miercuri, 18 februarie 2015

Cel mai vechi text al Evangheliei a fost descoperit într-o mumie?

O descoperire de mare importanţă! Acest text, care poate fi cea mai veche copie cunoscută a Evangheliei, a fost scris pe o foaie de papirus refolosită pentru a crea masca unei mumii egiptene. Este vorba despre un fragment al Evangheliei după Marcu, iar marea surpriză este că fragmentul a fost datat înainte de anul 90 d.Cr. (originalul fiind scris la câțiva ani după moartea lui Isus Cristos). O descoperire importantă pentru că, până în prezent, cele mai vechi exemplare ale Evangheliei datează din secolul al doilea.

Descoperirea a fost făcută publică de revista LiveScience care s-a interesat despre cercetările efectuate de Dr. Craig Evans, un profesor de Noul Testament al Academiei Divinity University College din Wolfville (Noua Scoţie, Canada), precum și o echipă de 36 de oameni de ştiinţă care studiază sute de texte printr-o tehnică ce le permite să dizolve lipiciul măştilor mumiilor fără a deteriora cerneala. Textul scris putând fi astfel citit.

Surpriza datării. Utilizarea papirusului pentru măștile mumiilor a fost frecventă în Egipt, unde faraonii şi le făceau din aur. Pe un astfel de papirus reutilizat, se pare, că a fost găsit şi pasajul din Evanghelia Sfântului Marcu. Cea mai mare surpriză a fost cauzată de datarea acestui document, printr-o tehnică cu carbon 14 și studierea altor documente găsite lângă pasajul evanghelic.

"Studiem acum documente din primele trei secole. Nu doar texte creștine, nu doar cele biblice, dar și a clasicilor greci, documente comerciale, diferite scrieri simple, scrisori personale...", spune Craig Evans. Printre textele grecești, sunt texte filozofice și copii ale operelor lui Homer.

Potrivit specialistului, acest fragment al Evangheliei, chiar mic fiind, poate oferi informaţii despre scrierile Sfântului Marcu. Și speră ca studierea măștilor să poată furniza informații cu privire la timpul scurs înainte ca papirusurile să fie refolosite și dedicate fabricării de măști sau cu privire la modul în care au fost transmise prin copiere texte biblice.

"Avem motive să credem că scrierile originale și primele lor copii ar fi fost în circulație de o sută de ani, în cele mai multe dintre cazuri, pentru altele chiar şi două sute de ani. Aceasta înseamnă că un scrib care a făcut o copie al unui text în secolul al III-lea, ar fi putut avea copii din al doilea sau primul secol."

Informații noi despre descoperirea acestei versiuni foarte vechi a Evangheliei Sfântului Marcu vor fi date publicităţii probabil în cursul acestui an 2015. Cercetatorii vor publica un volum care va conține diverse texte găsite în măști. Procesul folosit pentru a obține papiruşii - ce presupune distrugerea măștilor de mumii - este în curs de dezbatere, experții discutând despre ceea ce este mai important, masca sau textul din conţinutul ei. Pentru a răspunde acestei controverse cercetatorii vor publica un volum cu descoperirile lor.
Traducere: ACC

Sursa:www.aleteia.org

marți, 17 februarie 2015

Inspector Gadget pentru toți!

