vineri, 24 iulie 2015
Pregătiți-vă, așa ne vor impune și pedofilia
de Tommaso Scandroglio
Cu ceva vreme în urmă, cotidianul american New York Times a publicat un articol de Margo Kaplan, profesoară a Facultății de Drept din Camden (SUA). Titlul articolului are efect: „Pedofilia: o tulburare și nu o crimă”. Vom analiza argumentele oferite în articol pentru a vedea modul în care Kaplan reușește subtil să legitimeze pedofilia. Sunt aceiași pași care, cu ani în urmă, s-au făcut pentru a legitima homosexualitatea.
Un prim pas în a face acceptabil un comportament sau o condiție este să spunem că nu sunt atât de rare. Kaplan scrie: „Conform unor estimări, 1% din populația de sex masculin continuă, mult timp după pubertate, să se simtă atrasă de copii aflați în vârsta prepuberală”. Spuneți voi: 1% este o cifră ridicol de mică. Acest lucru nu este atât de adevărat. Într-o zi întâlnești pe stradă, în locurile publice cu siguranță mai mult de 100 de bărbați. Conform spuselor profesoarei Kaplan, în fiecare zi, voi întâlniți, fără să știți, cel puțin un pedofil, dacă nu mai mult. Acest mod de a pune problema face ca acel 1% să înceapă să fie un pic mai împovărător în percepția noastră a fenomenului. Contează mai puțin dacă datele sunt de încredere sau nu, cel mai important lucru este să se înțeleagă faptul că abuzul copiilor este o realitate socială, un fenomen care există, și există lângă noi. În plus, acel 1% amintește de 1% din persoanele homosexuale din populația mondială. Și ei, de asemenea, o minoritate, dar care astăzi cântărește foarte mult.
Apoi Kaplan încearcă să lumineze starea pedofilului, amintind faptul că în conformitate cu „Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale”, pedofilia este o tulburare care „provoacă suferință sau dificultăți interpersonale”. Afirmație în mod deliberat oblică. Se va întreba cititorul: dacă pedofilul este fericit că este așa, atunci pedofilia nu mai este o tulburare? Dacă copilul, datorită propriei imaturități, este în mod fals unanim și, prin urmare, nu există „dificultăți interpersonale”, pedofilia nu mai este o condiție patologică? Întrebări pe care Kaplan le lasă în mod deliberat deschise, ca o sabie a lui Damocles deasupra capetelor copiilor. Vom continua și cu o altă subtilă și periculoasă distincție pe care o face autorul articolului: „pedofilia este un stat și nu un act. (...) Aproximativ jumătate dintre pedofili nu sunt atrași sexual de victimele lor”. În filigran, Kaplan ne spune că, atâta timp cât pedofilul nu atinge un copil, pedofilia ar putea fi și acceptată. De fapt, jumătate dintre pedofili nu sunt atrași sexual de copii (atunci nu sunt pedofili), așa că de ce să ne temem de ei? De ce să-i marginalizăm?
Apoi articolul comentează: „Un pedofil trebuie să fie tras la răspundere pentru comportamentul său, nu pentru atracția care stă la bază”. Aici profesoara Kaplan vorbește despre sancțiunile penale, iar asupra acestui aspect îi dăm dreptate. Dar nu specifică faptul că aceeași condiție nu este sănătoasă din punct de vedere clinic și în mod intrinsec dezordonată din punct de vedere moral. Acest lucru ar putea să-i dea impresia cititorului că, atâta timp cât nu există nici un abuz, pedofilia ar putea fi acceptată.
Acest argument descris anterior oferă teren altuia: „A doua concepție greșită este aceea că pedofilia este o alegere. Cercetările recente (...) sugerează faptul că tulburarea poate avea origini neurologice”. A afirma faptul că pedofilia nu este o alegere, ci o condiție, reprezintă aceeași motivație des întâlnită pentru a legitima homosexualitatea. Pe scurt: dacă te-ai născut așa sau dacă forma creierului tău te face să comiți acte de pedofilie tu nu ești responsabil pentru faptele tale. Este ADN-ul tău sau sinapsele tale care te obligă să abuzezi copiii, printr-o constrângere a unui caracter hormonal și psihic invincibil. Tu nu ești vinovat de eventuale abuzuri. Determinismul empiric predică în esență moartea libertății și, prin urmare, a responsabilității morale și penale. Susținerea faptului conform căruia pedofilia este condiție naturală, pentru că este descrisă în ADN și în creier, este după colț.
Apoi, o altă componentă care legitimează pedofilia, este aceeași folosită pentru a proteja homosexualitatea: discriminarea nedreaptă pe care ar putea suferi-o pedofilii. Kaplan povestește despre persoane care simt nevoia de a molesta un copil, dar se abțin. Aceștia „trebuie să ascundă tulburarea lor de toți, riscând astfel să piardă oportunități de muncă și de formare (...). Mulți se simt izolați, unii se gândesc la sinucidere”.
Psihologul Jesse Bering scrie că persoanele afectate de pedofilie „nu trăiesc viața în dulap; stau veșnic ghemuiți într-o cameră de panică”. Apoi autoarea, care are grijă să spună că, în nici un caz, un pedofil nu ar trebui să predea într-o școală primară, continuă citând două legi americane care „interzic discriminarea față de persoanele cu dizabilități mentale, în sectoare precum ocuparea unui loc de muncă, educația și îngrijirea medicală. Cu toate acestea, congresul, a exclus în mod explicit pedofilia de protecția acestor două legi fundamentale. Este momentul pentru a revedea aceste excluderi”.
Pedofilul ca și subiect discriminat de persoane și de legi. Acest clișeu pe care Kaplan îl justifică, susținând că dacă nu îi ajutăm pe pedofili să iasă va fi imposibil să-i vindecăm, este foarte periculos. Când drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Pe scurt, autoarea articolului a adus următorele argumente pentru normalizarea pedofiliei: aceasta este un fenomen social, nu unul foarte marginal și ca atare trebuie să ținem cont de el; nu este o tulburare prin ea însăși, doar dacă provoacă disconfort subiectului și terților; pedofilia va fi împiedicată doar dacă oscilează în comportamente ulterioare; nu este vina pedofilului dacă abuzează de copii, deoarece mama natură l-a făcut așa; pedofilii trăiesc o viață marginalizată, să nu-i discriminăm. Un film de groază văzut deja.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.lanuovabq.it
joi, 23 iulie 2015
Locul Botezului Domnului în Patrimoniul mondial UNESCO
Comitetul patrimoniului mondial UNESCO, reunit la Bonn (în Germania) până la 8 iulie, a aprobat în timpul sesiunii de pe 3 iulie 2015, înscrierea a trei noi situri culturale în Patrimoniul mondial al umanităţii. Printre acestea, locul Botezului Domnului, din Betania dincolo de Iordan. Celelalte două: oraşul arabo-norman Palermo, cu catedralele din Cefalù, respectiv Monreale din sudul Italiei şi arta rupestră a regiunii Hail din Arabia Saudită.
Potrivit unui comunicat de presă UNESCO, Palermo aduce patrimoniului umanităţii două palate, trei biserici, o catedrală şi un pod. Catedralele din Monreale și Cefalù, de pe coasta de nord a Siciliei, includ o serie de nouă structuri civile și religioase datând din timpul Regatului Norman al Siciliei (1130-1194). Împreună, ele ilustrează un sincretism socio-cultural între culturi occidentale, islamice și bizantine pe insula care a fost sursă a unor noi concepte de spațiu, construcții și decorațiuni. Ele reflectă, de asemenea, coexistența fructuoasă a diferite popoare și religii (musulmani, bizantini, latino, evrei, francezi și lombarzi).
Situl botezului Domnului „Dincolo de Iordan” (Al-Maghtas) – situat pe malul de est al râului Iordan, se află la nouă kilometri nord de Marea Moartă şi include două zone arheologice principale: colina Al Kharrar, cunoscutăd e asemenea sub numele „Colina Sfântului Ilie” și bisericile din zona „Sf. Ioan Botezătorul” de la râul Iordan. Acest loc, situat în inima naturii sălbatice, este considerat în conformitate cu tradiția creștină ca fiind locul unde a fost botezat Isus din Nazaret de Ioan Botezătorul. Relicvele romane și bizantine, cum ar fi biserici și capele, o mănăstire, peșterile folosite ca refugiu pentru pustnici şi bazinele baptismale prezente, sunt mărturie a valorii religioase a locului. Site-ul este un loc de pelerinaj pentru creștinii.
