Discurile de vinil ar putea deveni mai accesibile datorită unei noi tehnologii

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” – Proverbe 4, 23

M-am internat în spital să-mi fac un control de rutină şi am constatat că eram bolnav.

Mi s-a luat tensiunea şi am un grad extrem de scăzut de BLÂNDEŢE.

Mi s-a luat temperatura şi termometrul a înregistrat 40 de grade de EGOISM.

Am făcut o electrocardiogramă şi diagnosticul a fost că aveam nevoie de mai multe bypassuri de DRAGOSTE, pentru că venele mele erau blocate şi nu pompau sângele la inima mea goală.

Am ajuns la ortopedie: nu puteam merge alături de fratele meu şi nici nu puteam să-l îmbrăţişez pentru că aveam o fractură, după ce m-am împiedicat de VANITATEA mea.

Au constatat că aveam miopie, pentru că nu puteam vedea dincolo de aparenţe.

Mi-au găsit şi surzenie şi mi s-a pus diagnosticul de a fi rămas singur între cuvintele goale din fiecare zi. Jalnic, nu?

Am primit şi tratament: în fiecare zi, când ajung la serviciu, o lingură de „BUNĂ ZIUA!” La fiecare oră, un comprimat de RĂBDARE şi o cană de TOLERANŢĂ. Când ajung acasă, o injecţie cu DRAGOSTE şi, înainte de culcare, două capsule de CONȘTIINŢĂ CURATĂ.

Humberto Agudelo

Sursa

Oamenii pot învăța să folosească ecolocația, simțul de bază al liliecilor

15 scuze des întâlnite pentru a nu merge la Liturghie și răspunsul la ele

Adesea este ușor să găsim o scuză pentru a nu participa la Liturghie. Totuși, Liturghia este unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le-a dat! Acest articol cuprinde câteva dintre scuzele cel mai des folosite și oferă câteva moduri de a răspunde la fiecare.

„Dragi prieteni, nu îi vom mulțumi niciodată suficient Domnului pentru darul pe care ni l-a oferit în Euharistie! Este un dar atât de mare și de aceea este atât de important să mergem la Liturghie duminica. Să mergem la Liturghie nu numai pentru a ne ruga, ci și pentru a primi Împărtășania, această pâine care este Trupul lui Isus Cristos, Cel care ne mântuiește, ne iartă, ne unește cu Tatăl. Este frumos să facem aceasta! Și în toate duminicile să mergem la Liturghie, pentru că este ziua Învierii Domnului. De aceea duminica este atât de importantă pentru noi” (Papa Francisc).

1. Biserica e plină de ipocriți care îi judecă pe ceilalți.

Afirmația: „Biserica nu este un hotel pentru sfinți, ci un spital pentru păcătoși” este atribuită Sfântului Augustin. Cu siguranță, Biserica nu este plină de oameni perfecți. Cu toate că încercăm din greu să fim ca Isus, totuși suntem păcătoși. Doar Isus este perfect și El este motivul principal pentru care mergem la Liturghie. Venim în casa Tatălui căutând îndurarea și binecuvântarea Lui. Mergem la Liturghie deoarece avem nevoie de iertarea pe care doar Isus ne-o oferă. Nu lăsați acțiunile altora să vă împiedice să experimentați acea îndurare, binecuvântare și iubire în propria voastră viață.

Cu toate că există multe defecte în Trupul Mistic al lui Cristos, sunt și multe roade minunate care provin din credința catolică. Biserica i-a slujit cu credință pe cei săraci, pe văduve, bolnavi, pe cei aflați în închisoare și pe mulți alții de-a lungul istoriei. Sunt milioane de catolici care se străduiesc să ducă o viață de credință bună și sfântă. Priviți mai degrabă spre cei care fac fapte bune, decât spre cei care nu își trăiesc cu adevărat credința.

„Nu judecați, ca să nu fiți judecați, deoarece cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă. De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?” (Matei 7,1-3).

2. Dacă Dumnezeu este pretutindeni, de ce trebuie să merg la Biserică pentru a fi cu El?

Sfântul Maximilian Kolbe spunea: „Dacă îngerii ar putea fi geloși pe oameni, ar fi așa dintr-un singur motiv: Sfânta Împărtășanie”. Ce gând puternic care exprimă darul adevărat al Euharistiei! Chiar dacă Dumnezeu este peste tot, El se coboară din Cer pentru a fi prezent fizic în trupurile noastre sub forma Euharistiei. Nu putem experimenta acest tip de apropiere nicăieri altundeva pe pământ.

„Sfânta Împărtășanie este calea cea mai scurtă și mai sigură spre Cer. Mai sunt și altele: inocența, dar aceea este pentru copiii mici; penitența, dar ne este teamă de ea; îndurarea cu noblețe a încercărilor vieții, dar atunci când apar ne plângem și ne rugăm să scăpăm de ele. Cea mai sigură, mai ușoară și mai scurtă cale este Euharistia” – Papa Pius al X-lea.

