Trei rude ale Papei Francisc au murit într-un accident de mașină în Cordoba, Argentina

Papa Francisc plânge moartea a trei dintre rudele sale care au fost ucise într-un accident rutier în apropiere de Cordoba, Argentina.

Este vorba de soția și cei doi copilași ai nepotului Papei. Emanuel Horacio Bergoglio, 35 de ani, fiul fratelui Suveranului Pontif, a fost grav rănit în accidentul de mașină, în timp ce Valeria Carmona și cei doi copilași Antonio, în vârstă de 8 luni și Jose de 2 ani au decedat.

În urma verificărilor efectuate de poliția argentiniană, mașina acestora care se deplasa regulamentar a fost lovită de un camion ce a ieșit dintr-o stație de benzină. Șoferul a fost rănit. Nepotul Papei este acum internat în spital în stare critică. "A fost internat cu traumatisme multiple, fractură a brațului drept și o perforare a ficatului pentru care a fost supus unei intervenții chirurgicale", au declarat medicii.

Papa Francisc "a fost informat" de moartea rudelor sale și fiind "profund întristat" de vestea tragică "îi invită pe toți cei care îi înțeleg durerea să i se alăture în rugăciune." Acest lucru a fost anunțat de către purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi. Toți colaboratorilor săi apropiați, precum și angajații Sfântului Scaun au anunțat că se alătură Papei Francis în rugăciune și sunt alături de el în acest moment greu care i-a afectat familia.

Să ne unim și noi în rugăciune cu Sfântul Părinte.

Traducere: ACC

Sursa:www.today.it

Papa Francisc pregătește cea de-a doua enciclică

Papa Francisc a mărturisit recent că a primit din mâinile Cardinalului Peter Turkson, Președintele Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace, un proiect al viitoarei sale enciclici privind protejarea creație și ecologia umană. Pontiful însă consideră că textulu actual va trebui rezumat astfel încât textul magisterial să enunțe "lucruri sigure", atâta timp cât în acest domeniu există "certitudini până la un anumit punct, în fața ipotezelor științifice".

Prima enciclică a Papei Francisc, intitulată „Lumen fidei”, a fost publicată anul trecut pe 5 iulie, fiind prezentată la Sala de Presă a Sfântului Scaun de către Cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, arhiepiscopul Gerhard Ludwig Müller, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, şi arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.

Traducere: ACC

Sursa:lesalonbeige.blogs.com

Fericita Anna Emmerick a facut posibilă găsirea ruinelor casei Fecioarei Maria în Efes

La începutul anilor optzeci ai secolului al XIX-lea, un preot din Paris, Abbe Gouyet, a descifrat revelațiile Annei Katharina Emmerick, o călugăriță cu origine germană aparținând ordinului Augustinian, soră ce a purtat stigmatele. Sceptic la început, în cele din urmă preotul a decis să plece în Orientul Mijlociu, având cartea lui Clemens în mână, pentru a vedea locurile unde au avut loc aceste viziuni misterioase. Călătoria sa a început în anul 1881 în Egipt, unde a avut și prima surpriză: locurile pe unde Sfânta Familie ar fi trecut nu doar au existat, ci erau în perfectă  concordanță cu cele  mărturisite de fericita Anna Emmerick. Coincidențele cele mai izbitoare au fost descoperite la Efes, unul dintre cele mai importante orașe ale lumii antice, unde existau o sumedenie de ruine, unele dintre acestea găsindu-se îngropate aproape în totalitate. Urcat pe muntele denumit Alagad aflat la 17 km distanță de oraș, urmând mărturia fericitei Emmerick, abatele Gouyet a găsit o casă veche complet izolată și o mulțime de pelerini creștini dar și musulmani care venerau acest loc. Fără a mai dispune de mijloace necesare pentru a continua cercetarea, preotul s-a reîntors mai apoi la Paris.

Cercetările în acest caz au fost reluate zece ani mai târziu. Pentru a afla în rezumat evenimentele petrecute putem face referire la un document aparținând autorităților ecleziastice ale locului și anume la un raport scris în anul 1951 dupa încheierea săpăturilor. Conform acestui raport pus la dispoziție de Arhiepiscopul Izmir din Turcia la acea vreme Arhiepiscopul Iosif Descuffi, care avea sub jurisdicție acest teritoriu scrie că în anul 1891, Părintele Poulin, superior al lazaristilor francezi din Turcia, după ce a citit viața Maicii Domnului, după relatările călugăriței Emmerick, încercat de un sentiment de scepticism a decis să verifice aceste locuri. În acesta expediție a fost însoțit de un mic ofițer francez foarte învățat și pios pe nume Francois Young, arheolog, care a preluat conducerea expediției. După mai multe zile de cercetări laborioase în munții din Efes, cu ajutorul instrucțiunilor date de către localnici, au fost surprinși să descopere o mica casă ruinată care a fost deja identificată de către abatele Gouyet în urmă cu zece ani. Acel loc a fost numit de către localnici ,,Panaya Kapuli”, care în limba turcă înseamna ,,Capela Maicii Domnului dar și ,,Meryem Ana Evi” care înseamnă ,,Casa Maicii Domnului nostru”. Membrii expediției știau că întotdeauna în data de 15 august a fiecarui an, credincioșii ortodocși împreună cu ierarhul lor veneau aici pentru a celebra Adormirea Maicii Domnului, ei fiind convinși că aceasta este locul sacru unde a avut loc Adormirea Maicii Domnului.

S-a dovedit faptul că un număr mare de creștini,  mai mult de 4000, care au trăit în satele din zonă, au fost descendenți ai vechiului Efes și care la momentul invaziei musulmane s-au refugiat în munte, și și-au păstrat cu fidelitate tradiția. Săpăturile ulterioare au arătat că această clădire ruinată a fost ulterior transformată în capelă cu foarte multe elemente specifice influenței romane, iar noua structură formată din două camere coincid întru totul cu descrierea fericitei Emmerick. Deosebit de interesantă a fost descoperirea unei vetre despre care Fericita vorbea ca fiind în centrul celor două camere.  Această vatră a fost demolată, dar din respect, pietrele ce o compuneau au fost depozitate într-o groapă sub altar. Emmerick a subliniat de asemenea că: “Ferestrele casei au fost plasate la o înălțime considerabilă, iar a doua cameră este mai întunecată decât prima.” În fapt, deschiderile casei se situau la o înălțime neobișnuită, aproape trei metri deasupra solului. Trebuie de asemenea menționat faptul că, conform declarațiilor Fericitei, Fecioara Maria ar fi fost stabilită în acest loc de către apostolii care au venit la Efes. Mormântul nu a fost găsit, dar arheologii speră în continuare ca îl vor descoperi și asta pentru că încă nu au epuizat toate posibilitățile. Este remarcabil faptul că la sfârșitul anului 1892, noul Arhiepiscop de Izmir n-a dorit să realizeze numai un loc unde se poate celebra Sfânta Liturghie dar a și redactat un document oficial care să ateste acest loc ca fiind unul recunoscut de Biserică.

Un alt prelat, Episcopul Andrea Policarp Helms, după ce a enumerat cele descoperite, a încheiat lucrarea sa în felul următor: ”Având în vedere omagiul adus cu bună credință cu privire la virtuțile Annei Catherine Emmeric, este important ca acestor revelații să li se ofere credit. Luând act de cele întâmplate și având cartea în mână putem observa ce conformitate există între ruinele găsite și cele spuse de Fericită. Acestea fiind spuse și luate în considerare, înclinăm să credem cu tărie că aceste ruine sunt întradevăr rămășitele casei locuite de Fecioara Maria și astfel este important să ne rugam Acesteia să ne ajute și să facă lumină asupra acestei dileme care  afectează nu numai biserica locală cât și lumea creștină.”

De remarcat mai este și faptul că tradiția, spre exemplu Tertulian în scrierile sale, plasează moartea lui Ioan la Efes, dar în acest context Fecioara Maria să nu fi fost alături de acesta? Pentru a îndepărta orice nesiguranță în ceea ce privește acest caz, un mare cercetător islamist, pe nume Louis Massignon, afirmă că Maria nu putea sta la Ierusalim și asta pentru că era considerată mama unui ,,blestemat” în conformitate cu legea, și în același timp nu s-ar fi putut întoarce la Nazaret pentru că ar fi fost afectată de atitudinea celor din sinagoga locală. Prin urmare, exilul la Efes pare a fi cel mai probabil loc unde aceasta ar fi locuit.

Traducere: Orian Remus Anghel

Sursa:www.iltimone.org

Atotputernicia credinței (AUDIO)

Meditație pentru Duminica a X-a după Rusalii (a Vindecării unui lunatic) Ev Mt 17,14-23
Întoarcerea lui Isus de pe Muntele Schimbării la față și întâlnirea cu mulțimea din evanghelia citită, ne aduce aminte de momentul în care Moise coboară de pe munte și-i vede pe israeliți adorând un idol, vițelul de aur. Isus îi găsește pe ucenici luptându-se cu tatăl idolilor, cu cel rău, recunoscându-se neputincioși în fața lui. Și acolo, și aici, avem de-a face cu o lipsă de credință. Moise distruge în fața poporului tablele legii, sau mai degrabă arată prin acest gest concret felul în care lipsa de credință distruge alianța cu Dumnezeu, pe când Mântuitorul exclamă în fața mulțimii:“O neam necredincios, până când voi fi cu voi?”.

