7 teme spirituale care pot fi găsite în Războiul Stelelor VII

de Roderick Vonhögen

          George Lucas a dorit ca filmul Războiul Stelelor să fie o nouă mitologie care să predea noii generații spiritualitatea, binele și răul. În filmele sale, el a folosit în mod deliberat teme comune în istoriile biblice și în diferitele religii. Iată 7 aspecte fundamentale care pot fi găsite în noua peliculă:

          1. Vocația: chemarea, refuzul inițial și acceptarea chemării. Luke este un băiat simplu, dar bătrânul Obi-Wan îl cheamă să învețe căile Forței. La început Luke refuză. „Nu voi merge la Alderaan!”, spune, dar apoi lasă totul în urmă și își urmează maestrul pentru a deveni un Jedi.

          2. Existența unei puteri superioare invizibile: ucenicul Jedi trebuie să învețe să se deschidă în fața unei puteri superioare care îl va călăuzi și care, poate realiza chiar și minuni. Nu este Spiritul Sfânt, din cauza naturii sale impersonale, dar este totuși un principiu călăuzitor care poate oferi lumina dacă i se deschide inima și mintea. „Folosește Forța, Luke!”.

          3. Ispita: utilizarea talentelor și a darurilor pentru motive egoiste, frică, furie sau ură. Darth Vader a fost cândva un băiat bun, dar a fost sedus de calea „simplă” a Părții Întunecate. Este dificil să fie urmată calea luminii. Acest lucru necesită dăruire, detașare și sacrificiu.

          4. Răul: realitatea răului derivă din alegerea de a refuza lumina și de a se arunca în întuneric. Această alegere de respingere a luminii poate avea consecințe dramatice pentru restul universului. Anumite personaje din Războiul Stelelor (Darth Maul și împăratul) par a întruchipa acest rău într-un mod personal.

          5. Sacrificiul răscumpărător: nu există iubire mai mare decât aceea de a-și da viața pentru prieteni. Uneori, salvarea oamenilor din întuneric poate aduce sacrificiu și jertfă. Obi-Wan se lasă să fie omorât de către Darth Vader, pentru ca Luke, Leia și Han să poată scăpa.

          6. Convertirea: în ciuda puterii pe care întunericul o poate avea asupra sufletului cuiva, există mereu binele undeva în profunzime. Convertirea, iertarea și răscumpărarea rămân posibile până la sfârșit. Luke îi spune lui Darth Vader: „Simt binele în tine”. Această încredere în cele din urmă o câștigă Vader, care devine salvatorul care era chemat să fie.

          7. Renaștere și înviere: moartea nu reprezintă întotdeauna sfârșitul; o viață trăită bine poate dura chiar și după moarte. Obi-Wan, Anakin și Yoda apar ca spirite după moarte. Filmul Războiul Stelelor este plin de „treziri” de persoane sau lucruri care păreau să fie moarte, dar se întorc la viață.

          Acest film este o metaforă pentru zilele noastre. Ne-am uitat ereditatea religioasă și istoriile care ne ghidează alegerile. Acest lucru ne face să fim vulnerabili în fața ispitei egoismului, a fricii, a furiei și a urii, dar credința reapare mereu. Han Solo la început este ateu, dar apoi reușește să-și transmită credința sa în Forță unei noi generații care considera vechiile povești nimic altceva decât mituri și basme.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:aleteia.org

ANUNȚ: Gloria Polo, la Timișoara

În perioada 22-24 ianuarie 2016, la Biserica Sfânta Maria Regina Păcii din Timișoara se organizează exerciții spirituale cu ocazia ANULUI MILOSTIVIRI. În cadrul meditațiilor va interveni GLORIA POLO, cunoscută în România pentru mărturia sa publicată în cartea „Am fost la porțile cerului și ale iadului”, în care descrie cum ,,a murit”, trecând în viaţa de dincolo şi cum i s-a îngăduit să se întoarcă pentru a da mărturie despre experiența sa.

Programul exercițiilor spirituale îl puteți găsi AICI.

