Cuvântul sculptează!

28 AUGUST

Paşte oiţele mele

Ioan 21.16

Aşa sună însărcinarea dată lui Petru de Domnul Isus după ce a înviat din morţi. Cu câtă abnegaţie a săvârşit Domnul această slujbă atâta timp cât era cu ei. Unde ar fi fost ucenicii dacă nu i-ar fi găsit Domnul Isus şi nu i-ar fi ocrotit? Ce ar fi fost cu Petru dacă nu s-ar fi rugat Isus pentru ca să nu se piardă credinţa lui?... Ce învăţătură minunată a tras chiar Petru în această direcţie! El a simţit pe pielea lui cât de necesară e slujba Marelui Păstor, chiar în curtea marelui preot. Până atunci nu a priceput mult din această lucrare!

Cine-i chemat azi la o slujbă de păstorire? Petru a fost însărcinat de Domnul: „Paşte oiţele Mele" Această însărcinare i-a dat-o numai după ce l-a cercetat pe Petru să vadă cum stă cu dragostea pentru El.

Dragostea către Domnul Isus este unica temelie pentru slujba de păstorire. Numai pe această cale se poate efectua această lucrare spre slava Domnului şi spre folosul celor răscumpăraţi. Să ne întrebăm dacă inima noastră este fierbinte în dragoste pentru El? Ne împinge dorul de a-i iubi pe ai Săi? Ne interesăm de ei, păzim oiţele turmei Lui, ca duşmanul să nu le facă nimic? Avem asemenea greutăţi?

Petru a făcut această slujbă cu abnegaţie şi dedicare şi ne îmbărbătează şi pe noi să facem ca el. Această slujbă nu este evidentă la prima vedere şi nu se vede la toţi. Dar Domnul înregistrează şi ştie totul şi preţuieşte orice lucrare. Să ne gândim la „cununa care nu se poate vesteji, a slavei" care este răsplata pentru cei ce slujesc cu supunere la această slujbă păstorească (1 Pet. 5.1-4).

Nici un om nu are dreptul să-şi însuşească o anumită slujbă şi nici să primească de la oameni o slujbă. Lucrul acesta nu este altceva decât intrarea cu de-a sila într-un bun sfânt, care mai curând sau mai târziu va aduce judecata lui Dumnezeu.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

27 AUGUST

Voi lăuda Numele lui DUMNEZEU prin cântări, şi prin laude îl voi preamări.

Psalmul 69.30

Nu ne îmbărbătează oare faptul că Domnul Isus este „întemeietorul credinţei" noastre, şi nu ne bucură şi mai mult faptul că El a devenit întemeietorul cântărilor de laudă? După ce a fost în adâncul judecăţii şi al morţii pentru noi, Dumnezeu L-a ridicat din „apăsarea morţii şi a judecăţii" şi L-a înviat din morţi cu slavă. Când s-a înfăptuit această lucru Cristos a „slăvit Numele lui Dumnezeu prin cântări şi laude." Însă El n-ar vrea s-o facă singur. Pe noi, pe care ne-a scos din mocirla păcatului şi a morţii şi ne-a unit cu El, căpetenia învierii, pe noi cei pe care ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Său vrea să ne facă să cântăm cântarea cea nouă.

Domnul Isus Cristos ne lasă să gustăm toate roadele biruinţei Lui asupra lui Satan, a lumii, a păcatului şi a morţii, ne aduce în starea de copii ai lui Dumnezeu şi ne umple inima de bucuria Lui.

Suntem oare într-adevăr plini de această bucurie? Numai plini de această bucurie putem intona cântarea de laudă şi de adorare pentru Dumnezeu. Ce măreţ este ca inima noastră să ştie că însuşi Domnul Isus intonează cântarea de laudă în mijlocul Adunării. El se găseşte în mijlocul celor care se adună pentru Numele Lui (Mat. 18.20) şi le ridică privirea spre Tatăl al cărui Nume l-a descoperit (Ioan 17.6).

Sunt oare inimile noastre gata să intoneze cântarea pe care însuşi Domnul Isus o doreşte în mijlocul nostru?

Singurul loc unde putem cânta după voia Lui este locul prezenţei Domnului Isus (Mat. 18.20; Evr. 13.13; Apoc. 3.20). Evreii în vechime nu au vrut să cânte cântările Domnului pe un pământ străin (Ps. 137). Să ne mulţumim cu mai puţin decât ei, noi care avem promisiuni mult mai mari?

