Trei reguli pentru a predica precum Papa Francisc

De Mary Ann Walsh

Analizând pontificatul Papei Francisc, cred că cea mai mare contribuție a sa ar fi modul în care transmite Evanghelia. Foloseşte cuvinte simple și imagini vii. Este un exemplu pentru cum preoții ar trebui să ţină predicile și cum putem cu toţii evangheliza sau să vestim Evanghelia. Papa foloseşte regulile necesare pentru o predică bună sau un discurs bun, dintre acestea unele sunt enumerate mai jos.

Să fii scurt! Știm că mintea poate absorbi numai ceea ce scaunul poate suporta. Scurtimea mă face să mă gândesc la un preot din Dieceza de Albany, New York, care a murit recent, părintele Michael Hogan. Aici este una dintre omiliile sale cele mai bune, în toată splendoarea ei: "Dacă astăzi auziți glasul lui Dumnezeu, nu vă împietriţi inimile. Și dacă astăzi nu auziți glasul lui Dumnezeu, aţi face bine să vă întrebaţi de ce." Ca orice predică adevărată, a fost bazată pe Scripturi, celebrul psalm 95. A fost, de asemenea, destul de scurtă pentru a fi ușor de reţinut, având puterea de a reveni în minte ori de câte ori s-ar auzi aceste versete din Psalmi, stimulând reflecţia.

Să fii actual! În documentul despre predicare din 2012, Episcopii americani au arătat că se poate face referire la cultura contemporană. Aceasta incluzând televiziunea, radioul și muzica. Se poate spune că la televizor nu se mai transmite nimic bun, dar realitatea este că zeci de milioane de oameni se uită la televizor în fiecare zi. Cine vrea să se relaţioneze cu aceşti oameni, la rândul său, este obligat să se uite la televizor. În prezent este foarte urmărit serialul "Big Bang Theory", al cărui personaj principal este un comic narcisist și egoist, exemplul a ceea ce nu ar trebui să fim. Face, de asemenea, parte dintr-o comunitate de creiere tinere care intră în conflict unii cu alţii. Fapt cu care ne confruntăm toți în comunitatea creștină.

Am avut un păstor care făcea adesea referire la desenele "Calvin și Hobbes". Când intra în biserică, ne întreba dacă am văzut o bandă desenată la care urma să facă referire. Ceea ce însemna, că în timpul săptămânii când citeam benzi desenate, trebuia să căutăm o semnificație religioasă deoarece preotul ne invitase să găsim semnificații religioase în acele locuri unde nu ne-am fi gândit.

Dă viață Scripturilor! Îmi amintesc două predici din cadrul Sfintei Liturghii care m-au impresionat prin felul lor de a descrie simplu un fapt biblic. Una făcea referire la înmulţirea pâinilor și a peștilor. Preotul a spus că Isus ar fi putut înmulţii pâinile cu multă precizie, fără a rămâne resturi, ceea ce înseamnă că sensul minunii este dat de abundență. Este un mesaj de iubire a lui Dumnezeu pentru noi; iubirea Sa este întotdeauna mai mult decât suficientă.

Cealaltă predică făcea referire la povestea unui preot care şi-a pierdut pisica în pădure. Era într-o casă de la țară, iar pisica a fost speriată de un câine care a trecut pe acolo. Preotul ne-a captivat atenția descriindu-ne încercările făcute pentru găsirea pisicii. În cele din urmă, preotul a adus pe prispa casei un deschizător electric de conserve și a deschis o cutie de mâncare pentru pisici. Pisica s-a întors, iar noi ne-am simțit ușuraţi. Cel mai important lucru, însă, a fost faptul că povestea a explicat semnificația parabolei femeii care pierduse o monedă (drahmă), atât de prețioasă pentru ea încât a măturat toată casa pentru a o găsi. Poate altcineva nu s-ar fi îngrijorat, dar probabil acea monedă pentru ea avea o mare importanţă, fapt pentru care a făcut tot ce i-a stat în putinţă să o găsească. Un mesaj care ne face să inţelegem că şi noi trebuie să depunem aceeași energie pentru a găsi darurile sau monedele pe care Isus ni le-a dat în viețile noastre.