Situl de artă rupestră din Hail, în Arabia Saudită, este alcătuit din două situri cu peisaj deșertic: Umm Sinman în Jubbah şi al-Manjor Raat în Shuwaymis. Lanțul de dealuri situate în apropierea unei zone muntoase Umm Sinman acoperă un lac de apă dulce, în prezent dispărut, care a furnizat apă oamenilor și animalelor din partea de sud a deşertului Nefud. Strămoșii actualei populații arabe au lăsat urme ale prezenței lor pe multe panouri petroglife. Lanţul colinar Al-Manjor djebels Raat formează peretele stâncos unui râu acum colmatat cu un mare număr de inscripţii care arată prezenţa umană aici cu peste 10. 000 de ani în urmă.
Revenind la patrimoniul mondial european, Domul de la Monreale, a fost construit la iniţiativa regelui norman Wilhelm al II-lea, între anii 1170-1180, cuprinde 6340 de metri pătraţi de mozaic pe un fundal aurit, fiind una dintre cele mai frumoase biserici din lume. A fost ridicată la rang de catedrală de papa Lucius al III-lea, în 1183.
„Îmi doresc ca acest «templu de aur» să continue să fie locul de întâlnire al activităților de cult cu primirea pelerinilor și a turiștilor, într-un climat de respect pentru locul sfânt” – spus arhiepiscopul de Monreale mons. Michele Pennisi într-un comunicat de presă al arhiepiscopiei – exprimându-şi profunda satisfacţie pentru includerea Domului de la Moreale în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Este aşteptată cu această ocazie şi relansare Săptămânii de muzică sacră de la Monreale, ocazie cu care se speră punerea din nou în funcţiune a unei orgi monumentale prezente în lăcaş, deteriorată grav în timpul ultimei furtunii care a atins cu fulgere punctul central al catedralei.
Potrivit unui comunicat de presă UNESCO, Palermo aduce patrimoniului umanităţii două palate, trei biserici, o catedrală şi un pod. Catedralele din Monreale și Cefalù, de pe coasta de nord a Siciliei, includ o serie de nouă structuri civile și religioase datând din timpul Regatului Norman al Siciliei (1130-1194). Împreună, ele ilustrează un sincretism socio-cultural între culturi occidentale, islamice și bizantine pe insula care a fost sursă a unor noi concepte de spațiu, construcții și decorațiuni. Ele reflectă, de asemenea, coexistența fructuoasă a diferite popoare și religii (musulmani, bizantini, latino, evrei, francezi și lombarzi).
Situl botezului Domnului „Dincolo de Iordan” (Al-Maghtas) – situat pe malul de est al râului Iordan, se află la nouă kilometri nord de Marea Moartă şi include două zone arheologice principale: colina Al Kharrar, cunoscutăd e asemenea sub numele „Colina Sfântului Ilie” și bisericile din zona „Sf. Ioan Botezătorul” de la râul Iordan. Acest loc, situat în inima naturii sălbatice, este considerat în conformitate cu tradiția creștină ca fiind locul unde a fost botezat Isus din Nazaret de Ioan Botezătorul. Relicvele romane și bizantine, cum ar fi biserici și capele, o mănăstire, peșterile folosite ca refugiu pentru pustnici şi bazinele baptismale prezente, sunt mărturie a valorii religioase a locului. Site-ul este un loc de pelerinaj pentru creștinii.
Situl de artă rupestră din Hail, în Arabia Saudită, este alcătuit din două situri cu peisaj deșertic: Umm Sinman în Jubbah şi al-Manjor Raat în Shuwaymis. Lanțul de dealuri situate în apropierea unei zone muntoase Umm Sinman acoperă un lac de apă dulce, în prezent dispărut, care a furnizat apă oamenilor și animalelor din partea de sud a deşertului Nefud. Strămoșii actualei populații arabe au lăsat urme ale prezenței lor pe multe panouri petroglife. Lanţul colinar Al-Manjor djebels Raat formează peretele stâncos unui râu acum colmatat cu un mare număr de inscripţii care arată prezenţa umană aici cu peste 10. 000 de ani în urmă.
Revenind la patrimoniul mondial european, Domul de la Monreale, a fost construit la iniţiativa regelui norman Wilhelm al II-lea, între anii 1170-1180, cuprinde 6340 de metri pătraţi de mozaic pe un fundal aurit, fiind una dintre cele mai frumoase biserici din lume. A fost ridicată la rang de catedrală de papa Lucius al III-lea, în 1183.