SURSA

4 argumente pro-alegere ce amintesc de argumentele pro-sclavie

Unele dintre argumentele folosite azi împotriva mişcării pro-viaţă amintesc de argumentele folosite în secolul 19 împotriva abolirii sclaviei. Iată o listă sumară a doar patru dintre aceste argumente:

Argumentul nr. 1

Astăzi: Activiştii pro-viaţă sunt obsedaţi de ideea scoaterii avortului în afara legii, dar nu manifestă niciun fel de grijă faţă de copii, după ce aceştia vin pe lume.

În secolul 19: Susţinătorii abolirii sclaviei sunt obsedaţi de ideea scoaterii sclaviei în afara legii, dar nu manifestă nici un fel de grijă faţă de sclavi, după ce aceştia îşi obţin libertatea.

După ce au amăgit acele docile şi credule creaturi cu promisiunile lor satanice şi cuvintele bine meşteşugite, i-au abandonat în voia nefericitei lor sorţi… Negroteiul este un pervertit, un vagabond şi un proscris, constituind în permanenţă obiectul laudei de sine pentru ipocriţi… Oamenii nu îl înţeleg şi nu sunt interesaţi de el. Nu sunt interesaţi în mod special de persoana lui şi nici nu simt milă sau compasiune faţă de el, în afara situaţiei în care aceste emoţii au o determinare pur obiectivă. Oamenii îl tratează numai ca pe o sursă de tulburare „morală”. (T. W. MacMahon, Motiv şi Contramotiv: Eseu asupra crizei din America, 67-68)

Reacţie: Chiar dacă susţinătorilor abolirii sclaviei nu le păsa de soarta sclavilor ieşiţi de sub jugul stăpânilor lor, acest fapt nu schimba cu nimic caracterul barbar al sclaviei şi faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă activiştilor pro-viaţă nu le pasă de soarta copiilor născuţi, asta nu schimbă cu nimic caracterul barbar al avortului.

Că veni vorba, activiştilor pro-viaţă le pasă de soarta copiilor născuţi. În sprijinul acestei afirmaţii vine Helen Alvaré, prin intermediul articolului său intitulat „Defăimarea mişcării pro-viaţă, cu paşi mărunţi şi siguri”. Vă invităm să-l citiţi.

Argumentul nr. 2

Astăzi: Susţinătorii mişcării pro-viaţă pretind că acţiunile lor se bazează pe motive umanitare dar, în realitate, baza lor de acţiune o constituie partizanatul politic.

În secolul 19: Susţinătorii abolirii sclaviei pretind că acţiunile lor se bazează pe motive umanitare dar, în realitate, acţiunile lor au ca motivaţie partizanatul politic.

Nu religia, ci politica este sectorul asupra căruia oamenii se apleacă acum cu tot sufletul lor. Iar duşmanul nostru ascuns [Satana] – care se adaptează cu multă măiestrie oricăror schimbări – îmbracă acum haina creştinismului şi a filantropiei pentru a păcăli mai uşor minţile pioşilor, însă tot pe fanatismul lor politic se bazează, pentru a-i determina să treacă la fapte. Iată de ce materialele publicate de mine împotriva ereziei mişcării ultra-aboliţioniste nu au trezit nici o reacţie în dumneavoastră sau în preoţii dumneavoastră, până în clipa în care Partidul Democrat nu a considerat oportună utilizarea acestora. Din acel moment, lupii bisericii au început să urle în întreg Vaticanul din Pennsylvania! Şi tot în acel moment, sub puternica presiune a directivelor de la nivel politic, temutul fulger al protestului vostru a fost îndreptat, fără nici o întârziere, asupra capului meu plecat! (John Henry Hopkins, O perspectivă biblică, bisericească şi istorică asupra sclaviei, 352)

Reacţie: Chiar dacă susţinătorii abolirii sclaviei ar fi fost însufleţiţi de cauze mai puţin nobile decât veritabila grijă şi iubire faţă de oameni, asta nu schimba cu nimic esenţa barbară a sclaviei şi faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă susţinătorii mişcării pro-viaţă sunt însufleţiţi de cauze mai puţin nobile decât adevărata grijă şi iubire faţă de oameni, asta nu schimbă cu nimic esenţa barbară a avortului şi faptul că ar trebui să fie scos în afara legii.