De curând am fost invitați, noi blogerii (vezi aici), să ne dăm cu părerea vis-a-vis serialele din grila Boomerang și care ni se pare cel mai potrivit pentru a fi privit în familie. Păi grila este OK:
– Inspector Gadget;
– Patrula Junglei în acțiune;
– Tom și Jerry;
– Scooby-Doo, unde ești tu?;
– Looney Tunes: „Micii poznași” şi Baby Looney Tunes;
– Garfield Show;
– Orășelul leneș;
– Pantera Roz și prietenii;
– Animaniacii;
– Krypto, câinele erou.
Desene animate pentru toți și toate. Pentru copii și copii din noi. Ne putem aduce aminte de copilărie și de ceea ce aveam bucuria să vedem când eram pici.
Însă acum, dacă aș alege să urmăresc ceva animat împreună cu familia, aș alege în mod cert să mă bucur de „Inspector Gadget”. Și îl aleg pe el din câteva motive foarte clare. În primul rând îmi place îmbinarea dintre normal-fantastic-sf. Un detectiv ce pare la prima vedere un om normal, în situațiile cele mai dificile își scoate arsenalul la vedere. Îmi place îmbinarea dintre mister și modul inteligent în care se țese fiecare poveste și faptul că ele evoluează într-un mod inedit, finalizându-se mereu într-un mod neașteptat. Așa că nu sunt doar niște desene animate, sunt un mod plăcut de a-ți pune mintea la contribuție, pentru a căuta împreună cu inspectorul diverse indicii care să ducă la rezolvarea cazurilor. Apoi să nu mai vorbim de celelalte personaje comice care uneori îi mai și complică situațiile. Per total, aceste desene animate pot fi urmărite împreună de către toți membrii familiei, având fiecare câte ceva de învățat. Pentru ca după, de ce să nu facă părinții niște mici probe prin casă pentru pici cu niște premii delicioase... care pot fi savurate la rezolvarea „cazului” împreună! :)

Hai să ne aducem aminte cum eram copii! 

VEZI ȘI


”Calea Bisericii este întotdeauna calea lui Isus”

”Calea Bisericii, de la Conciliul din Ierusalim încoace, este întotdeauna calea lui Isus, calea milostivirii și a integrării celor marginalizați”: a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 15 februarie 2015, în bazilica San Pietro împreună cu noii cardinali pe care i-a creat la consistoriul din ziua precedentă.

Comentând evanghelia duminicii din ritul roman sau latin, în care Isus îl vindecă pe leprosul abandonat (Marcu 1,40-45) Sfântul Părinte a pus accentul pe compasiunea lui Isus care îl reintegrează pe cel marginalizat.

”Compasiunea lui Isus”, a spus Pontiful la predică, ”îl face să se apropie de toți cei care suferă. Isus nu se cruță, dimpotrivă, se lasă atins de durerea și necesitățile oamenilor, pentru că El știe și vrea să sufere împreună cu ei, pentru că are o inimă care nu se rușinează să aibă compasiune”. Evanghelistul Marcu notează că după vindecarea bolnavului de lepră Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri retrase (cf Mc 1,45). ”Aceasta înseamnă – a spus Sfântul Părinte – că Isus nu doar l-a vindecat pe cel bolnav de lepră, dar a luat asupra sa și marginalizarea pe care o impunea legea lui Moise. Isus nu se teme de riscul de a-și asuma suferința celuilalt, dar plătește prețul acesteia până la capăt” (cf Is 53,4).

• ”Compasiunea îl face pe Isus să acționeze în mod concret, să-l reintegreze pe cel marginalizat. Acestea sunt cele trei cuvinte cheie pe care Biserica ni le propune la Liturgia Cuvântului: compasiunea lui Isus în fața marginalizării și voința sa de integrare”.

Marginalizare. Legea lui Moise, ”tratând chestiunea juridic”, cere ca leproșii să fie îndepărtați și marginalizați de comunitate. Din punct de vedere fizic, social, psihologic și spiritual, leprosul devenea astfel ca ”un mort viu” (cf Nm 12,14).

Integrare. Isus revoluționează și lovește cu putere în acea mentalitate închisă și autolimitată de prejudecăți. Cu toate acestea, El nu desființează Legea lui Moise, ci o duce la desăvârșire pentru a deschide noi orizonturi pentru omenire și a revela pe deplin logica lui Dumnezeu, ”logica iubirii care nu se bazează pe teamă ci pe libertate, pe caritate, pe zelul sănătos și pe dorința salvatoare a lui Dumnezeu” (cf Mt 5).

• ”Isus, noul Moise, a vrut să-l vindece pe cel lepros, a vrut să-l atingă, a vrut să-l reintegreze în comunitate, fără a se autolimita în prejudecăți, fără a se conforma la mentalitatea dominantă a oamenilor, fără a se îngrijora de contaminare. Isus răspunde la rugămintea leprosului fără întârziere și fără obișnuitele trimiteri pentru a studia situația și toate eventualele consecințe. Pentru Isus ceea ce conta mai presus de toate era să ajungă la cei îndepărtați și să-i mântuiască, să îngrijească rănile celor bolnavi, să-i reintegreze pe toți în familia lui Dumnezeu. (…) El a vrut să-i integreze pe cei marginalizați, să-i mântuiască pe cei care sunt în afara taberei (cf In 10)”.

