duminică, 27 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

27 Noiembrie – Avariţie şi viclenie

Un orb ascunsese o anumită cantitate de bani la poalele unui copac, într-un ogor proprietate a unui ţăran bogat. Se întoarse la puţin timp după aceea pentru a se asigura că era acolo dar găsi locul gol.

Simulând o întâlnire întâmplătoare, orbul îi spuse bogatului:

-«Vreau să-ţi cer un sfat. Am o cantitate de bani ascunsă într-un loc sigur. Acum am adunat o altă cantitate la fel de mare şi sunt în cumpănă: să-i ascund împreună cu ceilalţi sau într-un loc diferit. Ce mă sfătuieşti?»

-«Dacă locul cel dintâi este aşa de sigur» – răspunse bogatul – «ar fi mai chibzuit să pui acolo toţi banii tăi.»

Abia s-au despărţit că ţăranul bogat alergă şi puse înapoi banii în locul de unei îi furase. Apoi sosi orbul şi-şi recuperă ceea ce era al său.

Viclenia orbului faţă în faţă cu avariţia bogatului.

Dacă am fi atât de vicleni şi sârguincioşi cu bunurile veşnice după cum suntem cu bunurile vremelnice am fi sfinţi. Mântuitorul, îndurerat, spune plângându-se: „Fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi decât fiii luminii” (Luca 16,8).

Este bine să nu uităm că bunurile Cerului valorează mai mult decât cele ale pământului. Cum mă îngrijesc de ele? Câtă atenţie le dedic?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

26 Noiembrie – Întâlnindu-l pe Dumnezeu

Un bătrân rabin evreu moare şi, întâlnindu-l pe Dumnezeu în paradis, îi povesteşte viaţa sa.

-«Cel mai mare rău care mi s-a întâmplat a fost că fiul meu s-a convertit la creştinism iar eu a trebuit să-l dezmoştenesc.»

-«Da, te înţeleg perfect, întrucât şi mie mi s-a întâmplat la fel» – răspunse Dumnezeu.

-«Şi ce-ai făcut? Îl întreabă evreul.»

-«La fel ca tine: un nou testament…»

Moştenirea bătrânului evreu, fără dubiu, trebuia să fie limitată. „Moştenirea” lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi şi, ca atare, infinită. Rabinul nu putea să-i lase unuia ceea ce-i lăsa altuia. Trebuia să-l dezmoştenească pe primul pentru ca să-l facă moştenitor pe cel de-al doilea. Dumnezeu nu are trebuinţă nici nu vrea să dezmoştenească pe nimeni. Noul Testament este şi pentru poporul iudeu, destinatarii celui Vechi.

Ceea ce face Noul Testament este să deschidă această „moştenire divină”, Slava, tuturor oamenilor. „Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1 Timotei 2,4).

Ca această dorinţă a lui Dumnezeu să se realizeze, depinde de tine şi de mine: Dumnezeu respectă libertatea ta şi a mea. Eu am norocul de a cunoaşte aceste planuri ale lui Dumnezeu. Ce anume fac pentru ca să se împlinească?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 25 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

25 Noiembrie – Călău şi victimă

Regina Franţei, Maria Antoaneta, soţia lui Luis al XVI-lea, mergea spre ghilotină privind fix, din trăsura care o transporta, către feţele oamenilor care strigau la dânsa. Când urcă pe eşafod, îşi fixă privirea asupra unui grup de femei care insultau cu sălbăticie, privi cu milă spre călău şi, văzând cât de mult se bucurau cu toţii de nenorocirea ei, spuse cu seninătate şi cu mare stăpânire de sine:

-«Răul pentru mine este pe punctul de a se termina. Al vostru, însă, abia începe.»

Chiar dacă el crede contrariul, este mai demn de milă călăul decât victima. Răul victimei se termină, al călăului este veşnic.

Cea mai mare satisfacţie în viaţă este liniştea conştiinţei. Conştiinţa este un martor greu de redus la tăcere atunci când îi este dat un motiv ca să acuze şi să provoace remuşcare.

Răutatea nu produce fericire. Ar putea să producă putere, bani şi plăcere, dar nu fericire.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 24 noiembrie 2011

Stephen Hawking avertizează că omenirea nu poate evita o catastrofă în următorii 100 de ani şi că este nevoie de colonizarea spaţiului cosmic (HotNews)

Săptămâna financiară, Fin.ro, Magazin şi Felicia vor apărea doar online (Mediafax)

VIDEO Un film șocant afectează din nou imaginea McDonald's. „The rottent truth about Egg McMuffins" (Le Figaro)

Nu trataţi răcelile cu antibiotice! (EVZ)

Sursa: www.semneletimpului.ro/stirescurta

Cuvântul sculptează!

24 Noiembrie – Priveşte scopul

Filosoful grec Diogene, în piaţa din Atena, a instalat un cort cu această inscripţie: „Aici se vinde înţelepciune”.

Un bogat, căutând să-l ia în râs, îl puse pe unul dintre argaţii săi să-l întrebe:

-«Câtă înţelepciune îmi dai pentru trei sesterţi?»

Diogene luă banii şi-i dădu un bilet cu această frază, care mai apoi a devenit celebră: „În tot ceea ce faci, priveşte la scop”.

Oricine vede acest lucru logic, întrucât este de simţ comun ca, întreprinzând o acţiune, să ne gândim la scopul pe care pretindem să-l atingem. Altfel ar însemna să acţionăm orbeşte.

Dacă pentru fiecare pas al vieţii noastre este raţională şi necesară această abordare, mult mai mult trebuie să fie pentru tot ansamblul. Ce pretind cu viaţa mea? Pentru ce trăiesc? Ce vreau să obţin?

Răspunsul la aceste întrebări trebuie să fie foarte clar. Contrariul ar fi o viaţă iraţională şi fără sens.

„Potriveşte-ţi viaţa în aşa măsură

Încât, la sfârşitul ei,

Să scoţi din moarte viaţă (Cer)

Şi nu din viaţă moarte (Iad)”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 23 noiembrie 2011

Gaudeamus 2011

Scris de Andreea Chebac

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, ediţia a 18-a se va desfăşura în perioada 23 - 27 noiembrie la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Iată ce vă pregătesc principalele edituri:

La standul Editurii Humanitas vor avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, lansările cărților „Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă”, de Neagu Djuvara și „Eminescu. Visul chimeric”, de Mircea Cărtărescu. Iar duminică, 27 noiembrie, va fi lansat volumul „Întâlnire în jurul unei palme Zen”, de Gabriel Liiceanu și Gabriel Cercel.

Curtea Veche Publishing vă așteaptă cu reduceri de prețuri de până la 50%. Printre lansările de la această ediție se numără cea dedicată volumului "Biletul de ieșire din criză" scris de consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, și cea dedicată volumului "Epoca de aur a incertitudinii" de Adrian Cioroianu. Dr. Mihaela Bilic își va prezenta ghidul complet de nutriție pentru familie, "Sănătatea are gust".

Cele mai importante noutăți editoriale de la Editura Trei sunt: „Înainte să adorm”, de S.J. Watson, „Pact cu diavolul”, de Lars Kepler, „Evanghelia după Iuda”, de Adam Blake și „Tridentul lui Neptun”, de Fred Vargas.

Polirom vă pregătește noi volume semnate de Orhan Pamuk, Jeffrey Eugenides, Cristian Tudor Popescu, Alex. Leo Șerban sau Marta Petreu și 15-20% reducere pentru toate titlurile, plus o promoţie specială: peste 200 de titluri (literatură română şi universală) la preţul de 9,99 lei.

Editura Tritonic va lansa la târg o serie de cărți de autori români: „Politica user friendly”, de autorii Florența Toader, Cătălina Grigorași, Sofia Frunză, cu o prefață de Dorina Guțu (vineri, 25 noiembrie, ora 18:00), „România captivă”, de Bogdan Ficeac (sâmbătă, 26 noiembrie, ora 12:00) și „Îmi ies din minți”, de Stelian Țurlea.

Litera dedică întreaga zi de dumincă copiilor. De la ora 12:00 va fi pusă în scenă acțiunea cărții „Aventurile spiridușului Valentin”. La ora 14:00 va avea loc lansarea cărții „Circul Bambini”, iar de la ora 16:00 sărbătorile de iarnă vor fi întâmpinate prin lansarea cărții „Moș Crăciun pribeag sosește”, poezii citite de Raluca Moianu și colindele corului Bravissimo.

Corint, Corint Junior și Leda au pregătit reduceri între 25% - 70%, pachete promoţionale şi preţuri unice (5 lei, 9 lei, 10 lei, 15 lei şi 25 lei); în plus, miercuri, joi şi vineri, primii 100 de cumpărători primesc o carte cadou. Titlurile lansate cu această ocazie sunt: „Mânia și orgoliul” de Oriana Fallaci, „Întâlniri pe muchie de cuțit”, de Oana Orlea și alte numeroase titluri pentru copii.

La standul Editurii Nemira, pe lângă reducerea generală de 25%, vizitatorii vor beneficia de oferta 2+1 cadou şi cărţi la 5 şi 10 lei. Joi, 24 noiembrie, începând cu ora 17.00, Mihai Găinuşă va acorda autografe vizitatorilor cu ocazia apariţiei noii sale cărţi „Jurnal din viitor”. Iar vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 16.00, Iulian Tănase va fi prezent pentru a acorda autografe pe cel mai nou roman al său, „Oase migratoare”.

Editura Art va găzdui în cadrul târgului următoarele evenimente: sesiune de autografe cu autorul Lorenzo Mattotti, cu ocazia lansării volumului „Stigmata”, în standul Ambasadei Franţei, miercuri, 23 noiembrie, în intervalul 17:00 - 17:30; sesiune de autografe Pierre Assouline, autorul unui text din volumul „Noile Mitologii”, miercuri, 23 noiembrie, în intervalul 17:30 - 18:30; lansare colectivă a volumelor „Jurnalul unui puşti 4. Căldură mare”, de Jeff Kinney, şi „Însemnările unei puştoaice”, de Rachel Renee Russell, vineri, 25 noiembrie, ora 17:00. Lansarea va avea loc, în acelaşi timp, în mai mult de 35 de librării din întreaga ţară.

Noutățile pregătite de Editura All sunt: „Departe de Kensington”, de Muriel Spark , „Întoarcerea”, de Viorel Zaicu, „Școală pentru proști”, de Saşa Sokolov, „Anticarul”, de Julian Sanchez, „O educație costisitoare”, de Nick McDonell şi „Sanctus”, de Simon Toyne. Simon Toyne, autorul bestsellerului „Sanctus”, va acorda autografe la standul editurii sâmbătă, 26 noiembrie, între orele 11.00 – 15.00.

Sursa: http://www.bookblog.ro/stire/gaudeamus-2011-2


Cuvântul sculptează!

23 Noiembrie – Plata de aici

La 17 februarie 1673 a murit dramaturgul francez care a făcut faimos pseudonimul de Moliere. Avea cincizeci şi unu de ani. Preotul din parohia lui a refuzat să-l înmormânteze la biserică. Văduva a apelat la regele Luis al XIV-lea, întrucât în timpul vieţii îi oferise protecţie. Însă regelui nu i-a păsat de problemă şi a poftit-o să plece repede spunându-i:

-«M-a făcut să râd mult câtă vreme trăia, dar acum, mort, nu mă amuză deloc.»

Dacă rodul vieţii se limitează la lumea aceasta, afacerea rezultă destul de săracă. „Mort – şi cald încă – nu mă amuză deloc”. A murit şi gata.

A trăi pentru ceea ce se termină este un preţ prea mic. Atunci când se trăieşte „cu vibraţie de veşnicie” totul se schimbă: viaţa dobândeşte o importanţă pasionantă. Această viziune reevaluează toţi şi fiecare în parte din paşii vieţii noastre.

Dumnezeu nu pretinde să micşoreze nobilele noastre aspiraţii. Ceea ce vrea este să le amplifice.

Nu te conforma cu puţin, atunci când poţi să ai totul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro