ANUNȚ: Inaugurarea Muzeului Arhiepiscopiei Majore

Marţi 28 octombrie 2014, orele 18,30, va avea loc vernisajul Expoziţiei de obiecte de cult greco-catolice prilejuită de: INAUGURAREA MUZEULUI ARHIEPISCOPIEI MAJORE.

Expoziţia va avea loc la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Piaţa 1848, nr. 11, Blaj în prezenţa Sinodului episcopilor greco-catolici.

Înfiinţarea Muzeului Arhiepiscopiei Majore Greco-Catolice cu sediul la Blaj vine să împlinească o dorinţă veche a ierarhilor Bisericii noastre, acesta având rolul să reconstituie vizibil evoluţia Bisericii în drumul secular pe care l-a parcurs în cult, cateheză, cultură şi în celelalte activităţi inerente prezenţei sale în societatea românească. Primii colecţionari care au pus bazele unui muzeu fost călugării bazilitani de la Mănăstirea Sfânta Treime munca lor fiind continuată de Capitlul Bobian care a păstrat această tradiţie de a colecţiona obiecte de cult, cărţi şi documente, însă în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 multe obiecte au fost pierdute.  Atunci au fost arse cărţi şi documente, distruse piese de mobilier, topite monede şi confiscate alte piese care au ajuns în muzeele din Ungaria.

Un impuls important primesc Şcolile Blajului prin legile şcolare de după anul 1850 care  au cerut înfiinţarea de muzee pe lângă şcolile secundare acesta fiind momentul în care  ia fiinţă la Blaj Muzeul de ştiinţe naturale îmbogăţit cu o colecţie de arheologie. În paralel Mitropolia deţinea o colecţie de obiecte de cult, documente, picturi, antimise, obiecte personale ale ierarhilor pe care le valorificase într-o colecţie în cadrul Cancelariei mitropolitane. O importantă zestre păstra şi Biblioteca Centrală care se preocupa de colecţionarea obiectelor de cult, sesiza Mitropolia de existenţa lor şi propunea modalitatea de valorificare a acestora.

Cel care schimbă sistemul muzeal la Blaj este profesorul Ştefan Manciulea, care în calitate de director al Bibliotecii Centrale dar şi director al Muzeului, profită de oportunitatea construirii Palatului Cultural din Blaj şi astfel uneşte colecţiile muzeale de la liceu, de la Bibliotecă, şi de la  Mitropolie înfiinţând astfel în 4 săli de la etaj  Muzeul istoric- etnografic şi de artă religioasă. Inaugurat cu ocazia Serbărilor de la 3/15 mai 1939 Muzeul expunea obiecte de cult, obiecte istorice şi de artă populară. După anul 1948 prin desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, Muzeul istoric- etnografic şi de artă religioasă intră în administrarea statului, colecţia de la Mitropolie este transferată la Mitropolia Ardealului, iar patrimoniul Bibiotecii Centrale este transferat la Cluj la Biblioteca Academiei şi la Arhivele Statului.  Refacerea Muzeului Bisericii Greco-Catolice reprezintă un demers anevoios întrucât patrimoniul muzeal este risipit pe întreg teritoriul Mitropoliei dar, cu toate acestea s-a reuşit identificarea unui remarcabil fond de carte şi obiecte de cult care au fost ascunse în biserici şi case particulare în perioada de clandestinitate semn că Biserica Greco-Catolică a reuşit să supravieţuiască în perioada comunistă nu doar prin rezistenţa episcopilor preoţilor, şi a credincioşilor care şi-au pastrat credinţa ci prin însăşi conservarea unor astfel de relicve specifice cultului greco-catolic.

În acest sens amenajarea unui spaţiu expoziţional cu obiecte de cult şi cărţi care constituie expoziţia permanentă a Muzeului Arhiepiscopiei Majore s-ar putea înscrie într-o acţiune de recuperare a identităţii greco-catolice în spaţiu transilvan.

Pr. Dr. Florin Gheorghiu
Directorul Muzeului Arhiepiscopiei Majore

Sursa

Pr. Federico Lombardi, despre Sinodul dedicat Familiei

”Păstori și laici din orice colț al pământului au adus aici, la Roma, glasul respectivelor Biserici particulare pentru a ajuta familiile de astăzi să meargă pe calea Evangheliei, ținând privirea mereu îndreptată spre Isus. A fost o mare experiență în care am trăit «sinodalitatea» și «colegialitatea» și am simțim puterea Duhului Sfânt care călăuzește și reînnoiește mereu Biserica, chemată, fără zăbavă, să se îngrijească de rănile care sângerează și să reaprindă speranța pentru atâta lume fără speranță”.