„Îmi doresc ca acest «templu de aur» să continue să fie locul de întâlnire al activităților de cult cu primirea pelerinilor și a turiștilor, într-un climat de respect pentru locul sfânt” – spus arhiepiscopul de Monreale mons. Michele Pennisi într-un comunicat de presă al arhiepiscopiei – exprimându-şi profunda satisfacţie pentru includerea Domului de la Moreale în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Este aşteptată cu această ocazie şi relansare Săptămânii de muzică sacră de la Monreale, ocazie cu care se speră punerea din nou în funcţiune a unei orgi monumentale prezente în lăcaş, deteriorată grav în timpul ultimei furtunii care a atins cu fulgere punctul central al catedralei.
Sursa:ro.radiovaticana.va
10 lucruri surprinzătoare care se petrec atunci când participi la Adorație Euharistice
Un progres interior care vă reflectă schimbarea.
Euharistia este descrisă de Catehismul Bisericii Catolice ca izvor și culme a credinței noastre. Este foarte dificil să se găsească timp pentru a merge la Adorație, dar dacă se reușește să se facă asta, cu inimă deschisă, rezultatele obținute pot fi uimitoare.
„Și, mâncând ei, a luat Isus pâine și binecuvântând, a frânt și le-a dat lor și a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din ei toți. Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă” (Mc 14, 22-24).
În cultura de astăzi, ideea de progres interior este drastic subevaluată; este adesea considerată o pierdere de timp sau o moștenire de la înaintașii naivi. În general, doar progresul exterior este mai palpabil și valorează ceva. Principala diferență dintre cele două (material și spiritual) este că progresul material rămâne în afara noastră. Ne oferă unele sentimente pozitive, dar este întotdeauna însoțit de un aspect efemer și lipsit de consistență. Pe de altă parte, un progres interior, înseamnă că tu ești acela care trebuie să se schimbe. Timpul petrecut în adorație te poate surprinde în aceste 10 moduri:
1. Se dezvoltă un sentiment de venerație și de minunăție
Nimic nu se poate compara cu atmosfera unei capele sau a unei biserici liniștite, mirosul de tămâie și splendoarea Tabernacolului, care să te ajute să înțelegi adevărul cu privire la ceea ce se întâmplă în Adorație. Suntem cu adevărat, în fața lui Isus Cristos. Trupul Său, Sângele Său, Inima Sa, Divinitatea Sa. Cu cât ne scufundăm mai mult în acea liniște în fața Preasfintei Taine, cu atât mai mult înțelegem că singurul răspuns este venerația și minunăția pentru măreția Dumnezeului nostru.
2. Experimentezi pacea în alte sectoare ale vieții tale
Isus a spus: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (In 14, 27). Pacea exterioară pe care o putem experimenta în Adorație (liniștea și tăcerea) merg mult mai adânc. Conduc la o pace interioară care interesează toate sectoarele vieții noastre. Nu înseamnă că totul în viață va fi perfect și fără suferință, dar știm că furtunile vieții nu ne pot clătina.
3. Începi să privești în exterior
Isus ne-a spus: „Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” (In 13, 34). Petrecând mult timp în adorație ne conectăm cu lumea întregă, și ne petrecem timpul cu Creatorul tuturor lucrurilor. Mai mult timp pentru a-L lăuda și adora pe Dumnezeu îți dă puterea de a trece dincolo de preocupările tale, și de a vedea necesitățile altora în viața ta și în lumea în care trăim.
4. Câteodată te plictisești
Vor exista dăți în care Adorația nu pare deloc glorioasă. Ești distras, mintea ta începe să rătăcească.... Poate la început Adorația era plină de sentimente minunate! Chiar dacă nu pare atât de specială, adevărul conținut în ea nu se devalorizează și nici nu se diminuează. Credința noastră înseamnă mai mult decât sentimentele, și Dumnezeu va lucra în continuare asupra ta. Aceasta este frumusețea Întrupării - Dumnezeu l-a creat pe om - venind între toate temerile noastre, între toate problemele noastre - și în plictiseala noastră. Să știi că, chiar și o oră petrecută în Adorație este o întoarcere continuă la El, chiar și în acele câteva minute când mintea ta rătăcește, îi oferi lui Dumnezeu tot ceea ce poți - timpul tău și prietenia ta.
5. Ești încântat când mergi la Adorație
Cu cât petreci mai mult timp în Adorație și descoperi că Dumnezeu este un Dumnezeu care te iubește și vrea să-și petreacă timpul cu tine, începi și tu să vrei cu adevărat să mergi. Dacă cândva Adorația părea o rutină, acum vei fi încântat să mergi! Adorația creează dependență, nu doar pentru lucrurile pe care le câștigăm pentru noi înșiși, ci pentru că am fost creați să adorăm. Adorația este înscrisă în sufletul noastru, și „sufletul nostru este neliniștit până ce se va odihni întru El” (Sf. Augustin).
6. Harul intră în viața ta
Este uimitor cum un simplu act de angajament chiar și pentru o perioadă scurtă de adorație poate face o asemenea diferență pentru tot restul vieții tale. Poți purta cu tine acel moment în care te aflii în prezența Lui mult timp după ce ai ieșit din capelă sau din biserică. Harul Său te susține în fiecare moment, în special în momentele de ispită. Este mult mai ușor să reziști ispitei, atunci când petreci mai mult timp în adorație.
7. Conștientizezi cât ești de norocos
Există persoane care ar dori să petreacă mai mult timp cu Isus în Adorație, dar sunt constrânse să rămână acasă din cauză că sunt bolnave sau din alte motive întemeiate. Apoi, există persoane în întreaga lume care își riscă viața pentru Euharistie, în locurile în care sunt persecutați pentru propria credință. Când vă gândiți la cei care în fiecare zi merg ore întregi și înfruntă situații periculoase pentru a sta lângă Isus, înțelegeți cât de norocoși sunteți pentru că vă puteți ruga în mod deschis, să nu mai vorbim de faptul că aveți și un preot care vă administrează Sfintele Taine.
8. Înțelegi că Dumnezeu are un simț al umorului
Cu cât sunteți mai mult dispuși să-i permiteți lui Dumnezeu să vă vorbească, veți descoperi că El are cu adevărat un mare simț al umorului. Apreciază o glumă sau două, și, uneori, acele momente sunt destul de distractive de a vă face să vă amuzați. Poate este surprinzător, dar cei mai buni părinți nu vă arată iubirea lor cu un bun umor?
9. Vrei să te apropii mai des de Taina Spovedaniei
Acest lucru ar putea suna înfricoșător, dar nu este. Mărturisirea păcatelor ne permite să experimentăm oceanul fără limite, care este îndurarea lui Dumnezeu. Îndurarea Sa învăluie toate păcatele noastre și ne dă o libertate adevărată, o libertate fără teamă, care ne permite să intrăm în iubirea și în bunătatea Sa. Apropierea de Taina Mărturisirii ne întărește conștiința asupra faptului că suntem în brațele unui Tată care ne iubește mult și „nu obosește niciodată să ne ierte” (Papa Francisc).
10. Te îndrăgostești
Când petreci mai mult timp cu inima deschisă în Adorație și îi permiți lui Cristos să te iubească, te îndrăgostești și tu. Acea iubire te va defini și îți va permite să fii tu însuți. „Eu am venit ca viață să aibă și din belșug să aibă” (In 10, 10).
Deci, ce mai aștepți? Stabilește un timp pentru un moment de Adorație și lasă-L pe Dumnezeu să-ți transforme viața!
Traducere: Liviu Ursu
miercuri, 22 iulie 2015
Laura, o tânără de 24 de ani, va fi eutanasiată în această vară
Laura are 24 de ani. Starea sănătăţii sale fizice este foarte bună, dar cu toate acestea este candidată pentru a fi eutanasiată. Care este motivul? Are depresie după depresie şi consideră că "viaţa nu este pentru ea". Oricât de incredibil ar părea, legislația belgiană autorizează acest lucru, adăugând că pentru a i se aplica eutanasia persoana trebuie să aibă "suferinţe fizice sau psihice de nesuportat". Deci nu este nevoie ca cineva să fie la sfârșitul vieții pentru a cere să fie eutanasiat!
O tânără "care nu se simte ok"
Cotidianul belgian De Morgen a întâlnit-o pe Laura şi a afla mai multe despre motivaţiile sale interioare. Tânăra le-a descris cu detaliile despre copilăria sa dificilă când s-a automutilat, a fost neînţeleasă și a acumulat multă suferință. Comportamentul său auto-distructiv a fost neglijat de familie și profesorii de la școală și cu timpul acesta s-a transformat treptat în comportament suicidar. Are impresia că în interiorul său poartă un monstru care încearcă să scape din corpul ei. Agresivitatea, furia, durerea nu au fost tratate de psihiatri.
Internată fiind într-un ospiciu a întâlnit-o pe Sarah care tocmai îşi organiza propria eutanasie. Laura "a fost sedusă", fapt pentru care a cerut şi ea o injecţie mortală. Cererea a fost făcută în 2014 şi a fost motivată de convingerea sa cum că în ea este "un monstru care încearcă să scape din corpul său". Trei medici au decis că suferă insuportabil și că trebuie să moară. Termenul este fixat pentru această vară.
Eutanasia devine ceva obişnuit
Carine Brochier de la Institutul European de Bioetică (OIE) din Bruxelles, a denunțat "permeabilitatea" legii belgiene care deschide uşa la toate interpretările posibile: "Cine poate judeca insuportabilitatea suferinței, dacă nu persoana în cauză?"Deciziile sunt "subiective", dar eutanasia pentru cazurile ce invocă o suferinţă psihică este tot mai acceptată în Belgia.
Carine Brochier reacţionase deja în octombrie 2014, într-un alt caz (un bărbat de 50 de ani, deţinutul unei închisori de peste 30 de ani, a solicitat și a obținut să fie eutanasiat într-un spital belgian, pe motiv că nu avea acces la ingrijire psihiatrică) explicând și comentând că "depresia, lipsa de sens în viață, singurătatea împing oamenii să caute să moară (...) Este mai presus de toate un eșec imens al psihiatriei belgiene. Este o pedeapsă la moarte." (Alliance Vita). Carine repetă acelaşi lucru şi pentru Laura: "Eutanasia este acum parte din viața de zi cu zi din Belgia: ajungem să credem că este normal să ajuţi o persoană să se sinucidă decât să o tratezi, ceea ce înseamnă un eșec imens al psihiatriei belgiene ".
O tânără "care nu se simte ok"
Cotidianul belgian De Morgen a întâlnit-o pe Laura şi a afla mai multe despre motivaţiile sale interioare. Tânăra le-a descris cu detaliile despre copilăria sa dificilă când s-a automutilat, a fost neînţeleasă și a acumulat multă suferință. Comportamentul său auto-distructiv a fost neglijat de familie și profesorii de la școală și cu timpul acesta s-a transformat treptat în comportament suicidar. Are impresia că în interiorul său poartă un monstru care încearcă să scape din corpul ei. Agresivitatea, furia, durerea nu au fost tratate de psihiatri.
Internată fiind într-un ospiciu a întâlnit-o pe Sarah care tocmai îşi organiza propria eutanasie. Laura "a fost sedusă", fapt pentru care a cerut şi ea o injecţie mortală. Cererea a fost făcută în 2014 şi a fost motivată de convingerea sa cum că în ea este "un monstru care încearcă să scape din corpul său". Trei medici au decis că suferă insuportabil și că trebuie să moară. Termenul este fixat pentru această vară.
Eutanasia devine ceva obişnuit
Carine Brochier de la Institutul European de Bioetică (OIE) din Bruxelles, a denunțat "permeabilitatea" legii belgiene care deschide uşa la toate interpretările posibile: "Cine poate judeca insuportabilitatea suferinței, dacă nu persoana în cauză?"Deciziile sunt "subiective", dar eutanasia pentru cazurile ce invocă o suferinţă psihică este tot mai acceptată în Belgia.
Carine Brochier reacţionase deja în octombrie 2014, într-un alt caz (un bărbat de 50 de ani, deţinutul unei închisori de peste 30 de ani, a solicitat și a obținut să fie eutanasiat într-un spital belgian, pe motiv că nu avea acces la ingrijire psihiatrică) explicând și comentând că "depresia, lipsa de sens în viață, singurătatea împing oamenii să caute să moară (...) Este mai presus de toate un eșec imens al psihiatriei belgiene. Este o pedeapsă la moarte." (Alliance Vita). Carine repetă acelaşi lucru şi pentru Laura: "Eutanasia este acum parte din viața de zi cu zi din Belgia: ajungem să credem că este normal să ajuţi o persoană să se sinucidă decât să o tratezi, ceea ce înseamnă un eșec imens al psihiatriei belgiene ".
Ne întrebăm şi noi: Societatea care-l exclude pe Dumnezeu nu este capabilă să ofere celor care suferă altceva decât moartea?