Cât de importante sunt predicile? Un studiu efectuat în parohii decătre Centrul de Cercetare Aplicată în Apostolat, cu sediul la Universitatea Georgetown, a constatat că șase din zece persoane (63 la suta) ţin cont de calitatea predicilor atunci când aleg unde să participe la Liturghie. Predica este mai importantă decât calitatea muzicii din parohie și doar cu ceva mai puțin importantă decât sentimentul de comuniune și de primire simţite atunci când oamenii merg la biserică.

Putem studia directoriul Vaticanului și documentele episcopilor americani despre predicare, dar putem face o predică bună observându-l și ascultându-l pe Papa Francisc. El ne arată în fiecare zi cum trebuie vestit Cuvântul lui Dumnezeu.

Traducere: ACC
 Sursa:ilsismografo.blogspot.ro

Pope Francis: Best Images of 2014

Agenția "Fides": raportul operatorilor pastorali uciși în 2014

În 2014, numărul operatorilor pastorali uciși a fost de 26, dintre aceștia 17 fiind preoți. Datele conținute în Raportul Agenției "Fides" reflectă încălcarea libertății religioase în multe zone ale lumii, în fiecare an, printre victimele actelor de violență, înregistrându-se și membri ai Bisericii Catolice care nu făceau decât să-și îndeplinească misiunea pastorală.

Raportul revelează că, pentru al șaselea an consecutiv, numărul cel mai mare de misionari uciși se înregistrează în continentul american.

Pe lista victimelor din 2014 apar și numele misionarilor uciși de virusul Ebola care au voit să rămână în țările afectate deși cunoșteau riscurile la care erau expuși pentru a fi alături populației afectate. Din rândul Ordinului spitalicesc al Fraţilor Milostivi (cunoscut în italiană cu numele „Fatebenefratelii”) au murit în Sierra Leone și Liberia, patru călugări, o călugăriță și 13 operatori pastorali, Raportul dedicându-le un paragraf special. Drastica pierdere suferită de ordinul  „Fatebenefratelii” ne duce cu gândul la Surorile Sărace de la Bergamo care, în 1995, au suferit pierderea mai multor membre, tot din cauza virusului Ebola.

Din cele 26 de victime înregistrate în Raport, au fost uciși 17 preoți, un călugăr, 6 calugărițe, un seminarist și un laic. Peste jumătate dintre ei au fost asasinați în America, printre care 12 preoți. Alți șapte misionari, din care 2 preoți și 5 călugărițe, și-au aflat moartea în Africa, iar restul în Asia (un preot și o călugăriță), în Oceania (un preot și un laic), în Europa fiind ucis un preot.

În redactarea Raportului, în mod intenționat nu a fost folosit termenul "martir" pentru a nu intra într-un domeniu de evaluare rezervat Bisericii, subliniind că "și în 2014, majoritatea operatorilor pastorali uciși și-au aflat moartea în urma unor tentative de jaf sau furt", în diferite cazuri agresiunea petrecându-se în mod  înverșunat și feroce, semn al unui climat de degradare morală, de sărăcie economică și culturală, dar și a unui climat de intoleranță.

Au fost și situații în care persoana în cauză a fost ucisă chiar de cel pe care-l ajuta, sau a fost asasinată pentru că a deschis ușa cuiva care îi cerea ajutorul, raportul specificând că în nici unul dintre cazuri operatorii pastorali uciși nu a înfăptuit lucruri mărețe, dar și-au împlinit cu toții – în mod perseverent și cu smerenie – angajarea zilnică de mărturisire a lui Cristos și a Evangheliei sale în situații dificile.