Am ascultat cuvintele Papei Francisc de la predica Sfintei Liturghii de duminică, 19 octombrie, la care a fost beatificat papa Paul al VI-lea și s-a încheiat a Treia adunare Extraordinară a Sinodului Episcopilor. Convocată de Papa Francisc de la 5 la 19 octombrie, pe tema ”Provocările pastorale cu privire la familie în contextul evanghelizării”, adunarea sinodală s-a bucurat de prezența a peste 190 de Părinți Sinodali, observatori, experți și 14 familii din lumea întreagă. Biserica Catolică din România a fost reprezentată de președintele episcopilor catolici, arhiepiscopul mitropolit de București, mons. Ioan Robu, și de episcopul Mihai Frățilă, care a participat în numele cardinalului Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică.

A trecut o săptămână de la încheierea adunării sinodale dar interesul mondial de care s-a bucurat continuă să se oglindească în numeroase articole și intervenții mediatice. Punctele de vedere adoptate în lectura acestui eveniment eclezial nu sunt întotdeauna cele mai potrivite, unele dintre ele fiind scheme reductive și simpliste care nu exprimă amploarea viziunii sinodale și optica credinței creștine. Este și motivul pentru care revenim în cele ce urmează cu o amplă reflecție despre adunarea Sinodului din acest an.

Pentru o perspectivă justă asupra Sinodului avem un pasaj foarte important pe care Papa Francisc l-a subliniat la predica Sfintei Liturghii de duminică 19 octombrie: ”În această zi a beatificării papei Paul al VI-lea”, spunea Sfântul Părinte, ”îmi revin în memorie cuvintele sale prin care instituia Sinodul Episcopilor: «Scrutând cu atenție semnele timpurilor, să căutăm să adaptăm căile și metodele… la necesitățile crescute din zilele noastre și la condițiile schimbate ale societății» (Scris. Ap. Motu Proprio ”Apostolica Sollicitudo”).

Rareori s-a întâmplat ca o adunare a Sinodului Episcopilor să trezească atât de multă atenție ca cea care s-a încheiat la 19 octombrie la Roma despre familie și evanghelizare. La o săptămână de la ultimele lucrări sinodale presa laică și religioasă continuă să revină asupra diverselor intervenții. Intensă, și dezbaterea declanșată în rândul comunităților locale de credincioși despre o temă care, firește, catalizează interesul general fiind considerată de importanță fundamentală în viața fiecărui om.

Cu privire la lucrările adunării sinodale, modul în care Papa Francisc a trăit această experiență și chestiunea comunicării în contextul adunării sinodale, redacția Radio Vatican i-a cerut o reflecție părintelui Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun:

Pr. Federico Lombardi: ● ”Mi s-a părut cu adevărat o experiență foarte particulară și foarte diferită față de sinoadele precedente. După cum s-a spus și după cum a explicat chiar Papa, de această dată a fost vorba de etapa unui drum care nu reprezintă un sinod închis în sine, un episod încheiat, ci un moment de discernământ lung și profund al Bisericii, care este o comunitate pe cale. Acest aspect a fost resimțit foarte mult. Printre altele, Papa a ales acest itinerar complex pentru că în acest caz e vorba de abordarea unor teme foarte grele, foarte pasionante, legate de viața și experiența comunităților Bisericii în toată amploarea ei: poporul lui Dumnezeu, credincioșii laici și păstorii ca responsabili ai acestui drum. Așadar, era vorba de teme care nu sunt în mod specific doctrinale ci, pentru a spune astfel, doctrinale și pastorale împreună. Aceasta a făcut ca Sinodul să fie deosebit de participat și urmărit. Unii au făcut într-un fel o comparație cu lucrările Conciliului Vatican II și cred că nu este o comparație cu totul în afara discuției: după cum Ioan al XXIII-lea, prin Conciliu, a pus în mișcare Biserica universală, evident cu un orizont foarte amplu care privește viața Bisericii în toate dimensiunile ei, la fel și papa Francisc a pus în mișcare Biserica universală pe o temă mai specifică, tema familiei, care a trezit un interes extrem de mare. Papa a făcut aceasta reușind, grație acestei metode complexe și articulate, să implice Biserica la toate nivelurile ei pentru această adunare extraordinară a Sinodului Episcopilor. A început cu consultarea comunităților, apoi a implicat Colegiul cardinalilor în consistoriu, apoi, pe toți președinții Conferințelor Episcopale. Se continuă din partea Conferințelor Episcopale în comunitățile din lumea întreagă și se revine cu o nouă adunare generală a Sinodului Episcopilor (în 2015 – n.r.), cu o reprezentanță lărgită de episcopi și, probabil, de observatori și auditori, care să reprezinte împreună comunitatea Bisericii. Așadar, o implicare a unei comunități pe cale, într-un proces de căutare asupra unor teme pe care le cunoaștem de multă vreme – nu au fost nicidecum improvizate – dar care aveau nevoie cu adevărat de o reflecție mai sistematică, profundă și comunitară cu privire la natura lor pastorală și doctrinală”.