Argumentul nr. 3

Astăzi: Susţinătorii mişcării pro-viaţă îşi pun întreaga energie în slujba încercării de a scoate avortul în afara legii, ignorând în acelaşi timp fenomene sociale cu mult mai grave.

În secolul 19: Susţinătorii abolirii sclaviei îşi pun întreaga energie în slujba încercării de a scoate sclavia în afara legii, ignorând în acelaşi timp fenomene sociale cu mult mai grave.

Filantropia a fost, sau este, mult prea preocupată de problema negroteilor, pentru a-şi mai putea întinde aripa grijulie şi asupra albilor nenorociţi şi flămânzi [muncitori săraci de origine europeană], care au stat, sau încă mai stau la uşa ei, tremurânzi şi aproape fără viaţă în ei. Închizând ochii la sclavia cumplită la care sunt supuşi aceşti oameni, susţinătorii abolirii sclaviei nu-şi exprimă înţelegerea şi mila decât faţă de negroteii Americii, care, oricum, nu numai că sunt bine hrăniţi şi îmbrăcaţi, dar sunt şi bine îngrijiţi.”. (T. W. MacMahon, Motiv şi Contramotiv: Eseu asupra crizei din America, 74-75)

Reacţie: Chiar dacă susţinătorii abolirii sclaviei erau ipocriţi, asta nu schimba cu nimic esenţa barbară a sclaviei şi faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă susţinătorii mişcării pro-viaţă ar fi ipocriţi, asta nu schimbă cu nimic esenţa barbară a avortului şi faptul că ar trebui să fie scos în afara legii.

Argumentul nr. 4

Astăzi: Susţinătorii mişcării pro-viaţă prezintă în mod dezgustător de exagerat gradul de cruzime al avortului; procedurile dureroase de întrerupere a sarcinii aflate în stare avansată de dezvoltare sunt foarte rare.

În secolul 19: Susţinătorii abolirii sclaviei prezintă în mod dezgustător de exagerat gradul de cruzime al sclaviei; cazurile de maltratare a sclavilor sunt foarte rare.

În general, nu avem nici un motiv să punem la îndoială asigurările pe care ni le oferă biserica Sudistă cu privire la corectitudinea şi blândeţea cu care sunt trataţi sclavii de către stăpânii lor. Ocazional există, desigur, şi excepţii. (John Henry Hopkins, O perspectivă biblică, bisericească şi istorică asupra sclaviei, 350)

Reacţie: Asta este o prostie colosală! Sclavia nu a însemnat niciodată aplicarea de tratamente blânde şi corecte asupra sclavilor, iar în America au loc, anual, peste 12.000 de avorturi efectuate în luna a şasea de sarcină, sau chiar mai târziu de şase luni. Mai mult decât atât, chiar dacă asemenea atrocităţi s-ar întâmpla rareori, asta nu înseamnă că, în mod automat, ar trebui să fie şi legale! Să nu uităm cuvintele rostite de Harriet Beecher Stowe: Se spune că „Este foarte posibil ca astfel de întâmplări [de violenţă extremă a stăpânilor faţă de sclavii lor] să aibă loc din când în când, dar asta nu înseamnă că s-a ajuns la o practică generalizată.” Dacă legile Noii Anglii ar fi în aşa fel elaborate încât un meşter să aibă dreptul de a-şi tortura, „din când în când”, ucenicii până îi omoară, fără ca acesta să poată fi adus în faţa justiţiei, oare fenomenul de tortură asupra sclavilor ar mai fi privit cu aceeaşi indulgenţă? Oare s-ar mai spune că „Aceste cazuri sunt rare şi nu constituie dovada unei practici generalizate”? (Coliba unchiului Tom)

Sursa:stiripentruviata.ro

Nevoia de entuziasm

Studiile din ultimii ani au arătat că, peste doar câțiva ani, a doua boală ca răspândire pe glob, după suferințele cardio-vasculare, va fi depresia. Boala continuei tristeți sau, îndrăznesc să adaug, boala lipsei de entuziasm.

