Christos anesti! Papa le face urări de Paște fraților din Bisericile Orientale

"Gândul meu cordial se îndreaptă către frații din Bisericile Orientale care celebrează azi Paștele. Domnul cel Înviat să aducă tuturor darurile luminii și păcii sale. Christos anesti!": a spus Sfântul Părinte la antifonul marian pascal Regina Coeli, din Piața Sfântul Petru.

Apel pentru încetarea ostilităților și întărirea dialogului în Siria

De asemenea, gândul pontifului s-a îndreptat către populația din Siria, în special către locuitorii orașului Alep, făcând un reînnoit apel pentru încetarea violențelor și reluarea cu vigoare a dialogului.
"Primesc cu profundă durere dramaticele știri sosite din Siria referitoare la ciclul de violență ce continuă să agraveze deja dramatica situație umanitară din această țară, în special din orașul Alep, cauzând victime inocente chiar și în rândul copiilor, a bolnavilor și a celor care – cu mari sacrificii – se implică în acordarea de ajutor aproapelui. Îndemn toate părțile implicate în conflict să respecte încetarea ostilităților și să întărească dialogul în curs, unica stradă care conduce la pace."

În reflecția care a însoțit rugăciunea Regina Coeli, pontiful s-a inspirat din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 14, din Liturghia zilei, făcând referire în special la promisiunea Mântuitorului privitoare la Mângâietorul, la Duhul Sfânt, "pe care îl va trimite Tatăl în numele lui, pentru a-i învăța pe discipoli toate și a le aminti toate câte le-au fost spuse de către Învățătorul Isus".
 
Subliniind că misiunea Duhului Sfânt este de a ne însoți și a de a continua se ne învețe, amintindu-ne fără încetare cuvintele lui Isus, învățătorul divin, papa Francisc insistă asupra prezenței lui Isus între noi, prin mijlocirea darului Spiritului Sfânt:
Papa Francisc: "Noi nu suntem singuri: Isus este alături de noi, este în mijlocul nostru, înăuntrul nostru! Noua sa prezență în istorie are loc grație darului Duhului Sfânt, prin mijlocirea căruia este posibilă stabilirea unei relații de viață cu El, cel Răstignit și Înviat. Spiritul revărsat în noi, prin sacramentul Botezului și al Mirului, acționează în viața noastră. El ne călăuzește în modul de a gândi, de a acționa, de a deosebi ceea ce este bun de ceea ce este rău; ne ajută să practicăm iubirea lui Isus, jertfirea sa pentru alții, în special pentru cei mai suferinzi".

"Noi nu suntem singuri!" a repetat pontiful, subliniind că un semn al prezenței Duhului Sfânt este și pacea pe care Isus o dăruiește discipolilor săi. Însă, a atras atenția Sfântul Părinte, pacea dată de Isus este diferită de pacea pe care o caută și pe care încearcă să o obțină oamenii. Pacea lui Isus "izvorăște din victoria asupra păcatului, asupra egoismului care ne împiedică să ne iubim ca frații".
[Pacea lui Isus] "Este dar al lui Dumnezeu și semn al prezenței sale. Fiecare discipol chemat azi să-l urmeze pe Isus purtând Crucea, primește în el pacea lui Isus cel Răstignit și Înviat, în deplina certitudine a victoriei sale și în așteptarea venirii sale definitive".

"Sfânta Fecioară Maria să ne ajute să-l primim cu docilitate pe Duhul Sfânt ca Maestru interior și ca Memorie vie a lui Cristos pe drumul de fiecare zi" a spus papa Francisc la încheierea reflecției care a însoțit antifonul marian pascal Regina Coeli, de duminică 1 mai 2016.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Creștinul adult știe să fie un copil în fața lui Dumnezeu