Cea de a Treia adunare extraordinară a Sinodului Episcopilor este prima din pontificatul papei Francisc. Evident, când era cardinal, Papa a participat la alte adunări sinodale și chiar cu roluri importante. Cum l-ați văzut pe Papa în timpul acestei adunări sinodale, ați avut ocazia să vorbiți împreună cu privire la desfășurarea lucrărilor?

Pr. Federico Lombardi: ● ”Papa a urmat la acest Sinod o linie foarte precisă, pe care o pregătise dinainte, și în care era prevăzut să intervină cu o predică la Sfânta Liturghie de deschidere a adunării și cu un discurs la prima congregație generală, după care să-i asculte pe ceilalți. A vrut să asculte tot timpul, fără să intervină personal, tocmai pentru a lăsa spațiu libertății de expresie pe care a încurajat-o foarte mult în timpul scurtei dar incisivei intervenții de la prima congregație generală, îndemnându-i pe toți să vorbească cu cea mai mare claritate, în libertate deplină și fără să fie preocupați de ceea ce el însuși ar fi simțit sau gândit. A vrut să garanteze o libertate deplină, ceea ce a fost apreciat foarte mult și s-a oglindit efectiv în dinamica Sinodului. După aceasta, Papa a rămas în tăcere până la discursul final de sâmbătă seară (18 octombrie – n.r.), în care a făcut un fel de concluzie a experienței spirituale a Sinodului ca eveniment eclezial și spiritual, o intervenție de o credibilitate extraordinară! Cred că efectiv, fără acest discurs final al Papei și fără predica de la beatificarea lui Paul al VI-lea, dar mai mult discursul final, Sinodul ar fi rămas într-un fel neîmplinit și necitit în cheia credinței, care a fost inspirația și motivul adevărat al Papei. Așadar, Papa a intervenit la început și la încheiere, în timpul lucrărilor nu a intervenit. Dar toți cei care au avut de a face cu el, l-au găsit întotdeauna extrem de senin, chiar și în momentele în care se părea că există tensiuni sau dezbateri interne. Acest fapt nu l-a afectat niciodată: el a fost mereu încrezător în călăuzirea Duhului Sfânt, și în capacitatea comunităților Bisericii și a Părinților Sinodali de a participa la o căutare spirituală, la căutarea binelui Bisericii, care în cele din urmă și-ar fi găsit orientarea sa într-o perspectivă corectă și nu într-o perspectivă doar omenească sau de tensiuni interne, dar care ar fi fost reorientate spre sensul lor, spre adevărata natură spirituală, de ajutorul Domnului. Și Papa, în misiunea sa de călăuză, a repropus cu autoritate răspunderea sa de a conduce drumul Bisericii după voința lui Dumnezeu. Tema discernământului spiritual, pe care a atins-o cu profunzime în ultimul său discurs, rămâne extrem de importantă și pentru continuarea procesului sinodal. Aceasta este adevărata cheie de lectură a dinamicii sinodale și Papa, ca om de credință, o trăiește cu această perspectivă și în această cheie. De aceea, putem fi încrezători că Sinodul va ajunge, pe tot parcursul său, la un țel pozitiv pentru întreaga Biserică”.

Ce puteți spune despre Sinod din punctul de vedere al comunicării, dat fiind că s-a vorbit foarte mult în presă?