3. Nu pot primi Sfânta Împărtășanie, deci de ce să mă obosesc să merg la Liturghie?

Chiar dacă Euharistia este elementul central al Liturghiei, nu este singurul câștig important pe care îl dobândim mergând la Liturghie în fiecare duminică. Isus este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1,14). Când mergem la Liturghie și ascultăm Cuvântul rostit acolo, îl ascultăm pe Cristos. Sufletele noastre se hrănesc cu acest Cuvânt așa cum se hrănesc și cu Sfânta Euharistie. Suntem hrăniți și creștem în sfințenie prin prezența la Liturghie. Mergem la Liturghie cu dorința nu numai de a primi haruri, ci și de a ne dărui pe noi înșine înapoi lui Dumnezeu. Euharistia este un cuvânt de origine greacă care înseamnă „aduce mulțumire”. Când mergem la Liturghie, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut și continuă să facă pentru noi.

Dacă doriți, puteți face o împărtășanie spirituală. Folosiți această rugăciune a Sfântului Alfons Maria de Liguori: „Isuse al meu, cred că Tu ești prezent în Preasfântul Sacrament. Te iubesc mai presus de toate și doresc să te primesc în sufletul meu. Pentru că nu Te pot primi acum în mod sacramental, vino măcar în chip spiritual în inima mea. Te îmbrățișez ca și cum ai fi venit deja, și mă unesc în totalitate cu tine. Nu mă lăsa niciodată să mă despart de tine. Amin.”

4. Liturghia este prea plictisitoare.

Ați întâlnit vreodată pe cineva pasionat de un subiect de care nu erați nicidecum interesați? El sau ea puteau vorbi ore întregi despre chimie, sport, muzică clasică etc. Cel mai adesea, aceste subiecte ni se par plictisitoare pentru că nu înțelegem cu adevărat complexitatea din spatele lor. Nu trebuie să ne facem timp să înțelegem fotbalul dacă nu ne interesează, dar trebuie categoric să încercăm să înțelegem Liturghia, pentru că mântuirea noastră depinde de ea. Cu cât studiem mai mult și începem să înțelegem măreția și bucuria Liturghiei, cu atât mai mult vom deveni pasionați de frumusețea credinței și tradițiilor noastre. Un alt mod de a preveni plictiseala este implicarea. Înscrieți-vă pentru a strânge cheta, pentru a citi lecturile sau pentru a cânta în cor. Slujind în biserică în vreun anume fel vă va ajuta să creșteți în aprecierea pentru Liturghie.

„‘Liturghia e lungă’, spuneți voi, iar eu adaug: „Pentru că iubirea voastră este scurtă'” – Sfântul Josemaria Escriva.

5. A merge cu copiii mei la Liturghie este ca și când ai merge la un meci de wrestling. Ei fac gălăgie, se cațără pe mine și nu pot sta liniștiți. De ce să îmi dau bătăi de cap?

„Lăsați copiii să vină la Mine, nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. Adevăr vă spun, cine nu primește împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10,13-16).

Propriile frustrări nu ne pot împiedica pe noi și pe familia noastră să participăm la Liturghie. Da, este dificil și zgomotos să mergi cu copiii mici la Liturghie. Nu negăm aceasta. Nu este ușoară dimineața de duminică; dar atunci când îi aducem pe copii la Domnul, le oferim darul cel mai de preț. Datoria noastră ca și părinți este să îi evanghelizăm și să îi educăm pe proprii noștri copii în credință (CBC, nr. 2226). Suntem chemați să îi învățăm să se roage și să îi ajutăm să înțeleagă că sunt copiii lui Dumnezeu. Țelul ultim este să ne conducem copiii spre viața veșnică în ceruri. Aceasta este cu neputință fără participarea la Liturghie.

Găsiți feluri în care să îi ajutați pe copii să fie atenți. Înainte să mergeți la biserică, rugați-vă împreună cu copiii și cereți-i Spiritului Sfânt să îi ajute să stea liniștiți și să asculte Liturghia. Aduceți-le cărți catolice la care să se uite în liniște. Stați în față – copiii voștri vor fi mai cuminți dacă vor putea vedea ce se întâmplă pe altar. Țineți-i aproape și șoptiți-le despre părțile Liturghiei. După Liturghie, puneți-le întrebări din lecturi sau din predică. Dați-le o mică răsplată dacă răspund corect (o strângere de mână din partea tatălui funcționează în familia noastră). Puteți pune întrebări cu dificultate adaptată la vârsta copilului. De asemenea, poate fi de ajutor să „puneți în scenă” Liturghia acasă.

Acesta este un sacrificiu ce va aduce roade minunate. Vă veți vedea copii crescând în relația lor cu Isus atunci când depuneți efortul de a merge la Liturghie.

„Păstorul al copiilor, Călăuzitor în iubire și adevăr pe căile noastre rătăcite; Cristoase, Regele nostru învingător, venim să cântăm numele Tău, și aici îi aducem pe copiii noștri, ca să strige lauda Ta” – Sfântul Ambrozie.

6. Nu scrie în Biblie că trebuie să merg la Liturghie.

Sola Scriptura este un principiu al creștinilor protestanți. Ca și catolici, credem că credința și obiceiurile noastre sunt rodul atât al Sfintei Scripturi cât și al Tradiției Bisericii. A subestima valoarea Tradiției este o greșeală gravă. Sunt multe mărturii ale Părinților Bisericii primare și alte documente care ne oferă dovezi clare că primele comunități creștine se adunau pentru a asculta Cuvântul și să a celebra Euharistia.

Scriptura de asemenea confirmă importanța participării la Sfânta Liturghie. Iată câteva exemple: „Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești” (Exod 20,8), „Și, luând pâinea, a mulțumit, a frânt-o și le-a dat-o, spunând: ‘Acesta este Trupul Meu dăruit pentru voi. Faceți aceasta în amintirea Mea'” (Luca 22,19) În Evanghelia după Luca, în capitolul 24, este relatat drumul spre Emaus. Reflectați asupra acestui pasaj. Puteți să identificați părțile Liturghiei?

7. Duminica este singura mea zi liberă.

Duminicile! Nu iubim cu toții acea singură zi în care ne întrerupem munca de peste săptămână doar pentru a lenevi și a nu face absolut nimic? Credem că ne vom găsi odihna relaxându-ne pe canapea și vizionând un film, făcând cumpărături la mall sau petrecându-ne timpul căutând idei pe Pinterest. Isus ne sfătuiește însă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11,28). Singura cale pentru a găsi adevărata refacere și pace pentru săptămâna noastră este să petrecem o oră din ziua noastră liberă cu Dumnezeu. El ne va încuraja și ne va da putere pentru săptămâna ce urmează. Veți descoperi că aveți încă mult timp rămas pentru a vă bucura de ziua de duminică după ce vă întoarceți acasă de la biserică. Dacă totuși nu puteți renunța la acea o oră din ziua voastră liberă, există unele biserici care au Liturghie sâmbătă după-amiază.

„Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în Tine” – Sfântul Augustin.

„Până nu vom avea o iubire plină de pasiune pentru Domnul nostru prezent în Preasfântul Sacrament nu vom realiza nimic” – Sfântul Petru Julian Eymard.

8. Nu îmi place să merg la Liturghie.

În timp ce citiți această frază, repetați-o în minte cu o voce plângăcioasă și poate chiar imaginându-vă cum bateți din picior. „Dar nu îmi place să merg la Liturghie!” Este modul clasic de a acționa al copiilor – plângându-se de ceea ce nu le place să facă, aruncând priviri fulgerătoare și în cele din urmă refuzând să facă ceea ce li se spune. Nu putem trece prin viață lăsând emoțiile și sentimentele să determine acțiunile noastre, așa cum fac copiii. Imaginați-vă toate lucrurile pe care nu le-am face dacă pur și simplu am decide că nu ne plac: „Nu îmi place diagnosticul medicului”; „Nu îmi place să țin dietă”; „Nu îmi place să îmi plătesc facturile”; „Nu îmi place să merg la școală”; „Nu îmi place să mă trezesc devreme pentru a merge la muncă” etc.

Dacă ne-am conduce viețile după aceste reguli capricioase, viețile noastre ar fi un total dezastru, cu haos și dezordine. Este crucial faptul că facem lucruri care nu ne plac pentru a supraviețui. Trebuie să devenim maturi pentru a descoperi că aceste sacrificii și renunțări sunt o parte fundamentală a vieții. Când perseverăm în aceste activități neplăcute, începem să vedem frumusețea și marea valoare a muncii noastre grele și a disciplinei.

Dacă încetăm să mai participăm la Liturghie pentru că nu ne place, viețile noastre vor deveni de asemenea pline de haos și dezordine. Participarea la Liturghie chiar și când nu ne place ne va conduce la aprofundarea credinței și ne va oferi pacea de care avem nevoie pentru a trăi pe Pământ. De ce? Deoarece la Liturghie îl putem primi pe deplin pe Cristos în Euharistie. Nu putem fi niciodată mai aproape de Cristos decât în acel moment în care Trupul Lui este prezent în trupurile noastre. Acest dar este mult mai valoros decât distracția și amuzamentul nostru. Orice v-ar displăcea legat de Liturghie, poate fi învins de iubirea lui Cristos prezent în Euharistie.

