Cuvântul sculptează!

15 Decembrie – Jaimito

Un învăţător se străduia să le inspire elevilor săi străduinţa de a face în fiecare zi o faptă bună. Într-o zi, întrebă în clasă:

-«Ia să vedem, Jaimito, care a fost fapta ta bună de ieri?»

-«Am ajutat o bătrânică să treacă strada.»

-«Foarte bine» – spuse învăţătorul – şi continuă:

-«Dar tu, Pedrito, care a fost fapta ta bună?»

-«Eu» – răspunse acesta – «l-am ajutat pe Jaimito ca să o ajute pe bătrânică să treacă strada.»

-«Foarte bine! Tu, Manolito?»

-«Eu, i-am ajutat pe Jaimito şi Pedrito.»

Apoi întrebă pe un altul şi pe un altul până când termină de întrebat jumătate de clasă. Văzând că toţi făcuseră acelaşi lucru, învăţătorul, dezamăgit, întrebă:

-«Dar, bine, ce avea strada aia? Era aşa de greu de traversat încât a trebuit să mergeţi toţi să o ajutaţi pe bătrânică?»

-«Nu, strada nu avea nimic!» – răspunse Jaimito – «Doar că bătrânica nu voia să traverseze.»

A ajuta o persoană înseamnă a colabora cu ea la a face ceva bun. Dacă nu vrea să facă ceea ce este bine sau vrea să facă ceea ce este rău, va trebui să o ajuţi să cunoască şi să vrea ceea ce este bine înainte de a o ajuta să-l facă. Iar dacă ceea ce vrea este un rău, singurul ajutor pe care-l putem da va fi acela de a o face să vadă că acel lucru este rău.

Isus ne ajută, ne poartă, să trecem pragul naturii noastre ridicându-ne la categoria de fii ai lui Dumnezeu. Ne introduce în familia divină. Dar nu face precum Jaimito, dar respectă libertatea noastră, libera noastră colaborare. Aici se află riscul nostru şi meritul nostru.

Ceea ce este într-adevăr greu de ajutat la o persoană nu este a o ajuta, ci a descoperi cum vrea acea persoană să fie ajutată şi cum, într-adevăr, are nevoie să fie ajutată. Acest lucru, de multe ori, e diferit de cum vrem noi să o facem.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Scrisoarea de convocare a Anului Credinţei tipărită la Presa Bună
La Editura Presa Bună a Diecezei de Iaşi a fost publicată scrisoarea apostolică "Porta fidei", semnată de Papa Benedict al XVI-lea. (Catholica.ro)

Vaticanul a găzduit o conferință despre tatuaje
O organizație artistică creștină și ambasadorul israelian la Vatican au organizat o conferință privind rolul tatuajelor în formarea identității. (Associated Press)

Record mondial la scufundare: un american a stat sub apă două zile (Gândul)

Serviciile medicale vor fi cu bani: cine, cât şi pentru ce va plăti (Ziarul Financiar)

Creşte prăpastia dintre cei bogaţi şi cei săraci (Adevărul)

Video: Aceste filmuleţe NU sunt făcute pe calculator: imagini realizate cu cea mai nouă tehnologie de la Sony (Gândul)

Oamenii de ştiinţă au descoperit gena care te face matinal (Gândul)

În Noua Zeelandă a fost găsită cea mai mare insectă din lume (Agerpres)

Rata deceselor, cu 10% mai mare în weekenduri (Adevărul)

Aerisirea încăperilor ne fereşte de viroze (Adevărul)

„De mâine, renunţ la fumat!" (Adevărul)

Cum putem deveni mai deştepţi (Gândul)

YouTube „muşcă" din TV (Adevărul)

10 trucuri folosite de supermarketuri pentru a cumpăra mai mult (Gândul)

Sursa: www.semneletimpului.ro/stirescurta

Cuvântul sculptează!