Ultimele rânduri ale Raportului exprimă speranță pentru soarta operatorilor pastorali sechestrați sau dispăruți, despre care nu se mai știe nimic de multă vreme, precum trei preoți congolezi din Congregaţia Părinţilor Augustinieni Asumpţionişti, răpiți la nord de Kivu, în Republica Democratică Congo, în octombrie 2012; sau preotul italian iezuit Paolo Dall’Oglio, răpit în Siria anul trecut, sau părintele Alexis Prem Kumar, răpit pe 2 iunie 2014 la Herat, în Afganistan. La lista provizorie redactată anual de Agenția Fides trebuie adăugată și lunga listă a multor credincioși despre care nu se știe nimic, nici măcar numele, dar care suferă și plătesc scump, chiar cu prețul vieții, credința lor în Isus Cristos.
 

Sursa:ro.radiovaticana.va

Această fotografie, care pare incredibilă, a fost făcută în timpul unui Botez în provincia Cordoba din Argentina. În timp ce preotul turna apa pe capul copilului aceasta a luat forma Sfântului Rozariu, crucea formându-se în mod clar din apa botezului.

Fotografia a fost făcută cu un aparat de fotografiat tradițional. Maria Silvana fiind numele celei care a făcut fotografia "miraculoasă". De îndată ce a developat filmul, şi-a dat seama că apa sfinţită turnată în timpul Botezului de Osvaldo Macaya, preotul Parohiei Maica Domnului, a luat forma Sfântului Rozariu. Data la care a fost făcută fotografia este octombrie 2009, când Erica Mora, o mamă de 21 de ani, şi-a boteza fiul Valentino.

Din punct de vedere tehnic, această formă unică creată din apă este practic inexplicabilă.

Dacă lanțul Rozariul se datorează marginii apei, crucea poate fi explicată doar prin ciocnirea între picături, care lovindu-se reciproc formează brațele crucii. Dacă unii se simt provocaţi pentru a ajunge la un astfel de rezultat, ei bine atunci, ghiciţi momentul exact pentru realizarea unei astfel de fotografii.

Imaginați-vă uimirea fotografului. Chiar și preotul a fost uimit, iar mama lui Valentino a spus: "Este un semn clar că trebuie să credem în Dumnezeu".
 

Traducere: ACC

Sursa:www.visionsofjesuschrist.com

Fostul "Lup gri", turcul Mehmet Ali Agca, care locuiește în prezent la Istanbul, a fost reţinut sâmbătă, 27decembrie, la Roma pentru verificări: a intrat ilegal în Italia și ar putea fi expulzat. În urmă cu câteva săptămâni, viza pentru Italia îi fusese refuzată.

Directorul adjunct al Biroului de Presă al Sfântului Scaun, părintele Ciro Benedettini a declarat pentru agenția italiană AGI că "Agca a vrut doar să depună un buchet de trandafiri la mormântul Sfântului Ioan Paul al II-lea, gest pe care l-a şi făcut fără probleme (...). Trecerea sa prin Bazilica Vaticană a fost foarte scurtă."

Ali Agca a vizitat într-adevăr mormântul lui Ioan Paul al II-lea din Bazilica San Pietro sâmbătă dimineața; era aniversarea a 31 de ani de la vizita istorică a Papei polonez în celula sa din închisoarea romană Rebibbia, pe 27 decembrie 1983.

Ioan Paul al II-lea a mers atunci să-i spună direct lui Mehmet Ali Agca că l-a iertat pentru că a atentat la viața lui pe 13 mai 1981. Papa îl iertase deja în aceeaşi zi și ceruse catolicilor să se roage pentru "fratele" său pe care l-a "iertat sincer."

Din acel moment, 13 mai 1981 se aniversează ca fiind ziua iertării imediate, semn al milei pe care Sfîntul Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat-o ca moștenire spirituală.

"Am simțit nevoia unui astfel de gest", a declarat fostul terorist de extremă-dreaptă agenţiei italiene ADN-Kronos, pe care a contactat-o pentru a fi filmat și pentru a face declarații de pe treptele Bazilicii Sfântul Petru.

