vineri, 29 aprilie 2016

Vinerea Sfantă


Iubirea învinge ura
                       
În dimineaţa zilei de Vinerea Mare, Satana s-a trezit cu un rânjet maliţios pe faţă.  Astăzi era ziua mult aşteptată. Moartea, fiica sa favorită, va împlini curând răzbunarea mult căutată: Cel Drept va muri în chinuri şi ruşine.
            Diavolul era bucuros: totul fusese bine pregătit. Aghiotanţii săi semănaseră deja seminţele discordiei printre cei puternici ai Sinedriului, înnăbuşindu-le inimile cu dorinţa de siguranţă: „Este mai bine să moară un singur om pentru popor” (In 18,14). Petru îşi mânjise deja sufletul trădându-l pe Isus înainte de a cânta cocoşul: „Nu îl cunosc pe omul acesta”. Ceilalţi apostoli fugiseră şi ei. După răsărit, mulţimea nerecunoscătoare îi smulge laşului Pilat sentinţa la moarte: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”
            „Oh, dulce răzbunare, se gândea Diavolul, Cel care nu a cunoscut păcatul acum îl va cunoaşte, chiar dacă numai prin efectele lui: răutatea oamenilor şi, la sfârşit, moartea.”
            Pe la ora douăsprezece, întunericul, prevestitor al morţii, învăluia Golgota, grămada de gunoi a Ierusalimului. Diavolul ardea de nerăbdare să dea lovitura de graţie şi să îl învingă pe Dumnezeu cu armele proprii. Arma lui Dumnezeu era Fiul, dar acest Fiu îmbrăcat în carne umană va fi aruncat în derâdere şi ucis. Un dar nedorit şi străin în faţa micilor oferte pe care Seducătorul, Satana, le dădea.
            Trei ore interminabile a durat bătălia. Trei ore lungi, Cel nevinovat, Sfinţenia însăşi, era spânzurat între cer şi pământ, încercând să le unească. În timp ce viaţa se scurgea din el, cu un efort pentru încă o respiraţie, Isus a zis: „Femeie iată fiul tău”. Şi Diavolul a râs cu cinism: „Ca şi cum o mamă ar putea să depăşească momentul morţii premature a unicului copil primind un înlocuitor de ultim moment.”
            „S-a sfârşit, într-adevăr s-a sfârşit” s-a gândit regele demonilor, când a auzit ultimul strigăt al lui Isus. Dar înainte de a putea să îşi deschidă buzele într-un strigăt de bucurie, pământul s-a cutremurat şi  zidurile locuinţei morţilor clădite de el cu răutate an după an s-au dărâmat. Şi sufletele din locuinţa morţilor au ieşit toate să îşi întâmpine Mântuitorul. Isus era învingător.
            „Cum e posibil aşa ceva?” s-a întrebat cu disperare Cuceritorul cucerit? Cum e posibil ca slăbiciunea să învingă puterea? Binele să supună răul? Şi diavolul şi-a amintit acel cuvânt pe care el nu îl putea accepta: Iubirea. Răstignitul victorios era Iubirea însăşi. Pe cruce Iubirea a învins ura. Dumnezeu în înţelepciunea sa infinită nu a ştiut să ne facă un dar mai mare decât pe sine însuşi.
            Şi de atunci, iubiţi credincioşi, din acea Vinere Sfântă şi noi putem cuceri moartea, păcatul şi slăbiciunea proprie, şi putem spune cu Sf. Paul în fiecare zi: „Noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea imensă să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă dar nu disperaţi, persecutaţi dar nu abandonaţi, doborâţi dar nu ucişi. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru” (2Cor 4, 7-10).
            Proclamarea patimii lui Isus, aşadar, nu a avut ca scop trezirea unor sentimente de milă sterilă în noi şi nici a unor sentimente de revoltă ca în cazul lui Clovis, regele francilor, care atunci când a auzit pentru prima dată despre moartea lui Isus a exclamat „Daca aş fi fost acolo cu francii mei, nu l-ar fi răstignit pe Isus”. Citirea evangheliei lui Ioan cu relatarea patimii lui Isus are un singur scop: proclamarea iubirii lui Dumnezeu şi acceptarea crucii şi a iubirii în viaţa noastră. Aceasta trebuie să facem în Vinerea Mare.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, era la catedrala Notre Dame din Paris un episcop care prin predicile sale atingea inimile necredincioşilor şi ale celor indiferenţi. Acel episcop ne relatează un fapt. Cu mulţi ani înainte de a fi episcop, în faţa catedralei venea un tânăr care îi insulta pe credincioşi spunându-le că, de fapt, credinţa e depăşită şi multe alte ofense. Într-o zi a ieşit la el un preot care încerca să îl calmeze, însă el a început să îl jignească şi pe preot. Acesta în cele din urmă i-a zis: „Uite, vino în biserică şi spune-i direct lui Dumnezeu aceste lucruri. Să strigi cu toată puterea şi nu îmi pasă deloc
>.”
Tânarul a întrat şi a strigat cât a putut de tare „Cristos a murit pe cruce pentru mine şi nu îmi pasă deloc.” „Foarte bine, i-a spus preotul. Acum mai strigă o dată.” Şi tânarul a strigat iar, de data aceasta cu o oarecare ezitare. Preotul l-a îndemnat: „Aproape ai terminat, strigă pentru ultima dată”. Dar tânărul, privind crucea, nu a mai putut scoate un cuvânt.
Continuă episcopul: „Acel tânăr eram eu.”
Iubiţi credincioşi, misterul crucii l-a schimbat pe acel tânăr, care a ajuns preot şi apoi episcop. În această seară să spunem şi noi: Cristos a murit pe cruce pentru mine şi mie îmi pasă. Iubirea lui Isus trebuie să îmi schimbe viaţa. Isus şi-a împlinit misiunea: a umplut rezervorul Calvarului cu viaţa dumnezeiască, dar noi trebuie să deschidem stăvilarele ca să curgă viaţa divină în noi. Cristos a pus temelia, noi trebuie să construim pe ea. El stă la uşă şi bate, noi trebuie să îi deschidem. El a consacrat Euharistia, noi trebuie să ne împărtăşim. El ne-a dat iubirea, noi trebuie să o primim.
Vă îndemn ca peste câteva momente când vom venera crucea să facem această rugăciune. „Isuse, tu ai murit pe cruce din iubire pentru mine. Fă ca iubirea ta să imi schimbe viaţa pentru a fi mereu cu tine. Amin.”