”Aceste crize mondiale sunt crize de sfinți” zicea, bineînțeles, un sfânt. E nevoie de sfinți. Eu și tu, drag cititor, suntem chemați să fim. Nu suntem chemați să ducem lupte, să ținem discursuri, nu. Sunt chemat să fiu un alt Isus și aceasta nu o realizez eu, ci Isus. Ceea ce ține de mine este să-L las pe El să  lucreze în mine. Trebuie doar să deschid ferestrele suflării Spiritului. Prima fereastră deschisă este lectura stăruitoare a Evangheliei, pe cât posibil din Noul Testament. Se vorbește puțin de Evanghelie dar important este ca eu să citesc, deoarece acolo este prima întâlnire cu Isus. Deja primii ucenici, când Isus era încă în viață mergeau să predice ceea ce Isus le zicea. După moartea și Învierea Sa Spiritul Sfânt i-a determinat să adune ca pe o apă prețioasă ceea ce Isus a zis și să povestească ceea ce a făcut. Evangheliile sunt credibile nu sunt un mit. Mulțumită lor putem să-L cunoaștem pe Isus. Cealaltă fereastră este Împărtășania, precedată de spovadă care ne ține umili și dispuși să-l primim pe Isus. ”Cel ce mănâncă trupul Meu...” (Io. 6,56). Un Dumnezeu care se dă hrană....dar cine are un dar așa de mare precum avem noi? Astfel cu siguranță devin un distribuitor de energie. Un serv inutil dar fratele lui Isus. În misiune în numele Domnului. Atunci pot să lupt, să țin discursuri, în spiritul misiunii. Rămânând senin deoarece Dumnezeu este tatăl meu, în ciuda slăbiciunilor fiului copil. Creștinul adult știe să fie un copil în fața Domnului.

               

Traducere: AMR

Sursa:pippocorigliano.blogspot.ro

Vinerea Sfantă

Iubirea învinge ura

                       

În dimineaţa zilei de Vinerea Mare, Satana s-a trezit cu un rânjet maliţios pe faţă.  Astăzi era ziua mult aşteptată. Moartea, fiica sa favorită, va împlini curând răzbunarea mult căutată: Cel Drept va muri în chinuri şi ruşine.

            Diavolul era bucuros: totul fusese bine pregătit. Aghiotanţii săi semănaseră deja seminţele discordiei printre cei puternici ai Sinedriului, înnăbuşindu-le inimile cu dorinţa de siguranţă: „Este mai bine să moară un singur om pentru popor” (In 18,14). Petru îşi mânjise deja sufletul trădându-l pe Isus înainte de a cânta cocoşul: „Nu îl cunosc pe omul acesta”. Ceilalţi apostoli fugiseră şi ei. După răsărit, mulţimea nerecunoscătoare îi smulge laşului Pilat sentinţa la moarte: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”

            „Oh, dulce răzbunare, se gândea Diavolul, Cel care nu a cunoscut păcatul acum îl va cunoaşte, chiar dacă numai prin efectele lui: răutatea oamenilor şi, la sfârşit, moartea.”

            Pe la ora douăsprezece, întunericul, prevestitor al morţii, învăluia Golgota, grămada de gunoi a Ierusalimului. Diavolul ardea de nerăbdare să dea lovitura de graţie şi să îl învingă pe Dumnezeu cu armele proprii. Arma lui Dumnezeu era Fiul, dar acest Fiu îmbrăcat în carne umană va fi aruncat în derâdere şi ucis. Un dar nedorit şi străin în faţa micilor oferte pe care Seducătorul, Satana, le dădea.

            Trei ore interminabile a durat bătălia. Trei ore lungi, Cel nevinovat, Sfinţenia însăşi, era spânzurat între cer şi pământ, încercând să le unească. În timp ce viaţa se scurgea din el, cu un efort pentru încă o respiraţie, Isus a zis: „Femeie iată fiul tău”. Şi Diavolul a râs cu cinism: „Ca şi cum o mamă ar putea să depăşească momentul morţii premature a unicului copil primind un înlocuitor de ultim moment.”