Pr. Federico Lombardi: ● ”Trebuie să ținem cont că a fost un Sinod «sui generis». Nu poate fi comparat cu cele precedente, drept care nu pot fi folosite modelele și schemele folosite pentru cele dinainte. Acest fapt s-a oglindit în mod special asupra dezbaterilor privind publicarea intervențiilor prezentate la dezbaterea generală. În această privință trebuie să avem o idee destul de practică pentru a înțelege despre ce era vorba, pentru că la sinoadele precedente timpul dezbaterilor în adunarea generală era cu mult mai lung și prin urmare distribuirea intervențiilor era mai graduală. La acest Sinod ne-am aflat în situația de a avea în trei zile și jumătate o medie de 70 de intervenții pe zi. Acestea nu puteau fi cuprinse într-o publicație ordonată, decât în cazul în care Părinții Sinodali ar fi prezentat ei înșiși o sinteză foarte precisă și urmând o schemă omogenă de publicat, ceea nu au pregătit. Este absolut iluzoriu să te gândești că puteau să le pregătească, și datorită faptului că au trebuit să pregătească alte două intervenții: una scrisă, care a fost cerută dinainte de Secretariatul Sinodului, și una lungă, pe care trebuiau să o prezinte în aulă. Așadar, cine cunoaște cel puțin în parte realitatea concretă își dă seama că nu era foarte realistă posibilitatea de a publica intervențiile de către sub coordonarea Secretariatului Sinodului și a Sălii de Presă a Sf. Scaun. De aceea s-a optat pentru alte forme: încurajarea adresată Părinților Sinodali de a se simți liberi să spună ceea ce doreau să spună oricui le-ar fi pus întrebări; s-a făcut o organizare pentru a facilita difuzarea de interviuri scurte în care să-și exprime punctul de vedere; în fine, o prezentare amplă dar sintetică la Sala de Presă a ansamblului de intervenții, astfel încât să se dea și o anumită prezentare globală, suficient de echilibrată, cu privire la amploarea temelor abordate. Acestea sunt cele care s-a încercat, cel puțin, să se facă. Va trebui văzut dacă pentru un Sinod organizat pe o durată de timp diferită, cum e posibil să se întâmple anul viitor, se va pregăti o schemă un pic diferită. O altă temă asupra căreia s-a vorbit mult, chiar și din partea Părinților Sinodali, a fost publicarea așa numitei «Relatio post disceptationem» (Raportul dezbaterilor generale), care în realitate s-a făcut dintotdeauna. Drept care noi – nici Secretariatul Sinodului, nici Sala de Presă – nu am avut nicio îndoială. Ne-am dat seama, în schimb, că Părinții Sinodali nu erau la curent cu faptul că aceasta urma să fie publicată. Probabil surprinderea lor depinde de interesul foarte mare care era în acest an, în timp ce în alte cazuri publicarea ”Raportului” nu avea ecouri deosebite și nu trezea discuții particulare. De această dată, în schimb, a fost un element foarte important în dinamica Sinodului. Privind acum la acest fapt aș spune că o putem considera un element pozitiv, pentru că a fost cu adevărat unul din pașii fundamentali dintr-o dinamică foarte intensă de reflecție și de comunicare. Așa numita «Relatio post disceptationem» a marcat trecerea la cea de a doua fază a Sinodului, la faza Cercurilor mici, cu o dinamică mai interactivă între Părinții Sinodali și care a fost înțeleasă și urmărită mai bine decât la sinoadele precedente, inclusiv din partea presei și a observatorilor care urmăreau Sinodul din exterior. Așadar eu cred că a fost oportună și necesară publicarea «Relatio post disceptationem» și că această decizie a influențat și natura comunicării succesive: publicarea completă a rapoartelor din Cercurile mici a devenit în mod firesc necesară, precum și publicarea completă a Raportului final (Relatio Synodi). Drept urmare trebuie spus că a fost un Sinod care s-a desfășurat cu un nivel de transparență și de intensitate a comunicării cu siguranță mai mare decât la Sinoadele precedente. Acestea erau cerute, într-o anumită măsură, și de interesul foarte mare cu care a fost urmărit. Evident, comunicarea și ecourile din presă despre comunicarea generală sunt uneori un pic dezechilibrate, altele se concentrează numai asupra anumitor teme și în acest caz erau cele două teme despre accesul la Sf. Împărtășanie a celor divorțați recăsătoriți civil și despre homosexualitate, care erau întotdeauna amplificate chiar mai mult decât nu era just pentru ansamblul Sinodului. Dar în general amploarea comunicării care a fost a permis tuturor celor care voiau efectiv să înțeleagă despre cele întâmplate și de a participa cu intensitate considerabilă”.

