cele 152 de pagini ale romanului nu fac decât să deschidă apetitul pentru acest subiect.
  • Recomandari

    Recomand romanul Urma celor care doresc să afle câte ceva (chiar dacă destul de puține) din sistemul de penitenciare pentru deținuții politici din perioada anilor `50, `60. 

"În unele ţări eşti închis dacă ai o Evanghelie!"


Şi astăzi există mulţi „stăpâni ai conştiinţelor” şi, în unele ţări, ajungi la închisoare pentru simplul fapt că ai asupra ta o Evanghelie sau o cruce, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată vineri dimineaţă în Capela Casei Sfânta Marta din Vatican. De asemenea, Sfântul Părinte a spus că a plâns la aflarea ştirii că mai mulţi creştini au fost răstigniţi în Siria de către un grup de fanatici musulmani.

În centrul predicii Papei s-a aflat Evanghelia multiplicării pâinii şi a peştilor (Ioan 6,1-15), precum şi lectura din Faptele Apostolilor (5,34-42) în care se spune că discipolii lui Isus sunt flagelaţi de către Sinedriu. În cuvântul său de învățătură Papa Francisc s-a folosit de trei imagini. Prima dintre acestea a fost iubirea lui Isus pentru popor, atenţia sa pentru problemele persoanelor. Papa a spus că Domnul nu a dorit să facă un recensământ pentru a vedea dacă „Biserica a crescut”, ci el „vorbeşte, predică, iubeşte, însoţeşte, merge împreună cu lumea, blând şi smerit”. De asemenea, Isus a vorbit cu autoritate, „cu forţa iubirii”.

A doua imagine la care a făcut referire Papa Francisc a fost „gelozia” autorităţilor religioase din acele timpuri care nu acceptau „ca lumea să-l urmeze pe Isus. Erau geloşi”, iar de aici şi până la invidie este doar un pas, un pas care le-a condus pe autorităţilor religioase din acel timp la condamnarea lui Isus la moarte. De aceea, prin invidie răul a intrat în lume, a subliniat Papa, care a spus că aceştia „ştiau bine cine era Isus. Aceştia sunt cei care au plătit gărzile să spună că apostolii au furat corpul lui Isus!”:

• „Au plătit pentru a închide gura adevărului. Lumea este cu adevărat rea! Atunci când se plăteşte pentru a ascunde adevărul ne aflăm în faţa unei răutăţi foarte mari. De aceea lumea ştia cine sunt aceştia. Nu îi urmau, îi tolerau pentru că aveau autoritate: autoritatea cultului, a disciplinei bisericeşti din acele timpuri, autoritate asupra poporului, iar poporul asculta. Isus spune despre ei că pun poveri mari pe spatele credincioşilor. Aceştia nu tolerau blândeţea lui Isus, nu tolerau blândeţea Evangheliei, nu tolerau iubirea. De aceea plătesc: din invidie, din ură”.

În timpul adunării Sinedriului era un om înţelept, Gamaliel, care îi invită pe liderii religioşi să-i elibereze pe apostoli. Astfel, a subliniat Papa Francisc, avem primele două imagini: Isus care este mişcat văzând poporul fără păstor şi autorităţile religioase…

• „Aceştia, prin tacticile lor politice şi bisericeşti continuă să domine poporul… Şi astfel, după ce a vorbit omul înţelept, îi aduc pe apostoli şi îi flagelează, poruncindu-le să nu mai vorbească în numele lui Isus. Apoi i-au eliberat. «Ce putem face? Îi batem bine şi apoi le dăm drumul!». Nedreptate, însă fac acest lucru. Ei erau stăpânii conştiinţelor şi simţeau că au puterea să facă acest lucru. Şi astăzi, în lume, există mulţi stăpâni ai conştiinţelor”.

„Ieri, am plâns când am văzut în mass media ştirea despre creştinii răstigniţi într-o anumită ţară necreştină”, a spus Papa Francisc. „Şi astăzi există persoane care, în numele lui Dumnezeu, ucid, persecută”, a subliniat acesta. „Şi astăzi mai există oameni care asemenea apostolilor sunt bucuroşi să fie consideraţi demni de a suferi fărădelegi în numele lui Isus. Aceasta este a treia imagine de astăzi: bucuria mărturisirii”:

• „Prima imagine: Isus alături de popor, iubirea, strada pe care El ne-a învăţat să mergem. A doua: ipocrizia acestor conducători religioşi care au înlănţuit poporul prin numeroase porunci, printr-un legalism rece, dur şi care au plătit pentru a ascunde adevărul. A treia imagine: bucuria martirilor creştini, bucuria numeroşilor fraţi şi surori care de-a lungul istoriei au simţit această bucurie, această fericire de a fi consideraţi demni de a suferi fărădelegi în numele lui Isus. Şi astăzi există mulţi martiri! Gândiţi-vă că în anumite ţări doar pentru că ai o Evanghelie ajungi la închisoare. Nu poţi purta o cruce pentru că te amendează. Dar sufletul este fericit. Să privim astăzi la ceste trei imagini. Fac parte din istoria mântuirii noastre!”


Sursa:ro.radiovaticana.va