            „S-a sfârşit, într-adevăr s-a sfârşit” s-a gândit regele demonilor, când a auzit ultimul strigăt al lui Isus. Dar înainte de a putea să îşi deschidă buzele într-un strigăt de bucurie, pământul s-a cutremurat şi  zidurile locuinţei morţilor clădite de el cu răutate an după an s-au dărâmat. Şi sufletele din locuinţa morţilor au ieşit toate să îşi întâmpine Mântuitorul. Isus era învingător.

            „Cum e posibil aşa ceva?” s-a întrebat cu disperare Cuceritorul cucerit? Cum e posibil ca slăbiciunea să învingă puterea? Binele să supună răul? Şi diavolul şi-a amintit acel cuvânt pe care el nu îl putea accepta: Iubirea. Răstignitul victorios era Iubirea însăşi. Pe cruce Iubirea a învins ura. Dumnezeu în înţelepciunea sa infinită nu a ştiut să ne facă un dar mai mare decât pe sine însuşi.

            Şi de atunci, iubiţi credincioşi, din acea Vinere Sfântă şi noi putem cuceri moartea, păcatul şi slăbiciunea proprie, şi putem spune cu Sf. Paul în fiecare zi: „Noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea imensă să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă dar nu disperaţi, persecutaţi dar nu abandonaţi, doborâţi dar nu ucişi. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru” (2Cor 4, 7-10).

            Proclamarea patimii lui Isus, aşadar, nu a avut ca scop trezirea unor sentimente de milă sterilă în noi şi nici a unor sentimente de revoltă ca în cazul lui Clovis, regele francilor, care atunci când a auzit pentru prima dată despre moartea lui Isus a exclamat „Daca aş fi fost acolo cu francii mei, nu l-ar fi răstignit pe Isus”. Citirea evangheliei lui Ioan cu relatarea patimii lui Isus are un singur scop: proclamarea iubirii lui Dumnezeu şi acceptarea crucii şi a iubirii în viaţa noastră. Aceasta trebuie să facem în Vinerea Mare.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, era la catedrala Notre Dame din Paris un episcop care prin predicile sale atingea inimile necredincioşilor şi ale celor indiferenţi. Acel episcop ne relatează un fapt. Cu mulţi ani înainte de a fi episcop, în faţa catedralei venea un tânăr care îi insulta pe credincioşi spunându-le că, de fapt, credinţa e depăşită şi multe alte ofense. Într-o zi a ieşit la el un preot care încerca să îl calmeze, însă el a început să îl jignească şi pe preot. Acesta în cele din urmă i-a zis: „Uite, vino în biserică şi spune-i direct lui Dumnezeu aceste lucruri. Să strigi cu toată puterea şi nu îmi pasă deloc

>.”

Tânarul a întrat şi a strigat cât a putut de tare „Cristos a murit pe cruce pentru mine şi nu îmi pasă deloc.” „Foarte bine, i-a spus preotul. Acum mai strigă o dată.” Şi tânarul a strigat iar, de data aceasta cu o oarecare ezitare. Preotul l-a îndemnat: „Aproape ai terminat, strigă pentru ultima dată”. Dar tânărul, privind crucea, nu a mai putut scoate un cuvânt.

Continuă episcopul: „Acel tânăr eram eu.”

Iubiţi credincioşi, misterul crucii l-a schimbat pe acel tânăr, care a ajuns preot şi apoi episcop. În această seară să spunem şi noi: Cristos a murit pe cruce pentru mine şi mie îmi pasă. Iubirea lui Isus trebuie să îmi schimbe viaţa. Isus şi-a împlinit misiunea: a umplut rezervorul Calvarului cu viaţa dumnezeiască, dar noi trebuie să deschidem stăvilarele ca să curgă viaţa divină în noi. Cristos a pus temelia, noi trebuie să construim pe ea. El stă la uşă şi bate, noi trebuie să îi deschidem. El a consacrat Euharistia, noi trebuie să ne împărtăşim. El ne-a dat iubirea, noi trebuie să o primim.

Vă îndemn ca peste câteva momente când vom venera crucea să facem această rugăciune. „Isuse, tu ai murit pe cruce din iubire pentru mine. Fă ca iubirea ta să imi schimbe viaţa pentru a fi mereu cu tine. Amin.”

Pr. Lucian Păuleţ

Rugăciunea sfântului Augustin

Dumnezeule, care pentru mântuirea lumii ai voit să te naşti, să fii tăiat împrejur, lepădat de iudei, vândut cu o sărutare de Iuda trădătorul, să fii legat cu funii şi dus la moarte ca un miel nevinovat, să fii înjosit înaintea lui Ana, Caiafa, Pilat şi Irod, învinovăţit pe nedrept, biciuit, batjocorât, scuipat, încununat cu spini, pălmuit şi bătut cu vergi, acoperindu-ţi faţa, să fii despuiat de hainele tale, pironit şi înălţat pe cruce, întovărăşit de tâlhari, adăpat cu fiere şi oţet şi străpuns cu suliţa!

Te rog, Doamne, prin aceste preasfinte dureri ale tale, pe care eu nevrednicul le meditez cu evlavie, precum şi prin crucea şi moartea ta sfântă, izbăveşte-mă de chinurile iadului, şi binevoieşte a mă duce acolo unde l-ai dus pe tâlharul cel bun răstignit cu tine, tu care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti cu Tatăl şi cu Spiritul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.

Altă rugăciune

Doamne, tu ai sfinţit semnul crucii prin suferinţele şi moartea Fiului tău preaiubit pe lemnul crucii.

Te rugăm, ca toţi aceia care ne mărturisim credinţa prin acest semn sfânt, să ne bucurăm de ocrotirea ta cerească. Prin Cristos Domnul nostru. Amin. 

Colloquio intimo con Dio

Ritengo dunque auspicabile dire qui

qualcosa delle sofferenze che per me Tu hai sofferto,

o Dio di tutti.

Ti sei tenuto in piedi nel tribunale della creatura, in una

natura che era la mia;

Non hai parlato, Tu che doni la parola;

Non hai alzato la voce, Tu che crei la lingua;

Non hai gridato, Tu che scuoti la terra;

Non hai ruggito, Tu che sei la tromba che risuona

agli orecchi di tutti nella Maestà;

Non li hai biasimati, nonostante i tuoi benefici,

e non hai loro, nonostante le loro malvagità, chiuso

la bocca;

Non hai abbandonato alla confusione chi Ti abbandonava

ai tormenti della morte;

Non hai opposto resistenza, quando Ti legavano;

e quando Ti schiaffeggiavano, non Ti sei indignato;

quando Ti coprivano di sputi, Tu non hai ingiuriato,

e quando Ti davano pugni, Tu non hai fremuto;

Quando si facevano burle di Te, non ti sei corrucciato;

E quando Ti schernivano, non hai alterato il tuo viso.

Lo hanno spogliato della tunica che Lo ricopriva

come se Egli fosse impotente,

e di nuovo ve Lo hanno rivestito

come un detenuto incapace di fuggire...

Con la flagellazione, all`ultima ignominia

L`han consegnato in mezzo a plebaglia abietta;

han piegato il ginocchio per insultarlo

e gli han posto sul capo una corona per disprezzo

(cf. Mt 27,26-31).

Lungi dal darTi un attimo di tregua, o Fonte della vita,

T`hanno apprestato, per portarlo

lo strumento di morte.

Con magnanimità Tu l`hai accolto,

l`hai preso con dolcezza,

l`hai sollevato con pazienza;

Ti sei caricato, come fossi un colpevole, del legno

dei dolori!

Sulla sua spalla Egli ha portato l`arma di vita,

come il fiore di giglio delle valli (cf. Ct 2,1).