Chiar din aceste ultime cuvinte, care exprimă deja un punct de vedere asupra subiectului, care este opinia Dumneavoastră cu privire la modul în care a fost urmărit din exterior acest Sinod?

Pr. Federico Lombardi: ● ”Din punctul meu de vedere, problema este întotdeauna cea care privește profunzimea cu care se înțelege ce se întâmplă și care este calea Bisericii. Ceea ce în general lipsește sau este insuficient este înțelegerea din optica credinței, care pentru Biserică este o chestiune esențială. Discursul final al Papei a ajutat și ar trebui să-i ajute pe toți să pășească spre acest nivel de profunzime. Nu era vorba de a considera Sinodul din punctul de vedere al orientărilor, al guvernului Bisericii din partea Papei ca o pe problemă de strategie omenească, dar era vorba de a înțelege că Papa a dorit ca Biserica să pornească la drum și că Biserica a pornit efectiv pe un drum de căutare a voinței lui Dumnezeu în lumina Evangheliei și în lumina credinței, pentru a găsi răspunsuri la chestiunile cele mai arzătoare cu privire la familie și, într-un anumit sens, la chestiunile antropologice, care privesc condiția omului și a femeii în lumea de astăzi. Biserica a pornit la drum cu o libertate și o capacitate de ascultare reciprocă foarte mari, dar și cu o mare încredere și fără teamă. Pelerinul care merge pe cale căutând voința lui Dumnezeu, într-un anumit sens, nu știe unde va ajunge – asemenea patriarhului biblic Abraham care înaintează pe cale sub călăuzirea Domnului – dar știe că Domnul îl însoțește și de aceea are încredere. Știe că va merge în direcția justă dacă va continua să urmeze cu încredere indicațiile Domnului printr-o căutare spirituală trăită la nivel comunitar și în lumina Evangheliei. Iată ceea ce lipsește în general într-o viziune externă, în timp ce este extrem de important ca noi să ținem cont de această perspectivă și tocmai aceasta să fie și spiritul cu care să continuăm drumul început, de la un sinod la altul, de la cel extraordinar la cel ordinar. Aș mai adăuga și faptul că acum, datorită faptului că toți președinții Conferințelor Episcopale au participat la această adunare extraordinară a Sinodului și că au fost implicați personal de această experiență atât de intensă, este foarte probabil ca relansarea reflecției să fie profundă, eficace și cu adevărat articulată în toate Conferințele Episcopale conduse de persoane care au fost atinse personal de experiența sinodală. De aceea, este posibil să se ajungă, prin intermediul unei experiențe comunitare foarte largi și profunde, la următoarea adunare sinodală de anul viitor așa cum Papa își dorește”.

***
Să ascultăm acum reflecția despre Mesajul adunării sinodale oferită de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu și de episcopul Mihai Frățilă la 18 octombrie, cu puțin timp înainte de a intra la ultima congregație generală a Sinodului Episcopilor. Audio: 

Sursa:ro.radiovaticana.va

Viata unui cautator de metale s-a schimbat in numai cateva secunde. Ce s-a intamplat cu acest barbat dupa descoperirea facuta

Un cautator din Australia este pasionat de ceea ce face asa ca mai mereu cara cu el un detector de metale.

Intr-o zi obisnuita de cautari viata lui s-a schimbat complet. Cu detectorul a reusit sa descopere o bucata imensa de aur, de 5 kilograme si jumatate, iar zambetul de pe fata lui spune mai mult decat o mie de cuvinte.

Este un lucru extrem de rar sa gasesti bucati de aur mai mari de un kilogram, dar se pare ca norocul a fost de partea lui. Pentru ca este un lucru care nu se intalneste prea des, pretul va fi si el pe masura, iar barbatul a devenit bogat in numai cateva minute.

Filmuletul a starnit invidia, dar si admiratia celor care l-au vazut pe Youtube. Acesta a strans nici mai mult, nici mai putin de 1 milion de afisari.

