Cuvântul sculptează!

8 IULIE

DUMNEZEU a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui DUMNEZEU; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Geneza 1.27

La creaţie Dumnezeu a spus totdeauna „să se facă" şi s-a făcut. Dar când a fost vorba de om a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră." Cuvântul „chip" arată că este asemănător. Omul trebuia să fie reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ şi trebuia sa-l administreze. Această poziţie înaltă a omului era legată de o mare răspundere. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, fapt care ne arată că omul este în caracter şi calitate asemănător cu Dumnezeu deşi într-o măsură foarte mică.

Dar ce a făcut omul cu aceste asemănări şi calităţi? El nu a căutat onoarea lui Dumnezeu ci şi-a căutat interesele proprii. Chipul a fost distrus prin păcat. Dar totuşi mâna lui Dumnezeu se mai poate recunoaşte chiar şi atunci când omul se îndepărtează. Noi credincioşii putem vedea în om tot timpul chipul lui Dumnezeu pentru care Fiul Său a înfăptuit lucrarea de mântuire şi ne-a salvat din mâna Satanei.

Tot timpul Satan s-a străduit să îndepărteze pe om de Dumnezeu. Printre multele mijloace ale sale vrem să amintim una din cele mai rafinate şi anume: predestinata. Sunt idei şi oameni care susţin că nu pot crede pentru că nu au fost hotărâţi de Dumnezeu din veşnicie. Înlătură oare această teorie răspunderea sub care se află fiecare om de a crede mărturia lămurită şi simplă care se găseşte în Biblie? NU, ci dimpotrivă toate acestea ne arată răutatea inimii, chipul dezumanizat de către Satan care-l face pe om să nu primească mărturia lui Dumnezeu. Este scris clar şi pentru toţi de pe pământ: „Cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică" (2 Tes. 1.8-9). Oamenii sunt făcuţi răspunzători să creadă Cuvântul Evangheliei şi vor fi pedepsiţi pentru că nu l-au crezut. Oricine crede în Domnul Isus are viaţa veşnică (Ioan 3.16).

Sursa AICI

Mozaic bisericesc în Parohia “Naşterea Maicii Domnului” Alba Iulia II

Până în anul 1948, alături de celelalte culte, în orașul Alba Iulia a funcționat în pace şi armonie şi cultul greco-catolic, care, în momentul interzicerii de către noile autorități comunist-atee, deținea un număr de trei biserici: Maieri II, Lipoveni și Lumea Nouă, cu toate cele necesare desfășurării cultului divin, plus casele parohiale şi eclejile aferente.
După anul 1990, credincioşii reveniţi la Biserica Greco-Catolică din Alba Iulia au fost nevoiţi să asiste la slujbele religioase în locuri impropii: în aer liber, în curtea familiei actualului Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă; la Teatrul de Păpuşi sau la Sala Sindicatelor, până la construirea demisolului actualei biserici greco-catolice din cartierul Tolstoi, în anul 1995. Toate acestea în special din cauza lipsei înțelegerii creștineşti a Bisericii sore Ortodoxă privitoare la lăcașurile deținute de noi înainte de 1948.
Parohia Greco-Catolică Maieri II a fost reînfiinţată în anul 1995 şi înregistrată cu nr. 8826 din 25.07.1995, de către o parte din membrii comitetului actual și număra 121 de membri, care au semnat actul înaintat către Primăria Municipiului Alba Iulia spre înregistrare.
În anul 2002, când Mitropolia Blajului, văzând impasul dialogului inerconfesional cu Biserica Ortodoxă, a găsit de cuviinţă să redeschidă una din cele trei parohii greco-catolice avute în oraşul vechi (centru), până în anul 1948. Conform redenumirii parohiilor deja existente, s-a stabilit ca aceasta să se numească Parohia Alba Iulia II, Parohia Alba-Iulia I fiind cea din Cetate, sediu al Protopopiatului Alba Iulia, iar cea din cartierul Bărăbanţ a devenit Parohia Alba Iulia III.