El a spus că a ţinut să ajungă la "locul minunii", care are legătură cu al treilea secret de la Fatima şi care este locul intervenției Fecioarei Maria. După un mesaj despre "sfârșitul lumii", şi-a încheiat declaraţia cu mesajul: "Mărire lui Isus Cristos, singurul Mântuitor al omenirii." După acestea a depus trandafiri albi pe mormântul sfântului papă.

Ali Agca ar putea fi expulzat din Italia pentru că a intrat ilegal în țară: a ajuns din Austria cu maşina vineri, 26 decembrie. Va trebui să dea explicaţii la DIGOS (Divizia de Operațiuni speciale a poliției italiene), unde a fost dus sâmbătă.

În urma atentatului din 1981, justiția italiană l-a condamnat la 19 ani de închisoare. Grațiat în anul 2000, de către președintele Carlo Azeglio Ciampi, cu acordul Papei Ioan Paul al II-lea și al Vaticanului, Ali Agca a fost încarcerat în Turcia pentru un jaf bancar care data din 1970 și pentru asasinarea un jurnalist turc în 1979. El a fost eliberat la 18 ianuarie 2010, din închisoarea Sincan, aproape de Ankara.

În 2009, a declarat că a devenit catolic pe 13 mai 2007, exprimându-şi dorința de a vizita mormântul papei Ioan Paul al II-lea. "Am decis să mă întoarc cu pace la locul atentatului și să dau mărturie lumii despre convertirea mea la catolicism ", a declarat el într-o scrisoare publicată de un săptămânal italian.

Atunci, el a mai adăugat: "Mi-aş, dori să merg la Roma doar o zi pentru a mă ruga la mormântul lui Ioan Paul al II-lea şi să-mi exprim recunoștința mea pentru iertarea lui."

Afirmaţiile sale au fost întâmpinate cu scepticism de către autorităţile italiene, dar fostul teroristul a vrut să confirme dorinţa sa sinceră prin gestul de sâmbătă, 27 decembrie 2014.

Traducere: ACC

Pentru video: AICI

Sursa foto/video: http://www.dailymail.co.uk

Lev Tostoi, născut în 1828 şi decedat în 1910, a fost un membru al nobilimii ruse, provenind dintr-o familie care deţinea o vastă proprietate şi sute de iobagi. Viaţa tânărului Tolstoi a fost una zbuciumată, violentă.

„Am ucis oameni în războaie şi am provocat oameni la duel pentru a-i ucide. Am pierdut la cărţi, am trăit pe spinarea ţăranilor şi, mai mult decât atât, i-am pedepsit, am trăit în destrăbălare şi am dezamăgit oameni … aşa am trăit timp de 10 ani”, mărturisea autorul.

Însă, încet-încet, a găsit puterea de a se desprinde de acest stil de viaţă decadent şi chiar de mediul său aristocratic, adoptând un stil de viaţă care i-a şocat pe semenii săi.

În acest articol – scris de autorul Roman Krznaric pentru BBC şi tradus de greatnews.ro – încercăm să învăţăm câte ceva din experienţele de viaţă ale marelui Tolstoi:

1. Una dintre marile calităţi ale lui Tolstoi a fost cea de a învăţa întotdeauna din noile experienţe. Oribila vărsare de sânge la care a asistat în timpul Războiului Crimeei în anii ’50 ai secolului al XIX-lea l-a transformat într-un pacifist convins. În 1857, după ce a asistat la o ghilotinare în Paris – scriitorul nu a putut uita niciodată imaginea capului cazut în ladă, după execuţie – Tolstoi a devenit un oponent al statului şi al legilor, crezând că guvernele nu sunt doar brutale, ci şi aservite intereselor celor bogaţi şi puternici. „Statul este o conspiraţie”, îi scria Tolstoi unui prieten. „Astfel stând lucrurile, nu voi mai servi niciun guvern, nicăieri”.

