Cuvântul sculptează!

29 AUGUST

Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.

Romani 13.3

Dumnezeu în dragostea Lui s-a gândit la toate. Nu numai viaţa veşnică este ascunsă în El, ci şi purtarea de grijă pentru lucrurile noastre de toate zilele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „căci nu-i stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu" şi poziţia creştinului faţă de ea e mai mult decât gândim adeseori. Este bine să ne revizuim poziţia noastră cu privire la stăpânire şi să ne lăsăm conduşi de Sfânta Scriptură.

Ca în toate lucrurile starea noastră este reglementată prin înaltul nivel intern al cunoaşterii ei. De aceea să ascultăm îndemnurile lui Dumnezeu şi să „facem rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri" dintr-o inimă curată în faţa lui Dumnezeu „pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii". Fără îndoială că în felul acesta vom fi mulţumitori autorităţilor care în conformitate cu legile ne ocrotesc ca să ne putem aduna în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, şi care după mărimea puterii lor pedepseşte răul şi caută să păzească binele. Dacă ne lipseşte supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi seriozitatea faţă de El, atunci vor lipsi din rugăciuni şi cererile pentru cei înălţaţi în dregătorii.

Cât de uşor se poate ivi o lacună în supunerea noastră faţă de stăpânire! Foarte uşor putem fi în primejdie să discutăm cu lumea mereu nemulţumită de anumite persoane şi astfel să prindă vreo rădăcină de amărăciune care să ne murdărească cugetul.

Noi trăim zilele din urmă şi să mulţumim de ordinea care încă mai există, dar totodată să veghem în rugăciune pentru cei care sunt în funcţii de răspundere, pentru toţi oamenii de care vrea Dumnezeu să se folosească.

„Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu."

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

28 AUGUST

Paşte oiţele mele

Ioan 21.16

Aşa sună însărcinarea dată lui Petru de Domnul Isus după ce a înviat din morţi. Cu câtă abnegaţie a săvârşit Domnul această slujbă atâta timp cât era cu ei. Unde ar fi fost ucenicii dacă nu i-ar fi găsit Domnul Isus şi nu i-ar fi ocrotit? Ce ar fi fost cu Petru dacă nu s-ar fi rugat Isus pentru ca să nu se piardă credinţa lui?... Ce învăţătură minunată a tras chiar Petru în această direcţie! El a simţit pe pielea lui cât de necesară e slujba Marelui Păstor, chiar în curtea marelui preot. Până atunci nu a priceput mult din această lucrare!

Cine-i chemat azi la o slujbă de păstorire? Petru a fost însărcinat de Domnul: „Paşte oiţele Mele" Această însărcinare i-a dat-o numai după ce l-a cercetat pe Petru să vadă cum stă cu dragostea pentru El.

Dragostea către Domnul Isus este unica temelie pentru slujba de păstorire. Numai pe această cale se poate efectua această lucrare spre slava Domnului şi spre folosul celor răscumpăraţi. Să ne întrebăm dacă inima noastră este fierbinte în dragoste pentru El? Ne împinge dorul de a-i iubi pe ai Săi? Ne interesăm de ei, păzim oiţele turmei Lui, ca duşmanul să nu le facă nimic? Avem asemenea greutăţi?

Petru a făcut această slujbă cu abnegaţie şi dedicare şi ne îmbărbătează şi pe noi să facem ca el. Această slujbă nu este evidentă la prima vedere şi nu se vede la toţi. Dar Domnul înregistrează şi ştie totul şi preţuieşte orice lucrare. Să ne gândim la „cununa care nu se poate vesteji, a slavei" care este răsplata pentru cei ce slujesc cu supunere la această slujbă păstorească (1 Pet. 5.1-4).

Nici un om nu are dreptul să-şi însuşească o anumită slujbă şi nici să primească de la oameni o slujbă. Lucrul acesta nu este altceva decât intrarea cu de-a sila într-un bun sfânt, care mai curând sau mai târziu va aduce judecata lui Dumnezeu.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

27 AUGUST

Voi lăuda Numele lui DUMNEZEU prin cântări, şi prin laude îl voi preamări.

Psalmul 69.30

Nu ne îmbărbătează oare faptul că Domnul Isus este „întemeietorul credinţei" noastre, şi nu ne bucură şi mai mult faptul că El a devenit întemeietorul cântărilor de laudă? După ce a fost în adâncul judecăţii şi al morţii pentru noi, Dumnezeu L-a ridicat din „apăsarea morţii şi a judecăţii" şi L-a înviat din morţi cu slavă. Când s-a înfăptuit această lucru Cristos a „slăvit Numele lui Dumnezeu prin cântări şi laude." Însă El n-ar vrea s-o facă singur. Pe noi, pe care ne-a scos din mocirla păcatului şi a morţii şi ne-a unit cu El, căpetenia învierii, pe noi cei pe care ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Său vrea să ne facă să cântăm cântarea cea nouă.

Domnul Isus Cristos ne lasă să gustăm toate roadele biruinţei Lui asupra lui Satan, a lumii, a păcatului şi a morţii, ne aduce în starea de copii ai lui Dumnezeu şi ne umple inima de bucuria Lui.

Suntem oare într-adevăr plini de această bucurie? Numai plini de această bucurie putem intona cântarea de laudă şi de adorare pentru Dumnezeu. Ce măreţ este ca inima noastră să ştie că însuşi Domnul Isus intonează cântarea de laudă în mijlocul Adunării. El se găseşte în mijlocul celor care se adună pentru Numele Lui (Mat. 18.20) şi le ridică privirea spre Tatăl al cărui Nume l-a descoperit (Ioan 17.6).

Sunt oare inimile noastre gata să intoneze cântarea pe care însuşi Domnul Isus o doreşte în mijlocul nostru?

Singurul loc unde putem cânta după voia Lui este locul prezenţei Domnului Isus (Mat. 18.20; Evr. 13.13; Apoc. 3.20). Evreii în vechime nu au vrut să cânte cântările Domnului pe un pământ străin (Ps. 137). Să ne mulţumim cu mai puţin decât ei, noi care avem promisiuni mult mai mari?

Suntem chemaţi să ne depărtăm de fărădelege, să ne curăţim de vasele de ocară din creştinătatea de azi, şi împreună cu cei ce cheamă Numele Domnului dintr-o inimă curată să cântăm cântările Domnului pe pământul prezenţei Sale.

Sursa AICI

De ce urâm zilele de luni

Ziua de luni este, prin excelenţă, cea mai urâtă zi a săptămânii. Sau era, pentru că un studiu american efectuat pe un eşantion de 340.000 de oameni a arătat că urâm, în egală măsură, şi zilele de marţi, miercuri şi joi. Singura zi lucrătoare pe care nu o urâm, ba chiar ne trezeşte emoţii pozitive, este vinerea.
„Miturile cuturale pot să accentueze puternic modelul dipoziţional al unei zile a săptămânii," susţine profesorul Arthur Stone de la Universitatea Stony Brook. El a explicat că, deşi exisă o convingere globală cu privire la faptul că zilele de luni sunt cele mai nefericite zile, această opinie ar trebui abandonată.

Profesorul Stone a arătat că ceea ce face lunea să pară mai urâtă este contrastul puternic dintre dispoziţia pe care o avem duminică şi cea pe care o avem luni.

Echipa profesorului a colectat prin telefon datele privind aprecierea făcută zilelor. Rezultatul cercetării a fost publicat în Journal of Positive Psychology.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/De-ce-uram-zilele-de-luni-7274.html

Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte.
Proverbe 18.9

Lenevia

Într-o fabulă se spune că într-o zi un brici, ieşind din prăsele, văzu oglindindu-se soarele în luciul lamei sale şi, plin de mândrie, se revoltă în sinea lui, zicându-şi: „Nu mă mai întorc niciodată în dugheana aceea păcătoasă în care am stat. Ce viaţă ticăloasă să tot razi bărbile tuturor ţărănoilor… Eu nu sunt făcut pentru o astfel de treabă. Am să mă ascund într-un loc tainic, unde îmi voi duce viaţa în linişte şi tihnă.“ Şi aşa făcu.

Briciul rămase ascuns câteva luni, până când într-o bună zi ieşi la lumină şi îşi văzu lama asemenea unui fierăstrău, încât soarele nu se mai putea oglindi în ea. Căindu-se amarnic îşi deplângea nenorocirea, zicând: „Vai, ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi întrebuinţat la bărbier tăişul fin pe care acum l-am pierdut. Unde este acum luciul feţei mele? Aspra şi neîndurătoarea rugină le-au mâncat!“

Aşa se întâmplă şi cu oamenii care îşi părăsesc îndeletnicirea lăsându-se în voia leneviei; ei îşi pierd agerimea hărniciei, şi „rugina comodităţii“ le deformează caracterele. „Lenea te cufundă într-un somn adânc, şi sufletul molatic sufere de foame“, zice înţeleptul Solomon. Să nu ne asemănăm cu astfel de oameni!

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-22?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06

Cuvântul sculptează!

26 AUGUST

Iacov s-a trezit din somn, şi a zis: Cu adevărat, DOMNUL este în locul acesta şi eu n-am ştiut. I-a fost frică, şi a zis: Cât de înfricoşat este locul acesta!

Geneza 28.16-17

Iacov l-a înşelat pe tatăl său, şi binecuvântarea pe care Isaac a rezervat-o pentru fratele lui Iacov, a luat-o pentru el. De aceea a trebuit să părăsească casa părintească. Douăzeci de ani a trăit printre străini iar pe mama sa nu a mai văzut-o niciodată. În drumeţia lui a înnoptat sub cerul liber având la căpătâi o piatră. Ochiul lui Dumnezeu se uita cu milă şi har spre Iacov. Într-un vis Dumnezeu l-a lăsat să-şi vadă viitorul în care El va fi în legătură strânsă cu poporul Său. În capătul scării pe care îngerii coborau şi se urcau, stătea însuşi Dumnezeu care îi dădea mângâieri legate de viaţa din viitor.

Această situaţie l-ar fi făcut pe Avraam să fie plin de pace şi mulţumire, dar lui Iacov nu i se întâmplă aşa ceva. Ceea ce a auzit şi a văzut în vis trebuia sa fie un motiv de bucurie, dar urmările păcatului nu au lăsat să se descopere această bucurie. El s-ar fi putut bucura de pacea lui Dumnezeu dacă ar fi umblat cu El. Iacov nu a ştiut că în acel loc se află Dumnezeu, dar când a început să simtă prezenţa Lui a spus foarte înfricoşat: „Cât de înfricoşat este locul acesta."

La fel se întâmplă cu orice credincios care a părăsit calea supunerii. Domnul urmăreşte să-l abată de la drumul cel greşit şi totuşi lui nu-i vine să creadă. Când se trezeşte, atunci sfinţenia lui Dumnezeu poate să dezlănţuie frica. Dacă voinţa proprie se frânge, coapsa fiind pleznită (lui Iacov i s-a întâmplat lucrul acesta abia după douăzeci de ani) atunci se învaţă harul nemărginit al lui Dumnezeu.

„Răsărea Soarele când a trecut pe lângă Peniel" (Gen. 32.31). Iacov era acum un om care şchiopăta din coapsă, dar a dat locului aceluia numele de „Peniel" adică „Faţa lui Dumnezeu.

„Dumnezeu stă în Adunarea lui Dumnezeu" (Ps. 82.1). Este şi locul tău aici, sau mai pribegeşti prin bisericile omeneşti?

Sursa AICI

Câţi români „fără Dumnezeu" există în România?

Românii obişnuiesc să se prezinte drept „un popor creştin". Statistici noi, dezvăluite de Institutul Naţional de Statistică (INS), în urma recensământului de anul acesta, arată schimbările din peisajul religios autohton. O modificare notabilă este că tot mai mulţi români se declară atei.
Circa 86% dintre români aparţin religiei creştin-ortodoxe. Aproximativ 4,6% au afirmat despre sine că sunt romano-catolici. Alte 3,2 procente sunt constituite din credincioşii creştin-reformaţi, iar 1,9% este procentul românilor penticostali.
Potrivit datelor preliminarii publicate vineri de INS, greco-catolicii înregistrează o prezenţă de 0,8% în rândul populaţiei, baptiştii - 0,6%, adventiştii de ziua a şaptea 0,5%. Aparţinătorii altor religii alcătuiesc 1,8% din totalul populaţiei.

Circa 23.900 români (0,1% din totalul populaţiei) s-au declarat „fără religie". Numărul celor care s-au declarat „atei" a fost de 21.200. La recensământul din anul 2002, doar 8.500 de români spuneau că nu cred în Dumnezeu.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Cati-romani--fara-Dumnezeu-quot--exista-in-Romania--7268.html