14 Decembrie – Culmea împrăştierii

Ştiind prea bine cât de împrăştiat poate fi, soţia matematicianului american Norbert Wiener (1894-1964) îi amintea mereu soţului înainte de a merge la muncă iminenta lor mutare:

-«Norbert, nu uita că peste treizeci de zile ne mutăm şi că, atunci când vei ieşi de la Universitate, nu va mai trebui să te urci în acelaşi autobuz, ci în cel care merge în zona noii noastre reşedinţe.»

Wiener răspundea mereu:

-«Da, dragă.»

Şi aşa sosi ziua mutării. Mutarea s-a făcut în timp ce el era la Universitate. După cum era de aşteptat, la întoarcere, Norbert luă autobuzul dintotdeauna. Ajungând la vechea sa locuinţă, îşi aminti că nu mai locuia acolo. Întrucât nu ştia să meargă de acolo la noua lui casă, luă din nou autobuzul care îl ducea la Universitate şi aşteptă să treacă cel care mergea către noua sa locuinţă.

Coborând, dădu peste un număr mare de case atât de asemănătoare, încât era imposibil să o recunoască pe a sa. Începu a se învârti şi iar a se învârti până când, rătăcit şi nervos, se apropie de o fetiţă care mergea pe stradă şi-i spuse:

-«Nu te supăra, nu ştii cumva unde locuieşte familia Wiener?»

-«Da, tată. Hai! Te duc acasă!» – răspunse micuţa.

Marii matematicieni au faimă de oameni împrăştiaţi. E trist să nu ştii să ajungi la propria casă. Dar, în fine, în casa de aici vom locui pentru puţin timp. Mai rău este să nu ştii să ajungi la casa din Cer, care este pentru totdeauna.

Atunci când ne blocăm, trebuie să mulţumim unei mâini prietenoase care ne ajută să regăsim drumul. Sunt atâţia lângă noi care au nevoie de această mână a ta de ajutor!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

13 Decembrie – Dreptul la a greşi

Se povesteşte că cineva i-a spus o dată lui Jacinto Benavente:

-«Dumneavoastră, don Jacinto, mereu vorbiţi bine despre Valle-Inclan, în timp ce el mereu vorbeşte rău despre dumneavoastră.»

-«Poate că amândoi greşim» – răspunse Benavente.

Chiar dacă amândoi greşesc nu sunt acelaşi lucru o greşeală şi cealaltă. Mai bine este să greşeşti vorbind bine decât vorbind rău. Mai mult chiar, este mai bine să vorbeşti de bine chiar dacă greşeşti.

„Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, dar ca lumea să fie mântuită prin El” (In 3,17). Un creştin – urmaş al lui Cristos – nu este făcut pentru a judeca pe nimeni, ci pentru a mântui – ajuta, salva – pe toţi.

A judeca, chiar a condamna, este uşor, dar este neproductiv, deoarece nu este misiunea noastră. Misiunea noastră – răscolitoare – este aceea a lui Cristos: a mântui.

Mă preocup – şi mă ocup – de soarta veşnică a prietenilor mei? Îi ajut cu afecţiunea mea, cu vorbele mele şi cu exemplul meu?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

12 Decembrie – Loialitate faţă de un frate

Un soldat care lupta alături de fratele său în aceeaşi companie, în Franţa, căzu răpus de un glonţ german. Celălalt frate, care a scăpat teafăr, ceru permisiunea de la superiorul său pentru a-l recupera pe fratele căzut.

-«Poate că este deja mort» – spuse oficialul – «şi nu are sens să-ţi rişti viaţa pentru a recupera cadavrul.»

Însă la rugăminţile sale insistente, oficialul cedă. Când soldatul se întoarse purtând pe umeri pe fratele său, cel rănit muri.

-«Vezi?» spuse oficialul. «Ţi-ai riscat viaţa pentru nimic.»

-«Nu!» – răspunse Tom – «Am făcut ceea ce el aştepta de la mine şi am primit răsplata. Când m-am apropiat şi l-am luat în braţe, mi-a spus: „Tom, ştiam că ai să vii, eram sigur că ai să vii”.»