Suntem chemaţi să ne depărtăm de fărădelege, să ne curăţim de vasele de ocară din creştinătatea de azi, şi împreună cu cei ce cheamă Numele Domnului dintr-o inimă curată să cântăm cântările Domnului pe pământul prezenţei Sale.

Sursa AICI

De ce urâm zilele de luni

Ziua de luni este, prin excelenţă, cea mai urâtă zi a săptămânii. Sau era, pentru că un studiu american efectuat pe un eşantion de 340.000 de oameni a arătat că urâm, în egală măsură, şi zilele de marţi, miercuri şi joi. Singura zi lucrătoare pe care nu o urâm, ba chiar ne trezeşte emoţii pozitive, este vinerea.
„Miturile cuturale pot să accentueze puternic modelul dipoziţional al unei zile a săptămânii," susţine profesorul Arthur Stone de la Universitatea Stony Brook. El a explicat că, deşi exisă o convingere globală cu privire la faptul că zilele de luni sunt cele mai nefericite zile, această opinie ar trebui abandonată.

Profesorul Stone a arătat că ceea ce face lunea să pară mai urâtă este contrastul puternic dintre dispoziţia pe care o avem duminică şi cea pe care o avem luni.

Echipa profesorului a colectat prin telefon datele privind aprecierea făcută zilelor. Rezultatul cercetării a fost publicat în Journal of Positive Psychology.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/De-ce-uram-zilele-de-luni-7274.html

Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte.
Proverbe 18.9

Lenevia

Într-o fabulă se spune că într-o zi un brici, ieşind din prăsele, văzu oglindindu-se soarele în luciul lamei sale şi, plin de mândrie, se revoltă în sinea lui, zicându-şi: „Nu mă mai întorc niciodată în dugheana aceea păcătoasă în care am stat. Ce viaţă ticăloasă să tot razi bărbile tuturor ţărănoilor… Eu nu sunt făcut pentru o astfel de treabă. Am să mă ascund într-un loc tainic, unde îmi voi duce viaţa în linişte şi tihnă.“ Şi aşa făcu.

Briciul rămase ascuns câteva luni, până când într-o bună zi ieşi la lumină şi îşi văzu lama asemenea unui fierăstrău, încât soarele nu se mai putea oglindi în ea. Căindu-se amarnic îşi deplângea nenorocirea, zicând: „Vai, ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi întrebuinţat la bărbier tăişul fin pe care acum l-am pierdut. Unde este acum luciul feţei mele? Aspra şi neîndurătoarea rugină le-au mâncat!“

Aşa se întâmplă şi cu oamenii care îşi părăsesc îndeletnicirea lăsându-se în voia leneviei; ei îşi pierd agerimea hărniciei, şi „rugina comodităţii“ le deformează caracterele. „Lenea te cufundă într-un somn adânc, şi sufletul molatic sufere de foame“, zice înţeleptul Solomon. Să nu ne asemănăm cu astfel de oameni!

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-22?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06

Cuvântul sculptează!

26 AUGUST

Iacov s-a trezit din somn, şi a zis: Cu adevărat, DOMNUL este în locul acesta şi eu n-am ştiut. I-a fost frică, şi a zis: Cât de înfricoşat este locul acesta!

Geneza 28.16-17

Iacov l-a înşelat pe tatăl său, şi binecuvântarea pe care Isaac a rezervat-o pentru fratele lui Iacov, a luat-o pentru el. De aceea a trebuit să părăsească casa părintească. Douăzeci de ani a trăit printre străini iar pe mama sa nu a mai văzut-o niciodată. În drumeţia lui a înnoptat sub cerul liber având la căpătâi o piatră. Ochiul lui Dumnezeu se uita cu milă şi har spre Iacov. Într-un vis Dumnezeu l-a lăsat să-şi vadă viitorul în care El va fi în legătură strânsă cu poporul Său. În capătul scării pe care îngerii coborau şi se urcau, stătea însuşi Dumnezeu care îi dădea mângâieri legate de viaţa din viitor.