Sursa

Misterioasa lume a întunericului

Meditație pentru Duminica a XXIII-a după Rusalii (a Vindecării îndrăcitului din Gherasa)  Ev Lc 8,26-39
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre o realitate ce ne înfioară: aceea a exorcismelor, a posesiunilor. Cu toții avem în minte scenele hollywoodiene ale unuia sau altuia dintre filmele văzute pe această temă. Și chiar dacă cinematografia exacerbează anumite aspecte, cred că putem fi de acord că aceea a întunericului, rămâne o lume misterioasă și întunecată. O lume cu reguli proprii, cu ierarhii și cu particularități pe care doar exorciștii cu experiență și bine ancorați în rugăciune și în încrederea față de puterea mântuitoarea a lui Isus, le stăpânesc. Recitând litania sfinților, de exemplu, anumiți diavoli reacționează mai violent la unii sfinți, decât la alții. Unii se îngrozesc atunci când este pomenit Papa Ioan Paul al II-lea, alții la invocarea lui Padre Pio. De ce oare? Unii se încăpățânează și rămân îndârjiți până la sfârșit, alții se tânguiesc și plâng, cerând preotului exorcist să nu-i mai chinuie, la fel ca în evanghelie. Un alt neam de diavoli, sunt îngroziți de ceea ce-i așteaptă din partea lui Lucifer știind că au eșuat în misiunea lor. Alții urlă în gura mare, chemând în ajutor alți tovarăși, atunci când văd că sunt la un pas de a fi izgoniți.

Dincolo de toate aceste aspecte obscure și, de ce să nu recunoaștem, înspăimântătoare a exorcismelor, domnește o încredere și o seninătate pe care adevărații exorciști nu o pierd niciodată. Fiindcă stiu din experiența lor că totul se desfășoară după o Providență Divină care cunoaște atât încercările bieților oameni chinuiți, cât și ispitele și suferințele preoților exorciști. Și chiar dacă sensul încercărilor nu ni se revelează întotdeauna în mod limpede, rămânând cunoscut doar Proniei cerești, la fel ca sensul atâtor alte cruci din viața noastră, celui care se pune cu adevărat în mâinile lui Isus și a Maicii Domnului, încrederea nu-i este niciodată înșelată. Fiindcă toată încrengătura suferinței și răului, Dumnezeu o transformă în armonie și în bine, la fel ca în Evanghelia de astăzi. O evanghelie care începe precum furtuna de pe marea învolburată și se încheie precum liniștea vântului și a valurilor la porunca Domnului, prin aceste cuvinte: “Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu.” Ceea ce rămâne în final este binele pe care Dumnezeu îl distilează din tot ceea ce se întâmplă în viața noastră.

Rău și suferință vor exista tot timpul într-un fel sau altul în viața noastră pe acest pământ. Însă mai presus de toate, va exista întotdeauna un Dumnezeu milostiv și o Mamă iubitoare ce ne vor însoți și apăra tot timpul, chiar dacă într-un mod misterios sau ascuns de multe ori. Prin Sfintele Sacramente, prin Îngerii păzitori, prin Sfinți, în special cei cărora le suntem mai devotați, avem tot atâtea arme și scuturi de apărare în fața atacurilor celui rău. Dar mai presus de toate să nu uităm că în sufletele noastre scânteiază o lumină din Lumina cea adevărată. Și că prin botez am devenit temple ale Spiritului Sfânt. Iar în fața strălucirii unui suflet deschis harului lui Dumnezeu, întregul Iad se cutremură și se îngrozește. Întrebat fiind dacă nu îi este teamă în fața unui adversar redutabil ca cel cu care se războiește zi di zi, p. Amorth, unul dintre faimoșii exorciști ai zilelor noastre a răspuns: “Mie să-mi fie teamă? Lui îi este frică de mine și văd acest lucru la fiecare exorcism”.

Prin botez suntem cu toții fii ai lui Dumnezeu, fii ai Luminii. Avem așadar o Lumină pe care întunericul nu o poate cuprinde și o Biserică a lui Cristos pe care porțile iadului nu o pot nicicum birui!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

 Ev Lc 8,26-39
Şi a ajuns Isus în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.

Sursa

Colectă națională pentru susținerea cauzei de beatificare a Episcopilor martiri

Conform hotărârii Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, reunită în sesiune ordinară la Oradea între 7-9 mai 2014, Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite, Greco-Catolică, îi invită pe toți credincioșii greco-catolici din România să se alăture acțiunii de susținere a cauzei de beatificare a Episcopilor martiri.

În acest sens, duminică 26 octombrie 2014, în preajma comemorării a 66 de ani de la arestarea Episcopilor martiri și mărturisitori, se organizează o colectă națională în toate catedralele și bisericile de pe cuprinsul teritoriului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Sursa

Mănâncă sănătos pentru a fi fericit!