Avem în evanghelia de astăzi o altă vindecare, după cea a paraliticului, săvârșită nu pentru credința celui în cauză, ci prin mijlocirea celor ce se roagă pentru el. Chiar dacă această credință pare astăzi  destul de fragilă. În evanghelia lui Marcu, ce relatează același moment, găsim un imens semn de speranță pentru noi în această figură a tatălui ce-i spune cu doar un dram de credință lui Isus: “Dacă poți, ajută-mă!” și este totuși ajutat. E într-adevăr o mare mângâiere pentru noi, fiindcă și rugăciunea noastră se înalță de multe ori în acest fel la ceruri, șovăitoare, firavă, ca o feștilă gata-gata să se stingă. Iar Domnul, la fel ca în evanghelia de astăzi, ne primește așa săraci în credință cum suntem...

Miza credinței este imensă! Fiindcă dacă suntem obișnuiți să credem și să acceptăm că toate îi sunt cu putință lui Dumnezeu, în evanghelia de astăzi Isus pare să transfere în mâinile noastre o astfel de putere: “totul este cu putință celui ce crede”. E ca și cum cel ce crede, prin credință, deschizând larg porțile vieții lui Dumnezeu, are acces la puterea Lui nemărginită. Și prin ele, Cel Atotputernic își revarsă belșugul de daruri. Sfinții sunt exemple concrete ale acestor cuvinte din evanghelie: “răsfoind” existența lor, răsfoim de fapt evanghelia întrupată în viețile lor. Contemplăm fenomene ce sfidează legile firii, ale științei, tocmai fiindcă prin credință au deschis cămara harurilor lui Dumnezeu.

Isus le spune ucenicilor: “dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați spune muntelui acestuia să se ridice și să se arunce în mare și acesta v-ar asculta”. Despre ce munte este vorba? În mod evident, muntele de lânga ei, cel al Schimbării la față, de pe care Mântuitorul tocmai a coborât.

Muntele Schimbării la față, adică locul în care experimentăm lumina și puterea divinității lui Isus, singura capabilă să învingă răul, e la dispoziția noastră. Prin credință îl putem duce cu noi oriunde am fi.

Să ne rugăm Maicii Sfinte să ne ajute ca pe urmele ei, să edificăm un tezaur de credință din tot ceea ce Dumnezeu a făcut și face pentru noi. Inima noastră va deveni astfel un mic munte al Schimbării la Față, unde ne vom putea refugia pentru a contempla măreția și gloria Domnului, ori de câte ori luptele vieții noastre ne vor copleși.

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Mt 17,14-23
În vremea aceea, s-a apropiat de Isus un om, căzându-I în genunchi, Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!

Sursa

Numai una-n lume...

Am o țară cum nimeni n-are

Cu flori frumoase și limpezi izvoare

Cu chipuri vesele, strălucitoare

Cu inimi - comori nemuritoare...

Aici în patria aceasta străluce

Ca stelele lacuri de apă dulce

Munții cerului sărută norii când merg să se culce

Omul spre bine mereu vrea să urce...

Văzut-am plaiuri multe și frumoase

Dar ca pământurile noastre mănoase

Nu există petice pe lume așa duioase

În care doina să cânte cu vinul dulce pe mase...

Păduri umbroase și tăcute verzi

Mare înspumată în care priviri lungi pierzi

Omul îmblânzit-a animalele-n cirezi

Aici găsești ce crezi și ce nu crezi...

Ține frumoasă patria și mintea-ți curată

Căci tu sfințești planeta toată

De vei fii cu iubire nemăsurată

Pentru binecuvântarea ce ai primit-o odată...

Poți umbla în patru vânturi, să te rătăcești

Căutând mai binele, să te îmbogățești

Dar la final, pe toate le părăsești

Pentru iarba verde de acasă...

PE CARE O IUBEȘTI!  

România este inegalabilă și de aceea vă invit să intrați pe Inegalabila Românie şi să încărcărcați în aplicaţia de acolo cât mai multe poze cu România cu care ne mândrim.