Din anul 2002, am primit o nouă misiune şi totodată încrederea Înaltpreasfințitului nostru Mitropolit Lucian, de a ridica o nouă biserică în oraşul Unirii cu Roma, Alba Iulia. Din 13 iunie 2005, Sărbătoarea Sfântului Anton, am început lucrările, având autorizaţia de construcţie la un proiect cu titlul „Schimb de destinaţie din centrală termică în biserică greco-catolică”.
Astfel, din data de 21 noiembrie 2008, avem o nouă biserică în oraşul Unirii cu Roma și al Marii Uniri, pe strada Henri Coandă 3E, (zona fostei pieţe din centru), ridicată spre mărirea lui Dumnezeu şi închinată Preasfintei Fecioare Maria, al cărui hram îl poartă, „Naşterea Maicii Domnului”. Pentru a se putea celebra sfintele slujbe în noul lăcaș de cult, Preafericitul Părinte Lucian a delegat la acea dată pe Părintele Vicar mitropolitan Ioan Fărcaş, protopop al Blajului, să binecuvânteze noul lăcaș de închinare.

În toamna anului 2008, Preafericirea Sa Lucian m-a delegat să mă deplasez la Centro Alleti din Roma, la şcoala de mozaic condusă de maestrul Ivan Rupnik, unde învăța tainele meseriei şi tânărul artist și teolog Radu Roşu, originar din Alba Iulia. Aici, dimpreună cu cei doi artiști, am perfectat un viitor proiect pe durata a doi ani începând cu anul 2009, prin care să se îmbrace iconostasul şi pereţii laterali lui cu icoane din mozaic făcute după rânduiala Bisericii răsăritene.
Urmare acestor demersuri, în biserica noastră s-a realizat un minunat proiect în tehnica mozaicului, după cum se poate vedea în imaginile alăturate.

Lucrarea este compusă din trei părţi care îmbogăţesc teologic complexul arhitectonic.

Iconostasul este partea centrală care deschide poarta către tainele dumnezeieşti. Imaginea lui Cristos binecuvântând domină întreaga compozitie. Ea face referire directă la textul sfântului Pavel care zice: “Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus” (1Tim 2,5). Întruparea, moartea şi învierea Sa l-au răscumpărat pe om din blestemul păcatului. Cristos ne-a făcut fii liberi, dăruindu-ne Spiritul Sfânt ca să ne lumineze şi să ne îndrume pe calea pe care El ne-a chemat. De aceea toţi Apostolii, împreună cu Maica Domnului şi Ioan Botezătorul, invită credincioşii din biserică, prin gesturile lor, la rugăciune către Cristos.

Sfânta Rita şi Sfântul Anton sunt reprezentaţi de o parte şi de alta a iconostasului. Ei sunt exemplul urmării lui Isus, stâlpi ai Bisericii, oameni care şi-au dăruit viaţa lui Dumnezeu și astăzi mijlocesc pentru noi.
În părţile laterale iconostasului sunt reprezentate două scene din viaţa Maicii Domnului. Scena din partea stângă reprezintă Naşterea iar cea din partea dreaptă Adormirea.

În scena Naşterii, Sfânta Ana este reprezentată pe pat, o femeie îi slujeşte, în timp ce alta o spală pe Maica Domnului prunc. În scena Adormirii, Maica Domnului este întinsă pe pat. Cristos deasupra ţine în braţe sufletul Maicii Sale, iar de o parte şi de alta Sfântul Petru şi Sfântul Pavel slujesc. În toate scenele personajele sunt reprezentate simplu, pentru a face spaţiu simbolului. Astfel, bucăţile de mozaic simbolizează multitudinea credincioşilor, fiecare având un loc bine definit în Biserica Sa, contribuind activ la realizarea chipului lui Cristos.

Împreună cu întreaga comunitate, rugăm pe Sfânta Fecioară să mijlocească pentru ca biserica noastră, frumos împodobită, să poată fi sfinţită cât mai curând.

Pr. Paroh Adrian Dobrin

Sursa: http://www.bru.ro/blaj/mozaic-bisericesc-in-parohia-nasterea-maicii-domnului-alba-iulia-ii/

Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.

Psalmul 71.5

Nu-ţi pierde nădejdea!