Puțini luăm decizii de care să ne ținem... să nu mai vorbim de o viață întreagă. Însă, atunci când ne-am îmbolnăvi, am face orice pentru a ne recăpăta bunul pierdut.

Pentru cei mai mulți, o viață de vegetarian este egală cu o viață de chin, de renunțări și de pierderi. Însă depinde din ce parte privești problema!

Astăzi mă gândesc să mâncăm în stil... străin...

Legume in stil marocan Ai nevoie de: * pentru 4 portii se prepara in 15 min se gateste in 35 min  100 ml ulei de masline 2 cepe rosii, taiate in 8 3 catei usturoi, zdrobiti 2 lingurite chimen macinat 2 lingurite coriandru macinat putin chilli (cat de picant doresti) 1 morcov, taiat felii 2 ridichi, taiate mare (merg si gulii) 1 vanata, cubulete 500 gr cartofi, taiati potrivit sucul si coaja de la 2 lamai 300 ml supa de legume coriandru verde (daca ai) 1. Incinge uleiul, adauga ceapa si las-o la calit cam 3 minute. Adauga usturoiul si lasa-l 30 de secunde. Apoi condimentele, amestecand mereu 1 minut.  2. Adauga morcovii, ridichile, vanata si cartofii si amesteca-le bine.  3. Adauga coaja, sucul de lamaie si supa de legume. Pune sare si piper. Acopera si lasa la foc mediu, timp de 20-30 de minute.4. La final, daca ai, pune coriandru pe deasupra.

Cu acest articol m-am alăturat campaniei 

Fii Activ cu Doppelherz® aktiv Pentru Vegetarieni

Pentru că merită.

Fii activ și... natural!

Știu că nu multora le place să mănânce vegetarian chiar dacă ar vrea să mănânce ceva sănătos. Motivul? Sunt mai multe. Dar uită un aspect, și această mâncare poate fi delicioasă!!!

Studiile au demonstrat că o viață activă cere sănătate, și unde găsim cel mai multe vitamine, calorii și gusturi dacă nu în natură. Iar ea este atât de darnică... de ce să o refuzăm?
De mii de ani, oamenii s-au folosit de beneficiile naturii și s-au bucurat de o dietă foarte bogată și variată, doar nouă, moderniștilor ne place să credem că produsele din carne, ouă etc., sunt mai delicioase ori mai hrănitoare. Dar ce ar fi să încercăm o dietă vegetariană, să vedem cum este?
Pe mine m-a atras mereu și, de ceva vreme am început să fac pe bucătarul prin casă (însă nu mă veți vedea pe la Master Chef) așa că pregătesc tot soiul de mâncăruri, mai ales vegetariene, naturale. Familiei se pare că-i place... poate și gătesc bine, nu știu, dar ce este cert e că le face plăcere să guste din bucatele mele.
Multe rețete le culeg de pe internet și de prin cărțile de bucate, dar mai nou am început să realizez și rețete personalizate. Însă acestea nu mă încumet să le fac cunoscute... deocamdată :p

Acum, pentru a întregi povestea noastră frumoasă, aș vrea să prezint câteva beneficii ale unei diete vegetariene:
- menține sănătatea
- totul este natural
- găsești energia necesară și este chiar gustoasă
- îți lasă imaginația liberă să creezi - culori
- menține silueta
- ai parte de un somn mai relaxant
- ești mai vivace
- obosești mai greu
- poți realiza mult mai multe, ești mai capabil
- este, până la urmă, alimentul cel mai apropiat de starea ta naturală
- te simți mai energic
- ești atacat de mai puține boli (cancer, boli cardiace etc.)
+ trăiești mai mult și FERICIT!!!

Acum chiar îmi este poftă de un compot, de casă... iam!

Dar până atunci, hai să ne gândim la ceva care să merite și desertul...

Spre exemplu Porumb la grătar cu maioneză cu usturoi şi brânză rasă

REȚETA!!!

sursa

Ingrediente

6 știuleți de porumb
2 căței de usturoi, zdrobiți
6 linguri de maioneză
4 linguri de parmezan ras
2 linguri de coriandru tocat fin
1 lime, tăiat în sferturi, pentru stors

Mod de preparare

• 1. Fierbe știuleții 5 minute. Lasă-i în apă până când urmează să-i pui pe grătar. Amestecă usturoiul și maioneza. Înainte de a-i așeza pe grătar, scoate știuleții din apă, șterge-i și freacă-i cu maioneza.
• 2. Asezonează porumbul și coace-l pe grătar 5 minute. Ia-l de pe foc și presară pe el parmezanul și coriandrul. Stoarce lime deasupra, înainte de a-l servi.
• Poftă bună!!!
• 
  

Trebuie să spun că abia aștept să încerc o astfel de rețetă și sper ca și voi să aveți această curiozitate. Însă până atunci, vreau să vă anunț despre existența Doppelherz® aktiv Pentru Vegetarieni, un supliment alimentar care îi dă organismului vitaminele şi mineralele de care are nevoie.