„Fiecare Sfântă Liturghie, ascultată cu devoțiune, produce în sufletele noastre efecte minunate, binecuvântări spirituale și materiale abundente, de care noi nu ne dăm seama. Este mai ușor ca pământul să existe fără soare decât fără jertfa Liturghiei” – Sfântul Padre Pio.

9. Merg mereu la Liturghie, dar nu văd vreo schimbare la mine.

Primăvara trebuie să fim atenți atunci când ieșim afară. Nu simțim că este prea cald, așa că nu ne dăm cu cremă de soare. Dacă stăm prea mult afară, ne vom alege cu niște arsuri solare. Nu simțim razele puternice ale soarelui, dar ele au efect asupra noastră. Soarele ne schimbă, dar vedem aceasta doar mai târziu.

Același lucru poate fi adevărat și pentru Liturghie. Poate că nu observăm vreo schimbare în viețile noastre. Problemele noastre încă există. Păcatele noastre constituie încă lupte zilnice. Totuși, atunci când suntem în prezența Fiului, suntem schimbați. Trebuie să avem credință că Dumnezeu lucrează în inimile noastre chiar și atunci când nu putem vedea încă ceea ce face El.

„Când l-ați primit pe Isus, aprindeți inimile voastre pentru a-i aduce omagiu; vorbiți cu El despre viața voastră spirituală, privindu-l în sufletele voastre unde El este prezent pentru fericirea voastră; primiți-l cu cât mai multă căldură și purtați-vă astfel încât acțiunile voastre exterioare să fie pentru toți dovada prezenței Lui” – Sfântul Francisc de Sales.

10. Merg doar când simt că am nevoie. Forțat, niciodată.

Cine spune că îi este foame doar din când în când și astfel mănâncă doar când simte nevoia, doar când consideră că este convenabil? Nimeni. Trupul ne cere cu o forță puternică să îl hrănim. Este o problemă de viață și de moarte. Același lucru ar trebui să se întâmple și cu foamea spirituală care strigă din adâncul sufletelor noastre. Este imposibil să nu simțim nevoia de Cristos. Este imposibil să nu dorim să hrănim spiritul. Dacă nu îl hrănim cu Dumnezeu, vom căuta să îl umplem cu lucruri din această lume, care nu ne vor satisface niciodată.

Așadar aceasta devine o problemă de viață și de moarte: „Persoana umană are o nevoie care este mai profundă, o foame care este mai mare decât cea pe care pâinea o poate potoli – foamea pe care o are inima după imensitatea lui Dumnezeu. Este o foame care poate fi potolită doar de El, care a spus: ‘Dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua de pe urmă’ (Ioan 6,53-55)” – Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.

11. Așază-te. Îngenunchează. Ridică-te. Nu am nicio idee ce fac.

Nu este un sentiment plăcut să privești în jur și să vezi că ești singurul care mai stă încă în picioare. Este stânjenitor să fii mereu cu un pas în urma celorlalți. Aceste schimbări de poziție nu sunt doar acțiuni întâmplătoare de-a lungul Liturghiei, fiecare poziție este aleasă în mod intenționat ca poziție de rugăciune. Noi nu ne rugăm doar cu mințile noastre, ci și cu întreaga noastră ființă spirituală. Aceste gesturi sunt un semn liturgic și fizic folosit pentru a exprima simbolic rugăciunile noastre.

Atunci când ne ridicăm în picioare, ne arătăm respectul și cinstea pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Când îngenunchem, ne arătăm însă în cea mai mare măsură respectul și cinstea pentru Cristos. Este de asemenea un semn atât al supunerii noastre față de El cât și al smereniei noastre. Ne închinăm capul în timpul Crezului Niceean pentru a cinsti cel mai important eveniment din istorie – când Dumnezeu a devenit om. Aceste acțiuni exprimă ceea ce credem. Singura cale pentru a ne familiariza și a ne simți confortabil cu rânduiala Liturghiei este să participăm la ea! După cum se spune, repetiția duce spre perfecțiune. Misalul Roman sau Liturghierul ne pot fi de ajutor pentru a învăța părțile Liturghiei. Nu lăsați acest mic detaliu să vă împiedice să experimentați măreția și puterea lui Dumnezeu.

„Tot genunchiul să se plece în fața Ta, o, mărite Dumnezeule, atât de smerit în Sfânta Ostie! Fiecare inimă să Te iubească, fiecare spirit să Te adore și fiecare voință să fie supusă Ție!” – Sfânta Margareta Maria Alacoque.