Pr. Lucian Păuleţ

Rugăciunea sfântului Augustin

Dumnezeule, care pentru mântuirea lumii ai voit să te naşti, să fii tăiat împrejur, lepădat de iudei, vândut cu o sărutare de Iuda trădătorul, să fii legat cu funii şi dus la moarte ca un miel nevinovat, să fii înjosit înaintea lui Ana, Caiafa, Pilat şi Irod, învinovăţit pe nedrept, biciuit, batjocorât, scuipat, încununat cu spini, pălmuit şi bătut cu vergi, acoperindu-ţi faţa, să fii despuiat de hainele tale, pironit şi înălţat pe cruce, întovărăşit de tâlhari, adăpat cu fiere şi oţet şi străpuns cu suliţa!
Te rog, Doamne, prin aceste preasfinte dureri ale tale, pe care eu nevrednicul le meditez cu evlavie, precum şi prin crucea şi moartea ta sfântă, izbăveşte-mă de chinurile iadului, şi binevoieşte a mă duce acolo unde l-ai dus pe tâlharul cel bun răstignit cu tine, tu care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti cu Tatăl şi cu Spiritul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.

Altă rugăciune

Doamne, tu ai sfinţit semnul crucii prin suferinţele şi moartea Fiului tău preaiubit pe lemnul crucii.

Te rugăm, ca toţi aceia care ne mărturisim credinţa prin acest semn sfânt, să ne bucurăm de ocrotirea ta cerească. Prin Cristos Domnul nostru. Amin. 

joi, 28 aprilie 2016

Colloquio intimo con Dio

Ritengo dunque auspicabile dire qui
qualcosa delle sofferenze che per me Tu hai sofferto,
o Dio di tutti.
Ti sei tenuto in piedi nel tribunale della creatura, in una
natura che era la mia;
Non hai parlato, Tu che doni la parola;
Non hai alzato la voce, Tu che crei la lingua;
Non hai gridato, Tu che scuoti la terra;
Non hai ruggito, Tu che sei la tromba che risuona
agli orecchi di tutti nella Maestà;
Non li hai biasimati, nonostante i tuoi benefici,
e non hai loro, nonostante le loro malvagità, chiuso
la bocca;
Non hai abbandonato alla confusione chi Ti abbandonava
ai tormenti della morte;
Non hai opposto resistenza, quando Ti legavano;
e quando Ti schiaffeggiavano, non Ti sei indignato;
quando Ti coprivano di sputi, Tu non hai ingiuriato,
e quando Ti davano pugni, Tu non hai fremuto;
Quando si facevano burle di Te, non ti sei corrucciato;
E quando Ti schernivano, non hai alterato il tuo viso.
Lo hanno spogliato della tunica che Lo ricopriva
come se Egli fosse impotente,
e di nuovo ve Lo hanno rivestito
come un detenuto incapace di fuggire...
Con la flagellazione, all`ultima ignominia
L`han consegnato in mezzo a plebaglia abietta;
han piegato il ginocchio per insultarlo
e gli han posto sul capo una corona per disprezzo
(cf. Mt 27,26-31).