Papa a remarcat în această privință existența a două moduri de gândire și de credință: pe de o parte, teama de a-i pierde pe cei mântuiți, iar pe de alta, dorința de a-i mântui pe cei pierduți. Și astăzi, a subliniat, ne aflăm uneori la încrucișarea acestor două căi. ”Aceste două logici străbat toată istoria Bisericii: marginalizare și integrare. Sfântul Paul, punând în practică porunca Domnului de a duce Evanghelia până la marginile pământului (Mt 28,19), a scandalizat și a întâlnit o împotrivire puternică și o mare ostilitate mai ales din partea celor care cereau o respectare necondiționată a Legii mozaice chiar și din partea păgânilor convertiți. Și Sfântul Petru este criticat cu asprime de comunitate când a intrat în casa centurionului păgân Corneliu (cf Fap 10)”.

• ”Calea Bisericii, de la Conciliul din Ierusalim încoace, este întotdeauna calea lui Isus: a milostivirii și a integrării. Aceasta nu înseamnă a subestima pericolele sau a face să intre lupii în turmă, ci a-l primi pe fiul rătăcitor care se căiește; a vindeca cu determinare și curaj rănile păcatului; a-și sufleca mânecile și a nu rămâne să privești cu pasivitate suferința oamenilor. Calea Bisericii este aceea de a nu condamna veșnic pe nimeni; de a răspândi milostivirea lui Dumnezeu la toți oamenii care o cer cu inima sinceră; calea Bisericii este tocmai aceea de a ieși din țarcul propriu pentru a merge și a-i căuta pe cei de departe în «periferiile» existenței; aceea de a adopta pe deplin logica lui Dumnezeu; de a-l urma pe Învățătorul care spune: «Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii; eu nu am venit să-i chem la convertire pe cei drepți, ci pe cei păcătoși» (Lc 5, 31-32).

Adresându-se noilor cardinali papa Francisc a subliniat că ”aceasta este logica lui Isus, aceasta este calea Bisericii: nu doar să primească și să-i integreze, cu curaj evanghelic, pe cei care bat la ușa noastră, dar și să meargă și să-i caute, fără prejudecăți și fără temeri, pe cei îndepărtați, manifestându-le gratuit ceea ce noi am primit gratuit. «Cine spune că rămâne în [Cristos] trebuie să se comporte cum s-a comportat El» (1In 2,6). Disponibilitatea totală în a-i sluji pe ceilalți este semnul nostru distinctiv, este singurul nostru titlu onorific!”.

• ”Dragi frați, privind la Isus și la Maica noastră, Maria, vă îndemn să slujiți Biserica în așa fel încât creștinii – edificați de mărturia noastră – să nu fie tentați de a sta cu Isus fără a vrea să stea cu cei marginalizați, izolându-se într-o castă care nimic nu are cu adevărat bisericesc. Vă îndemn să-l slujiți pe Isus cel răstignit în orice om marginalizat, din orice motiv; să-l vedeți pe Domnul în orice om exclus care este înfometat, însetat și gol; pe Domnul care este prezent chiar și în cei care și-au pierdut credința sau care s-au îndepărtat de la trăirea credinței sau care se declară atei; pe Domnul care este în închisoare, care este bolnav, care nu are un loc de muncă, care este prigonit; pe Domnul care este în cel lepros – trupește sau sufletește – care este discriminat! Să ne amintim mereu de imaginea Sfântului Francisc care nu s-a temut să-l îmbrățișeze pe cel lepros și să-i primim pe cei care suferă orice fel de marginalizare. În realitate, pe evanghelia celor marginalizați, se descoperă și se arată credibilitatea noastră!”.