2. Tolstoi a arătat o neobişnuită capacitate de a se pune în piele altora şi de a empatiza cu nevoile acelor persoane. În anii ’60 ai secolului al XIX-lea, Tolstoi a început să poarte haine ţărăneşti şi să lucreze cot la cot cu ţăranii de pe domeniul său. Nu se dădea înapoi de la aratul câmpului cu boii sau de la repararea caselor familiilor de ţărani. Tolstoi iubea compania ţăranilor şi, în general, a oamenilor modeşti, evitând pe cât posibil elitele literare şi aristocraţii din marile oraşe. Tolstoi era convins că nu poţi înţelege cu adevărat vieţile oamenilor decât dacă ajungi să trăieşti precum acei oameni.

3. Tolstoi nu putea asista nepăsător la suferinţele celor din jurul său. În 1873, după un an agricol absolut dezastruos, Tolstoi a întrerupt lucrul la cel mai cunoscut roman al său, „Anna Karenina” pentru a-i ajuta pe cei care sufereau de foamete. „Nu pot părăsi creaturi vii pentru a mă dedica unora imaginare”, îi spunea Tolstoi unei rude. Prietenii şi familia au crezut că scriitorul este în pragul nebuniei, Tolstoi nescriind nimic timp de un an. A repetat experienţa 18 ani mai târziu, când nu a ezitat să îşi dedice doi ani din viaţă pentru ajutorarea celor năpăstuiţi. A trudit în bucătării şi şi-a folosit timpul liber pentru strângerea de fonduri.

4. În urma unei căderi nervoase de la sfârşitul anilor 1870, Tolstoi a respins orice instituţie religioasă, inclusiv Biserica Ortodoxă. Scriitorul a adoptat un crez creştin revoluţionar, bazat pe austeritatea spirituală şi materială. S-a lăsat de băut şi de fumat şi a devenit vegetarian. A inspirat, de asemenea, crearea unor comunităţi utopice, bazate pe o viaţă simplă şi auto-suficientă, unde proprietatea se afla la comun. Aceste comunităţi s-au răspândit pe Glob, iar Gandhi a descoperit, în 1910, un ashram numit „Ferma Tolstoi”.

5. Această nouă viaţă, bazată pe simplitate, nu a fost însă şi una lipsită de eforturi şi contradicţii. Tolstoi a fost mereu un „apostol” al dragostei universale, însă se certa constant cu soţia. Mai mult, Tolstoi, omul care le vorbea tuturor despre valoarea egalităţii, nu a fost niciodată în stare să renunţe total la averea sa şi la stilul său de viaţă privilegiat. A trăit până la adânci bătrâneţi într-o casă uriaşă, slujit de servitori. Dar, la începutul anilor 1890, a renunţat, împotriva voinţei familiei sale, la drepturile de autor pentru o mare parte din opera sa. Astfel, a „irosit” o importantă avere. Având în vedere poziţia privilegiată din care şi-a început viaţa, transformarea sa personală, chiar dacă nu completă, merită toată admiraţia noastră.

6. Tolstoi a spus întotdeauna că găsirea unui echilibru între minte şi trup este o parte esenţială a unui proces creativ. Se întâmpla adesea să lase peniţa jos pentru a merge cu caii la arat, pe câmp. Pe peretele din faţa biroului său se aflau mereu o coasă şi un ferăstrău. În ultimii săi ani de viaţă, vizitorii erau uimiţi să îl descopere pe celebrul scriitor lucrând la o nouă pereche de cizme.

7. Dar lecţia de viaţă esenţială pentru care ne-o predă Tolstoi este că cel mai bun mod de a lupta cu propriile concepţii şi prejudecăţi este prin a ne înconjura de oameni ale căror păreri şi stiluri de viaţă diferă semnificativ de ale noastre. Adevărata provocare pentru om – atât pentru contemporanii lui Tolstoi cât şi pentru oamenii de astăzi – este de a-şi întinde aripile conversaţionale şi de a petrece un timp alături de cei ale căror valori şi experienţe contrastează cu ale sale. Misiunea noastră, ne-ar sfătui Tolstoi, este de a călători cât mai mult dincolo de perimetrul cercului nostru.

Sursa