12. Microbi. Strângeri de mână. Nu suport contactul fizic cu toate acele persoane.

Liturghia este reunirea unei comunități într-o comuniune deplină, formând astfel un singur Trup. Acolo totul se unifică. Trup, suflet și spirit. Totul este unit în Cristos, Capul acestui Trup. Atunci când suntem legați fizic de ceilalți, căutăm să vedem în ei chipul lui Cristos. Pr. Alberto Hurtado spunea: „Prin jertfa lui Cristos s-a născut un nou popor, un popor ce va fi Trupul lui Cristos pe Pământ până la sfârșitul lumii. Oamenii care îl primesc pe Cristos devin El Însuși”. Toți împreună formăm un singur Trup al lui Cristos și astfel trăim viața Sa, îndeplinind misiunea Sa.

Această teologie s-ar putea să nu vă ajute dacă aveți fobie de microbi. Dacă tot nu doriți să dați mâna cu frații voștri în Cristos, luați cu voi un dezinfectant de mâini pentru a-l folosi după momentul dăruirii păcii. Gândiți-vă la acest gest ca la un mic sacrificiu pe care îl faceți pentru a fi cu Domnul și pentru a-l primi pe deplin în Euharistie.

„Îl văd pe Isus în fiecare ființă umană. Îmi spun mie însămi: acesta este Isus flămând, trebuie să îl hrănesc. Acesta este Isus bolnav. Acesta are lepră sau cangrenă; trebuie să îl spăl și să am grijă de el. Eu slujesc pentru că îl iubesc pe Isus” – Maica Tereza.

13. Nu înțeleg ce spune preotul.

Există peste 412.000 de preoți în lumea întreagă. Fiecare dintre acești bărbați este unic în abilitățile sale intelectuale, modul de a vorbi și capacitățile relaționale. Unii dintre noi poate suntem binecuvântați să fim într-o parohie cu un preot care ține predici ce ne inspiră și ne ajută să creștem în credință. Alții s-ar putea să fim într-o situație mai plină de provocări, în care preotul vorbește deasupra nivelului nostru de înțelegere sau nu este foarte interesant să îl ascultăm. Indiferent de tipul de preot pe care îl avem în biserica noastră, trebuie să ne amintim că nu preotul este motivul pentru care participăm la Liturghie. Mergem la Liturghie pentru a fi cu Cristos prezent în Euharistie. Citiți și reflectați asupra pasajului evanghelic înainte de a merge la Liturghie. Mai presus de toate, aveți răbdare cu preotul vostru. Căutați modalități de a-l încuraja în vocația sa. El este un om care a ales să își dăruiască viața spre gloria lui Dumnezeu. Rugați-vă ca Spiritul Sfânt să îi lumineze și să îi inspire pe toți preoții.

14. Nu pot sta serios prea mult timp!

Este ceva comun astăzi faptul că trebuie să depunem efort pentru a ne menține atenția asupra a ceva pentru mai mult timp. Televizorul și internetul sunt un paradis pentru cei care iubesc noutatea și click-urile. Dacă ceva nu ne mai captează atenția, schimbăm cu altceva. Problema este că totul devine centrat pe foamea noastră după amuzament. Și chiar și atunci când ne desfătăm, această hrană lăuntrică de proastă calitate nu ne umple cu adevărat! În Liturghie, suntem invitați să facem opusul: dacă Liturghia nu ne mai captează atenția, NOI trebuie să ne schimbăm. Poate fi o provocare, fără îndoială, dar acolo, și doar acolo, vom atinge satisfacția pe care o dorim atât de mult!

15. Doar oamenii bătrâni merg la liturghie.

Când ajungi la Liturghie, s-ar putea să te uiți în jur și să vezi mulți dintre prietenii bunicilor tăi. Totuși, este un stereotip faptul că doamnele în vârstă umplu băncile în biserică. Probabil nu îi veți găsi la Liturghia de la ora 8 dimineața, dar tinerii adulți sunt activi în credința lor. Faceți niște căutări și veți găsi multe acțiuni pastorale care au fost înființate de tineri înflăcărați de credința lor. Când vă simțiți cu moralul la pământ sau singuri, căutați pe Google imagini de la Zilele Mondiale ale Tineretului. Pregătiți-vă să fiți surprinși de numărul masiv de tineri catolici care merg în pelerinaj pentru a participa la acest eveniment.

Dacă trăiți într-o zonă în care cei mai mulți dintre cei care merg la Liturghie sunt vârstnici, urmați sfatul Papei Francisc: „Mai degrabă decât a fi o povară, de la ei putem învăța înțelepciunea (cf. Sir 8,9). Biserica i-a însoțit întotdeauna pe cei în vârstă cu recunoștință și afecțiune, făcându-i să se simtă acceptați și membri deplini ai comunității.” Sunt multe de învățat din experiențele și viețile celor vârstnici. Putem să îi apreciem și să îi cinstim participând la Liturghie alături de frații și surorile noastre în Cristos.

