Cuvântul sculptează!

19 AUGUST

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

Psalmul 23.4

Valea umbrei morţii este această lume. Umbra morţii Domnului nostru este peste ea. El a fost lepădat şi răstignit pe cruce. Totodată a fost îndeplinită şi hotărârea lui Dumnezeu în privinţa mântuirii noastre, aşa ca de la crucea Golgotei să poată fi propovăduită Evanghelia.

Mai există şi alte acţiuni izvorâte din moartea Domnului nostru; de exemplu: judecata. Dumnezeu va trage pe om la răspundere pentru toate suferinţele, necazurile, mizeria şi ocara ce i s-au făcut Fiului Său prea iubit.

Noi, ca ucenici ai Domnului Isus, avem privilegiul (dreptul) de a avea parte de ocara Lui. De aceea, pentru noi lumea este o vale a umbrei morţii. Sângele Mielului lui Dumnezeu ne asigură un loc în sfinţenie, dar totodată ne duce afară din tabără, acolo unde El a suferit. Dacă ocupăm acest loc în credinţă, atunci stăpânul acestei lumi şi uneltele lui sunt împotriva noastră. Lumea L-a urât şi I-a dat locul de ocară şi de respingere. Din noaptea aceea când a fost respins definitiv de această lume, noi stăm aici ca martorii Aceluia care a fost expulzat de ea. Aceasta are ca urmări multe încercări. Inima creştină ştie acum că: „Tu eşti cu mine" şi nu-i este frică de nimic.

Domnul nostru credincios se uită din ceruri la turma Sa. Fiecare lovitură, ocară şi batjocură o simte în trupul Său. Păstorul cel Bun al oiţelor, pe care Dumnezeul păcii L-a înviat din morţi este preocupat cu toată abnegaţia Lui de Păstor să ocrotească şi să păzească turma Sa. Nuiaua Lui asigură turmei linişte şi binecuvântare, toiagul Lui îi îndepărtează pe duşmanii turmei.

Aşa putem fi fericiţi şi în siguranţă sub ocrotirea Lui. Pentru Maria Magdalena această lume era un mormânt întunecos, dar Domnul Isus era Soarele ei. Inima ei părăsită în această lume a fost mângâiată prin prezenţa dragostei Lui. Acelaşi lucru se petrece şi cu noi.

Sursa AICI

Nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
Matei 11.27

„Eu sunt“

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată… Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac“ (Ioan 6.35, 51). La El suntem săturaţi.

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8.12). La El este lumină şi adevăr.

„Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune“ (Ioan 10.9). Prin El intrăm în împărăţia lui Dumnezeu.

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine“ (Ioan 10.11, 14). Cei care sunt ai Săi Îi aparţin pe deplin, iar aceasta le dă siguranţă.

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“ (Ioan 11.25). Ca şi Biruitor asupra morţii, El dă viaţă: viaţa veşnică.

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6). El este singura intrare spre Dumnezeu, Tatăl.

„Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă“ (Ioan 15.5). Numai o relaţie strânsă cu Isus face ca viaţa să fie bogată.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-18?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Cuvântul sculptează!

18 AUGUST

Saul şi-a luat sabia, şi s-a aruncat în ea. Văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.

1 Samuel 31.4-5

Pe vremea când Saul era mic în ochii lui, a devenit primul împărat al Israelului; Dumnezeu îşi îndrepta bunăvoinţa spre el şi-i dădea victorie asupra duşmanilor poporului lui Dumnezeu. Dar deşi avea multe ca om îi lipsea frica de Dumnezeu. Deja prima poruncă n-a respectat-o jertfind arderea de tot şi jertfa de mulţumire ceea ce nu-i aparţinea. De aceea Dumnezeu a trebuit să-i spună: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău” (1 Sam. 13.13). Dumnezeu i-a luat împărăţia şi a dat-o unui om care era plăcerea inimii lui. Totuşi Saul şi-a continuat drumul lui în neascultare şi a încălcat şi cealaltă poruncă a lui Dumnezeu, de a-i nimici pe amaleciţi cu tot ce aveau. Saul a cruţat o parte din vitele cele mai frumoase. Lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a făcut împărat. I-a vorbit prin Samuel aceste cuvinte: „Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Sam. 15.22). De aici a pornit cu paşi uriaşi decăderea lui Saul pe calea lui proprie. Duhurile rele îl chinuiau, el îl prigonea pe David unsul lui Dumnezeu şi căuta să-l omoare. Intră şi în legătură cu chemarea morţilor, cu lucrurile necurate.