Traducere: ACC
Sursa:www.aleteia.org
Secretul unei rugaciuni bune
De P. Robert McTeigue, S.J
"Părinte, mă înveți cum să mă rog mai bine?" Oamenii mereu sunt surprinși când răspund "Nu", așa că trebuie să ofer o explicație. Eu le spun: "Isus nu a spus niciodată "Rugați-vă mai bine". El nu a spus niciodată "Rugați-vă bine". Nici măcar nu a spus "Rugați-vă des". El a spus să ne rugăm "întotdeauna" " (Luca 18:1).
E greu pentru cineva să găsească acest răspuns satisfăcător. Atâtea suflete sincere și bine-intenționate îl doresc pe Dumnezeu, doresc să-i fie pe plac și știu că rugăciunea este o parte indispensabilă a vieții creștine. Într-un fel sau altul, au înțeles că pentru a progresa în viața creștină trebuie să "ne rugăm mai bine." Am realizat că de cele mai multe ori, prin "a se ruga mai bine" înțeleg aproape întotdeauna "a învăța cum să facă pentru a se simți bine în rugăciune" (Vedeți cum funcționează "sentimente bune în rugăciune" = "rugăciune bună," iar "lipsa de sentimente bune în rugăciune" = "rugăciune de slabă calitate"). Eu spun tuturor acestor oameni: calitatea rugăciunii unei persoane este strâns legată de fidelitatea lor față de rugăciune. Cu alte cuvinte, rugăciunea este bună atunci când ne împlinim datoria de a ne ruga. (…) A ne ruga bine înseamnă a ne ruga în orice moment, chiar și în cele mai haotice și improbabile.
"Părinte, mă înveți cum să mă rog mai bine?" Oamenii mereu sunt surprinși când răspund "Nu", așa că trebuie să ofer o explicație. Eu le spun: "Isus nu a spus niciodată "Rugați-vă mai bine". El nu a spus niciodată "Rugați-vă bine". Nici măcar nu a spus "Rugați-vă des". El a spus să ne rugăm "întotdeauna" " (Luca 18:1).
E greu pentru cineva să găsească acest răspuns satisfăcător. Atâtea suflete sincere și bine-intenționate îl doresc pe Dumnezeu, doresc să-i fie pe plac și știu că rugăciunea este o parte indispensabilă a vieții creștine. Într-un fel sau altul, au înțeles că pentru a progresa în viața creștină trebuie să "ne rugăm mai bine." Am realizat că de cele mai multe ori, prin "a se ruga mai bine" înțeleg aproape întotdeauna "a învăța cum să facă pentru a se simți bine în rugăciune" (Vedeți cum funcționează "sentimente bune în rugăciune" = "rugăciune bună," iar "lipsa de sentimente bune în rugăciune" = "rugăciune de slabă calitate"). Eu spun tuturor acestor oameni: calitatea rugăciunii unei persoane este strâns legată de fidelitatea lor față de rugăciune. Cu alte cuvinte, rugăciunea este bună atunci când ne împlinim datoria de a ne ruga. (…) A ne ruga bine înseamnă a ne ruga în orice moment, chiar și în cele mai haotice și improbabile.
Traducere: LCP
Sursa:aleteia.org
marți, 21 iulie 2015
Întors pe dos, emoțiile prind viață!
În momentul în care Riley se naşte în Minessota, prima sa emoţie e Bucuria. În timp ce creşte, Bucuriei (voce Amy Poehler) i se alătură şi alte emoţii: Tristeţea (voce Phyllis Smith), Frica (voce Bill Hader), Dezgustul (voce Mindy Kaling) şi Furia (voce Lewis Black). Fiecare emoţie are rolul ei: Bucuria să o facă să fie fericită, Frica să o protejeze, Furia să aibă grijă să i se facă dreptate şi Dezgust să aibă grijă să nu fie otrăvită (atât fizic cât şi social). Tristeţea însă… Nu se ştie încă sigur care e rolul ei şi e ignorată de restul emoţiilor.
Toate aceste emoţii au rolul de a construi personalitatea lui Riley. Toate lucrurile merg perfect până când Riley împlineşte 11 anişori, iar părinţii decid să se mute în San Francisco. Aceasta generează haos printre emoții, iar într-o bătaie între Tristețe și Bucurie, amintirile esenţiale sunt pierdute, ceea ce le trimite într-o aventură în întregul creier pentru a repune lucrurile pe drumul cel bun, lăsând Frica, Furia şi Dezgustul responsabile de tot. Pierderea acestor emoţii principale face ca cele 5 insule aflate în creierul lui Riley să-şi piardă strălucirea, rămânând astfel fără energie. Cele 5 insule reflectă personalitatea lui Riley. Care sunt cele 5 insule?! Insula familiei, insula prieteniei, insula hockey, insula onestităţii şi insula farselor.
