„M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.” – Habacuc 2:1

Într-una din zilele lunii martie 2012, împreună cu un grup de tineri am vizitat casa memorială a poetului George Coşbuc. Am fost impresionat de gustul şi rafinamentul dovedit în aranjarea exponatelor, mărturii ale înţelepciunii şi virtuţii familiei poetului. Pe lângă cărţile religioase şi Biblia tipărită acum două sute de ani, ghidul ne-a prezentat o cameră specială prin destinaţia ei. În partea cea mai retrasă a casei, departe de zgomotul străzii, era camera de rugăciune a familiei, întrebuințată doar în acest scop. Aici intra oricare dintre membrii familiei și conversa în linişte şi în taină cu Dumnezeu. Zilnic foloseau cu toţii această cameră. „Îl ţineau ocupat pe Dumnezeu toată ziua”, spunea ghidul. Exemplul acestei vieţi de rugăciune s-a văzut în exemplul de virtute şi nobleţe al celor din familia Coşbuc, aşa cum a fost cunoscut şi poetul.

Dincolo de bogăţie, de faimă socială, de marile oportunităţi ale vieţii, rugăciunea rămâne secretul succesului în virtute, credinţă, valoare morală şi dăinuire peste timpuri. Rugăciunea este singura ce te poate ajuta să stai de vorbă cu viitorul tău.

Am plecat din camera de rugăciune a lui George Coşbuc hotărât să găsesc acest loc sacru şi în casa mea. Simt că la noi se stă prea puţin de vorbă cu Dumnezeu acasă şi la biserică. Aceasta se vede în sărăcia noastră de virtute şi bunătate. Iar credinţa a ajuns ca o bijuterie rară, ascunsă, bine păzită, ferecată şi nu la îndemâna oricui.

Virgiliu Peicu

„Când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească, dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.” – Luca 14:13-14

Cu doar câteva zile înainte de nuntă, viitorul mire al lui Quinn, de 27 de ani, s-a răzgândit şi a anulat nunta. Cu un mănunchi de iluzii spulberate şi cu inima frântă, Quinn şi familia ei și-au anunțat rudele şi prietenii că mult aşteptata nuntă nu va mai avea loc şi au încercat să recupereze cei 35.000 de dolari deja investiţi. Însă lui Kari Duane, mama miresei, i-a venit o idee genială: să-i cheme, în locul nuntaşilor la cina care urma să aibă loc într-unul dintre cele mai elegante hoteluri din Sacramento, pe oamenii fără adăpost din oraş.

Kari a mers la diferite centre de întâlnire a oamenilor străzii şi i-a invitat în mod personal la o cină specială. Aproximativ 100 de femei, bărbaţi şi copii au răspuns invitaţiei şi s-au bucurat de o cină de excepţie, cu bucate alese, într-un cadru neobişnuit pentru ei.

„Când treci printr-o perioadă grea, să poţi ieşi într-o seară în oraş şi să faci ceva diferit împreună cu familia ta, e o adevărată binecuvântare”, spunea Rashad Abdullah, care s-a bucurat de acea cină împreună cu soţia şi cei cinci copii ai lor. „La cantina la care mergem, nu primim acest gen de mâncare”, declara Tamara Dotson, recunoscătoare pentru o asemenea onoare. O altă femeie spunea: „Mi se pare un gest foarte generos. Să pierzi ceva atât de important pentru tine şi să găseşti totuşi puterea să dai mai departe, asta înseamnă cu adevărat să dăruieşti.”

În timp ce oamenii străzii se bucurau de o cină nemaipomenită, Quinn a preferat să stea acasă, înconjurată de prieteni şi să nu-şi facă apariţia la petrecere. Durerea ei şi a familiei nu a trecut, dar Kari spunea că, deşi o doare sufletul pentru fiica ei, se bucură pentru faptul că a putut ieşi ceva bun din această poveste tristă.

Sursa

„Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile.” – Psalmul 119:14

Cine este cel mai bun profesor? – Suferința.

Iar cel mai rău profesor? – Plăcerea.

Care este însușirea cea mai rară? – Capacitatea de a da.

Cea mai bună însuşire? – Capacitatea de a ierta.

Care este cea mai dificilă însuşire? – Capacitatea de a tăcea.

Care este cea mai importantă însuşire? – Capacitatea de a te ruga.

Care este cea mai necesară abilitate? – Capacitatea de a asculta.

Care este cea mai periculoasă luptă? – Cea fanatică.

Care este obiceiul cel mai neplăcut? – Cheful de ceartă.

Care este obiceiul cel mai nociv? – Vorba multă.

Cine este cel mai puternic? – Cel care se învinge pe sine.

Cine este cel mai slab? – Cel care îi învinge pe alţii.

Cine este cel mai inteligent? – Cel care e conștient că nu știe nimic.

Cine este cel mai sărac? – Cel care iubește banii.

Cine este mai aproape de Dumnezeu? – Cel milostiv.

Cum să te lupţi cu problemele? – Cu speranță.