Această situaţie l-ar fi făcut pe Avraam să fie plin de pace şi mulţumire, dar lui Iacov nu i se întâmplă aşa ceva. Ceea ce a auzit şi a văzut în vis trebuia sa fie un motiv de bucurie, dar urmările păcatului nu au lăsat să se descopere această bucurie. El s-ar fi putut bucura de pacea lui Dumnezeu dacă ar fi umblat cu El. Iacov nu a ştiut că în acel loc se află Dumnezeu, dar când a început să simtă prezenţa Lui a spus foarte înfricoşat: „Cât de înfricoşat este locul acesta."

La fel se întâmplă cu orice credincios care a părăsit calea supunerii. Domnul urmăreşte să-l abată de la drumul cel greşit şi totuşi lui nu-i vine să creadă. Când se trezeşte, atunci sfinţenia lui Dumnezeu poate să dezlănţuie frica. Dacă voinţa proprie se frânge, coapsa fiind pleznită (lui Iacov i s-a întâmplat lucrul acesta abia după douăzeci de ani) atunci se învaţă harul nemărginit al lui Dumnezeu.

„Răsărea Soarele când a trecut pe lângă Peniel" (Gen. 32.31). Iacov era acum un om care şchiopăta din coapsă, dar a dat locului aceluia numele de „Peniel" adică „Faţa lui Dumnezeu.

„Dumnezeu stă în Adunarea lui Dumnezeu" (Ps. 82.1). Este şi locul tău aici, sau mai pribegeşti prin bisericile omeneşti?

Sursa AICI

Câţi români „fără Dumnezeu" există în România?

Românii obişnuiesc să se prezinte drept „un popor creştin". Statistici noi, dezvăluite de Institutul Naţional de Statistică (INS), în urma recensământului de anul acesta, arată schimbările din peisajul religios autohton. O modificare notabilă este că tot mai mulţi români se declară atei.
Circa 86% dintre români aparţin religiei creştin-ortodoxe. Aproximativ 4,6% au afirmat despre sine că sunt romano-catolici. Alte 3,2 procente sunt constituite din credincioşii creştin-reformaţi, iar 1,9% este procentul românilor penticostali.
Potrivit datelor preliminarii publicate vineri de INS, greco-catolicii înregistrează o prezenţă de 0,8% în rândul populaţiei, baptiştii - 0,6%, adventiştii de ziua a şaptea 0,5%. Aparţinătorii altor religii alcătuiesc 1,8% din totalul populaţiei.

Circa 23.900 români (0,1% din totalul populaţiei) s-au declarat „fără religie". Numărul celor care s-au declarat „atei" a fost de 21.200. La recensământul din anul 2002, doar 8.500 de români spuneau că nu cred în Dumnezeu.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Cati-romani--fara-Dumnezeu-quot--exista-in-Romania--7268.html

Neil Armstrong - mituri despre o legendă

„Cred că Bunul Dumnezeu ne-a dat un număr finit de bătăi al inimii şi aş fi blestemat dacă mi le-aş folosi pe ale mele ca să alerg în susul şi josul unei străzi." Aceste cuvinte i-au fost atribuite astronautului Neil Armstrong, primul om care a mers pe lună. Sâmbătă, inima lui a bătut pentru ultima dată.

La începutul lunii, Neil Armstrong fusese operat la inimă, pentru desfundarea unei artere. Tocmai împlinise 82 de ani. Ieri, familia fostului astronaut a anunţat că organismul lui Armstrong nu a făcut faţă unor complicaţii după operaţie.

Cine a fost Neil Armstrong

La doar câteva ore de la anunţul familiei, preşedintele american Barack Obama şi-a prezentat public condoleanţele. „Neil a fost printre cei mai mari eroi americani - nu doar ai timpului său, ci ai tuturor timpurilor. Când el şi membrii echipajului său au lansat, în 1969, Apollo 11, au purtat cu ei aspiraţiile unei întregi naţiuni," a spus preşedintele într-o declaraţie.

Peste 500 de milioane de oameni din întreaga lume au urmărit, pe 20 iulie 1969, aselenizarea navei Apollo 11, urmată de cuvintele memorabile: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru umanitate."