Lungi dal darTi un attimo di tregua, o Fonte della vita,
T`hanno apprestato, per portarlo
lo strumento di morte.
Con magnanimità Tu l`hai accolto,
l`hai preso con dolcezza,
l`hai sollevato con pazienza;
Ti sei caricato, come fossi un colpevole, del legno
dei dolori!
Sulla sua spalla Egli ha portato l`arma di vita,
come il fiore di giglio delle valli (cf. Ct 2,1).
Ti han cacciato fuori come la vittima dell`olocausto;
Ti hanno sospeso come l`ariete impigliato al cespuglio per le
corna
(cf. Gen 22,13);

Ti hanno disteso sull`altare della Croce come una vittima;
Ti hanno inchiodato quasi Tu fossi un malfattore;
Ti hanno inchiodato come un ribelle;
Tu che sei la Pace celeste, quasi Tu fossi un brigante;
Tu che sei la grandezza inviolabile, come un uomo dei dolori;
Tu che sei adorato dai Cherubini, come un essere spregevole
(cf. Is 53,3)

Tu che sei la causa della vita, come degno
d`esser distrutto dalla morte;
Tu che hai esposto l`Evangelo,
come un bestemmiatore della Legge;
il Signore e il compimento dei Profeti,
come un trasgressore delle Scritture;
Tu che sei il raggio di gloria e il sigillo
di pensieri insondabili del Padre (cf. Eb 1,3),
come avversario della volontà di Colui
che Ti ha generato;
Tu che sei veramente Benedetto, come un esiliato;
Tu che hai sciolto il legame della Legge, come uno scomunicato
(cf. Gal 3,13);

Tu che sei un fuoco divoratore (cf. Dt 4,24), come un prigioniero condannato;
Tu che sei temibile in cielo e in terra,
come un uomo giustamente castigato (cf. Is 53,4);
Tu che sei nascosto in una luce inaccessibile (cf. 1Tm 6,16),
come uno schiavo terrestre!


         (Gregorio di Narek, Liber orat. 77, 1 ss.)

Sufletul neroditor şi religia care nu mântuieşte degeaba există

Începând cu Duminica Floriilor până în Duminica Învierii marcăm semnificaţia fiecărei zile împreună cu reputatul teolog Cristian Bădiliță. Cristian Bădiliță este doctor în istoria creştinismului antic al Universităţii Sorbona, specialist în literatura patristică greacă şi latină şi unul dintre coordonatorii traducerii comentate a Septuagintei. Trăiește la Paris din 1995.

Iisus a venit la Ierusalim ca să meargă şi să predice în Templu, locul sacru al iudaismului. După relatarea lui Marcu, noaptea şi-a petrecut-o în afara Ierusalimului, la o familie de prieteni. Dimineaţa vede un smochin plin de frunze, dar fără nici un fruct. Iisus îl blestemă şi pleacă. Apoi ajunge la Templu, unde, cuprins de o mânie sacră, îi alungă pe negustori de acolo şi răstoarnă mesele zarafilor. Iisus nu purifică Templul, aşa cum se interpretează de obicei. Gestul Său are aceeaşi semnificaţie cu gestul blestemării smochinului. El proroceşte pur şi simplu dispariţia Templului, adică încheierea Vechiului Legământ. Negustorii şi zarafii, adică schimbătorii de bani, nu-şi vor mai avea rostul, pentru că Vechea Lege va lua sfârşit. Trebuie precizat că prezenţa negustorilor şi a zarafilor în Templu era normală şi îngăduită de preoţi. Credincioşii iudei care doreau să aducă jertfe îşi procurau animalele de jertfă de la aceşti negustori. Prezenţa lor era, aşadar, absolut necesară bunei desfăşurări a ritualului. Alungându-i cu violenţă de acolo, Iisus prevesteşte dispariţia celui mai important loc sacru al lui Israel, dispariţie datorată necredinţei în mesajul evanghelic. Smochinul, ca simbol al Templului, se va usca şi nu va mai putea rodi niciodată. Violenţa gestului săvârşit de Iisus va atrage o violenţă pe măsură din partea autorităţilor iudaice. Acestea, asistând la scena din Templu, care era un afront public la adresa lor, au luat hotărârea să-l prindă şi să-l ucidă, neştiind că Noul Templu, Iisus Hristos, va fi rezidit, adică va învia după numai trei zile.
Descoperă semnificația fiecărei zile din Săptămâna Mare împreuna cu Cristian Bădiliță, reputat teolog și istoric al creștinismului timpuriu!


