Cuvântul sculptează!

5 Decembrie – Examen psihiatric

Psihiatrul îl întreabă pe un pacient:

-«Auziţi vreodată voci fără ca să vedeţi persoanele?»

-«Da, doctore» – răspunse pacientul. «Ori de câte ori vorbesc la telefon!»

De multe ori acţionăm în relaţia cu ceilalţi asemeni psihiatrului. El, ca medic, trebuie să investigheze boala pacientului său. Noi nu trebuie să căutăm nici nu trebuie să vrem să vedem ceea ce nu este.

Unii oameni vor să vadă „intenţii ascunse” în toată lumea. A nu avea, în mod sistematic, încredere este ceva specific sufletelor rahitice. Este de preferat ca uneori să fim înşelaţi decât să avem această neîncredere universală.

Pe lângă aceasta, o persoană neîncrezătoare este respingătoare. Dumnezeu, Domnul nostru, continuă să aibă încredere în tine şi în mine.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

5 Decembrie – Examen psihiatric

Psihiatrul îl întreabă pe un pacient:

-«Auziţi vreodată voci fără ca să vedeţi persoanele?»

-«Da, doctore» – răspunse pacientul. «Ori de câte ori vorbesc la telefon!»

De multe ori acţionăm în relaţia cu ceilalţi asemeni psihiatrului. El, ca medic, trebuie să investigheze boala pacientului său. Noi nu trebuie să căutăm nici nu trebuie să vrem să vedem ceea ce nu este.

Unii oameni vor să vadă „intenţii ascunse” în toată lumea. A nu avea, în mod sistematic, încredere este ceva specific sufletelor rahitice. Este de preferat ca uneori să fim înşelaţi decât să avem această neîncredere universală.

Pe lângă aceasta, o persoană neîncrezătoare este respingătoare. Dumnezeu, Domnul nostru, continuă să aibă încredere în tine şi în mine.

Cuvântul sculptează!

4 Decembrie – Un timp nou

O învăţătoare – nici tânără nici frumoasă – explică la orele de limbă şi literatură timpul verbelor. După ce a lămurit ceea ce este prezentul, trecutul şi viitorul, întreabă:

-«Ia să vedem copii, dacă eu spun „caut soţ”, la ce timp mă refer?»

Jaimito se ridică şi spune:

-«La timpul pierdut, doamnă.»

Exemplul pe care îl dă învăţătoarea este, fără îndoială, deloc inspirat. Răspunsul copilului poate să conţină mult adevăr, însă îi lipseşte caritatea.

Timpul despre care el vorbeşte nu este un timp gramatical. În schimb, este un timp abundent în viaţa multor fiinţe umane.

Timp pierdut nu este doar acela în care nu facem nimic. Timp pierdut este, mai ales, cel pe care-l întrebuinţăm în a face ceea ce nu trebuie să facem sau în a nu face ceea ce trebuie să facem. Don Bosco spunea: „Face mult cel care face puţin, dar face ceea ce trebuie să facă. Nu face nimic cel care face mult, dar nu face ceea ce trebuie să facă”.

O întrebare bună înainte de culcare: Câte ore am întrebuinţat cu folos astăzi?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

3 Decembrie – A fructifica timpul

Ioan Paul I, înainte cardinalul Albino Luciani, câteva zile după alegerea sa ca Papă, i-a primit pe elevii Seminarului din Roma din cursul 1978-1979. La un moment dat al audienţei le-a spus:

-«Dragii mei, şi eu am fost seminarist. Atunci mă gândeam că voi fi doar un paroh de ţară. Păcat că nimeni nu a venit să-mi spună că peste ani şi ani voi fi Papă. Daca aş fi ştiut, m-aş fi pregătit mai bine, aş fi studiat mai mult. Face-ţi-o voi acum, cine ştie, pentru că eu sunt deja bătrân şi abia mai am timp.»

Într-adevăr, la câteva zile după aceea murea, lăsând perplexă întreaga creştinătate.

Niciodată nu ne vom căi că am fructificat timpul cum trebuie. Că l-am pierdut, l-am risipit, da. Aproape întotdeauna greşelile de mâine îşi au rădăcinile în lenea şi omisiunile de astăzi.