Iar cu suferinţa? – Cu răbdare.

Care este semnul unui suflet sănătos? – Credinţa.

Care este semnul unui suflet bolnav? – Disperarea.

Care este semnul acţiunilor greşite? – Iritarea.

Care este semnul faptelor bune? – Pacea sufletească.

Sursa

„După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.” – Iacov 2:26

În apropierea unui râu larg, peste care nu era pod, trăia cândva un bătrân cu frica lui Dumnezeu, ce-și câștiga pâinea trecându-i pe călători, cu barca sa, de pe un mal al râului pe celălalt. Și iată că într-o zi, în timp ce îl trecea cu barca pe un tânăr vorbăreţ și iscoditor, acesta din urmă băgă de seamă că moșul avea scris câte ceva pe fiecare vâslă. Se uită atunci mai bine și, deslușind scrisul, îl întrebă curios:

– De ce ai scris matale pe o vâslă „Credinţă” și pe cealaltă „Fapte bune”?

– Fiindcă acestea două, credinţa și faptele bune, mă conduc în viaţă de când mă știu pe lume, răspunse bătrânul.

Tânărul primi răspunsul cu o anume îndoială și, voind să facă pe deșteptul, spuse cu un aer de mare înţelept:

– Eu unul nu cred că omul are nevoie de amândouă, ci îi este de ajuns și numai una singură ca să se călăuzească în viaţă, după cum îi este firea: dacă alegi calea „faptelor bune”, atunci ești de folos mai degrabă celorlalţi, și mulţumirea de sine îţi vine din afară; iar dacă alegi calea „credinţei”, atunci îţi ești de folos mai degrabă ţie însuţi, și mulţumirea de sine îţi vine dinăuntru.

Bătrânul ridică din sprâncene și nu spuse nimic, părând copleșit de deșteptăciunea sfătoasă a tânărului, dar începu, după o vreme, să vâslească cu o singură vâslă. Barca aproape că nu mai înainta, ci mai mult se învârtea în loc, spre nedumerirea tânărului, care însă pricepu, într-un târziu, ce voise să-i dea de înţeles, fără vorbe, bătrânul: că una este sprijin celeilalte și că una prin alta se împlinesc, căci viaţa omului este după sufletul lui. Fapta bună și credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă în zbor tainic spre Dumnezeu. Dar cu o singură aripă – cine mai poate zbura?!

Sursa

„Zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu.” – Iuda 1:20-21

Care este cea mai frumoasă zi? Ziua de astăzi.

Care este cel mai mare obstacol? Teama.

Care este cea mai mare greșeală? Abandonul.

Care este cea mai plăcută distracție? Munca.

Care este cea mai mare înfrângere? Tristețea.

Care sunt cei mai buni profesori? Copiii.

Care este prima necesitate? Comunicarea.

Ce te face fericit? A fi util celor din jur.

Care este cel mai frumos cadou? Iertarea.

Care este locul în care te simți bine? Acasă.

Care este drumul cel mai rapid? Calea corectă.

Care este cel mai bun remediu? Optimismul.

Care este forța cea mai mare? Credința.

Care este cea mai detestabilă trăsătură. Fățărnicia.

Care este sentimentul cel mai frumos? Dragostea.

Care este cel mai măreț eveniment? Revenirea.

Cea mai iubită ființă din viața mea? Iisus.

Sursa

„Dragostea este tare ca moartea.” – Cântarea Cântărilor 8:6

Italvino, de 89 de ani, și Diva, de 80 de ani, brazilieni, cunoscuţi drept oameni credincioși, dedicaţi lui Dumnezeu și semenilor lor, și-au uimit familia, prietenii și cunoscuţii chiar și prin moartea lor. Timp de 65 de ani cât au fost căsătoriţi, nu au stat nici măcar o zi unul fără celălalt, iar timpul petrecut pe patul de spital nu a fost o excepţie.

Italvino suferea de leucemie și era internat în spital, iar Diva făcea tratament cu chimioterapie, din cauza unei tumori. La începutul lunii octombrie a anului 2014, când starea sănătăţii ei s-a înrăutăţit, personalul spitalului le-a oferit paturi alăturate, pentru a putea petrece mai mult timp împreună. Italvino a murit ţinându-și soţia de mână, iar 40 de minute mai târziu a murit și Diva.

„După ce a murit bunicul, mătușa mea i-a șoptit bunicii la ureche vestea aceasta, iar în acel moment am putut citi pe faţa ei pace”, povestește Rafael, nepotul celor doi. Pentru el, bunicul Italvino, „un om drept și corect”, și bunica Diva, „o femeie dulce”, erau cel mai romantic cuplu pe care l-a văzut vreodată, iar dragostea lor, cea mai sinceră și pură. În mijlocul durerii, familia simte totuși liniște și pace pentru că cei doi au murit împreună; potrivit declaraţiilor familiei, niciunul dintre ei nu ar fi putut să suporte durerea de a trăi fără celălalt.

Sursa