joi, 18 decembrie 2014

TIBERIU cel ALBU la suflet

Tiberiu Albu, concurentul ajuns în finala emisiunii-competiție Vocea României, va concura pentru ultima dată vineri, 19 decembrie, după 20:30, iar noi bloggeri, la invitația domnului Cristian China-Birta, căutăm motive pentru care să-l votăm pe cel antrenat de magnificul Tudor Chirilă. Deci iată motivele mele:

1. Este ca o flacără ce topește suflete!
2. A demonstrat că poate fii flexibil în voce și că poate cânta și altfel de muzică.
3. Este tânăr, deci poate promite multe.
4. Are un vis pentru care trebuie susținut!
5. Continuă o tradiție ce părea pierdută de pe partitura istorică românească.
6. Poate fi un serios concurent în lumea muzicală rock pe viitor.
7. Avem așteptări de la el fiindcă este foarte tânăr.

Nu uita să urmărești emisiunea Vocea României, mâine începând cu ora 20:30 pentru a-l susține și vota pe Tiberiu Albu!

Cel uitat


La porţile marelui oraş, plângea un copil. Era iarnă, iar el era mic. Nu, nu-i era frig, fiindcă avea cea mai frumoasă şi călduroasă hăinuţă din câte se văzuseră. Nici foame nu-i era, fiindcă lângă el erau punguliţe nenumărate cu biscuiţi şi bomboane de toate soiurile, ba chiar şi un maldăr de cutii de pizza. Nici sete nu-i era - mai multe sticle de sucuri aşa de frumos colorate, cum nici un fruct nu poate da, erau alături. Atunci? Poate se plictisea - dar luminile multicolore ale oraşului, clipind năucitor, brazii de toate culorile (oare de ce nu erau verzi, cine a mai văzut brad portocaliu sau roşu, sau... în toate culorile curcubeului?!), dar oricum erau brazi - grei de podoabe lucitoare la ferestre şi în pieţe, şi oamenii care alergau de colo-colo încărcaţi de pachete, când râzând, când strigând, când tăcuţi şi preocupaţi, şi muzica asurzitoare revărsându-se si amestecându-se de pretutindeni, că până la urmă, din melodii rămânea numai un zornăit ameţitor, ca de bani - ce mai, un spectacol întreg - toate acestea puteau să-i alunge plictiseala.

Deodată, un puşti cam ponosit îmbrăcat, se opri lângă el, îl privi cu luare aminte şi cuprinzându-i cu amândouă mâinile obrăjorii, încercă să-i şteargă lacrimile:

- Ce ai? îl întrebă. De ce plângi, e Crăciun, nu vezi, e sărbătoare, toţi oamenii sunt veseli, iar ţie nu-ţi lipseşte chiar nimic!

- Ba da, răspunse suspinând copilul. Bucuria. Îmi lipseşte bucuria.

- Cum aşa? Doar ai de toate şi încă îţi şi prisosesc bunătăţile - zise puştiul, înfigându-se pofticios într-o felie de pizza.

- Dar tu nu vezi, continuă celălalt, în jurul meu nu e nimeni. Pur şi simplu, m-au uitat.

- Păi, poate că părinţii tăi sunt la cumpărături şi se întorc şi...

- Părinţii mei sunt acolo - zise copilul arătând cumva în jur, dar nu ei m-au uitat, ci aceia la care am venit.

- Aaaa, eşti musafir?! Cum adică te-au uitat, când văd că te-au copleşit cu daruri...

- Nu, astea sunt doar darurile lor, luate de ei pentru ei şi numai pentru ei- n-au nici gust, nici culoare, nici lumină şi nici bucurie. Veselia nu e bucurie. Eu sunt cel care le-am adus un dar şi uite ce au făcut cu el: l-au întunecat de abia-abia se mai vede. Şi copilul îi arătă ceva, aşa ca o inimă, care licărea înecat în fumul de mititei şi ţigări, în aburii şi mirosul de băutură, în artificiile, strigătele şi hărmălaia de bâlci a mulţimii.

- Dar atunci e simplu - zise puştiul. Scrie-ţi numele pe darul tău şi or să-l vadă! Şi gata! Uite, nu mai plânge, îl scriu eu pentru tine. Cum ai spus că te cheamă?

- Isus.



de Dr. Ecaterina Hanganu 

Sursa:www.ercis.ro

miercuri, 17 decembrie 2014

Încă o dată România merge spre vârf!

„România se pregătește să câștige iar și să arate tuturor cât suntem de bravi!” Aceste cuvinte aș vrea să le aud chiar înainte de ultimul minut din meciul de handbal susținut de fetele noastre chiar înainte de a câștiga Cupa Europeană de handbal.
Dar până atunci, mai este un pic... pe 13 decembrie joacă cu Ungaria, în 15 decembrie cu Spania şi, nu în ultimul rând, pe 17 decembrie cu Polonia.
Fetele țintesc spre înălțimi, sunt curajoase și acum, mai mult ca niciodată, au nevoie de noi să le fim aproape. Cred că merită toată considerația fiindcă duc numele României la un astfel de nivel.
Vrem ca istoria să se repete... 