Pe lângă dragoste şi credinţă, nădejdea este una dintre principalele caracteristici ale creştinismului. Nădejdea este definită ca fiind încredere în sprijinul, în ajutorul altuia, certitudine că ceva va fi favorabil. Nădejdea este o forţă care îţi pune mintea să exploreze fiecare posibilitate şi să depăşească orice obstacol.

La bătrâneţe, pictorul francez Henri Matisse a fost anchilozat de o artrită gravă. Când a fost întrebat de ce mai ia penelul între degetele-i umflate, a răspuns: „Durerea trece, frumuseţea rămâne“. Pe când lucra la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit aşa de descurajat, încât a dorit să renunţe. Însă în fiecare dimineaţă, nădejdea îl îndemna să urce din nou pe schelă, pentru a-şi duce la capăt frumoasa lucrare.

Întreţinerea nădejdii este unul din mijloacele cele mai bune împotriva otrăvii nemulţumirilor. Nădejdea, asemenea luminii, oricât de mică ar fi, înfrumuseţează şi înveseleşte drumul vieţii. De aceea, cititorule, nu-ţi pierde nădejdea! Poţi supravieţui multor pierderi, însă moartea nădejdii îţi paralizează sufletul. Nădejdea rămâne o siguranţă, o încredere deplină. Ultimul cuvânt al lui Dumnezeu pentru tine nu este niciodată suferinţă, necaz, ci este ajutor, mângâiere, bucurie.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-05?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Cuvântul sculptează!

7 IULIE

DUMNEZEU a zis: Să se facă lumină! Şi a fost lumină. DUMNEZEU a văzut că lumina era bună.

Geneza 1.3-4

Facerea lumii în cele şase zile înseamnă nu numai creaţie, ci şi o lucrare de refacere a pământului pentru a fi locuibil pentru oameni, în starea aceea de „pustiu şi gol" mai întâi Dumnezeu a făcut lumina. Nu pentru că lui Dumnezeu i-ar fi trebuit lumină pentru lucrarea Lui ci pentru că lumina este o creaţie minunată a Lui, temelia celorlalte lucrări. Dumnezeu se reliefează în lumină după cum El însuşi este lumină. Unde ajunge lumina, întunericul se îndepărtează. „Iată că nici întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina" (Ps. 139.12). Aceste două noţiuni sunt preluate de Cuvântul lui Dumnezeu şi folosite în chip duhovnicesc. Dumnezeu este şi Izvorul luminii duhovniceşti. El lasă ca lumina să cadă în inima întunecată a omului pentru a îndepărta această stare. În felul acesta arată Duhul lui Dumnezeu oamenilor starea nenorocită la care i-a dus păcatul. Cine vrea să primească această lumină şi crede în jertfa Domnului Isus de la cruce, adusă pentru iertarea păcatelor, primeşte iertare şi pace. În felul acesta inima este salvată de întunericul păcatului.

Tot de lumină are nevoie şi fiecare credincios în parte. Când un copil al lui Dumnezeu lasă ca lumina Cuvântului Sfânt să pătrundă cu toată intensitatea sa în inimă se va produce o schimbare în părerile şi gândurile cele vechi. Toate par de atunci încolo schimbate şi într-o lumină nouă. Biblia pare o carte nouă. Scăpaţi de atmosfera întunecată care învăluie sistemele religioase, creştinul va putea vedea totul în lumina cerească a Scripturii, parcă ar fi o întoarcere din nou la Dumnezeu. În încurcătura religioasă a zilelor noastre fiecare avem nevoie de lumina sfântă a Bibliei pentru a putea recunoaşte adevărul. Rămâne pentru fiecare o problemă, dacă vrea să lase pătrunderea luminii de Sus în inimă sau dacă se mai hrăneşte cu lumina slabă pe care o dă omul.

Sursa AICI

Open publication - Free publishing - More literatura

Cuvântul sculptează!

6 IULIE

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui DUMNEZEU se mişca pe deasupra apelor.

Geneza 1.2

Textul de astăzi în limba ebraică începe cu: „Şi...." fapt care a făcut pe unii cercetători ai Sfintei Scripturi să-l socotească ca o legătură unică cu versetul 1. Dar nu este aşa. Ce important este să citim Cuvântul lui Dumnezeu cu atenţie! Multe lămuriri false au temelia în citirea superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut pământul într-o stare brută care apoi să-l finiseze, să evolueze, ci toate s-au petrecut aşa cum a ordonat Dumnezeu.