Ti han cacciato fuori come la vittima dell`olocausto;

Ti hanno sospeso come l`ariete impigliato al cespuglio per le

corna

(cf. Gen 22,13);

Ti hanno disteso sull`altare della Croce come una vittima;

Ti hanno inchiodato quasi Tu fossi un malfattore;

Ti hanno inchiodato come un ribelle;

Tu che sei la Pace celeste, quasi Tu fossi un brigante;

Tu che sei la grandezza inviolabile, come un uomo dei dolori;

Tu che sei adorato dai Cherubini, come un essere spregevole

(cf. Is 53,3)

Tu che sei la causa della vita, come degno

d`esser distrutto dalla morte;

Tu che hai esposto l`Evangelo,

come un bestemmiatore della Legge;

il Signore e il compimento dei Profeti,

come un trasgressore delle Scritture;

Tu che sei il raggio di gloria e il sigillo

di pensieri insondabili del Padre (cf. Eb 1,3),

come avversario della volontà di Colui

che Ti ha generato;

Tu che sei veramente Benedetto, come un esiliato;

Tu che hai sciolto il legame della Legge, come uno scomunicato

(cf. Gal 3,13);

Tu che sei un fuoco divoratore (cf. Dt 4,24), come un prigioniero condannato;

Tu che sei temibile in cielo e in terra,

come un uomo giustamente castigato (cf. Is 53,4);

Tu che sei nascosto in una luce inaccessibile (cf. 1Tm 6,16),

come uno schiavo terrestre!

         (Gregorio di Narek, Liber orat. 77, 1 ss.)

Sufletul neroditor şi religia care nu mântuieşte degeaba există

Începând cu Duminica Floriilor până în Duminica Învierii marcăm semnificaţia fiecărei zile împreună cu reputatul teolog Cristian Bădiliță. Cristian Bădiliță este doctor în istoria creştinismului antic al Universităţii Sorbona, specialist în literatura patristică greacă şi latină şi unul dintre coordonatorii traducerii comentate a Septuagintei. Trăiește la Paris din 1995.

VIDEO

Iisus a venit la Ierusalim ca să meargă şi să predice în Templu, locul sacru al iudaismului. După relatarea lui Marcu, noaptea şi-a petrecut-o în afara Ierusalimului, la o familie de prieteni. Dimineaţa vede un smochin plin de frunze, dar fără nici un fruct. Iisus îl blestemă şi pleacă. Apoi ajunge la Templu, unde, cuprins de o mânie sacră, îi alungă pe negustori de acolo şi răstoarnă mesele zarafilor. Iisus nu purifică Templul, aşa cum se interpretează de obicei. Gestul Său are aceeaşi semnificaţie cu gestul blestemării smochinului. El proroceşte pur şi simplu dispariţia Templului, adică încheierea Vechiului Legământ. Negustorii şi zarafii, adică schimbătorii de bani, nu-şi vor mai avea rostul, pentru că Vechea Lege va lua sfârşit. Trebuie precizat că prezenţa negustorilor şi a zarafilor în Templu era normală şi îngăduită de preoţi. Credincioşii iudei care doreau să aducă jertfe îşi procurau animalele de jertfă de la aceşti negustori. Prezenţa lor era, aşadar, absolut necesară bunei desfăşurări a ritualului. Alungându-i cu violenţă de acolo, Iisus prevesteşte dispariţia celui mai important loc sacru al lui Israel, dispariţie datorată necredinţei în mesajul evanghelic. Smochinul, ca simbol al Templului, se va usca şi nu va mai putea rodi niciodată. Violenţa gestului săvârşit de Iisus va atrage o violenţă pe măsură din partea autorităţilor iudaice. Acestea, asistând la scena din Templu, care era un afront public la adresa lor, au luat hotărârea să-l prindă şi să-l ucidă, neştiind că Noul Templu, Iisus Hristos, va fi rezidit, adică va învia după numai trei zile.

Descoperă semnificația fiecărei zile din Săptămâna Mare împreuna cu Cristian Bădiliță, reputat teolog și istoric al creștinismului timpuriu!

Sursa:www.digi24.ro