Iată unde ajunge un om care nu se opreşte din calea neascultării de Dumnezeu! A fost cu neputinţă oprirea judecăţii lui Dumnezeu; urmărit şi încleştat de filisteni, a murit. Aşa aruncă Satana pe omul care nu ascultă de glasul lui Dumnezeu. Cum putem rămâne ocrotiţi de o aşa mare primejdie? Prin pocăinţă şi ascultare de Dumnezeu, potrivit cu Cuvântul Său cel sfânt.

Cuvântul lui Dumnezeu este singura călăuză şi singura autoritate pentru creştini, în lucrurile cele mai mari şi cele mai mici. El dă omului, în toate stările, şi împrejurările, călăuzirea necesară.

Sursa AICI

Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.

Proverbe 18.12

Cerbul

Într-o fabulă se spune că un cerb venind la o apă şi-a văzut coarnele şi a început să le laude pentru mărimea şi frumuseţea lor. Părându-i-se că picioarele sunt prea subţiri, şi le-a defăimat.

Dar în acest timp de cugetare, văzu un vânător venind cu câinii spre el. În momentul următor se repezi spre câmp pentru a se îndepărta de pericol. Intrând în pădurea deasă, coarnele cele falnice i se prinseră între nişte crengi. Nu trecu mult timp şi câinii îl ajunseră. În ultimele clipe ale vieţii, cerbul îşi zise: Nenorocitul de mine! Cât de târziu recunosc că mai de folos mi-au fost picioarele decât coarnele.

Ceva asemănător se petrece în viaţa oamenilor. Mulţi se amăgesc preţuind lucrurile trecătoare şi lasă la o parte sufletul şi nevoile sale. Cu câtă uşurinţă omul admiră şi practică o tradiţie sau o datină! Credinţa, care este calea de apropiere de Dumnezeu, pare prea simplă, faţă de fastul unei religiozităţi care duce la mândrie.

Cititorule! Te rog lasă-te atenţionat de adevărul acestor cuvinte. Biblia spune: „Mândria (chiar religioasă) merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri“ (Proverbe 16.18,19).

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-24?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Cuvântul sculptează!

17 AUGUST

Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe cealaltă, DOMNUL le-a făcut.

Proverbe 20.12

O ureche care aude şi ochiul care vede în chip duhovnicesc sunt pentru un credincios de o valoare extraordinară. Ele indică o stare de dependenţă interioară faţă de Domnul, care poate fi obţinută şi întreţinută numai printr-o umblare ascunsă cu El. Să ascultăm de glasul Lui şi să umblăm în prezenţa Lui, pentru a privi totul în lumina Lui! Domnul este acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Nici o schimbare nu este posibilă în caracterul şi în gândirea Lui. Hotărârile Lui sunt desăvârşite şi nu necesită revizuiri; ele sunt definitive. De-am cerceta totul în lumina Cuvântului Său şi în prezenţa Lui ca să nu mergem greşit!

În timpul nostru atât de solicitat şi de neliniştit, când lumea ne oferă totul pentru a ne încleşta şi a ne acapara cu desăvârşire, putem pierde foarte uşor auzul şi văzul duhovnicesc. E nevoie de har deosebit şi de energia credinţei pentru a găsi timp şi linişte pentru a asculta pe Domnul. Ce mare binecuvântare s-ar revărsa dacă am putea spune şi noi ca David: „Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc."

Domnul Isus însuşi, ca unul care era dependent de Tatăl, a spus: „El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici" (Isa. 50.4). El ne-a dat un exemplu desăvârşit de ce înseamnă a umbla în dependenţă de Dumnezeu.

Cât de uşor suntem luaţi de curenţii acestei lumi, ca să permitem intrarea lor în casele şi adunările noastre. Numai o ureche şi un ochi duhovnicesc ar putea veghea împotriva lor. Să ne umilim, ca Domnul să ne dea un ochi cu vedere clară şi o ureche ascultătoare.

