Șapte lucruri despre îngeri pe care s-ar putea să nu le cunoști

Mulți dintre noi când eram copii rosteam rugăciunea Îngerul Păzitor, însă adulți fiind avem tendința să uităm importanța și puterea pe care îngerii o au în viața noastră.

New Age a semănat  multă confuzie cu privire la adevărul despre îngeri, la cum putem să comunicăm cu ei și ce putere au asupra vieții noastre.

O listă de lucruri despre îngerii păzitori pentru evitarea confuziei:

1. Sunt reali

Biserica Catolică nu a inventat îngerii păzitori pentru adormirea copiilor. Îngerii păzitori sunt reali. „Existența ființelor spirituale, netrupești, pe care Sfânta Scriptură le numește în mod obișnuit îngeri, este un adevăr de credință. Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției” (CBC, 328). Sunt numeroase exemple de îngeri în Biblie.

„Când sunteți ispitiți, invocați pe îngerul vostru. El vrea să vă ajute  mai mult decât doriți voi să     fiți ajutați! Ignorați pe diavol și nu vă fie teamă de el; tremură și fuge la vederea îngerului vostru păzitor” (Don Bosco)

2. Toți avem unul

„Fiecare credincios are alături de el un înger ca ocrotitor și păstor, pentru a-l conduce la viață” (Sf. Vasile cel Mare). Îngerul păzitor e al nostru nu putem să-l „împrumutăm”. Sunt atât de importanți pentru sănătatea noastră spirituală încât Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un înger personal. „Mare este demnitatea sufletului omului, întrucât fiecare om are de la începutul vieții  un înger trimis să-l protejeze”. (Sf. Ieronim )

3. Ne conduc în Cer (dacă le permitem)

„Îngerii oare nu sunt toți spirite slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?” (Ev 1,14). Îngerii noștri păzitori ne protejează de rău, ne asistă în rugăciune, ne împing spre decizii înțelepte, ne reprezintă în fața lui Dumnezeu. Sunt în măsură să acționeze asupra simțurilor și a gândirii noastre, dar nu asupra voinței noastre. Nu pot să aleagă în locul nostru, dar ne încurajează în orice chip să alegem adevărul, bunătatea și frumusețea.

4. Nu ne părăsesc niciodată

„Dragi prieteni, Domnul este mereu aproape și lucrează în istoria umanității, și, de asemenea, ne însoțește prin îngerii Săi, pe care astăzi Biserica îi venerează ca fiind ”Păzitori”, adică slujitori divini pentru fiecare om. De la început și până în ora morții, viața umană este înconjurată de protecția lor neîncetată” (Papa Benedict al XVI-lea). Nu există niciun motiv să fim disperați sau să ne simțim singuri, deoarece îngerii sunt alături de noi și mijlocesc continuu pentru sufletele noastre. Sunt mereu alături de noi pe Pământ, și sigur vor rămâne lângă noi în Cer.

5. Îngerul tău păzitor nu e strămoșul tău

Diferit de ceea ce des se crede și se zice pentru consolarea celor aflați în doliu, îngerii nu sunt persoane moarte. Îngerii sunt creaturi spirituale cu inteligență și voință, creați de Dumnezeu pentru mărirea Lui și pentru slujirea Lui eternă.

6. Dă un nume pisicilor tale nu îngerului tău păzitor

„Pietatea populară față de Sfinții Îngeri, legitimă și salutară, poate duce totuși la unele devieri, de exemplu.... este condamnabilă practica populară de a da nume Îngerilor, excepție Mihail, Gabriel și Rafael pe care-i regăsim în Scriptură” (Îndreptar asupra pietății populare și liturgice, 217)

7. Nu sunt tineri heruvimi ce cântă la harpă deasupra norilor. Sunt ființe spirituale puternice care luptă pentru sufletul tău