Fiecare emoție are propria formă. Bucuria este o stea, Tristețea o lacrimă, Mânia e o flacără, Frica un nerv, iar Dezgustul un broccoli. Regizorul a declarat că inspiraţia acestei animaţii a fost fiica sa. Docter chiar spunea: „Tot filmul este construit în jurul acestor Emoţii – ele conduc. Noi putem controla felul în care acţionăm, dar nu putem alege cum să ne simţim”.
Docter a început să lucreze la animaţia Întors pe Dos în 2009 după ce a observat anumite schimbări de personalitate la fetița acestuia, pe măsură ce aceasta creștea. Producătorii filmului au consultat mai mulți psihologi cu scopul a descoperi amănunte mai puțin cunoscute despre mintea umană, care au fost fundamentele ce au stat la baza creionării poveștii. Primele schițe ale peliculei au fost nesatisfăcătoare, iar producția a fost revizuită semnificativ pe măsură ce echipa de producție a constatat faptul că relațiile interumane ghidează emoțiile oamenilor.
Dar cine sunt personajele?!
Riley Anderson (voce Kaitlyn Dias) e fetiţa care nu se adaptează vieţii din San Franciso şi vrea să se întoarcă acasă în Minessota;
Emoţiile acesteia încearcă să o facă să se adapteze;
Mama lui Riley (voce Diane Lane);
Tatăl lui Riley (voce Kyle MacLachlan);
Fiecare părinte are la rândul său aceleaşi emoţii:
1. Emoţiile mamei
2. Emoţiile tatălui
Ambii părinţi doresc ca fiica lor să fie fericită. Surpriza acestei animaţii a fost Bing Bong (voce Richard Kind), prietenul imaginar al lui Riley, care are forma unui elefănţel roz. El le ghidează pe Bucurie şi Tristeţe în călătoria lor către „panoul principal”. În plus, apare și trenul gândirii numit „Gândire abstractă”. Superbă mi s-a părut şi „fabrica de vise” și subconștientul lui Riley, unde sunt ținute sub pază amintirile terifiante.
Criticii americani sunt de părere că Întors pe dos va lua anul viitor Oscar-ul pentru cea mai bună animaţie, această animaţie primind ovaţii din partea lor, fiind considerată cea mai bună animaţie realizată vreodată. În continuare, vă las să vă delectaţi cu părerile criticilor americani de la cele mai importante publicaţii din SUA:
1) Ann Hornaday de la The Washington Post spune: „Acel film extrem de rar transcende de la a fi un bun entertainer la o soluție într-adevăr terapeutică, oferindu-le copiilor o limbă simbolică care le permite să își controleze emoțiile copleșitoare.”
2) Richard Roeper de la Chicago Sunt Times vede filmul ca fiind curajos, minunat, dulce, amuzant și uneori trist, dar într-un fel sfâșietor spunând cu încredere:„ este unul dintre cele mai bune filme ale acestui an”.
3) Reprezentantul Entertainment Weekley, Chris Nashawathy îl elogiază spunând că este „transcendent și sensibil, foarte bine realizat, fiind o încântare psihologică”
4) Mary Pols de la revista Time, Mary Pols vede filmul ca find „stupefiant, de o frumusețe răpitoare”, spunând că „sfidează cu succes toate filmele de familie”
5) Christopher Orr de la The Atlantic spune că animaţia trebuie privită ca „un imbold curajos care vindecă răni, Pixar a reușit iarăși să fie în vârf, spunând o poveste serioasă, cu o poveste excepțională care este greu de imaginat ca făcând parte altei companii de animație.”
În concluzie, copiii vor învăța că pot oricând trece prin experiențe neplăcute gen schimbarea locuinței, trăind momente de haos, dar trebuie să le depăşească cu bine.
Ştiu că în România sunt şi fani animaţii dublate, de aceea vă las să urmăriţi trailer-ul subtitrat sau dublat:
P.S.: Nu ieșiți din sală la începerea genericului de final. Veți vedea că emoții avem cu toții…
Sursa:www.starfilme.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)