Ce spun vedetele despre alegerea de a fi vegan sau vegetarian?!?

Hollywood-ul este plin de vedete care militeaza pentru un stil de viata vegetarian. Unii dintre ei sunt din copilarie vegani sau vegetarieni, altii au devenit pe parcurs si au sustinut activ aceasta optiune de-a lungul timpului si altii au optat pentru aceasta schimbare in ultimii ani, cel mai probabil si datorita amplitudinii pe care a inregistrat-o acesta tendintia.

Fiecare face fata in mod diferit alegerii sale, dar cei mai multi recunosc beneficiile si rezista cu brio in fata minusurilor unei alimentatii vegane sau vegetariene.

1. Jennifer Lopez - este vegetariana convinsa, dar recunoaste ca ii lipseste untul, care dadea un gust mai bun mancarii.

2. Tobey  Maguire - cine ar fi crezut ca puternicul Spider Man este un vegan convins?

3. Joaquin Phoenix - s-a nascut intr-o familie care sustine un stil de viata eco. Este un militant convins al curentului vegan si, de-a lungul timpului, a chiar a refuzat sa apara in reclame pentru produse alimentare care contin carne.

4. Bryan Adams - decizia de a deveni vegetarian a pornit de la sustinerea infocata si extrem de activa pe care artistul a manifestat-o pentru programele si actiunile Greenpeace si PETA.

5. Woody Harrelson - este un militant activ pentru raw food diet, un stil pe care l-a adoptat cu mai bine de 25 de ani in urma.

6. Ellen DeGeneres - autoarea celui mai cunoscut selfie al anului a devenit vegana in 2008, pornind de la faptul ca iubeste prea mult animalele pentru a accepta ranirea lor. Inclusv meniul de la nunta ei a fost unul vegan.

7. Bill Clinton - a devenit vegan din motive de sanatate, dar a sustinut cu atata putere acest stil de viata incat a fost declarat de PETA Person of 2010.

8. Alanis Morissette - a renuntat la carne in 2009 si declara ca, odata cu consumul de carne, a scapat si de dureri si alergii.

9. Natalie Portman - este o vegana convinsa, din 2009. In 2011, in perioada sarcinii, a revenit la o dieta lacto-ovo-vegetariana, dar, dupa nastere, s-a intors la stilul vegan. 

10. Mike Tyson - cine ar fi crezut ca sportivul atat de controversat ar putea fi asociat cu o alimentatie vegana? Totusi, in 2010, Tyson a ales sa renunte la consumul de produse animale, ce-i drept si pe fondul unor probleme majore de sanatate, cauzate de abuzuri de droguri, care ii cauzasera probleme respiratorii si tensiune arteriala, printre multe altele.

11. Usher - a renuntat la carne in 2012 si a declarat ca incearca sa il determine si pe Justin Bieber sa adopte acelasi stil, dar, din pacate, fara succes.

12. Carl Lewis - daca va mai amintiti cursa din 1991, de la Campionatul Mondial, cand Lewis a realizat un nou Record Mondial, ei bine, sportivul a asociat in mod public acel rezultat cu trecerea recenta la o alimentatie vegana. De altfel, Lewis declara ca aceea a fost cea mai buna cursa din viata sa si ca rezultatul se datoreaza, fara urma de indoiala, regimului vegan.

13. Morrissey - celebrul muzician britanic este una dintre cele mai controversate celebritati. Este un militant extrem de puternic impotriva cruzimii fata de animale si declaratiile sale au starnit extrem de multe scandaluri. S-a declarat impotriva gradinilor zoologice si a circurilor, a comparat tragicul incident din Norvegia cu ceea ce se intampla zilnic in marile lanturi de fastfood si, mai recent, a comparat alimentatia pe baza de carne cu pedofilia si cu genocidul (Sursa).

Cu acest articol m-am alăturat campaniei 

Fii Activ cu Doppelherz® aktiv Pentru Vegetarieni

Pentru că merită.