Cuvântul sculptează!

3 Septembrie – Inelul de logodnă

Un băiat intră cu pas hotărât într-un magazin de bijuterii şi ceru să-i fie arătat cel mai bun inel de logodnă pe care îl aveau. Bijutierul îi arătă unul. Băiatul privi inelul şi, surâzând, făcu un gest de aprobare. Întrebă care este preţul şi se pregăti să-l plătească.

-«Vă căsătoriţi în curând?» întrebă bijutierul.

-«Nu. Nici măcar nu am logodnică», răspunse acesta.

Surprinderea bijutierului îl amuză pe băiat.

-«Este pentru mama mea. Când m-am născut eu, ea era singură. Cineva a sfătuit-o să mă ucidă înainte de a mă naşte, în felul acesta se evitau o serie de obligaţii şi probleme. Însă ea a refuzat şi mi-a oferit darul vieţii. Şi a avut multe probleme, o mulţime. A fost tată şi mamă pentru mine, a fost prietenă şi soră şi a fost şi învăţătoare. M-a făcut să fiu ceea ce sunt. Acum, fiindcă pot, îi cumpăr acest inel de logodnă. Ea nu a avut niciodată un astfel de inel. I-l ofer ca o promisiune că dacă ea a făcut totul pentru mine, acum eu voi face totul pentru ea. Poate că după aceea voi oferi cuiva un alt inel de logodnă, însă acela va fi al doilea. Primul este pentru mama mea.»

Bijutierul nu spuse nimic, în schimb ordonă casierei sale să-i facă băiatului acea reducere care se făcea doar clienţilor speciali.

Câte femei nu-şi sărăcesc şi nu-şi întinează viaţa ucigând în propriul sân inima unui copil!

Şi câte mame, slavă Domnului, îmbrăţişează din tot sufletul angajamentul pe care şi l-au luat atunci când au conceput copilul pe care-l poartă în pântece!

Toate inelele din lume ar fi un dar sărac pentru aceste eroine.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

2 Septembrie – Cutia cu săruturi

Un prieten mi-a povestit odată ce i s-a întâmplat cu fiica sa când avea trei ani. Se supărase pe ea pentru că stricase o coală de hârtie poleită de împachetat tăind-o şi ornând o cutie de pus sub bradul de Crăciun. În ziua următoare micuţa îi încredinţă cutia spunând:

-«Poftim, tată. Este cadoul meu.»

Deschise cu emoţie cutia şi o certă din nou pe fetiţă când observă că era goală:

-«Nu ştii că atunci când oferi cuiva un cadou, trebuie să fie ceva înăuntru? Cum ţi-a trecut prin minte să-mi faci cadou o cutie goală?»

Fetiţa, printre lacrimi şi sughiţuri, îi spuse:

-«Tati, dar nu este goală. Am umplut-o de sărutări pentru tine.»

Tatăl, emoţionat, o îmbrăţişă pe micuţă şi-i ceru iertare că nu văzuse în cutie sărutările ei.

Prietenul meu mai spunea că a continuat să păstreze mulţi ani pe măsuţa de noapte acea cutie şi că atunci când era trist o deschidea şi scotea din ea un sărut de la fiica sa care îl reînsufleţea.

Tuturor părinţilor le-a fost dată cu fiii lor o cutie aurită plină de săruturi şi cu greu cineva poate să aibă un cadou mai preţios.

Câtă gingăşie şi fericire produc aceşti micuţi!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

1 Septembrie – Primii paşi

La puţin timp după alegerea lui Ioan al XXIII-lea ca Papă, seara, secretarul său, don Loris Capovilla, l-a întrebat care a fost impresia cea mai puternică din acea zi atât de bogată în evenimente, la ce se gândea în mijlocul atâtor solemnităţi.

Papa îi răspunse melancolic:

-«Mă gândeam la căsuţa mea de la Sotto il Monte, la tatăl meu şi la mama mea.»

În ziua, poate cea mai glorioasă din viaţa sa, şi la cei şaptezeci şi cinci de ani ai săi: „Mă gândeam la căsuţa mea… la tatăl şi la mama mea…”.

Prima etapă a copilăriei marchează întreaga viaţă. În această primă etapă suntem – aproape exclusiv – în mâinile părinţilor. Câtă importanţă are misiunea de educatori pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o!

Pot face minuni pe pământ. Prima şi cea mai grandioasă misiune va fi întotdeauna aceea de a educa propriii copii: „a modela oameni”.

Vor înţelege, într-adevăr, taţii şi mamele că datoria lor sublimă rămâne mereu educarea propriilor fii?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

31 AUGUST

Sângele lui ISUS CRISTOS, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

1 Ioan 1.7

Când Dumnezeu a vrut să scoată poporul Său din Egipt, a dat peste asupritori, încercări şi judecăţi mari. La sfârşit omoară şi pe întâiul născut de la om până la animale. Cum putea să scape poporul Său? Dumnezeu le-a dat mielul care a murit în locul lor, ca să-i scape de robie, căci El a dorit să facă o distincţie între poporul Său ales şi egipteni. Înaintea miezului nopţii când îngerul care aducea judecata străbătea Egiptul, în Israel era tăiat mielul. „Un miel fără cusur să aveţi" a spus Dumnezeu. Fiecare tată trebuia să ungă cu sângele mielului pragul de deasupra uşii şi cei doi stâlpi. „Sângele va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi aşa că nu vă va nimici nici o urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exod. 12.13). Ca atunci Egiptul aşa este în zilele de astăzi toată lumea, într-o judecată continuă; cine vrea să fie salvat trebuie ca odinioară Israel în Egipt să aibă ca salvator pe „Mielul lui Dumnezeu". Dumnezeu l-a dat pentru a înfăptui ispăşirea păcatelor noastre. El este Mielul fără cusur şi fără prihană. Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, a devenit acel Miel al cărui sânge trebuia să curgă pe Golgota pentru a-l împăca pe omul vinovat cu Dumnezeu. „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur aţi fost răscumpăraţi... ci cu SÂNGELE scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Pet. 1.18-19). Eşti şi tu iubite cititor, curat prin sângele Mielului de toate păcatele tale?

Oamenii ucid, mint, înşeală, fură şi se bat între ei, pentru a-şi satisface dorinţa de putere, de plăcere şi bogăţie. În felul acesta ei speră să-i câştige pentru grupul din care fac parte, pacea, siguranţa, belşugul şi fericirea. Dar ceea ce dă valoare durabilă vieţii nu este fericirea superficială care o dă lumea, ci adevărata fericire este în Domnul Isus Cristos.

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

30 AUGUST

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa.

Efeseni 6.18

Ce loc ocupă rugăciunea în viaţa noastră şi ce însemnătate îi atribuim noi? Credem într-adevăr că rugăciunile noastre vor fi ascultate? Este rugăciunea o necesitate, sau o facem numai aşa de formă sau de obligaţie?

Acestea sunt întrebări serioase care toţi credincioşii ar trebui să ni le punem. Rugăciunea adevărată, serioasă şi sinceră este în ochii lui Dumnezeu de o valoare extraordinară. În rugăciune dăm expresia dependenţei de Dumnezeu şi a tuturor imposibilităţilor noastre iar pe de altă parte exprimăm starea noastră înaltă de copii ai Tatălui Ceresc. Când ne rugăm venim în legătură cu Dumnezeu. Noi ne aruncăm la picioarele Lui în cenuşă şi totodată suntem ridicaţi în faţa Marelui Dumnezeu în cer. Ce lucru îmbucurător! Din toată creaţia numai omul poate să se roage şi de nici un înger nu ştim dacă se roagă. Ce mare înlesnire pentru noi că prin rugăciune putem să ne apropiem de Dumnezeu.

Vreau să te întreb: Azi dimineaţă te-ai rugat şi pentru ce? I-ai adus strictul necesar? Ai fost pătruns de conştiinţa că stăteai în faţa lui Dumnezeu? Şi cât timp ai folosit pentru rugăciunea ta? Dă-ţi singur răspunsul la aceste întrebări, dar fii sincer! Fără rugăciune suntem săraci şi neputincioşi duhovniceşte şi nu putem să ştim despre puterea şi îndurarea lui Dumnezeu, Tatăl nostru. De s-ar putea spune despre noi de fiecare în parte: „Vezi că se roagă!"

Rugăciunea este o vorbire cu Dumnezeu:

- „Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor şi am zis: „Doamne, Dumnezeul cerurilor..." (Neem. 1.4-5).

- „Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic" (Iov 13.3).

- „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: „Tată, a sosit ceasul..." (Ioan 17.1).

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

29 AUGUST

Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.

Romani 13.3

Dumnezeu în dragostea Lui s-a gândit la toate. Nu numai viaţa veşnică este ascunsă în El, ci şi purtarea de grijă pentru lucrurile noastre de toate zilele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „căci nu-i stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu" şi poziţia creştinului faţă de ea e mai mult decât gândim adeseori. Este bine să ne revizuim poziţia noastră cu privire la stăpânire şi să ne lăsăm conduşi de Sfânta Scriptură.

Ca în toate lucrurile starea noastră este reglementată prin înaltul nivel intern al cunoaşterii ei. De aceea să ascultăm îndemnurile lui Dumnezeu şi să „facem rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri" dintr-o inimă curată în faţa lui Dumnezeu „pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii". Fără îndoială că în felul acesta vom fi mulţumitori autorităţilor care în conformitate cu legile ne ocrotesc ca să ne putem aduna în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, şi care după mărimea puterii lor pedepseşte răul şi caută să păzească binele. Dacă ne lipseşte supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi seriozitatea faţă de El, atunci vor lipsi din rugăciuni şi cererile pentru cei înălţaţi în dregătorii.

Cât de uşor se poate ivi o lacună în supunerea noastră faţă de stăpânire! Foarte uşor putem fi în primejdie să discutăm cu lumea mereu nemulţumită de anumite persoane şi astfel să prindă vreo rădăcină de amărăciune care să ne murdărească cugetul.

Noi trăim zilele din urmă şi să mulţumim de ordinea care încă mai există, dar totodată să veghem în rugăciune pentru cei care sunt în funcţii de răspundere, pentru toţi oamenii de care vrea Dumnezeu să se folosească.

„Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu."

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

28 AUGUST

Paşte oiţele mele

Ioan 21.16

Aşa sună însărcinarea dată lui Petru de Domnul Isus după ce a înviat din morţi. Cu câtă abnegaţie a săvârşit Domnul această slujbă atâta timp cât era cu ei. Unde ar fi fost ucenicii dacă nu i-ar fi găsit Domnul Isus şi nu i-ar fi ocrotit? Ce ar fi fost cu Petru dacă nu s-ar fi rugat Isus pentru ca să nu se piardă credinţa lui?... Ce învăţătură minunată a tras chiar Petru în această direcţie! El a simţit pe pielea lui cât de necesară e slujba Marelui Păstor, chiar în curtea marelui preot. Până atunci nu a priceput mult din această lucrare!

Cine-i chemat azi la o slujbă de păstorire? Petru a fost însărcinat de Domnul: „Paşte oiţele Mele" Această însărcinare i-a dat-o numai după ce l-a cercetat pe Petru să vadă cum stă cu dragostea pentru El.

Dragostea către Domnul Isus este unica temelie pentru slujba de păstorire. Numai pe această cale se poate efectua această lucrare spre slava Domnului şi spre folosul celor răscumpăraţi. Să ne întrebăm dacă inima noastră este fierbinte în dragoste pentru El? Ne împinge dorul de a-i iubi pe ai Săi? Ne interesăm de ei, păzim oiţele turmei Lui, ca duşmanul să nu le facă nimic? Avem asemenea greutăţi?

Petru a făcut această slujbă cu abnegaţie şi dedicare şi ne îmbărbătează şi pe noi să facem ca el. Această slujbă nu este evidentă la prima vedere şi nu se vede la toţi. Dar Domnul înregistrează şi ştie totul şi preţuieşte orice lucrare. Să ne gândim la „cununa care nu se poate vesteji, a slavei" care este răsplata pentru cei ce slujesc cu supunere la această slujbă păstorească (1 Pet. 5.1-4).

Nici un om nu are dreptul să-şi însuşească o anumită slujbă şi nici să primească de la oameni o slujbă. Lucrul acesta nu este altceva decât intrarea cu de-a sila într-un bun sfânt, care mai curând sau mai târziu va aduce judecata lui Dumnezeu.

Sursa AICI