Specialiștii se întreabă dacă nu cumva, în goana globală după profit și îndeplinirea obiectivelor materiale, ființa umană pierde din vedere repaosul pe care trebuie să și-l acorde sieși. Capacitatea de reflecție asupra propriei persoane pare să se fi redus drastic. Nu mai contează cine suntem, contează cât dovedim în bătălia zilnică pe care o ducem cu obstacolele cotidianului mărunt care par tot mai greu de trecut.

Ca neurochirurg, văd în cabinet sau în sala de operație chipul suferinței. Intervențiile neurochirurgicale sperie mai mult decât o apendicită, și pe bună dreptate. Familiile pacienților sunt și acestea marcate de stresul intervenției pe creier sau pe coloana vertebrală. Echipele care mi se alătură sunt și ele marcate de efort și concentrare. Creierul nu este un organ pe care să îl ții în mână... sau să-l repari, sau să-l coși și să-l pui la loc!

De mulți ani trăiesc însă cu sentimentul că fiecare român are pe cineva internat la spital (de ce?!). Chipurile pe care le întâlnesc pe stradă sunt tot mai abătute. Luminița de la capătul tunelului despre care vorbea un fost premier pare că s-a stins demult. Un cenușiu trist s-a înfiripat în cotidian, societatea așază, în funcționarea ei, angoasă după angoasă.

Pe bună dreptate! Cine lucrează pentru noi? Unde sunt salariile decente din țara noastră europeană? De ce sunt apele poluate, de ce sunt tăiate pădurile, de ce avem baroni și beizadele, unde sunt autostrăzile, unde e civilizația, de ce au fost închise spitale, de ce sunt scumpe medicamentele, cine are grijă de vârstnici, ce înseamnă agricultura de supraviețuire...? Dar de ce costă atât de mult gazul nostru, apa noastră, energia noastră electrică?! Lista întrebărilor este interminabilă...

Problema spaimei interioare vine din lipsa răspunsurilor. Din neputința de a face ceva, concret, simplu, clar. Din lipsa de interes a celor care se luptă pentru voturile noastre, apoi uită nu numai ce au promis, dar și motivul pentru care au ajuns în funcții publice – să lucreze pentru oameni (NU să fure!!!). Și din lipsa de răgaz pe care ar trebui să ni-l acordăm nouă înșine.

Au fost sărbătorile. Crăciunul mediatic a fost o continuă avalanșă de reclame, reduceri și îndemnuri la cumpărături. Acum, a început un nou an și ne-am apucat din nou de treabă. Reintrăm în ritmul cotidian, suntem iarăși prinși în traficul îngreunat de ninsoare, suntem din nou cu ochii pe calendar în așteptarea zilei de salariu, copiii încep curând școala și au nevoie de bani pentru tichetul de metrou sau pentru cardul de autobuz, televiziunile reîncep atacul pe frontul neliniștii – un front pe care îl alimentează foarte bine. Angoasele o iau din nou înaintea vieții...

Așa cum creierul are nevoie de odihnă, sufletele noastre au nevoie de bucuria de a trăi, pe care eu o traduc în entuziasm. Cercetătorii au descoperit că nașterile sunt mai ușoare, iar copiii mai liniștiți atunci când, pe perioada sarcinii, mamele ascultă Mozart. Muzica lui Mozart stimulează emoțiile pozitive, iar creierul are nevoie de stimuli pozitivi. Creierul nu doarme, dar sunt metode consacrate pentru a-l odihni și stimula. Dormiți fără telefonul mobil în apropiere, priviți cerul sau peisajul dimineața, pentru a vă stimula centrii vizuali, ascultați o melodie care vă place pentru a vă stimula centrii auditivi, beți, din când în când, un pahar de vin roșu (ajută la curățirea vaselor capilare din creier), priviți cât mai puțin la televizor, nu deveniți victime ale știrilor, dar fiți oameni informați.