Sursa:www.digi24.ro

luni, 25 aprilie 2016

joi, 21 aprilie 2016

Cartea „Barabas” de Marie Corelli cu Click pentru femei – 22 aprilie 2016

Vineri, 22 aprilie 2016, revista Click pentru femei vine impreuna cu cartea “Barabas” de Marie Corelli.
Un roman de exceptie ce imbina armonios religia si istoria.
Barabas, criminalul salvat de la executie prin vointa multimii L-a vazut rastignit pe Iisus si apoi L-a vazut inviat. In sufletul lui ravasit a inteles si a primit Lumina.
Pret revista + carte : 9.99 lei.

miercuri, 20 aprilie 2016

Știința confirmă: căsătoriile trainice depind de doi factori

În ciuda numărului mare de divorțuri, oamenii continuă să se căsătorească. Doar în „luna mireselor” (iunie), în SUA media e de 13000 de căsătorii.
Multe din miile de cupluri care încep viața împreună se dovedesc incapabile să mențină propria relație pentru mult timp.
Ținând cont de toate acestea, John și Julie Gottman, un cuplu de psihologi, au condus un amplu studiu legat de cupluri pentru a înțelege motivele principale de succes sau faliment a căsătoriei.
Psihologii au făcut așa numitul „Laborator al Iubirii” și au adus 130 de cupluri. Fiecare cuplu a petrecut o zi în laborator, desfășurând sarcini cotidiene - mâncau, găteau, curățau -, în timp ce experții observau.
La sfârșitul studiului, cuplurile au fost clasificate în două grupuri: „maeștrii” și „dezastre”.
După șase ani cuplurile au fost rechemate de către psihologi. „Maeștrii” continuau să fie împreună și să fie fericiți, cei din grupa „dezastre” nu mai erau căsătoriți, sau dacă erau încă împreună erau nefericiți.
Care au fost concluziile studiului?
Observând cuplurile, cercetătorii au conclus că generozitatea și bunătatea sunt fundamentale în interiorul căsătoriei. Un gest simplu precum să răspunzi la o întrebare oarecare cu agresivitate sau generozitate poate influența asupra viitorului și asupra calității relației.
Întrebări ca ”Ai văzut știrea aceea?” poate să fie o bună ocazie în a arăta interesul pentru ceea ce-i place celuilalt, acționând cu generozitate și bunătate, lucru ce face ca relația să fie mai puternică.
Ignorând întrebările celuilalt, răspunzând cu duritate, dezinteres sau indiferență poate arăta mai mult decât lipsă de timp sau oboseală. De aceea, trebuie administrate cu mare grijă toate aceste gesturi mărunte.
Mereu avem posibilitatea să alegem între a răspunde cu generozitate sau, din contră, brusc. „Maeștrii” au demonstrat mai mult interes pentru necesitățile emotive ale celuilalt, încercau să creeze o atmosferă de admirație și gratitudine pentru lucrurile ce le făcea celălalt.
Cuplurile „Dezastre” aveau tendința să construiască un ambient bazat pe nemulțumire, scoțând mereu în față greșelile celuilalt, ce nu a făcut celălalt, trecând peste calitățile soțului/soției.
Generozitatea și bunătatea pot așadar salva o căsnicie.
Studiul demonstrează că e importantă nu doar surpriza frumoasă în ziua aniversării căsătoriei, ci și aplicarea zilnică a unor doze mici de generozitate și bunătate: blândețe, complimente, concentrarea pe ce face pozitiv și nu negativ celălalt.
Poți să lauzi ceea ce soțul/soția a făcut bun sau să te plângi pentru ce nu a făcut. Tu alegi. Căsătoria ta poate să depindă de această alegere.
Psihologii  Gottman au studiat cuplurile folosind și electroencefalograful în timpul interviului lor observând că acele cupluri din categoria  „dezastre” erau din punct de vedere fizic stresate când conversau între ei; fizic, erau ca și cum se găseau în mijlocul unei bătălii. „Maeștrii” arătau în schimb pasivitate, relaxare și liniște în conversațiile lor.
Voi, cărui grup vreți să aparțineți? Este încă timp pentru aplicarea acestor sugestii simple și practice în viața voastră cotidiană!

Traducere: AMR


Sursa:it.aleteia.org