***

La rugăciunea ”Angelus”, recitată la amiază împreună cu credincioșii din Piața Sfântul Petru, papa Francisc a revenit asupra Evangheliei proclamată în această duminică la Sfânta Liturghie pentru a spune că ”Dumnezeu nu vine să ne țină «o lecție» despre suferință; nu vine nici chiar să elimine din lume suferința și moartea; vine mai degrabă să ia asupra sa povara condiției noastre umane, să o ducă până la capăt, ca să ne elibereze în mod radical și definitiv. Acesta este felul în care Cristos combate relele și suferințele din lume: luându-le asupra sa și biruindu-le prin puterea milostivirii lui Dumnezeu”.

• ”Evanghelia vindecării leprosului ne spune astăzi că dacă vrem să fim adevărați discipoli ai lui Isus, suntem chemați să devenim, în uniune cu El, instrumente ale iubirii sale milostive, depășind orice fel de marginalizare. Pentru a fi «imitatorii lui Cristos» (cf 1 Cor 11,1) în fața unui sărac sau a unui bolnav, nu trebuie să ne fie teamă de a-l privi în ochi și de a ne apropia cu blândețe și compasiune, de a-l atinge și de a-l îmbrățișa. (…) Dacă răul este contagios, la fel este și binele. De aceea, binele trebuie să fie tot mai îmbelșugat în noi. Să ne lăsăm contagiați de bine și să contagiem prin bine!”.

La saluturile finale Pontiful a transmis urările sale de ”seninătate și pace” tuturor celor care în Extremul Orient și în diferite țări sărbătoresc anul nou lunar și a încurajat grupurile de adolescenți care se pregătesc la Sacramentul Mirului să dea mărturie cu bucurie și curaj pentru Isus în viața de fiecare zi.

Primiți acum și binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc duminică la rugăciunea ”Angelus” în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.


Sursa:ro.radiovaticana.va

luni, 16 februarie 2015

Să trăim animat!

Desenele animate fac parte din lumea minunată a copilăriei și se pare că nu numai... producția de filme de animație se dezvoltă tot mai mult și se pare că pe viitor animația digitală de înaltă rezoluție și performantă, va tinde să-i schimbe pe actorii adevărați cu personaje computerizate care vor fi atât de bine realizate încât nu vom putea face diferența. La fel se va întâmpla și cu mediul ambiental sau locațiile în care se petrece acțiunea. Pe de o parte e un bine, pe de altul nu. Este bine fiindcă în acest fel nu se va mai polua, efectele speciale vor fi doar o simulare pe calculator, nimeni și nimic nu va fi pus în pericol, imaginația va fi pusă pe tavă doritorilor etc., partea rea este că actorii își vor pierde contractele... dacă nu-și împrumuta poate vocile, cel puțin deocamdată...
Dar trecând de la futurism la realitate, ne axăm acum mai mult pe ceea ce este „palpabil” și vizibil la TV.
Boomerang ne propune să ne întoarcem în copilărie și să devenim copii și să ne gândim la ce desene animate ar fi potrivite pentru a fi vizionate împreună cu întreaga familie (inclusiv cățeluși, pisici și... șoricei - hamsteri, măcar). Cred că se înțelege de la sine că mă gândesc la Tom & Jerry (lansat în 1940, personaje create de William Hanna și Joseph Barbera pentru postul MGM), două personaje foarte simpatice care ne-a făcut copilăria mai frumoasă. De ce nu am continua?...
Și de ce ar fi aceste seriale cele mai potrivite pentru familie. Uite pentru că:
- înveți cum să aplanezi diverse situații
- sunt amuzanți
- este nevoie de o pauză din tot ceea ce facem pentru a fi împreună
- deși unele seriale le-am văzut de zeci de ori, mereu sunt proaspete
- textura animată este mult diferită de cea modernă
- violența nu este la fel ca cea din desenele animate actuale
- sunt foarte realiști, în sensul că nu avem parte de nu știu de ce monștrii clonați dintr-o imaginație maniacă
- ne mai înmoaie inima și ne relaxează după o zi plină
- mai puține jocuri violente pe PC sau TV pentru a viziona niște desene ce au făcut istorie. Acum mă gândesc că până și bunicii mei le-au putut vedea...
- sunt desene fără vârstă și fără a cere o anumită vârstă. De la 1 la 107 ani... :)
- reușesc să aducă împreună generații
- trezesc curiozitatea
- găsim uneori lucrușoare educative
- nu se pune problema „binele învinge răul”. Partcă totul tinde înspre prietenie, unitate...
- reînvie copilul din noi
- ne bine dispun
- ne fac să zâmbim și să râdem
- NE FAC FERICIȚI!!!



Dacă vrei mai mult, vezi
și dacă te plictisești

P.S. Le-aș propune celor de la Boomerang să nu uite desenele-serial cu Mr. Been.

duminică, 15 februarie 2015

Decalogul celui care economisește în bucătărie!

De ce să consumăm prea mult?
De ce să aruncăm ceea ce plătim?
De ce să nu ne bucurăm de mult cu puțin?

M-am gândit zilele acestea la un fel de decalog pentru cei care vor să economisească în bucătărie.

P1. Cumpără și citește noua carte a lui Jamie Oliver, „Economisește cu Jamie”, apărută la Curtea Veche Publishing.
P2. Nu te lăsa condus de stomac!
P3. Mănâncă ceva înainte de a merge la cumpărături. 
P4. Cumpără responsabil, doar de cât ai nevoie și de ce ai nevoie. Nu exagera!
P5. Folosește produsele în ordinea în care ar putea expira. Adică nu folosi mereu produsele care au termen lung de valabilitate sau să cumperi altele noi. Ar trebui să le consumi mai întâi pe cele care au riscul de a expira mai curând.
P6. Gătește mâncare gustoasă pentru două-trei zile! Inventează!
P7. Crește o parte din mirodenii și produse în propria gospodărie.
P8. Nu da bani pe conserve, le poți produce chiar acasă și vor fi mai bune, mai ieftine.
P9. Nu arunca nimic. Totul poate fi preparat. Folosește resturile de mâncare. „Reciclează”!
P10. Ai mai mult? Dăruiește!



Irosirea mâncării este o problemă acută în țara noastră. Vestea bună este că fiecare dintre noi poate face o diferență în acest sens. Jamie Oliver propune în noua sa carte, “Economisește cu Jamie”, apărută la Curtea Veche Publishing, un nou stil de a face cumpărături, de a găti și de a utiliza alimentele astfel încât să economisim mai ușor. Rețetele sunt realizabile cu un buget redus și gândite astfel încât să valorifice la maximum ingredientele.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Fă economie în bucătărie!


Cui nu-i place să păpălească ceva bun, mai ales dacă este gătit de un specialist în ale bucătăriei. Dar astăzi oricine poate deveni un bucătar priceput cu puțină osteneală. Dar astăzi nu vom vorbi despre aceste aspect ci despre cum ai putea să economisești în bucătărie.
Astăzi se aruncă o groază de bani pe fereastră pentru că nu știm cum să ne gospodărim în mod eficient. Așa că dacă vrei să economisești în bucătărie ar trebui:
1. Cumpără mai bine produse proaspete și nu congelate, mai ales recongelate, sunt mai bune, au un gust natural și simți că papi ceva de calitate. Și apopos de cumpărături... se spune că nu este bine să mergi flămând la încărcat sacoșa fiindcă s-ar putea să iei mai mult decât poți duce. Cei care cercetează fenomenul spun că este adevărat: suntem mai consumiști când suntem flămânzi. CUMPĂRĂ RESPONSABIL!!!
2. Pregătește o mâncare (bineînțeles bună) pe care să o ai pentru mai multe zile. Și pentru a diversifica, fă-ți un meniu săptămânal și, cu ajutorul familiei, stabiliți ce ve-ți mânca. 
3. Crește o parte dintre produsele folosite în bucătărie în propria grădină. Este un mod foarte recreativ de a petrece o parte din zi și de a produce bio.


Irosirea mâncării este o problemă acută în țara noastră. Vestea bună este că fiecare dintre noi poate face o diferență în acest sens. Jamie Oliver propune în noua sa carte, “Economisește cu Jamie”, apărută la Curtea Veche Publishing, un nou stil de a face cumpărături, de a găti și de a utiliza alimentele astfel încât să economisim mai ușor. Rețetele sunt realizabile cu un buget redus și gândite astfel încât să valorifice la maximum ingredientele.