De Becky Roach

Sursa:lumea.catholica.ro

BROȘURĂ GRATUITĂ PENTRU PROMOVAREA LECTURII ÎN FAMILIE

BROȘURĂ GRATUITĂ PENTRU PROMOVAREA LECTURII ÎN FAMILIE

Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune la toate materiile decât colegii lor care citesc mai rar sau chiar deloc, inclusiv la științele exacte. În schimb, copiii care rămân în urmă cu lectura, din diverse motive au din ce în ce mai puține șanse să-i ajungă pe colegii lor cititori.

Stima de sine, performanțele școlare, capacitatea de a interacționa cu ceilalți, dezvoltarea armonioasă a creierului, recomandări de cărți și jocuri interactive menite să facă lectura mai distractivă sunt numai câteva dintre aspectele cuprinse în broșura “Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari” pe care o punem la dispoziția publicului în mod gratuit.

“Fiecare dintre noi, adulții, suntem responsabili de viitorul următoarelor generații dacă tinerii nu mai citesc. Statisticile privind analfabetismul funcțional și consumul de carte sunt extrem de îngrijorătoare pentru țara noastră, suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Scopul asociației noastre este de a le arăta celor mici că fiecare carte este o aventură care merită trăită și, în același timp, de a transmite publicului faptul că niciun copil nu va deveni un cititor desăvârșit dacă va fi obligat să citească sau dacă nu vor exista adulți pregătiți să îi îndrume. Pentru aceasta este esențial ca părintele să înțeleagă rolul lecturii în dezvoltarea celui mic și să mențină mereu prezentă cartea în jurul copilului.” declară Iren Arsene Mate, președinte Asociației Curtea Veche, despre inițiativa acestui proiect.

Materialul poate fi descărcat gratuit de aici și este realizat în colaborare cu Gáspár György, psiholog și psihoterapeut, în parteneriat cu paginadepsihologie.ro cu scopul de a promova concepul de parenting pentru lectură.

Sursa

15 minciuni care stau la baza culturii noastre

O cultură este un amestec complex de maniere, ritualuri, limbaje, norme, idei şi obiceiuri ale unui popor. Acestea descriu ceea ce un popor consideră că este adevărat, sau cel puţin valabil. Cum acţionează una asupra celeilalte, cum construiesc, cum şi ce pedepsesc şi răsplătesc, cum privesc naşterea şi moartea – toate acestea alcătuiesc principiile unei anumite culturi.

Unii gânditori spun că adevărul sau falsitatea sunt relative la o cultură (multi-culturalism). Orice face sau susţine o cultură devine propriul său absolut în acel domeniu. Orice revelaţie sau filosofie din afară trebuie să se adapteze la cultură şi nu vice versa. Nu sunt recunoscute realităţi precum o lege naturală sau o filosofie universală, prin care cineva ar putea să judece conţinutul unei culturi.

Catolicismul susţine de mult timp că revelaţia sa esenţială este îndreptată către toate „culturile”. Orice este bun poate fi acceptat. Dacă se descoperă ceva care este străin revelaţiei, atunci acel ceva trebuie să fie modificat în lumina adevărurilor universale. Presupusa „neutralitate” sau autonomie a oricărei culturi, însă, face aproape imposibilă judecarea diferenţelor reale dintre bine şi rău, adevăr şi falsitate. Dacă aceste diferenţe nu există în mod obiectiv la fel în toate culturile, nu contează prea mult ce susţinem sau cărei culturi îi aparţinem. Practic, toate culturile – occidentală, musulmană, chineză, hindusă, bizantină, japoneză, africană, latino, modernă, antică – sunt fără sens.

Pentru cei care susţin principiile universale ale raţiunii şi revelaţiei, cultura occidentală actuală, din care face parte şi guvernarea americană, este, în multe aspecte fundamentale, bazată pe minciuni. Diavolul, destul de interesant, se spune că este „tatăl minciunilor”. Această atribuire indică faptul că diavolul îşi bazează propria viaţă pe minciuna despre propria lui valoare. Înseamnă de asemenea că poate convinge fiinţe umane – care îl pot imita – că minciunile după care trăiesc sunt „adevărate”. Ele nu trebuie să fie contestate sau respinse. Acest „regat al minciunilor” nu este divizat. O minciună urmează alteia. Toate converg spre negarea a ceea ce sunt omul şi creaţia.

Care sunt aceste „minciuni” pe care se bazează cultura noastră contemporană? Fiecare dintre acestea, analizată, neagă sau încalcă un principiu raţional sau un fapt ştiinţific. Dar sunt considerate cu înverşunare „adevărate” deoarece ne permit să facem ce vrem. Ne permit să evităm responsabilităţile pentru acţiunile pe care le alegem. Insistăm că sunt „drepturile”, „privilegiile” sau „libertăţile” noastre.

1. Prima şi cea mai evidentă minciună încorporată în cultura noastră este aceea că avortul nu ucide o fiinţă umană concretă, reală. Toate mărturiile arată că aceasta este cu adevărat o ucidere. Pentru a menţine minciuna în sufletele noastre, trebuie şi îl numim un „drept” sau o „alegere”, ceea ce ne permite să pretindem că nu ştim ceea ce facem.
2. Următoarea minciună – căsătoria nu constă în mod neapărat necesar în legătura permanentă, legală dintre acest bărbat şi această femeie care formează un singur trup, un cămin în care ei vor da naştere şi îşi vor creşte copiii. Orice legislaţie care defineşte căsătoria drept un simplu contract civil între persoane de acelaşi sex sau alte aranjamente se bazează pe minciună. Neagă ceea ce se datorează copilului, atât o mamă cât şi un tată.
3. A treia minciună este că eutanasia este un „drept” la a ne sinucide sau la a pune pe alţii să o facă pentru noi. Este legitimată de legea civilă. Eutanasia este sinucidere, şi nu un act de compasiune sau de autonomie faţă de ceilalţi.
4. A patra minciună este că războiul este întotdeauna imoral şi că nu are niciodată justificare legitimă. Războiul nu este niciodată lipsit de relele lui, dar a nu permite niciodată legitimitatea războiului în nici o circumstanţă ar însemna perpetuarea tiraniei şi ignorarea nevoii de apărare a bunăstării şi demnităţii omului împotriva celor care le-ar distruge.
5. A cincea minciună este generalizarea că săracii sunt săraci pentru că bogaţii sunt bogaţi; că singurul mod în care cineva poate să nu mai fie sărac este să înveţe de la cei care au învăţat să producă bogăţie suficientă pentru nevoile omeneşti şi pentru bunăstare.
6. A şasea minciună este că omul însuşi este ameninţarea supremă pentru bunăstarea planetei Pământ. Prezenţa omului pe Pământ este cel puţin la fel de naturală ca şi a oricărei alte fiinţe. Bunăstarea planetei nu este mai importantă decât bunăstarea omului. Scopul planetei este de a furniza această bunăstare, o bunăstare care cunoaşte ce este şi de ce are nevoie Pământul.
7. A şaptea minciună este că Pământul este suprapopulat şi că trebuie să reducem în mod drastic populaţia lui cu milioane sau chiar miliarde. Pământul, datorită inteligenţei şi spiritului întreprinzător al omului, poate să aibă grijă de populaţia lui. Bunăstarea umană este de fapt mult mai ameninţată de scăderea populaţiei decât de supra-populare.
8. A opta minciună este că nu există adevăr. Totul este relativ la preferinţele noastre individuale. Relativismul se contrazice întotdeauna pe sine. Este o minciună să susţii că omul nu poate cunoaşte nici un adevăr despre sine însuşi, cosmos sau Dumnezeu.
9. A noua minciună este că democraţia este întotdeauna cea mai bună formă de guvernământ. Democraţia este acea formă de guvernământ bazată pe un concept despre libertate care permite omului să facă orice vrea. În general devine o formă de tiranie a majorităţii, în care ceea ce doreşte poporul este lege şi este identificat cu ceea ce este drept.
10. A zecea minciună este că scopul guvernării este protejarea „drepturilor” omului. Aşa cum sunt folosite, „drepturile” nu sunt o descriere a ceea ce i se cuvine omului. Îşi trag mai degrabă rădăcinile din afirmaţia lui Hobbes că putem face tot ceea ce vrem pentru a ne menţine în viaţă şi pentru a proteja ceea ce revendicăm.”Drepturi” devin ceea ce afirmă şi impune statul. Nu există nici un motiv pentru care aceste drepturi nu ar putea deveni mâine opusul a ceea ce sunt astăzi.
11. Minciuna numărul unsprezece este că Islamul este doar o religie a păcii. Islamul s-a extins însă cel mai mult prin război. Cei care mor în războaiele sale sunt consideraţi martiri. Este considerată blasfemie negarea oricărui element din cartea sfântă a Islamului sau din tradiţia islamică. Islamul nu tolerează lucrurile în care nu crede. Sfânta Treime şi Întruparea sunt negate în mod special în Coran.
12. Minciuna numărul doisprezece este că Isus Cristos nu este cine a spus El că este, adică Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu. Toate presupusele dovezi care ar nega acest adevăr nu rezistă la o examinare mai atentă.
13. Minciuna numărul treisprezece – creştinismul este o altă religie ca toate celelalte. El are de fapt baze raţionale pentru adevărurile sale. „Religia” este, tehnic vorbind, un aspect al virtuţii dreptăţii. Caută să definească ce anume, folosind doar puterile sale naturale, datorează omul lui Dumnezeu. Creştinismul este o revelaţie făcută de o Persoană divină despre cine este Dumnezeu şi despre ce anume este necesar pentru mântuire. Conţinutul său se adresează raţiunii umane şi nu este în contradicţie cu aceasta.
14. Minciuna numărul paisprezece este că păcatul nu există, că poate fi explicat de psihologie, determinism, sociologie sau mit. Nu are nevoie să fie iertat. Consecinţele păcatului există însă, indiferent dacă ne place sau nu. Devin prezente atât în vieţile păcătoşilor, cât şi în ale celor împotriva cărora au păcătuit. Păcatul este adesea un aspect major al culturii, care îi determină structura.
15. Minciuna numărul cincisprezece este aceea că nu este posibilă nici o judecată finală. Aceasta înseamnă că nimic din ceea ce facem nu are în ultimă instanţă vreo importanţă. Vieţile noastre sunt astfel fără sens şi fără nici o valoare. Dar adevărul este că există o judecată finală. De vreme ce suntem liberi şi inteligenţi, trebuie să dăm socoteală şi să fim judecaţi pentru modul în care am folosit aceste daruri.