Colegul care l-a însoţit în misiunea Apollo 11 a punctat, la rândul lui, transformarea lui Armstrong într-un simbol pentru întreaga lume: „Chiar dacă eram mai departe de Pământ decât au fost vreodată doi oameni, nu eram singuri," a spus sâmbătă Buzz Aldrin, citat de USA Today. „Efectiv întreaga lume a făcut acea călătorie memorabilă împreună cu noi. Ştiu că milioane de oameni mi se alătură acum în plângerea unui adevărat erou american şi a celui mai bun pilot pe care l-am cunoscut vreodată."

Ce NU a fost Neil Armstrong

De numele lui Armstrong s-au ataşat, în timp, numeroase istorisiri false şi pretenţii. După momentul istoric al aselenizării, numeroşi oameni care purtau numele de Armstrong au căutat să demonstreze o legătură de rudenie, cât de îndepărtată, cu astronautul.

1. Musulman

Unii au încercat chiar să îi „însceneze" o convertire la islamism. O legendă foarte circulată spunea că, atunci când a păşit pe suprafaţa lunară, Armstrong a auzit nişte cuvinte pe care nu le-a putut descifra, într-o limbă pe care nu a recunoscut-o. După expediţie, într-o călătorie în Egipt, s-a întâmplat să audă o chemare islamică la rugăciune şi a recunoscut cuvintele pe care le auzise pe Lună: „Allahu akbar". Povestea a fost transmisă persistent în presa din trei ţări islamice: Egipt, Malaezia şi Indonezia.

Atât de populară a fost legenda, încât, în 1983, Phil Parshall, director la Institutul Creştin pentru Cercetare Asian Research Center International, i-a scris lui Armstrong pentru a verifica validitatea informaţiei. Răspunsul a infirmat zvonul convertirii.

În anii '50, Armstrong candidase pentru un poziţia de lider a unei grupe de cecetaşi în cadul Bisericii Metodiste. În formularul completat pentru postul solicitat, Armstrong a notat la capitolul „Afiliere religioasă" doar atât: „Deist".

În biografia lui oficială, First Man: The Life of Neil A. Armstrong, fostul astronaut respinge din nou zvonul convertirii: „Am văzut că multe organizaţii, în care nu sunt membru, pretind că sunt şi multe familii - între care mulţi Armstrong - fac conexiuni între noi, multe fiind false. Foarte mulţi oameni se identifică cu succesul Apollo. Afirmaţia că aş fi devenit musulman este doar o versiune extremă a poveştilor prin care oamenii spun că ştiu pe cineva pe care aş putea să îl ştiu şi eu."

2. Politician
Între cei care au dorit să profite de imaginea pozitivă a lui Armstrong s-au numărat şi diverşi jucători de pe scena politică. Astronautul a refuzat însă consecvent fiecare invitaţie de a se alătura vreunui partid.

3. Victimă ingenuă

În anii '90 a refuzat să mai dea autografe, conştient de faptul că obiectele pe care le semna erau vândute pe sume uriaşe de bani şi ajutau la dezvoltarea unei reţele de obiecte cu semnături contrafăcute.

Până şi frizerul lui a încercat să profite de pe urma celebrităţii astronautului. În 2005, Armstrong a câştigat un proces împotriva frizerului său, care vânduse, pentru 3.000 de dolari, părul pe care i l-a tuns. Frizerul antreprenor a fost obligat de instanţă fie să returneze părul, fie să doneze profitul unei organizaţii caritabile alese de Armstrong. Neputând recupera părul, frizerul a trebuit să doneze banii.

Ce rămâne Neil Armstrong?

Pentru mulţi însă Armstrong rămâne ceea ce ar trebui - un exemplu. Într-o declaraţie citată de CNN, familia Armstrong subliniază că, „deşi plângem pierderea unui om foarte bun, sărbătorim totodată viaţa lui remarcabilă şi speranţa că aceasta constituie un exemplu pentru tinerii din întreaga lume să muncească mult pentru a-şi realiza visele, să fie dispuşi să exploreze şi să împingă limitele şi să slujească în mod altruist unei cauze mai mari decât ei înşişi."

„Ce m-a atins pe mine este că el avea 30 de ani când a păşit pe Lună," a declarat pentru AP turistul Jonathan Lack (42 ani), care a decis să viziteze Muzeul Air and Space din Washington D.C. după aflarea veştii despre moartea lui Armstrong. „Asta m-a făcut să mă gândesc la cât de puţine am realizat eu."

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Neil-Armstrong---mituri-despre-o-legenda-7273.html