Pr. Brett A. Brannen: Spre mântuirea a mii de suflete

Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti anunţă apariţia cărţii “Spre mântuirea a mii de suflete”, cu subtitlul “Ghid pentru discernerea vocaţiei la preoţia diecezană”. Cartea are peste 400 de pagini, format A5, costând 30 de lei. Autorul, pr. Brett Brannen, a slujit timp de şase ani ca vicerector al Seminarului Mount St. Mary din Emmitsburg, Maryland. Este preot al Diecezei Catolice de Savannah, Georgia (SUA), unde a lucrat ca responsabil cu vocaţiile timp de zece ani. În prezent slujeşte ca paroh al Bisericii Most Blessed Sacrament Catholic Church din oraşul Savannah. Cităm în continuare din nota la ediţia în limba română.

Această carte este scrisă de un preot catolic american. Ea a văzut pentru prima dată lumina tiparului în anul 2010, când în Biserica Catolică din lumea întreagă s-a celebrat Anul Preoţiei. La momentul în care a fost scrisă, autorul ei intenţiona să se adreseze strict catolicilor americani. Totodată însă, încă de la lectura primelor pagini devine evident că atât autorul, cât şi subiectul tratat aparţin întru totul Bisericii Universale. Lucru confirmat de faptul că în cei trei sau patru ani care s-au scurs de la prima ediţie, pe măsură ce cartea a început să circule, devenind cunoscută, autorul a primit cereri de traducere şi publicare din Asia, America de Sud şi Europa. Astfel a apărut în 2011 a doua ediţie, cu caracter internaţional. Astăzi, datorită abordării sale extrem de practice şi realiste, cartea a devenit manual de referinţă şi o lectură aproape obligatorie – în SUA – pentru cei care îşi discern o chemare la preoţie, şi nu numai.

Prezenta ediţie în limba română a redat în cea mai mare parte informaţia cuprinsă în “ediţia internaţională”, preluând în acelaşi timp şi o parte din informaţiile suplimentare din ediţia pentru SUA. Deşi acestea din urmă se aplică mai ales în Diecezele americane, am decis să le păstrăm ca o ilustrare a varietăţii şi totodată a universalităţii Bisericii Catolice. Acolo unde a fost cazul, am adăugat în note la subsol date şi precizări referitoare la situaţia din România. “Orice om – spune un proverb arab – are nevoie în viaţa sa de un profet care să îi spună adevărul cu dragoste”. Părintele Brannen ştie să vorbească atât inimii, cât şi intelectului şi voinţei, eliberându-le pentru a putea lua, în linişte, hotărârea cea bună.

SURSA 

4 motive pentru care Evangheliile nu pot fi legende

Ideea că relatările din cele patru Evanghelii, care deschid Noul Testament și cuprind istoria vieții lui Iisus pe Pământ, ar fi simple legende este încă suficient de răspândită cât să merite o examinare atentă. Pastorul J. D. Greear propune pe blogul său patru motive care fac ipoteza legendelor neplauzibilă.

1. Datarea scrierilor este prea timpurie pentru o legendă

Cărțile care alcătuiesc Noul Testament au fost scrise la circa 30 de ani după moartea lui Iisus Christos. Ba încă, cele mai vechi dintre ele au fost scrise la doar 20 de ani după răstignire. Ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa, a fost și ea scrisă la maxim 50-60 de ani distanță de moartea lui Iisus. Această apropiere a relatărilor de timpul în care întâmplările au avut loc „este prea mare pentru ca un mit atât de bine dezvoltat să și apără și să și ia locul poveștii adevărate", argumentează Greear.

„Unii răspund acestui argument spunând că „sigur, unele părți ale Noului Testament au fost scrise în primul secol, însă arătau altfel decât acum. Divinitatea lui Iisus și învierea au fost adăugate mai târziu", notează pastorul. „Problema aici este că cele mai vechi scrieri creștine conțin, toate, doctrina învierii", răspunde tot Greear, citând prima epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni, în care îi sfătuiește pe creștini să cânte imnuri despre înviere.

2. Conținutul lor este contraproductiv pentru o legendă

Evangheliile conțin o mulțime de evenimente pe care nimeni nu le-ar include într-o legendă pe care ar dori să o popularizeze pentru a câștiga respect și a avea autoritate în fața altora. Apostolii sunt deseori portretizați ca bufoni, scrie Greear. „Înțeleg greșit chestiunile de teologie, sunt răi față de copii (...) Dacă ai scrie despre tine într-o legendă, ți-ar plăcea ca aceasta să te facă să arăți așa?"