VEZI https://www.facebook.com/InegalabilaRomanie/app_1494913710726497

FOTO: tradiţionalul pelerinaj la Sanctuarul Arhiepiscopal Major de la Cărbunari

Vineri 15 august, în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Sanctuarul Arhiepiscopal Major al Bisericii Române Unite cu Roma închinat Fecioarei Săracilor din Cărbunari (Blaj) a avut loc tradiţionalul pelerinaj de vară. Credincioşi din Blaj, București, Brașov, Mediaș şi din alte părți ale țării, au venit să o cinstească pe Preacurata la capela devenită loc de pelerinaj din anul 1936.
Programul pelerinajului a început joi 14 august, ora 18.00, cu Vecernia Sărbătorii, urmată de Prohodul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului și Novena, în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj. 

În ziua praznicului, la orele 8 dimineața pelerinii au pornit din fața Catedralei spre Cărbunari, în cântări mariane, recitând Rozariul, pentru a participa la Sfânta Liturghie, celebrată de la orele 10.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preasfinția Sa Claudiu, având alături preoți din diferite parohii ale Arhieparhiei și nu numai. După proclamarea Evangheliei, Preasfinția Sa Claudiu s-a adresat celor de faţă dând citire cuvântului Preafericitului Cardinal Lucian, care din motive obiective nu a putut fi prezent.

Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși,

Săptămâna trecută am trăit bucuria celebrării Sărbătorii Schimbării la Față a Domnului nostru Isus Cristos. Ne-am putut pune în mod simbolic în locul ucenicilor care văd extraordinara lumină a Gloriei Cerești și au privilegiul deosebit de a auzi glasul Tatălui, un glas după care au tânjit toți proorocii Vechiului Testament. Cât de dulce, de plin de iubire, de consolator poate fi acest glas! Și ce n-am da și noi să ne învrednicim să-L auzim... Iar dacă ochii noștri ar putea contempla doar pentru o clipă lumina cerească a prezenței lui Dumnezeu, cum s-ar înflăcăra de iubire inima noastră! Am fi pe urmele lui Petru, gata să eternizăm acel moment și să rămânem pentru totdeauna în această viziune beatifică!: „Doamne să facem trei corturi”.

Există însă legitima posibilitate de a ne întreba: „Ce legătură are asta cu noi?  Oare facem și noi parte din acest mister sau îl putem doar contempla din exterior?” Sărbătoarea de astăzi, iubiți credincioși, răspunde la această întrebare profundă a fiecăruia. Fiindcă Maica Sfântă, chiar dacă este Născătoare de Dumnezeu și Mamă a Fiului Unul-Născut a Celui Preaînalt, este și rămâne o creatură, la fel ca noi, care ne inspiră și ne dă speranța că și noi putem să ajungem, împreună cu ea, să contemplăm mărirea lui Dumnezeu. În ea și prin ea, Tatăl ne vorbește nouă.

Maica Sfântă este astăzi „ridicată cu trupul și cu sufletul la cer” în tradiția latină, același mister fiind exprimat în tradiția orientală prin expresia „adormirea Maicii Domnului”. Expresiile sunt echivalente, și una și alta exprimând același mister, adică faptul că Maica Sfântă, fiind scutită de păcatul strămoșesc printr-un privilegiu extraordinar, este scutită și de efectul acestuia, adică moartea. Prin urmare Maria, într-o clipire de ochi, trece de la viața aceasta la viața veșnică, contemplând chipul minunat al Tatălui ceresc și ascultând glasul Său iubitor.

Iată marele semn de speranță pentru noi. Iată unde putem ajunge și noi. Maica Sfântă ne dezvăluie calea înspre Fiul Său, la fel ca la nunta din Cana: „Faceți tot ceea ce El vă va spune”. Glasul Tatălui, auzit de ucenici pe muntele Tabor are același sens: „Acesta este Fiul meu preaiubit. Pe acesta să-L ascultați!”. Celebrând sărbătoarea de astăzi cunoaștem așadar destinația noastră și știm și calea: ascultarea față de cuvântul Mântuitorului.

E adevărat că nu e întotdeauna simplu în lumea în care trăim, să ținem calea dreaptă. Sunt atâtea capcane, atâtea ispite, atâtea motive de descurajare, ce ne fac să devenim săraci în credință, săraci în Dumnezeu. Tocmai de aceea, Maica Sfântă este alături de noi tot timpul pentru a ne încuraja, pentru a ne ajuta să ne ridicăm, să ne repunem pe cale. Și dacă ne simțim cu adevărat săraci, Maica Sfântă se face Maică a Săracilor, ca și aici, la Cărbunari. Fiindcă adevăratul sărac este cel care este sărac de Dumnezeu. Și care dintre noi oare, nu are nevoie să se îmbogățească încontinuu în acest sens?