Influenţa şi transcendenţa paşilor pe care îi facem în fiecare zi nu se sfârşesc la venirea nopţii. Vor continua să influenţeze, în bine sau în rău, de-a lungul întregii vieţi. Privind cu ochii credinţei, de asemenea, pentru întreaga veşnicie. Este impresionant ceea ce se află în joc în fiecare minut al fiecărei zile.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

2 Decembrie – Vieţi şi vieţi

Un discipol de-al lui Socrate, Aristip din Cirene, se îndrepta spre Corint când o furtună puse în pericol corabia în care călătorea. Întrucât filosoful manifesta teama de a naufragia, un pasager i-o reproşă spunându-i:

-«Cum tu, om talentat, tremuri în faţa riscului de a-ţi pierde viaţa, în timp ce eu, care sunt un ignorant şi slab la minte, nu am teamă?»

-«Explicaţia» – răspunse Aristip – «stă în ceea ce tu însuţi ai recunoscut: avem vieţi foarte diferite de salvat. Nici pe mine nu m-ar îngrijora că o pierd, dacă a mea ar fi ca a ta.»

Orice viaţă provine de la Dumnezeu şi este un dar al său, primul dar pe care Dumnezeu ni-l face. Aceasta face ca orice viaţă umană – şi orice viaţă, de la început până la sfârşit – să fie sacră.

Însă uzul pe care-l facem de această viaţă – de acest dar – depinde, în mod fundamental, de fiecare. Aici este locul în care apar diferenţele şi diferitele categorii de viaţă. O maşină poate să dea un randament foarte diferit, în funcţie de cine o conduce: depinde de uzul care se va face de ea şi de cum va fi folosită.

Ce randament dă viaţa mea? Ce roade dau cu acest dar pe care Dumnezeu mi-l face? Ofer tot ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la mine?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

1 Decembrie – Motiv puternic

Doi prieteni se întâlnesc de dimineaţă, foarte devreme. Unul îi spune celuilalt:

-«Pepe, nu înţeleg cum de, fiind tu atât de leneş, te trezeşti aşa de devreme.»

-«Păi, pentru ca să pot sta mai mult timp fără să fac nimic.»

Timp pentru a nu face nimic, timp pierdut. Ce păcat, când sunt atâtea de făcut în lumea aceasta! A nu face ceea ce putem şi trebuie să facem reprezintă păcatul omisiunii. Acesta este, fără îndoială, capitolul cel mai mare al păcatelor noastre şi, de asemenea, cel căruia obişnuim să-i dăm cea mai puţină importanţă. Şi o are!

Dumnezeu ne-a pus pe pământul acesta nu doar pentru ca să nu facem rău, ci pentru ca să facem binele. Pentru ca să nu facem răul era de ajuns să nu ne fi născut.

„Dacă afirmi că vrei să-l imiţi pe Cristos…, şi îţi rămâne timp suficient, umbli pe căile lâncezelii”. (Forja, 701).

Singura avariţie nobilă din om este avariţia timpului. A pierde timpul este întotdeauna un rău. A-i face pe alţii să-l piardă este şi mai rău.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

30 Noiembrie – Cei drepţi

Două bătrâne discută la sfârşitul Liturghiei de duminică:

-«Sunt foarte îngrijorată» – spune una dintre ele. «Toată viaţa am luptat şi i-am cerut Domnului să mă ducă în Cer iar acum, după cum spune parohul, văd că este imposibil.»

-«De ce să fie imposibil, femeie?» – întrebă cealaltă.

-«Este imposibil pentru că este deja plin; nu mai încape nimeni. Nu ai auzit că a spus parohul că în Cer se află deja cei drepţi?»

În legătură cu aceşti drepţi, nu este vorba de cantitate, ci de calitate. Este drept cel care împlineşte cu fidelitate voinţa divină, cel care împlineşte planul lui Dumnezeu cu el: dă cu măsura cea dreaptă.

Este drept şi cel care greşeşte, o recunoaşte, se căieşte şi cere iertare Domnului. Dumnezeu îl iartă iar el rămâne îndreptăţit.

Sfântul Iosif este „dreptul”, după cum spune Evanghelia (Matei 1,19), pentru că nu a devia niciodată. Sfântul Petru şi el este drept, pentru că păcătuind, s-a căit.

Întotdeauna, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem şi trebuie să fim în rândul celor drepţi: ori în stilul Sfântului Iosif ori, cel mai probabil, în stilul Sfântului Petru.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro