„«Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta» este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă.” – Efeseni 6:2

O poveste spune că într-una din zile, Dumnezeu a chemat la el câţiva bebeluşi şi le-a spus să se pregătească pentru a pleca pe pământ. Atunci unul dintre ei a luat cuvântul şi a început un dialog, întrebându-l pe Dumnezeu:

– Doamne, noi mergem în lume, dar ce vom face acolo, cum ne vom descurca?

– Pentru voi am pregătit un înger care o să aibă grijă de voi!

– Dar noi nu ştim limba oamenilor şi… cum o să ne înţelegem cu ei?

– Îngerul pe care vi l-am pregătit vă va învăţa totul.

– Am auzit că în lume sunt multe rele şi cum o să ne descurcăm, cine ne va ocroti?

– Îngerul vă va apăra de toate relele, fiţi fără grijă!

– Doamne, dar cum o să ne putem întoarce la Tine?

– Îngerul, pe care vi l-am pregătit, o să vă spună cum ne vom putea vedea din nou!

– Doamne, dar cum se numeşte acest înger, ca să-l strigăm să ne ajute?

– Numele nu este important, dar fiecare îi va spune MAMA!

Sursa

Rugăciune pentru prieteni

Părinte Bun,

Binecuvântează-i pe prietenii mei.

Umple-le viața cu dragostea și puterea ta.

Luminează-le sufletul.

Dacă suferă, dă-le pacea și îndurarea Ta.

Dacă au îndoieli, reînnoiește-le credința.

Dacă sunt obosiți,

Dă-le puterea de a merge mai departe.

De sunt într-o stagnare spirituală,

Dezvăluie-le apropierea ta,

Pentru un nou început în credință.

Dacă sunt cuprinși de frică, mângâie-i cu dragostea Ta,

Și cu puterea ta îi înzestrează.

Dacă au păcate ce le blochează viața,

Ajută-i să caute reconcilierea și îi iartă.

Binecuvântează-i cu prezența Ta,

Pentru a avea putere și curaj.

Dă-le lor lumina Ta,

Pentru a putea discerne binele de rău

Astfel încât Potrivnicul să nu-i atingă,

Revelându-le puterea Ta ce veșnic va învinge.

Amin.

Traducere: ACC

Sursa

Un comerciant de articole de papetărie a încercat să convingă un director al unei companii să cumpere de la el cinci sute de pixuri cu pastă. După ce a reuşit să-l convingă, a început să completeze factura. Dar directorul companiei l-a oprit deodată, zicând:

– Nu mai scrie nimic, pentru că renunţ la comandă!

Surprins de această schimbare bruscă, comerciantul a părăsit îmbufnat biroul directorului. Mai târziu şeful comerciantului, întâlnindu-l pe acest director, l-a întrebat:

– De ce aţi anulat comanda pentru cele cinci sute de pixuri cu pastă, recomandate de angajatul meu?

– Angajatul tău, a răspuns zâmbind directorul, mi-a prezentat timp de o jumătate de oră toate beneficiile pe care le pot avea folosind aceste pixuri. El mi-a spus că până şi profitul companiei va creşte dacă voi folosi aceste pixuri, iar toţi cei care îi vor observa pe angajaţii companiei mele folosindu-le, îi vor invidia.

Cu aceasta a reuşit să mă convingă de calităţile pixurilor pe care le produceţi şi am acceptat să-mi scrie factura pentru cinci sute de pixuri. Dar când angajatul tău a început să completeze documentul, am observat că el folosea un pix cu cerneală produs de o altă firmă. El nu folosea produsele pe care încerca să mi le vândă; de aceea am anulat comanda!

Sursa

Nu se poate „dialoga” cu demonii, iată de ce

de P. Robert Mcteigue, SJ

Care demon vă sperie cel mai mult? Demonul care mă bântuie cel mai mult în aceste zile, este violența politică. Îi văd puterea devastatoare, gata de a izbucni în America în care trăiesc și în Europa, leagănul civilizației occidentale.

Ce este un demon? Este o putere teribilă și întunecată care se opune lui Dumnezeu și creației Sale. Este viclean și necruțător. Sfântul Petru descria această putere întunecată ca un „leu care răcnește” și care își caută prada pentru „a o devora”. Papa Leon al XIII-lea i-a îndemnat pe catolici să se roage Sfântului Arhanghel Mihail, împotriva puterii întunecate care caută „ruinarea sufletelor”.

