Prezența
a zeci de mii de pelerini în aceste zile pe străzile Cetății Eterne
mărește bucuria pascală și intensifică așteptarea unui mare eveniment:
duminică, 27 aprilie, Papa Francisc va celebra Sf. Liturghie și
ceremonia de canonizare a papilor Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al
II-lea.
În vederea acestui eveniment vă propunem câteva fragmente
din discursul papei Ioan Paul al II-lea pronunțat la sosirea pe
aeroportul din București, la începutul vizitei sale memorabile din
zilele 7-9 mai 1999. După primele fraze în limba română, mulți dintre
cei prezenți se așteptau ca bătrânul Pontif să recurgă la o limbă de
circulație internațională. Spre surprinderea generală, Ioan Paul al
II-lea a continuat în limba română, și nu doar la primul discurs, dar în
toate cele trei zile ale prezenței sale în România.
Apropiata
canonizare a lui Ioan Paul al II-lea conferă o valoare și mai mare,
aproape testamentară, cuvintelor pe care le-a adresat românilor și
României.
„Românie, ţară-punte între Orient şi Occident,
în pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca
tare a Evangheliei”
Discursul din timpul ceremoniei de bun venit
(Aeroportul Băneasa, vineri, 7 mai 1999)
Domnule
preşedinte, distinşi reprezentanţi ai Guvernului, Preafericite părinte
patriarh Teoctist, veneraţi fraţi întru episcopat, preaiubiţi fraţi şi
surori!
1. Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, naţiune mult
dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă
emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu
cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoinţă mi-a hărăzit să
văd realizat acest gând.
Expresia gratitudinii mele se îndreaptă
apoi spre dumneavoastră, domnule preşedinte, pentru invitaţia repetată
şi pentru cuvintele pline de amabilitate cu care mi-aţi manifestat
sentimentele colaboratorilor şi ale întregului popor român. Am apreciat
mult cuvintele dumneavoastră de bun venit şi le păstrez în suflet, în
timp ce mă gândesc cu recunoştinţă la vizita pe care mi-aţi făcut-o în
1993, atunci în calitate de rector al Universităţii din Bucureşti şi
preşedinte al Conferinţei Rectorilor de Universităţi din România. În
dumneavoastră, prim cetăţean al acestei nobile naţiuni, văd reprezentaţi
toţi cetăţenii şi simt dorinţa vie de a le adresa un călduros salut de
fraternitate şi pace, începând cu populaţia capitalei până la locuitorii
din satele cele mai îndepărtate.
2. Mulţumesc apoi în mod
special Preafericirii voastre părinte Teoctist, patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române, pentru expresiile fraterne pe care aţi binevoit a mi le
adresa, precum şi pentru amabila invitaţie de a face o vizită Bisericii
Ortodoxe Române, Biserică majoritară în ţară. Este prima dată când
providenţa divină îmi oferă posibilitatea să dedic o călătorie
apostolică unei naţiuni în majoritate ortodoxă şi, desigur, acest lucru
nu s-ar fi putut realiza fără condescendenţa şi disponibilitatea
fraternă din partea Sfântului Sinod al venerabilei Biserici Ortodoxe
Române şi fără consimţământul dumneavoastră, părinte patriarh, cu care
voi avea mâine şi duminică speciale şi aşteptate întâlniri.
Nu
pot în acest moment istoric să nu amintesc vizita pe care dumneavoastră
mi-aţi făcut-o în urmă cu zece ani la Vatican, manifestând voinţa fermă
de a stabili în mod liber raporturile ecleziale de prietenie care păreau
folositoare pentru poporul lui Dumnezeu. Am încredere că vizita mea va
contribui la cicatrizarea rănilor produse în relaţiile dintre Bisericile
noastre în timpul celor 50 de ani care s-au scurs şi va deschide un
anotimp de colaborare reciprocă plină de încredere.
Primii evanghelizatori ai României
3.
Vă salut din toată inima şi pe dumneavoastră, Mons. Lucian Mureşan,
venerat arhiepiscop de Făgăraş şi Alba-Iulia şi preşedinte al
Conferinţei Episcopilor Catolici din România, şi pe voi toţi ceilalţi
fraţi întru episcopat de rit bizantin-român şi de rit latin, cu un gând
particular arhiepiscopului de Bucureşti, Mons. Ioan Robu. Vă reînnoiesc
întreaga mea gratitudine pentru insistenţa plină de solicitudine cu care
m-aţi invitat să vă vizitez. Sunt cu adevărat fericit că acest vis se
realizează şi îi mulţumesc Domnului împreună cu voi.
Iată-mă, în
sfârşit, între voi, pelerin de credinţă şi de speranţă. Pe voi toţi,
preaiubiţi fraţi şi surori catolici din fiecare comunitate şi dieceză,
preoţi, călugări şi laici, vă cuprind într-o îmbrăţişare plină de
afecţiune şi emoţie, în timp ce vă salut cu cuvintele apostolului Paul:
„Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul nostru
Isus Cristos” (1Cor 1,3).
Vizita mea de acum vrea să confirme
legăturile dintre România şi Sfântul Scaun, care au avut mare importanţă
pentru istoria creştinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit
tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui
Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară
prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai
evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea,
şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul
persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit
martiriul: sunt martirii daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis
şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa
creştină în pământul vostru.
Sămânţa evangheliei, căzută în teren
fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de
sfinţenie şi de martiriu. Mă gândesc la sfântul Ioan Cassian şi Dionisie
Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale,
teologice şi canonice ale Orientului grec şi Occidentului latin; apoi,
mult mai târziu, la voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, „un adevărat
atlet al credinţei creştine”, cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, şi la
numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care domnitorul şi
martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşii martiri şi
mărturisitori ai credinţei din secolul al XX-lea.
Mărturie pentru Cristos sub regimul comunist
4.
Preaiubiţi fraţi şi surori din România! Patria voastră a cunoscut în
acest secol care se apropie de sfârşit ororile unor dure sisteme
totalitare, împărtăşind în suferinţă soarta a numeroase alte ţări din
Europa. Regimul comunist a suprimat Biserica de rit bizantin-român unită
cu Roma, a persecutat episcopi şi preoţi, călugări, călugăriţe şi
laici, dintre care nu puţini au plătit cu sângele fidelitatea lor faţă
de Cristos. Unii au supravieţuit torturilor şi sunt încă printre noi.
Gândul meu pătruns de emoţie se îndreaptă acum spre merituosul şi prea
scumpul cardinal Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Făgăraş şi
Alba-Iulia, care a petrecut 16 ani în închisoare şi 27 în domiciliu
obligatoriu. Aducându-i omagiu lui, care, în suferinţa acceptată cu
creştinească răbdare din mâinile lui Dumnezeu, îşi continuă slujirea de
fidelitate faţă de Biserică, aş dori să aduc un cuvenit tribut de
recunoştinţă şi celor care, făcând parte din Biserica Ortodoxă Română şi
din celelalte Biserici şi comunităţi religioase, au îndurat persecuţii
similare şi grave limitări. Moartea i-a unit pe aceşti fraţi ai noştri
de credinţă în mărturia eroică a martiriului: ei ne lasă o lecţie de
neuitat de iubire faţă de Cristos şi Biserica sa.
5. Slavă
Domnului, după iarna cumplită a dominaţiei totalitare, a început
primăvara speranţei. O dată cu evenimentele din 1989 şi România a
început un proces de restaurare a statului de drept în respectul
libertăţilor, între care cea religioasă. Este vorba, desigur, de un
proces, nu lipsit de obstacole, care trebuie continuat zi de zi,
salvgardând legalitatea şi consolidând instituţiile democratice. Urez ca
în acest efort de reînnoire socială naţiunea voastră să nu fie lipsită
de sprijinul politic şi financiar al Uniunii Europene, din care România
face parte prin istorie şi cultură.
Pentru a vindeca rănile unui
trecut crud şi dureros este nevoie de răbdare şi chibzuinţă, de spirit
întreprinzător şi onestitate. Această îndatorire grea, dar înălţătoare,
le revine tuturor; este o provocare mai presus de toate pentru voi,
dragi tineri, care sunteţi viitorul acestui generos popor. Nu vă fie
teamă să vă asumaţi cu curaj responsabilităţile şi să priviţi spre
viitor cu încredere. Din partea sa, Biserica Catolică este gata să-şi
ofere contribuţia, străduindu-se prin orice mijloc posibil să contribuie
la formarea unor cetăţeni atenţi la adevăratele exigenţe ale binelui
comun.
Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, punct de
răscruce între Europa centrală şi cea orientală, Românie, pe care
tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de „Grădina Maicii Domnului”, vin
la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al preasfintei
Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai
departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi
protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune
prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace.
Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu!
pp. Ioan Paul al II-lea
Sursa:
ro.radiovaticana.va