Trăim într-o vreme care ridică în slăvi mintea omului, judecata omului şi voia lui. Lumea se laudă cu mintea ei şi spune că fiecare are dreptul şi puterea să cugete neatârnat. Sfânta Carte e lepădată de mulţi cu dispreţ. La universităţile şi şcolile noastre nu se mai cunoaşte măreţia Cărţii dumnezeieşti.

Sursa AICI

Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Psalmul 50.15

Dependenţa de alcool

Un bărbat avea tot ce-şi doreşte fiecare: un serviciu bun, o soţie gospodină şi doi copii. Dar alcoolul de care era dependent, stricase totul. Ajunsese până acolo că hotărâse să-şi curme viaţa. Într-o seară au venit la el doi bărbaţi, care au dorit să-i vorbească. Erau doi creştini care i-au vestit evanghelia. Dar Isus era pentru acest om o legendă. S-a bucurat când cei doi au plecat. La uşă, unul dintre ei s-a întors şi i-a spus: „Dacă în noaptea aceasta vă vine pofta de alcool, încercaţi măcar o dată să opriţi nenorocirea printr-o rugăciune.“

În noaptea aceea şi-a amintit de aceste cuvinte. Rugăciunea? Totul în el se opunea. Dar conştient fiind în ce haos zăcea, a împreunat mâinile şi s-a rugat: „Doamne, dacă Tu exişti cu adevărat acolo sus, atunci ajută-mă să ies din această murdărie. Singur nu mai pot face nimic. Sunt pierdut.“

Dumnezeu l-a ajutat. El a rupt puterea dependenţei de alcool din acel om. Câteva zile mai târziu s-a întâlnit iarăşi cu cei doi bărbaţi creştini. Au vorbit împreună despre necesitatea de a-L primi pe Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn în viaţa sa. Acest lucru s-a petrecut spre fericirea vremelnică şi veşnică a fostului dependent de alcool.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-20?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Cuvântul sculptează!

16 AUGUST

Ca unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm... .Căci dragostea lui CRISTOS ne strânge.

2 Corinteni 5.11-14

Felix Neff un slujitor credincios al Domnului a fost acum 150 de ani o unealtă pentru o deşteptare duhovnicească în regiunea Alpilor. Odată a trecut pe lângă o casă care părea să fie a unor oameni bogaţi. El simţea dorinţa să le aducă vestea despre harul lui Dumnezeu. Hotărât pe moment a sunat şi o fată din casă a deschis uşa. „Locuieşte Cristos în această casă?" întrebă Neff fără nici o prezentare şi fără nici un salut. Tânăra fată, mirată nu răspunse nimic. El repetă încă o dată întrebarea: „Locuieşte Cristos în această casă?" Puternic mişcată, fata răspunse de data aceasta: „Nu, domnul meu, dar intraţi vă rog." - „Nu" a răspuns Neff „dacă Cristos nu locuieşte aici, această casă nu poate să fie fericită. Aici nu aş poposi." După aceasta s-a îndepărtat. Când la scurt timp după aceea în localitatea respectivă a propovăduit Evanghelia, la sfârşitul adunării a venit o fată tânără spre el. Plină de bucurie i-a spus: „Domnul meu, eu sunt fata cea tânără pe care, la deschiderea uşii aţi întrebat-o dacă locuieşte Cristos în acea casă. Prin această întrebare am venit eu la Cristos şi acum sunt mântuită."

De ne-ar umple dragostea Domnului Isus inimile pentru oamenii nemântuiţi ca El să ne poată folosi ca soli ai Lui. Cât de des un cuvânt la timpul lui a atins inima şi cugetul şi un om rătăcit a fost adus în contact cu mântuirea lui Cristos. Noi suntem lăsaţi în lumea aceasta, ca să fim mărturie a ceea ce a făcut Marele Mântuitor cu noi. De-am fi nişte harnici slujitori ai lui Cristos!

Voltaire a spus că peste o sută de ani Biblia nu se va mai găsi decât ca o mostră a prostiei religioase (Aşa gândea el). Dar iată ironia divină: în chiar casa unde a scris acele rânduri, s-a deschis un depozit de Biblii,

Sursa AICI