După ce menționează pasajul din evanghelii în care Iisus îl numește pe Petru „Satană", pastorul amintește de faptul că Biblia menționează că primii martori ai învierii lui Iisus au fost niște femei. Două argumente care nu respectă imaginile acceptabile cultural în epoca în care Scriptura a fost scrisă. Nu doar că este neobișnuit ca un lider religios să câștige respectul credincioșilor după ce Învățătorul lui îl numește așa cum l-a numit, însă a preciza mărturia unor femei (care în instanțele seculare ale vremii nu avea nicio relevanță) este complet surprinzător. „Scriitorii Bibliei le-au numit pe femei ca primele care L-au văzut pe Iisus pentru că, ei bine, așa s-a întâmplat", conchide Greear.

3. Forma literară a evangheliilor este prea detaliată pentru o legendă

Evangheliile cuprind o gamă largă de tipuri de detalii care nu ar fi fost incluse într-o legendă, pentru că nu au nicio relevanță pentru mesajul moralizator. De pildă, în capitolul 4 din Evanghelia după Marcu se menționează că Iisus predica stând într-o corabie și că în jurul acesteia erau o mulțime de alte bărci mai mici. „Celelalte bărci nu au în niciun fel de a face cu intriga. Pur și simplu sunt acolo", notează Greear.

Apoi, în miezul unei reflecții serioase privind evenimentele din Grădina Ghetsimani, Marcu relatează un detaliu despre un bărbat care fuge de acolo, dezbrăcat (Marcu 14:51-52). „Astăzi, cei care scriu ficțiune adaugă detalii de acest gen pentru a face istoria să sune mai credibil, însă această formă literară nu a apărut decât abia în secolul XVIII", spune Greear.

4. Mesajul a costat, în sine, prea scump pentru a fi o legendă

Mesajul că Iisus Christos este Dumnezeu și că a înviat din morți nu le-a adus apostolilor nicio urmă de putere sau prestigiu. De fapt, le-a asigurat aproape tuturor moartea prin execuție. „A spune că apostolii au fabricat aceste istorii e ca și cum ai presupune că au decis să inventeze o religie știind că vor sfârși murind dureros și umilitor. (...) Petru, care avea să moară crucificat cu capul în jos a sfârșit astfel pentru că a refuzat să își retragă mărturia că Iisus a înviat. Acesta este același Petru care s-a lepădat de Iisus, în fața unei adolescente. Ar fi murit Petru pentru un Iisus mort, el, care s-a dezis de un Iisus viu?

Dacă ți s-a părut utilă această sinteză, citește și Douăsprezece dovezi că Evangheliile conțin adevărata istorie a lui Iisus.

SURSA 

Nu ar fi frumos să poţi scoate smartphone-ul din buzunar şi, poate când stai şi aştepţi să vină autobuzul, sau dimineaţa la cafea, ori seara la culcare, să poţi să îţi delectezi sufletul cu cuvintele Papei Francisc sau cu rezumatul uneia dintre predicile sale matinale? Personalitatea Papei Francisc i-a fermecat pe mulţi, iar acum cuvintele sale sunt mai accesibile celor ce au smartphone-uri sau tablete cu sistem de operare Android datorită aplicaţiei intitulată tocmai “Papa Francisc”.

Aplicaţia este gratuită şi, într-o interfaţă simplă şi intuitivă, permite accesarea rapidă a ştirilor şi documentelor legate de Papa Francisc, ce apar pe Catholica.ro sau Magisteriu.ro. Diferenţa este că nu trebuie navigat pe respectivele situri şi găsite acele informaţii între altele. Ele se sincronizează automat în aplicaţie, când dispozitivul este conectat la internet, textele fiind disponibile apoi şi offline. Astfel veţi putea citi – când alegeţi Dvs – o predică a Papei, un discurs, un mesaj de pe Twitter şi alte texte furnizate de aplicaţie. Tot ce trebuie să faceţi este ca la câteva zile să îi permiteţi sincronizarea datelor: o poate face aplicaţia automat sau când îi cereţi special, apăsând la Unelte pe Sincronizare.

Interfaţa organizează textele pentru o navigare rapidă. Cele favorite pot fi marcate cu o steluţă, pentru a fi regăsite mai uşor. Schimbarea textelor se face printr-o simplă alunecare a degetului de la dreapta la stânga. Se pot regăsi materialele din ultimele 3 zile, din ultima lună sau dintotdeauna (aplicaţia nu descarcă absolut tot ce este despre Papa pe siturile amintite, ci doar ultimele 30 de materiale… şi tot ce mai apare după instalarea aplicaţiei). Există şi un sistem de ştergere a materialelor mai vechi de n zile, astfel că se poate controla memoria folosită de aplicaţie. Instrumentul de căutare, două teme pentru interfaţă, partajarea textelor în reţelele sociale… sunt alte facilităţi ale aplicaţiei. Căutaţi-o în Google Play scriind “Papa Francisc”.

Legături

• Aplicaţia în Google Play

SURSA 

Elefant... pe roate

A fi sau a nu fi… hamster

Scris de Ovidiu Leonte • 

Titlu: EDWARD - jurnalul unui hamster
Autor: Miriam Elia și Ezra Elia
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Radu Paraschivescu
Numar pagini: 92
ISBN: 978-973-50-3710-10-9

Prin această carte, editura Humanitas ne pune la dispoziție un instrument cu ajutorul căruia vom redescoperi copilul din interiorul nostru. Cartea are un format mai nonconformist: aspect pătrat, numai bună de purtat în buzunar, hârtie groasă – lucru care-i dă cărții greutate – și câte o pagină din două, conținând desene. Despre ce fel de desene este vorba? Pentru a explica asta vom începe explorarea cărții.

Chiar din titlul cărții ne putem da seama că avem de-a face cu o operă deosebită. Un jurnal al unui oarecare Edward, ce se dovedește a fi hamster. Pe mine m-a dus cu gândul la Metamorfoza lui Kafka. Totuși, cele două nu au mai nimic în comun. Dacă Metamorfoza descrie drama de a deveni diferit, o dramă a inadaptării, Edward - jurnalul unui hamster prezintă drama de a fi și mai cu seamă de a fi captiv, dar tot prin prisma inadaptării.

Scurta perioadă descrisă în jurnal (30 Aprilie 1990 – 11 Noiembrie 1990) ne pune față în față cu spiritul de luptător al lui Edward, cu speranțele și dezamăgirile prin care trece el, cu tentațiile și cu resemnările care îi umplu viața. După cum pomeneam mai devreme, pe alocuri suntem ajutați vizual, de desene care descriu grafic ceea ce hamsterul notează. Această abordare oferă un anumit rafinament cărții, făcând-o delicioasă și înlesnind accesul la ea pentru toate categoriile de cititori, chiar și pentru cei mai mici dintre noi. Odată ce ne-am obișnuit cu stilul de benzi desenate ajungem să așteptăm cu nerăbdare să dam pagina, nu doar pentru a afla ce s-a mai petrecut cu hamsterul, dar și pentru a descoperi un nou desen care, în funcție de felul în care ne decidem să abordăm cartea, ar putea fi dramatic, hilar sau banal, pur și simplu.

Edward este un hamster. Dar nu orice fel de hamster. El este un profund gânditor. Reflecțiile lui cu privire la captivitate transcend cu mult noțiunea de animal în cușcă, fiind, de cele mai multe ori aplicabile și captivității căreia noi, oamenii, ne abandonăm singuri: „Viața e o colivie de cuvinte goale”, meditează el cu privire la scris, iar când i se oferă prima oară șansa să evadeze dar nu o face, gândește: „De ce n-am evadat?! Nu vreau asta? Libertate? Libertatea de a merge pe drumul meu, de a...”. Pierderea unui companion îl face meditativ cu privire la singurătate: „... sunt sortit să trăiesc – și să mor – singur”. Evident, filozoful Edward are ceva de spus și cu privire la moarte: „Moartea e cușca de pe urmă. Nu scapă nimeni”. Succint, dar profund.

Perioadele de tristețe alternează cu cele vesele, în care hamsterul se simte „întregit”. Tragedia îl lovește pe neașteptate, la fel cum o face și fericirea. Meditațiile lui sunt de esență: deși sunt profunde, par oarecum copilărești. Sunt scurte, la obiect și nu sunt justificate prin termeni pompoși filozofici. Și nici nu e nevoie, având în vedere că fiecare dintre noi a trecut, în felul lui, atât prin drame cât și prin evenimente fericite. Asta este noutatea pe care EDWARD - jurnalul unui hamster o aduce: apelul la ființa noastră interioară.

„Avem de-a face cu o operă extraordinară: meditații profunde cu privire la natura captivității și la suflet, împletite cu banalități mistuitoare ale vieții de zi cu zi. [...] Edward destramă textura blazării...”.

Îmi este greu să îmi imaginez acum experiența literară fără EDWARD - jurnalul unui hamster. Simplitatea cu care hamsterul livrează profunzimea este revelatoare. Naivitatea cu care privește lucruri care de fapt sunt primejdia întruchipată (el are discuții elaborate cu motanul casei) sau înțelepciunea care însoțește renunțarea la greva foamei („Cu ce ajută un hamster mort Rezistența?”) fac deliciul lecturii acestei cărți.

Deși foarte scurtă ( jumătate din cele 92 de pagini este, după cum spuneam, acoperită de desene, iar în cealaltă jumătate, cele mai multe conțin patru, cel mult cinci rânduri), EDWARD - jurnalul unui hamster este una din cărțile pe care le voi purta cu mine în voiaje, alături de Aleph a lui Jorge Luis Borges sau de Micul prinț al lui Antoine de Saint-Exupery.

• Plusuri

  O carte care prin formă și prin conținut se adresează atât cititorilor maturi, versați, cât și copiilor, pentru care cărțile cu poze sunt universul literar absolut, deși în cazul lor ar trebui să avem în vedere reacțiile pe care le-au avut citind „Micul prinț” sau „Mica sirenă” (varianta originală, nu cea modificată de Disney).
  

• Minusuri

  Poate puțin prea scurtă. Realmente o citești în pauza mare.
  

• Recomandari

  Tuturor. O recomand absolut tuturor cititorilor, indiferent de stilul preferat sau de numărul de cărți citite până acum. 
  
  
  SURSA 

Noutăți... despre o carte dedicată radioului!

Încă mai miros în pereții casei acele dimineți în care firul aburiu al ceaiului sau al cafelei împreună cu cel al pâinii tocmai scoase din cuptor se împrăștia în toată casa cu ocazia venirii dimineații. Cred că era un fel de rutină, tradiție a începutului de zi ca aceasta să fie împodobită cu acele mirosuri. Iar peste toate, ca o „cireașă pe tort”, pentru a întregi momentele acelea, în surdină se auzea un radio răgușit, bătrân, moștenit din genereție în gererație ca pe un patrimoniu al neamului nostru. Era cât un dulăpior, dar încă mergea, merge și astăzi.

Radioul este singurul aparat ce nu poate incomoda ziua cu prezența sa, pe unde merg, în birouri, magazine, mijloace de transport în comun, aud glasul nemuritor al radioului. Dar fiindcă acesta are viață, nu se putea ca cineva să nu scrie despre persoanele ce îl însuflețesc, așa că exact acum o săptămână, în medievalul Mediaș, s-a lansat volumul „Mediașul radiofonic 1950-2013” la Casa Gazelor Naturale începând cu ora 12 (vezi mai multe info aici) sub coordonarea radio-jurnalistului Mircea Hodârnău (www.mirceahodarnau.ro), un distins absolvent al BBC Radio School în anul 1997 și al unui master în Managementul Relațiilor Publice ce ni se mărturisește în felul următor: „Gândul să scriu o carte despre oamenii de radio care zilnic sau săptămânal au încântat sau iritat ascultătorii pe frecvențele celor doua posturi de radio locale din Mediaș, mi-a venit prin anul 2010. Pentru documentare am folosit surse din arhiva Primariei Mediaș și interviuri cu colegii mei de breaslă, respectiv anumite fișe de prezentare a activitații lor radiofonice. Am «colindat» țări precum Germania, Italia, Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania și orașe ale României, unde i-am găsit acum domiciliați pe foștii colegi. Am luat legătura cu ei și încet, încet m-am ținut de capul lor să îmi trimită materiale despre activitatea lor radiofonică. Nu a fost ușor, dar nici imposibil”.

Cu această ocazie, ne-au parvenit o serie de fotografii care nu puteau lipsi de aici, ca o continuare a faptelor (sursa lor aici și mai ales aici):

 

 O galerie foto mai amplă găsești pe pagina de facebook Medias News Blog.

Să aveți frecvență bună și curată (și în minte și în inimă)!