Din ce cauză era pământul pustiu şi gol? Scriptura nu ne spune aici direct, dar citim în Isaia 45.18: „...l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit." Dumnezeu nu întocmeşte nimic pustiu şi gol. Aceasta nu ar fi o lucrare onorabilă pentru El. Starea de dezordine este urmarea căderii Satanei. Satana, care a fost creat „era un heruvim ocrotitor" până în momentul când s-a împotrivit lui Dumnezeu. Satana este stăpânitorul întunericului şi aşa a ajuns omul fără Dumnezeu. Numai Duhul lui Dumnezeu poate să-i lumineze pe oameni. Credinciosul răscumpărat ştie că pustiul şi golul sunt lucrarea Satanei şi de aceea se străduieşte să fie o solie de a scoate pe oameni de sub această dominaţie şi a le arăta salvarea în Isus, care pe crucea Golgotei a învins pe acest duşman.

Păziţi-vă inima cu toată sârguinţa! Păziţi-vă de orice influenţă religioasă falsă! Ţineţi seama că trăiţi într-o lume a cărei atmosferă este ucigătoare pentru viaţa duhovnicească. Cu o pătrundere necruţătoare, vrăjmaşul caută să întindă în jurul nostru mrejele din toate părţile şi numai o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu ne poate păzi! Înviaţi împreună cu Domnul Cristos, gândiţi-vă la lucrurile de sus nu la cele de pe pământ, pentru că cetăţenia voastră este în ceruri de unde aşteptaţi pe Domnul care va schimba trupul stării voastre smerite!

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

5 IULIE

La început, DUMNEZEU a făcut cerurile şi pământul.

Geneza 1.1

Primul verset al Bibliei vorbeşte că Dumnezeu a făcut cerul adică întreg cosmosul şi a creat pământul. Este foarte important să înţelegem că, crearea tuturor lucrurilor nu poate fi cercetată prin concepţia omenească. O putem pricepe numai prin descoperirea dumnezeiască. „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede nu a fost făcut din lucrurile care se văd” (Evr. 11.3). Dumnezeu este Izvorul TUTUROR lucrurilor, Cuvântul Lui a chemat totul la viaţa. Din mai multe texte noi ştim că Domnul Isus este înfăptuitorul întregii creaţii dumnezeieşti şi în felul acesta este arătat în Evanghelia după Ioan cap. 1: Cuvântul. Pentru credincios nu este de loc greu ca să recunoască: „El a spus şi s-a făcut" că El a ordonat şi a luat fiinţă. Aceste cuvinte exclud pe deplin gândul despre evoluţie. Dumnezeu nu a avut nevoie de evoluţie ci a creat prin Cuvântul puterii Sale şi după gândul Lui. Cât de preţios este acest lucru pentru credinţă! Credinciosul Îl cunoaşte pe Dumnezeul dragostei care s-a revelat în Cristos Isus şi are libertatea să-I slujească în dragoste, exprimând voia Creatorului într-o lume ruinată de păcat.

Biblia prezintă o lume creată de mâna lui Dumnezeu. Biblia prezintă o Dumnezeire prin a cărei putere infinită au fost chibzuite, formate şi făcute toate lucrurile.

Teoria evoluţiei spune că toate aceste lucruri s-au făcut printr-un proces material de acţiuni întâmplătoare, negândite de nimeni, proces pentru care autorii teoriei nu dau nici o explicaţie. Bine a spus prof. Edwin Conklin, mare biolog de la universitatea din Princeton: „Probabilitatea ca viaţa să apară la întâmplare prin accident este comparabilă cu probabilitatea ca un dicţionar să rezulte dintr-o explozie într-o tipografie." Teoria evoluţiei este o minciună monstruoasă, o tăgăduire a lui Dumnezeu, o tăgăduire a sufletului omenesc, ea face din om o fiară, ea goleşte omenirea de toate lucrurile sfinte pe care Dumnezeu le-a revelat în Cartea Sa.

Sursa AICI