A-ţi risca viaţa şi, dacă este necesar, a ţi-o da pentru un frate este o dovadă de mare nobleţe. Fraternitatea are mari exigenţe şi oferă satisfacţii profunde.

În mod normal, nu ni se cere atât de mult. În schimb, da, ni se cere să ajutăm în ceea ce fratele nostru are nevoie mai mare. Uneori va fi un ajutor material. Alteori, de cele mai multe ori, va fi un ajutor de ordin spiritual: a-l ajuta să fructifice timpul, să-l ia în serios pe Dumnezeu, să-şi salveze viaţa sa veşnică…

De câte ori nu ne împiedică, nu atât teama de a ne pierde viaţa, cât mai ales lucruri de mult mai mică importanţă. Dumnezeu, Tatăl veşnic, oare este mulţumit de afecţiunea şi ajutorul meu faţă de alţi fii de-ai săi, fraţii mei, care se află lângă mine?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

11 Decembrie – Prieteni ca tine

Doi prieteni străbăteau o pădure când, deodată, apăru un urs. Cel mai rapid dintre cei doi fugi fără să se gândească la celălalt care, pentru a se salva, se aruncă la pământ, prefăcându-se că este mort.

Ursul, crezându-l mort, îl mirosi şi plecă mai departe. Părea ca şi cum i-ar fi spus ceva.

-«Ce ţi-a spus?» Îl întrebă cel care fugi.

-«Mi-a spus să nu am încredere în prieteni ca tine.» (Leon Tolstoi)

Prietenul care nu este capabil să-şi rişte viaţa pentru un prieten, nu este prieten. Nu putem să rezolvăm toate problemele sau greutăţile prietenilor noştri, însă trebuie să punem în joc toate facultăţile noastre.

Dacă, atunci când vedem la un prieten o greşeală, ceva care ar putea să-i dăuneze, nu-l avertizăm şi nu-l ajutăm, nu avem dreptul ne a ne numi prieteni.

De multe ori, teama că i-ar apărea ca rău ceea ce facem sau că nu ne va lua în seamă, ne împiedică să acţionăm. În acest caz, dăm mai multă importanţă faptului de a păstra o bună impresie decât prieteniei.

Prietenul se gândeşte în primul rând la binele prietenului său decât la binele propriu.

Ce fel de prieten sunt? De aceasta depinde felul de prieteni pe care-i merit.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

10 Decembrie – A crea punţi

În timpul unei recepţii diplomatice la Paris, unde se afla ca nunţiu Cardinalul Roncalli cel care, mai târziu, avea să fie Papa Ioan al XXIII-lea, s-a întâmplat să fie prezent şi şeful comunist francez Monsieur Thorez, şi mai obez decât cardinalul.

Stând de vorbă cu el, Roncalli îi spuse cu abilitatea şi farmecul care îl caracterizau:

-«Uitaţi-vă, domnule Thorez, chiar dacă ştiu că vă va deranja, nu-mi rămâne decât să vă spun un lucru.»

Mirat, comunistul îl întrebă despre ce era vorba, iar Cardinalul răspunse:

-«Dumneavoastră şi eu aparţinem aceluiaşi partid.»

Vru să ştie la care partid se referea, iar viitorul Papă, surâzând, îi spuse:

-«La cel al graşilor, dragă prietene, la cel al graşilor!»

De aici avea să ia naştere o mare prietenie între cei doi.

Nu este greu să aflăm în orice persoană cu care ne întâlnim vreun anumit punct de legătură. E de ajuns să vrem să-l vedem.

Avem înclinaţia de a ne opri mai mult la ceea ce ne separă decât la ceea ce ne uneşte. A ne îngriji de ceea ce ne uneşte stimulează comuniunea şi prietenia. A ne fixa atenţia pe ceea ce ne separă măreşte diviziunea şi discordia.

Noi, creştinii, nu putem – şi nu trebuie – să trecem prin lume văzând doar duşmani. Trebuie să fim semănători de pace, de armonie şi de bucurie. Merită!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro