Cel care îi judecă pe alții ia locul lui Dumnezeu

Cel care îl judecă pe fratele său greșește și va ajunge să fie judecat în același fel; Dumnezeu este singurul judecător iar cel judecat poate conta întotdeauna pe apărarea lui Isus și a Spiritului Sfânt: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată luni dimineață în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. 

”Nu judecați, ca să nu fiți judecați, deoarece cu judecata cu care judecați voi, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura și vouă. (…) Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea bine să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7,1-2). Pornind de la cunoscutele cuvinte ale lui Isus proclamate luni la evanghelia Sfintei Liturghii din ritul roman sau latin, Papa Francisc a spus la predica celebrării euharistice că ”persoana care judecă, greșește, face confuzie și devine înfrântă” pentru că ”ia locul lui Dumnezeu, care este singurul judecător”. Iar apelativul ”ipocritule” pe care Isus îl adresează de mai multe ori cărturarilor și fariseilor, este adresat, în realitate, fiecăruia dintre noi. Și aceasta – a spus Sfântul Părinte – pentru că cine judecă, o face imediat, în timp ce Dumnezeu, pentru a judeca, își ia timp”. 

• ”De aceea, cine judecă, greșește, pur și simplu pentru că ia un loc care nu este pentru el. Dar nu numai că greșește, face și confuzie. Este obsedat atât de mult de ceea ce vrea neapărat să judece, de persoana respectivă, încât paiul acela nu-l lasă să doarmă! (…) Nu-și dă seama de bârna pe care o are el mai întâi. Face confuzie: crede că bârna este paiul acela pe care vrea să-l scoată. Confundă realitatea, este un fantezist. Și cine judecă, devine un învins, sfârșește rău, pentru că aceeași măsură va fi folosită și pentru a-l judeca pe el. Judecătorul care greșește locul pentru că ia locul lui Dumnezeu – este mândru, autosuficient – este sigur de o înfrângere. Care este această înfrângere? Aceea de a fi judecat cu măsura cu care el însuși îi judecă pe alții”. 

”Unicul care judecă este Dumnezeu și cei cărora Dumnezeu le dă această putere”, a continuat Pontiful care a arătat în atitudinea lui Isus un exemplu de urmat pentru toți cei care nu-și fac probleme în a emite sentințe tranșante în privința altora:

• ”Isus, în fața Tatălui, nu acuză pe nimeni niciodată! Dimpotrivă, apără. El este primul «apărător», apoi îl trimite la noi pe al doilea apărător, pe Spiritul Sfânt. El este apărătorul: stă înaintea Tatălui pentru a ne apăra de acuzații. Și cine este acuzatorul? În Biblie, acuzatorul este diavolul, satana. Isus va judeca, desigur, dar la sfârșitul lumii. Între timp, el mijlocește, apără”. 

În cele din urmă, cel care judecă – a spus Sfântul Părinte la predică – ”este unul care îl imită pe principele acestei lumi, care merge mereu în urma oamenilor ca să-i acuze înaintea Tatălui”. Domnul să ne dăruiască harul de a-L imita pe Isus mijlocitorul, apărătorul, avocatul nostru și al altora, și de a nu-l imita pe celălalt, care la sfârșit ne va distruge:

• ”Dacă vrem să mergem pe calea lui Isus, mai mult decât acuzatori trebuie să fim apărătorii altora înaintea Tatălui. Dacă văd un lucru urât la cineva, ce fac, merg ca să-i iau apărarea? Nu! Dar cel puțin taci, mergi și te roagă pentru el și apără-l înaintea Tatălui, cum face Isus. Roagă-te pentru el, dar nu-l judeca! Pentru că dacă o faci, când la rândul tău vei face un lucru urât, vei fi judecat. Să ne amintim acest lucru deseori, ne va prinde bine în viața de fiecare zi, când vrem să-i judecăm pe alții sau să-i vorbim de rău, căci și aceasta este o formă de a-i judeca”. 

Sursa:ro.radiovaticana.va

:)

:)

CITEȘTE!

Convertire: faimosul compozitor al partidului comunist, To Hai, îmbrăţişează credinţa Bisericii Catolice

După ce o viaţă întreagă a trăit cu iluzia că regimul comunist ar fi capabil să elibereze omul, faimosul compozitor, To Hai, unul dintre primii militanţi revoluţionari care l-au exaltat şi urmat pe Ho Chi Min, s-a convertit la catolicism pe 25 mai, la 87 de ani, deoarece “doar Dumnezeu realizează o operă permanentă atunci când ne eliberează”.

Născut în 1927 la Hanoi, To Hai a fost trimis să studieze literatura şi muzica la şcoala condusă de călugăriţele catolice.  După absolvire, s-a înscris în partidul comunist şi a intrat în ceea ce avea să devină armata poporului. A fost premiat de partid cu cele mai înalte onoruri pentru calităţiile sale de compozitor şi de scriitor. To Hai a militat în partidul comunist până în 1960, când a decis să plece, chiar dacă nu într-un mod public. După 1975 s-a mutat la Saigon, apoi în micul orăşel Nha Trang, “pentru a nu mai primi ordine de la nimeni”.

Sensul ultimei fraze a fost explicat într-un interviu acordat în anul 2010, în care To Hai a vorbit despre cartea tipărită cu un an înainte, la vârsta de 82 de ani, intitulată “Memoriile unui laş”, unde declară ruptura sa de partidul comunist: “Nu am fost liber până în anul 1986, an în care m-am pensionat. În trecut, fiind plătit de partid, am fost constrâns să scriu versuri pline de sloganuri, pe care nu vroiam să le scriu. Dar a trebuit să supravieţuiesc. Apoi, am reflectat la asta timp de aproximativ 15-20 de ani şi am publicat această carte în care vorbesc despre laşitatea mea. Ziarele locale au început deja să mă insulte”.

Atunci când To Hai a decis să se înscrie în partidul comunist, tatăl său l-a ameninţat astfel: “Te vor înşela. Dacă urmezi regimul, va veni o zi în care nu vei reuşi şi te vei întoarce acasă, iar tatăl tău îţi va închide uşa”. Dar To Hai s-a înscris “pentru că aveam 18 ani şi eram orgolios”. Deziluziile şi ororile comunismului i-au deschis repede ochii, dar şi în ciuda acestui fapt, el a continuat să scrie elogiind partidul pentru a se putea întreţine. “Acele activităţi nu aveau nici o valoare artistică. Cu această carte vreau să demonstrez modul în care arta a fost în serviciul unei politici de moarte, sperând că prietenii şi urmaşii mei vor putea cunoaşte cât de mizerabilă a fost viaţa noastră în acea perioadă”.

În 1975 a descoperit că părinţii săi au fugit în Statele Unite şi a fost “fericit, pentru că altfel riscau să petreacă restul vieţii în închisoare. După 1975, am recomandat tututor prietenilor mei să părăsească Vietnamul, deoarece cunoşteam bine comunismul”. Tot în 2010 To Hai a declarat: “Dacă în continuare regimul nu se schimbă este vina oamenilor laşi. Dacă o persoană normală poate fi acuzată o dată, eu trebuie să fiu acuzat de 100 de ori, pentru că misiunea unui scriitor este accea de a semăna un ideal şi bune sentimente în oameni. Am scris aceste memorii numindu-mă “laş”, pentru a mă elibera de laşitatea care am păstrat-o ani de zile”.

Pe 28 mai, după o lungă şi tulburată experinţă personală, To Hai a scris pe blogul său: “La sfârşitul vieţii mele primesc o bucurie imensă. După multe nopţi nedormite am găsit motivul real pentru care viaţa merită trăită, o voce pe care am respins-o încă din copilărie: m-am întors la Dumnezeu! Inima mea va fi acum în pace, mulţumită credinţei în Dumnezeu: răul a fost învins, voi putea trăi liber de nelinişti, până în ziua în care mă voi muta pentru totdeauna din această viaţă”.

Bucuria de care vorbeşte To Hai este reprezentată de convertirea la catolicism, anunţată de către redemptorişti: “To Hai a primit Taina credinţei creştine. Din 25 mai, de la ora 22, poartă numele de Francisc To Hai”. În timpul Sfintei Liturghii, părintele Matheu Vu Khoi Phung, a rezumat într-o frază motivul pentru care faimosul compozitor, astăzi într-un scaun cu rotile, a îmbrăţişat credinţa Bisericii Catolice: “În această lume toate revoluţiile încep de la eliberarea omului şi se termină cu reducerea lui în sclavie. În final, doar Dumnezeu realizează o operă permanentă, atunci când ne eliberează”.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:www.agensir.it

Ești curios să știi de ce fețele noastră arată astfel?

Violența a jucat în evoluția noastră un rol mult mai important decât ne-am fi imaginat. Studiind trăsăturile fețelor strămoșilor noștri îndepărtați, australopitecii, David Carrier și Michael Morgan, paleontologi în cadrul Universității din Utah, au demonstrat cum craniile acestora au devenit mai dure exact în locurile predispuse la lovituri. Practic, este vorba de o evoluție care a minimizat posibilitatea apariției rănilor în luptele cu pumni.

Cei mai vechi membri ai genului Australopithecus au trăit acum aproximativ 4 milioane de ani. Erau indivizi cu fețe robuste și, pentru decenii bune, paleontologii au considerat aceste trăsături ca fiind strâns legate de dieta bogată în fibre tari a australopitecilor.

Pe de altă parte, Carrier și Morgan susțin că palmele acestor australopiteci timpurii au evoluat la rândul lor pentru a putea fi folosite ca arme. „Australopitecii sunt caracterizați de o sumă de trăsături care le-ar fi putut îmbunătăți capacitatea de luptă. Mușchii și oasele delicate ale palmelor au evoluat astfel încât să poată fi transformate într-o veritabilă armă albă. Iar în luptele în care sunt implicați pumnii, capul este principala țintă”, afirmă Carrier.

Pentru a-și demonstra ipoteza, cei doi paleontologi americani au studiat rănile create în luptele cu pumni dintre oameni moderni neantrenați. Iar rezultatul a fost că cele mai multe dintre ele au survenit în zona feței. Ulterior, Carrier și Morgan au comparat structura craniană a gorilelor, cimpanzeilor, a hominizilor timpurii (Australopithecus afarensis, Paranthropus boisei, Homo erectus), precum și a lui Homo sapiens.

„Ceea ce am descoperit a fost că oasele care au suferit cea mai mare rată a fracturilor sunt exact oasele care au devenit mai robuste la hominizii străvechi. Iar astfel de schimbări apar în izvoarele arheologice în același moment în care evoluția le-a permis acestora să facă din pumn o armă. Luate împreună, aceste date duc la o singură concluzie, aceea că hominizii timpurii au evoluat pentru a-și proteja craniul în fața loviturilor de pumni”.

Ipoteza celor doi americani explică, de asemenea, pronunțatul dimorfism sexual prezent la hominizi, în special în ceea ce privește forța gâtului și a fălcilor. „Oasele craniene care au devenit mai robuste prezintă diferențe mari de la femele la masculi, atât la australopiteci cât și la oameni. Cu alte cuvinte, fețele femelelor și ale masculilor sunt diferite pentru că acele părți ale craniului care sunt predispuse la fracturi sunt mai robuste în cazul masculilor”, concluzionează Carrier.

Sursa

CITEȘTE!

Mâncare gătită pe asfalt