Acest Sanctuar a avut șansa să fie primul din lume, ridicat după cel din Banneux. Cei care l-au dorit aici, ierarhi, călugări, credincioși, au perceput bine nevoia profundă a prezenței Maicii Sfinte lângă noi. În mod providențial, Sanctuarul a beneficiat tot timpul, de-a lungul istoriei sale, de oameni care au trăit spiritul sărăciei evanghelice și l-au împărtășit credincioșilor dornici și însetați de Dumnezeu. Cel pe care l-am cunoscut poate cel mai bine cu toții în ultimul timp și care a decis nu doar să slujească, ci să și trăiască aici, într-un autentic spirit de sărăcie este iubitul nostru părinte Jean Baptiste. Sunt convins, așa cum sunteți și voi, că ne privește, se bucură și celebrează împreună cu noi această sărbătoare. Pe urmele Mariei, el a trăit deja misterul Adormirii Maicii Domnului și acum prin îndurarea lui Dumnezeu, contemplează Fața Domnului și aude cuvintele Sale. A pictat pe icoane și în sufletele fiilor săi spirituali și a credincioșilor care l-au întâlnit, chipul lui Cristos, lăsând în viețile noastre parfumul spiritual al prezenței Maicii Sfinte și al sfinților. Împreună cu el, să ne rugăm Fecioarei Săracilor să ne învrednicească de un alt demn urmaș pentru acest minunat Sanctuar.

În această mare Sărbătoare și în acest loc, credincioșii pot astăzi beneficia de darul Indulgenței Plenare. Pentru aceasta este necesară spovada, astăzi sau câteva zile înainte ori după ziua sărbătorii, cuminecarea și rugăciunile următoare: Crezul, Tatăl nostru și Născătoarea de Dumnezeu, toate acestea recitate la intenția Sfântului Părinte.

Fecioara Săracilor să ne binecuvânteze cu harurile Sale și cu ocrotirea Sa de Mamă iubitoare!

Lăudat să fie Isus!

După terminarea Sfintei Liturghii s-a oficiat Sfințirea apei, cu consfințire la Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria, urmată de parastasul de pomenire pentru preoții care au ostenit la Cărbunari.

ACC

SURSA și album FOTO

În țara frumosului...

Ne este teamă uneori să ne prezentăm ca români fiindcă suntem conștienți că puteam face și multe rele, dar ar trebui să fim și foarte mândri de faptul că reușim atât de multe lucruri frumoase! Și, deși nu este un merit al nostru, ar trebui să fim mândri de faptul că țara noastră este o adevărată „grădină a Maicii Domnului”, căci tot o sărbătorim astăzi, având în ea frumuseți puțin găsite pe la alte neamuri.

Nu trebuie să ne ascundem după deget atunci când vine vorba de top țări frumoase, fiindcă a noastră are cele mai multe forme (de relief), ar culori atrăgătoare și reprezintă mereu o ispită ce nu poate fi izgonită cu un simplu gând... fapt clar este „viciul” pe care îl are prințul Charles al Marii Britanii pentru acest paradis regăsit.

Nu știu câți știu, dar patria noastră poartă un tezaur de frumuseți și locuri virgine pe care multe țări le-au pierdut din cauza exploatărilor de toate soiurile, așa că, mulți, ba trebuie să subliniez, foarte mulți, vin de la mulți kilometri pentru a se bucura de vederi, timpuri și așezări minunate.

Unii și-ar duce în țara de origine și aerul de la noi... azi mâine ne aflăm și noi pe lista celor care exportă conserve cu aer... :)

Sunt atât de multe locuri frumoase pe întinderea acestui binecuvântat pământ de sub picioarele noastre încât îmi este imposibil să ale unul... peste tot vezi locuri pline de bucurie și oameni frumoși. Știu că parcă aș face o referire la piesa celor de la Cassa Loco (Eterna și fascinanta Românie), dar să știți că eu așa am văzut și văd...

Vă propun, din drag și dragoste față de această țară, să facem și să păstrăm curățenia în ea și în sufletele noastre! 

Și pentru că tot veni vorba de Cassa...

România este inegalabilă și de aceea vă invit să intrați pe Inegalabila Românie şi să încărcărcați în aplicaţia de acolo cât mai multe poze cu România cu care ne mândrim.

VEZI https://www.facebook.com/InegalabilaRomanie/app_1494913710726497