Care a fost răspunsul nostru? Am ascultat, începând de la Adam și de la Eva, minciunile seducătoare ale șarpelui. Încrezându-ne în propria înțelepciune și punându-o la îndoială pe cea a lui Dumnezeu, încercăm să facem înțelegeri cu întunericul, cu scopul de a obține ceea ce noi credem că ne folosește, ceea ce ne auto-convinge că ne dorim și merităm. Deschizând acest robinet, ne deschidem întunericului.

Stefan Molyneux oferă o meditație înfricoșătoare despre demonul violenței politice, care este tot mai prezent:

„Atunci când cineva începe o dispută, iar voi răspundeți cu sarcasm, treziți demonul. Atunci când cineva începe o dispută, iar voi răspundeți cu o insultă, chemați demonul. Atunci când cineva începe o dispută, iar voi răspundeți cu furie, evocați demonul. Atunci când cineva începe o dispută, iar voi răspundeți cu violență, sunteți însuși demonul”.

Biserica, iluminată de Cristos, cunoaște faptul că voința umană este slăbită de păcat și că nu poate întotdeauna alege binele. Biserica știe că singura cale de a exorciza demonul violenței politice din sufletele noastre este pocăința, propunerea fermă de a fi corecți și în conformitate cu Cristos prin intermediul Evangheliei și al Sfintelor Taine.

Unii îi cer Bisericii să răspundă demonului violenței politice cu solicitări la „dialog”. Prin urmare, aceste persoane susțin că Biserica ar trebui să se așeze la masă și să „dialogheze” asupra nevoilor umane, ca și cum nu ar știi deja ceea ce vrea Dumnezeu pentru viața umană și îi dăruiește doar prin intermediul Bisericii.

Singurul dialog onest și fructuos în care Biserica se poate angaja este cel între mamă și copil, între învățător și elev. Cristos i-a încredințat deja Bisericii, pe care El a întemeiat-o, tot ceea ce trebuie să știm și să facem pentru a trăi bine în această viață și a intra în viața veșnică. Nimeni nu poate să-i ceară Bisericii să se angajeze într-un pseudo-dialog cu privire la modul de a triumfa asupra puterilor întunericului, ignorând bogăția de înțelepciune și har pe care Domnul i le-a dăruit.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org

Fericiţi cei blânzi...

Aş vrea să încep acest articol cu o întrebare: vi se pare că persoanele blânde sunt modele pe care societatea noastră le promovează, considerându-le demne de urmat? Fericirea despre care vorbim în acest articol este înrudită cu prima: fericiţi cei săraci în duh. După cum am văzut atunci, nici cei săraci în duh nu par a fi preferaţii societăţii, deoarece astăzi nu mai avem răbdarea necesară să pătrundem în înţelesul profund al existenţei, semnificată de expresiile respective.

De fapt, cuvântul din limba greacă ce este tradus de noi cu "blând" este "praus". Acest cuvânt înseamnă: blând, lipsit de violenţă, gentil, dulce, bun, umil. Deja plecând de la etimologie, putem spune că a fi blând nu este sinonim cu slăbiciunea; nu este moliciune, inactivitate, nu este acceptare tăcută a nedreptăţii, nu este resemnare. Blândeţea despre care se vorbeşte aici este semn de tărie. Ea stabileşte relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu aproapele.

Deci, ce este blândeţea? Blândeţea are o dublă caracteristică: este o perspectivă reală cu privire la sine, ce se exprimă în atitudinea şi comportamentul faţă de alţii.  În acest sens, blândeţea este compatibilă cu multă autoritate şi putere. Omul blând este cel care crede cu atâta putere în apărarea adevărului, încât este gata să moară pentru el, dacă este nevoie. Martirii au fost blânzi, dar nu au fost niciodată slabi; au fost nişte oameni puternici şi totuşi blânzi.

Trebuie menţionat, însă, că aceste caracteristici ale blândeţii nu trebuie confundate cu ceva instinctiv, fizic sau natural. În alte cuvinte, nu este o calitate naturală, deşi unii o pot deţine într-o măsură mai mare decât alţii, ca dar natural. Cu toate acestea, nu este vorba despre o dispoziţie naturală, căci toţi creştinii sunt chemaţi să fie blânzi, oricare ar fi temperamentul lor.

Putem spune că blândeţea este o virtute. Filosoful grec, Aristotel, în lucrarea lui despre etică, a discutat pe larg natura virtuţilor. Pentru Aristotel, fiecare virtute este o medie între exces şi lipsă. Astfel, blândeţea este o virtute, deoarece este media între mânie excesivă şi neputinţa de a manifesta orice mânie. El descrie omul blând ca pe cineva care „se mânie numai în situaţia în care trebuie, numai în momentul când trebuie şi ţine mânia numai cât trebuie”.

Teologul scoţian, William Baclay, preluând ideea aceasta că blândeţea este  capacitatea de a şti când să te mânii şi când nu, caută să-i dea acestei definiţii un conţinut creştin şi scrie: „Dacă ne întrebăm când este cazul să ne mâniem şi când nu, putem stabili ca regulă de viaţă că nu este niciodată corect să ne mâniem pentru o jignire sau insultă care ni se face nouă înşine.

În acest sens, blândeţea biblică nu cunoaşte principiul răzbunării. De exemplu, Moise, despre care se spune că: „era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului” (Num 12,3), şi-a manifestat blândeţea faţă de sora sa, Miriam care, împreună cu Aron au uneltit împotriva lui, voind să-i uzurpeze rolul de conducător. Moise nu s-a mâniat pe ei, dimpotrivă, s-a rugat pentru Miriam, pentru ca Domnul să o ierte şi să o vindece de lepra cu care o pedepsise (Num 12,1-13). Ştiind că rugăciunea trebuie însoţită de fapte, el însuşi se ducea la ea, afară din tabără, şi o îngrijea.

Şi psalmistul, împărtăşind aceeaşi idee a blândeţii, lipsită de răzbunare, ne spune:

„Nu te mânia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul; căci sunt cosiţi iute ca iarba şi se vestejesc ca verdeaţa. Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie... Nu te mânia pe cel ce reuşeşte pe căile sale, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, dar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni pământul. Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi. Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace” (Ps 37,1-11).

În acest psalm, cei blânzi se află într-o situaţie de conflict. Sunt confruntaţi cu acţiuni nefaste şi cu succesul celor răi. În mod spontan, sunt înclinaţi către reacţii negative. Dar îndemnurile date de psalmist ne arată că cei blânzi nu sunt caracterizaţi prin ceea ce fac, ci prin ceea ce evită să facă. Prin urmare, blând este cel care nu se lasă atras de emoţiile sale de aversiune, când se confruntă cu cei răi şi cu succesul lor. El este chemat să evite ura şi invidia, căci de multe ori, mânia porneşte din invidie.

Dar cel blând nu este caracterizat doar de lipsa de acţiune, ci şi printr-o acţiune pozitivă: încrederea totală în Dumnezeu, sperând că El va face dreptate. Acţiunea permisă celui blând este multiplă:

speră în Domnul, face binele, locuieşte pământul, caută bucuria în Domnul, manifestă Domnului calea sa, se încrede în Domnul, stă tăcut înaintea Domnului.

de Pr. Mihai Afrentoaie

Sursa:mesagerulsfantulanton.com

Dacă ar exista 5 etape ale dragostei, unde te-ai împotmoli?

După 40 de ani de căsnicie și o carieră de consilier matrimonial, psihoterapeutul Jed Diamond susține că a descoperit ceea ce face ca o relație să fie stabilă și de lungă durată.

Ai auzit vreodată că relația ta trece ”printr-o fază” din partea unor persoane care te desconsideră?

După 40 de căsnicie și o frumoasă carieră de consilier matrimonial, psihoterapeutul Jed Diamond susține că ”trecerea printr-o fază” poate fi exact cauza - 5 faze, de fapt - iar depășirea acestora cu răbdare face ca relația să fie din ce în ce mai sudată.

Faza 1: Îndrăgostirea

Faza 2: Formarea cuplului

Faza 3: Deziluzia

Faza 4: Crearea unei iubiri reale, de durată

Faza 5: Folosirea puterii în doi pentru a schimba lumea

Diamond spune că majoritatea cuplurilor/căsniciilor se împotmolesc la pasul al 3-lea, iar cei mai mulți se simt orbiți de această treaptă. ”Deseori, la această fază, ei încep să creadă că au ales partenerul greșit. După ce depășesc supărarea, încep să privească din nou”. Psihoterapeutul se referă la faptul că încep să se uite din nou după dragoste, dar în direcția greșită. Cuplurile nu înțeleg că, de fapt, la această etapă de deziluzie, nu se află sfârșitul, ci adevăratul început a unei dragoste trainice.

Pas cu pas, Diamond ne oferă câteva sfaturi și explicații:

Faza 1. Pasiunea dragostei

În acest stadiu sentimentele sunt trăite intens, psihoterapeutul explică că la această etapă dragostea este un fel de chimie, deoarece atunci când ne îndrăgostim suntem inundați de hormoni precum dopamina, oxitocina, serotonina, tesosteron și estrogen. Acesta este momentul în care ne proiectăm speranțele și visurile în cealaltă persoană. ”Suntem siguri că vom rămâne îndrăgostiți pentru totdeauna” spune Diamond, deoarece această persoană pare a fi perfectă, reală, pare a fi răspunsul dorințelor noastre.

Faza a 2-a. Formarea cuplului

Acum dragostea devine mai sudată, iar dezvoltarea ei face ca cei doi îndrăgostiți să formeze un cuplu. Acesta este un moment încununat de bucurie și unitate. ”Învățăm despre plăcerile și dorințele celuilalt și extindem viața noastră individuală pentru a începe o viață în doi”.

Ne simțim conectați cu persoana iubită, în siguranță și protejați. De multe ori credem că acesta este nivelul maxim de iubire și ne așteptăm să continue așa pentru totdeauna, apoi inevitabil ne apropiem de faza a 3-a.

Faza a 3-a. Deziluzia

Acum relațiile au ajuns la stadiul în care fie devin mai puternice, fie se clatină. Prima strălucire a iubirii începe să dispară, perfecțiunea face loc defectelor umane, total neatractive. Până și cele mai minore lucruri încep să irite. Oamenii încep să se simtă mai puțin iubiți și îngrijiți și prea mult responsabili.

La acest nivel, ne spune Diamond, ”începem să devenim din ce în ce mai ocupați cu munca sau familia și acumulăm multe nemulțumiri” . Începem să ne întrebăm unde a dispărut distracția, dragostea, nebunia pe care credeam că le trăim? Se întrevede ruptura! Renunțăm sau continuăm să persistam în relație?

Partea pozitivă în acest stadiu este că flacăra arde iluziile pe care ni le-am făcut până acum în legătură cu relația și partenerul nostru. Avem posibilitatea de a deveni mai iubitori și de a aprecia persoana de lângă noi așa cum este ea, nu proiecția noastră.

Faza a 4-a. Crearea unei relații reale, de lungă durată

”Unul din darurile cu care se confruntă nefericirea în faza a 3-a este acela că putem ajunge să iubim defectele ce ne cauzează durere și conflict” explică Diamond. După ce depășesc flacăra dureroasă a șlefuirii, cuplul începe să înțeleagă că defectele umane există chiar și în mijlocul dragostei adevărate.

Ajungem să învătăm, în acest stadiu, că în spatele viselor spulberate se află persoana iubită care îți împărtășește sentimentele în ciuda defectelor și a ajuns să te iubească exact așa acum ești. Nu este nimic mai statisfăcător într-o relație decât ca partenerul tau să te iubească și să te accepte așa cum ești.

Faza a 5-a. Folosirea puterii în doi pentru a schimba lumea

Aceasta este etapa în care diferențele și îndoielile au fost depășite, încrederea și comuniunea sunt cele care determină acum o dragoste adevărată și de lungă durată. În cazul în care putem învăța să depășim diferențele dintre noi și reușim să găsim dragostea reală și închegată în relațiile noastre, cine știe, poate împreună vom reuși să găsim o astfel de relație în raport cu întreaga lume.

Traducere: Gabriela Orian

Sursa:it.aleteia.org