Sugerând că aceste cincisprezece minciuni stau la baza culturii, nu vreau să sugerez că nu mai sunt şi altele, sau că nu ar exista în cultură şi aspecte ale virtuţii şi binelui. Mulţi oameni recunosc şi caută să contracareze fiecare dintre aceste minciuni. Dar punându-le împreună, minciunile acestea sunt legate unele de altele. Una va duce la cealaltă dacă alegem să trăim potrivit uneia sau alteia. Ne vom descoperi „conduşi”, indiferent dacă ne place sau nu.

Totuşi, nu trebuie să acceptăm aceste minciuni. Eric Vogelin a remarcat cu înţelepciune că „nimeni nu trebuie să participe la aberaţiile acestui timp”. Dar ispita de a o face, de a fi corect din punct de vedere politic şi cultural – şi este o ispită – este foarte mare. Aşa cum arăta C.S. Lewis în „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr„, îndepărtarea noastră de la bine de obicei nu începe cu aberaţii mari, ci cu unele mici.

Josef Pieper ne-a spus pe bună dreptate că nu „minciuna” stă cu adevărat la baza culturii noastre, ci „repausul”. Repausul este cuvântul aristotelian care descrie ceea ce facem atunci când tot ceea ce „trebuie” să facem este încheiat. Aceasta implică faptul că lucrurile economice sau politice nu sunt cele mai importante pentru a trăi sau a nu trăi bine. Dar pentru a trăi bine, trebuie să ne gândim la ceea ce este important, la ceea ce nu am făcut.Lucrurile care sunt au propria lor ordine pe care o descoperim doar dacă nu ne amăgim pe noi înşine şi vedem numai ceea ce dorim să vedem. Citim în lucrarea „Timaeus” a lui Platon: „Acum, în timp ce este adevărat că orice este legat poate fi dezlegat, totuşi numai cineva rău ar consimţi la distrugerea a ceea ce a fost bine făcut” (41b).

„Minciunile” de bază din cultura noastră înseamnă, de fapt, „stricarea a ceea ce a fost bine făcut”. Nu recunoaştem această dezordine deoarece de prea multe ori „consimţim” la „stricarea” a ceea ce suntem şi trebuie să fim.

Traducere: Liliana Chelcan

Sursa:lumea.catholica.ro

Doi creștini au plantat câte un măr în faţa casei. Când a venit vremea să se coacă merele, primul s-a uitat furios la pomul lui: nu avea nici măcar un măr. Când s-a apropiat de casa vecinului, s-a înfuriat și mai tare: ramurile din pomul vecinului său gemeau de greutatea unor fructe minunate.

Atunci el i-a spus fratelui său:

– Explică-mi și mie cum vine asta. Am plantat pomii în același timp, slujim aceluiași Dumnezeu. Cum se face că ţie ţi-a dat așa multe mere și mie nu? Celălalt a răspuns:

– Poate nu te-ai rugat pentru pomul tău.

– Cum! Nu m-am rugat?, a strigat primul. M-am rugat în fiecare zi: „Doamne dă ploaie! Doamne, destul cu ploaia! Doamne, acum e nevoie de soare; acum e prea mult, o să-mi usuce pomul.” N-am neglijat nicio clipă rugăciunea și totul a fost zadarnic. Tu cum ai făcut?

Vecinul i-a răspuns:

– Nu sunt atât de priceput la rugăciune cum ești tu. M-am rugat numai o dată, la început, în felul acesta: „Tată, am sădit un măr și aș vrea să aibă fructe la timpul cuvenit. Nu știu de câtă ploaie sau de cât soare are nevoie. Tu ești un grădinar mai experimentat decât mine. Tu ai creat Raiul și toţi pomii cresc sub îndrumarea Ta. Dăruiește-mi mere la timpul potrivit.”

Richard Wurmbrand

Sursa