Fetelor,
credem că sunteți deja câștigătoare fiindcă ați ajuns atât de departe. Suntem mândrii de voi pentru că ne reprezentați cu demnitate. Suntem alături de voi cum am fost dintotdeauna. Avem încredere în voi!
Dați ce este mai bun din voi și arătați tuturor de ce sunteți în stare. Să nu vă intimideze golurile primite și nici să nu vă entuziasmeze biruințele decât la sfârșit de meci. Atunci merită să ne bucurăm toți de victorie. Faceți-ne mândrii că suntem români!
Vă avem în minte și inimă zilnic, să nu ne uitați nici voi. Nici măcar la antrenamente!
Primul și ultimul minut sunt cele mai importante... între ele trebuie să înscrieți și să câștigați!
Vă așteptăm acasă cu brațele deschise, cu multe flori să vă împodobim și iubirea noastră.
HAI ROMÂNIA! TE VREM ÎN VÂRF!

Găseşti interviuri cu fetele şi calendarul competiţional pe http://www.frh.ro/.

Știi cine este Tiberiu Albu?

Fiecare dintre noi apreciază pe cineva dintr-un domeniu anume...
Acum a venit timpul să apreciem o voce... de la Vocea României. Românii trebuie să-și aleagă vocea. Vocea care să-i reprezinte. Deși sunt patru voci care vor concura vineri, 19 decembrie, la Pro TV, începând cu ora 20:30, trebuie să alegem doar una.
O propun pe cea a lui Tiberiu Albu deoarece pare cea mai înrădăcinată voce, o voce tânără precum junele artist și promite să ne descopere noi varietăți ce merită urmărite. Urmărite vineri dar și pe viitor.
Așadar, să mergem la vot... telefonic și să ne votăm favoritul!



Unul din doi tineri ar interzice avortul în România


Tinerii români se declară credincioși în proporție de 85%, însă, concret, puțin peste 50 la sută dintre ei cunosc și respectă doctrina creștină, arată un studiu realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Rurală (CURS), realizat pentru Fundatia Friedrich Ebert - Romania, dat publicității vineri.

Astfel, doar 79% dintre tineri cred că Dumnezeu există, 63% susțin existența raiului și a iadului și 73% sunt de părere că Dumnezeu a creat lumea. Femeile sunt credincioase într-o măsură mai mare decât bărbații.

Religiozitatea lor se reflectă și asupra felului în care percep relațiile sexuale, întreruperile de sarcină și căsătoria.

Unul din doi tineri ar interzice avortul prin lege, chiar și în cazul unui viol, iar 49% consideră că homosexualitatea nu poate fi acceptată social. Femeile religioase sunt mai tolerante cu persoanele LGBT decât bărbații religioși, mai arată studiul.

Totodată, 40% dintre tineri consideră că abstinența este o virtute, iar 80 la sută vor să se căsătorească.

Autorii studiului atrag atenția că datele despre problema avortului anunță o posibilă tema importantă în anii ce vor veni.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion probabilist de 1.302 persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani.

Sursa:m.romanialibera.ro

marți, 16 decembrie 2014

Nu este niciodată (prea) greu!

Nu știu dacă voi ați urmărit meciurile româncelor noastre handbaliste, însă cu siguranță veți vrea să știți că s-au descurcat foarte bine până acum și că au în față noi competiții și obstacole. Dar numai obstacolele întăresc o echipă și îi dăruiesc experiență. Așadar, pe 13 decembrie joacă cu Ungaria, în 15 decembrie cu Spania şi, nu în ultimul rând, pe 17 decembrie cu Polonia.
Fetele noastre trebuie încurajate acum că au ajuns în Campionatul European și au nevoie de gândurile noastre bune. Hai să le susținem în demersul lor frumos de a ne face țara mândră, de a ne face să ne bucurăm că suntem români!
Echipa noastră este compusă din Paula Ungureanu, Denisa Dedu, Oana Bondar, Crina Pintea, Adriana Nechita, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Adriana Ţăcălie, Gabriela Perianu, Valentina Ardean Elisei, Georgiana Ciuciulete, Cristina Zamfir, Daniela Babeanu, Camelia Hoţea, Maria Chinteoan, Laura Chiper. Antrenor principal: Gheorghe Tadici. Antrenori secunzi: George Burcea şi Florentin Pera. Doctor: Dan Costin. Kinetoterapeuţi: Adrian Ionescu şi Claudiu Marasteanu.
Fiecare dintre ei trebuie încurajați fiindcă toți împreună sunt o echipă, echipa ce va aduce României cupa!

Fetelor, trebuie să câștigați fiindcă:
- sunteți cele mai bune jucătoare din lume!
- sunteți românce și avem nevoie de voi să ne reprezentați peste tot!
- avem nevoie de modele, de eroi!
- trebuie să ne amintim de lucruri bune ce s-au întâmplat în timpul vieții noastre!
- ne place să trăim alături de voi emoțiile voastre!
- că ne învățați că sportul aduce după sine sănătatea, o stare confortabilă de spirit!


Urmează deci încă 3 meciuri grele.

Program loturi nationale


Găseşti interviuri cu ele cât şi întreg calendarul competiţional pe http://www.frh.ro/.

luni, 15 decembrie 2014