Puneți-vă ideile în ordine și scrieți, cu creionul pe hârtie, lucrurile pe care le aveți de făcut. Veți fi mai relaxați și mai siguri pe voi.

Apoi, aprindeți luminița de la capătul tunelului și nu permiteți nimănui să o stingă! Să ne bucurăm că există miracole în viață, pe stradă, la munte sau în sala de operații! Sau...de ce să nu ne bucurăm pentru că suntem sănătoși? Oameni care nu mai sperau vreodată să meargă sunt acum în picioare. Noi, cei care mergem, de ce nu am putea depăși angoasele și frustrările? Dacă stăm pe valori, dacă suntem în rosturi, dacă muncim, avem tot dreptul să fim entuziaști. În Predica de pe Munte, Iisus Hristos a spus: “Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei“ (Matei, 6.34). Poate nu ar fi rău să reflectăm la aceste cuvinte înainte de a ne lua la trântă cu anul ce tocmai a început.

La mulți ani cu sănătate!   

Prof. univ. dr. MSC A.V. Ciurea, director ştiințific, şef Departament Neurochirurgie, Spitalul Sanador, București

Sursa:m.romanialibera.ro

Cartea papei Francisc despre milostivire apare în limba română

Va apărea în curând în limba română cartea-interviu a papei Francisc intitulată ”Numele lui Dumnezeu este milostivirea. Un dialog cu Andrea Tornielli”: informează un comunicat primit la redacție din partea Editurii Trei din București care a cumpărat drepturile de publicare pentru limba română. Cartea este lansată la nivel mondial în 12 ianuarie 2016 și a fost realizată în contextul Anului Sfânt al Milostivirii, proclamat de papa Francisc de la 8 decembrie 2015 la 20 noiembrie 2016.

”Pornind de la propria sa experienţă ca preot şi păstor”, se subliniază în comunicatul de presă, ”papa Francisc ne dezvăluie temeiul învăţăturilor sale:îndurarea, mila, milostivirea. El intră într-un "dialog profund, simplu şi intim" cu noi prin intermediul lui Andrea Tornielli, jurnalist şi expert vaticanist.

Este o carte pentru oricine se află în căutarea "unui sens în viaţă", "unui drum de pace" sau "vindecării rănilor fizice şi spirituale"; atât pentru cei din interiorul cât şi din afara bisericii. Papa Francisc explică motivele pentru care a decretat 2016 "Anul Sfânt al Milostivirii", cunoscut ca un an jubiliar, numit astfel pentru binecuvântarea şi iertarea primite de la Dumnezeu.

Editura Trei va publica volumul, în cursul acestei luni, simultan cu lansarea la nivel mondial.

Directorul editorial Trei, Magdalena Mărculescu, a declarat că cu această ocazie că "într-o lume marcată de viteză şi, prin urmare, de neputinţa de a ne găsi un răspuns prompt la întrebările iscate de sensul acţiunilor noastre, de rostul fundamental pe care fiecare dintre noi este dator să şi-l definească în viaţă, avem nevoie şi astăzi, aşa cum am avut în orice alt moment al istoriei, de un ghid spiritual”; de o voce înţeleaptă care să ne însoţească de-a lungul aventurii spirituale pe care o trăim zi de zi. Un îndrumător care să ne ajute să ne definim şi armonizăm scopurile în raport cu responsabilitatea faţă de ceilalţi. Papa Francisc – a încheiat Magdalena Mărculescu - ne invită la acest dialog ideatic intim, printr-o mărturisire care porneşte de la el către noi, investindu-ne astfel cu forţa de a ne confrunta cu noi înşine şi cu provocările cărora suntem nevoiţi să le facem faţă". 

(rv - A. Dancă)

Sursa:ro.radiovaticana.va

Benzile de alergare...

„Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu I-aş spune necazul meu.” – Iov 5:8

Există în toate sălile de sport şi este folosită de persoanele care vor să slăbească sau doar să se menţină în formă. Doar că istoria benzii de alergare dezvăluie că acest aparat are un trecut întunecat.

La începutul anilor 1800, benzile de alergare au fost create pentru a-i pedepsi pe prizonierii englezi. În acea perioadă, sistemul penitenciar britanic era foarte sever. Execuţiile şi deportările erau pedepse frecvente aplicate deţinuţilor, iar cei care scăpau, îndurau condiţii mizere în celule. Mişcările sociale, conduse de grupuri religioase sau de celebrităţi, precum Charles Dickens, au reuşit să schimbe metodele de reabilitare a prizonierilor. Atunci a fost introdusă banda de alergare, inventată de inginerul Sir William Cubitt, fiul unui morar. Acesta a propus ca deţinuţii să meargă pe benzi care să propulseze morile, să macine cereale sau să pompeze apa.

Banda lui Cubitt se învârtea în jurul unui ax orizontal, astfel că cei care o foloseau erau obligaţi să păşească în sus, ca pe o scară fără capăt. Dispozitivul era văzut ca un aparat ideal pentru a-i ţine în formă pe prizonieri, care au ajutat, prin punerea în mişcare a morilor, la reconstrucţia economiei britanice, decimată de războaiele cu Napoleon. Se estimează că deţinuţii petreceau în jur de şase ore pe zi, cinci zile pe săptămână, pe benzile de alergare. Asta înseamnă că ar fi urcat 4267 de metri, aproape jumătate din înălţimea Everestului.

Ideea lui Cubitt s-a răspândit repede şi, în numai 10 ani de la invenţia ei, banda de alergare a fost folosită şi în Statele Unite. În 1884, James Hardy, un gardian de la o închisoare din New York a afirmat că nu asprimea acestui aparat îi terorizează pe prizonieri, ci rutina, faptul că nu există o finalitate.

Benzile au rezistat în Anglia până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când au fost interzise, pe motiv că sunt prea chinuitoare.

Sursa

„Războiul stelelor" pe insula călugărilor irlandezi

Scena finală din “Star Wars: Trezirea Forței” v-a fascinat? Surprinzător, frumosul peisaj și anticele ruine nu au fost parte dintr-un decor al unui platou special pregătit pentru film, ci o insulă reală. Mai intrigant este faptul că ruinele antice pe care le vedeți în film sunt rămășițele unei mănăstiri creștinedine din Irlanda secolului al șaselea. În acest context, simbolismul scenei finale ne vorbește, nu numai subliniind temele fundamentale spirituale ale filmului, dar, de asemenea, oferind o interesantă meditație despre lupta invizibilă care zguduie lumea noastră.

Dacă alegerea filmării pe insula Skellig Michael a fost motivată în principal de panorama impresionantă, J.J. Abrams a declarat deasemenea: "am fost onorați să primim permisiunea de a filma acolo. Am respectat locul cât mai mult posibil pentru că am știut că a fost un loc sacru."

Mănăstirea de pe insulă a fost fondată de unul dintre cei mai mari sfinți irlandezi, Sfântul Finnian în secolul al VI-lea. Sfântul Finnian a fost format de ucenicii Sfântului Patrick, și a devenit un maestru influent care de-a lungul secolelor a inspirat mulți sfinți irlandezi. Sfântul Finnian și călugări au trăit timp de secole pe Skellig Michael imitând exemplul Părinților deșertului care s-au retras din lume pentru a se dedica rugăciunii, postului și ascezei. Încercau să oprească valul de rău din lume, ghidați de cuvintele rostite de Isus ucenicilor Săi: "Acest tip de demoni nu se poate alunga decât prin rugăciune" (Marcu 9, 29).

Pentru noi cei de astăzi, asta înseamnă că dacă vrem cu adevărat să luptăm cu forțele răului din prezent, trebuie să reînnoim viața noastră de  rugăciune și de post. Avem nevoie de un răspuns spiritual la întunericul care a căzut asupra lumii noastre.

Traducere: LCP

Sursa:aleteia.org