„Cristos este centrul lumii îngerești. Îngerii sunt ai săi: „Când va veni Fiul omului în slava sa cu toți îngerii împreună cu El (Catehismul Bisericii Catolice, 331). Îngerii sunt superiori oamenilor, chiar dacă aici sunt trimiși să ne slujească, pentru că sunt constant în prezența lui Dumnezeu. Au multe puteri spirituale și capacități pe care oamenii nu le au. Să nu te gândești la îngerul tău păzitor precum la un personaj din desenele animate. E alături de tine să te protejeze, să te apere și să vegheze asupra ta. Poți să ceri îngerului tău păzitor să mijlocească pentru tine, și ar trebui să o faci! Mulți nu își dau seama de ajutorul ce vine prin intermediul acestor ființe spirituale. Amintește-ți că, Tatăl nostru ceresc  ne vrea în Rai cu El. Însă trebuie să alegem să folosim tot ceea ce El ne dăruie ca să obținem harul necesar să intrăm în Cer. Îngerul vostru păzitor să vă poată conduce în milostivirea lui Dumnezeu, a iubirii Sale și a bunătății Sale.

Înger a lui Dumnezeu, care ești păzitorul meu drag, fii alături de mine, aici, în fiecare zi să mă luminezi și să mă protejezi, să mă cârmuiești și să mă povățuiești. Amin.

Traducere: AMR

Sursa:it.aleteia.org

Postul Mare e o perioadă de insistență, nu doar de abstinență

Ani de zile am trecut prin Postul Mare foarte cu stângul. Complet pe lângă ce ar fi trebuit să fac. Să mă explic.

Mai întâi, într-o primă perioadă, pe de o parte, încercam să evit ideea că trebuie să facem penitență, abstinență. Partea, să zicem neplăcută, a Postului Mare. Pe de altă parte, îmi căutam propriile sacrificii, uneori complet fanteziste, în loc să citesc, cu întreaga Biserică, Psalmul 50, și restul textelor, și să urmez liniștit înțelepciunea Bisericii, de sute și sute de ani. Apoi, au urmat niște ani în care m-am îndepărtat de Biserică, și nu mă gândeam foarte mult la Postul Mare, mergeam doar de Paști la biserică. Am descoperit din interior postul, da, pe la 35 de ani.

E greu, da, să intri într-un parcurs creștin. Nu e doar reținerea de la mâncare, e și reținerea de la o dorință, altfel normală, de a sărbători, de a celebra, a te mândri cu ce faci, chiar și de a face antrenament, cantonament, training. Chiar dacă vrem să postim, o facem ca la fitness: nu mâncăm nimic, iar apoi ne prezentăm la Dumnezeu foarte mândri de rezultat; iată, nu am mâncat trei zile, sunt tare. Dumnezeu dorește, însă, să îi facem Lui loc, să descoperim că fără el nu putem face nimic, sau nu are sens mai nimic. Să ne exersăm mușchii, în Postul Mare, e tocmai inversul sensului Postului Mare.

Într-un fel, din moment ce e Postul cel Mare, e cu siguranță e altceva decât o competiție despre câte zile pot să nu fac nimic interesant sau să nu mănânc nimic interesant. Provocarea, deci, e să descoperi ce poate fi mai mult decât simpla numerotare a zilelor sau a meselor. Ce altceva e Postul Mare? E o apropiere de Dumnezeu, simplu. Ce poate fi mai interesant, până la urmă? O apropiere cu orice preț, cu orice sacrificiu. Altfel spus, cu luarea la puricat a lucrurilor care ne separă de El.

Isus ne amintește că păcatul, sub toate formele, ne separă de El, dar fac asta și imaginile puerile despre Dumnezeu și creștinism, zona de confort și imaginile prea umanizate sau culturale despre religie și biserica. Dumnezeu e dincolo de tot ce adunăm noi despre el trecând prin viață, și e o perioadă din an în care facem curățenie de noi înșine pentru a primi mai bine vizita celui care vrea să ne fie parte din viață, și nu doar duminica la ora 10. Insistăm să dăm la o parte tot ce era plin de noi înșine, și unde ar putea fi loc pentru Dumnezeu.

În ultimii trei ani, așa cum au fost, am trăit niște posturi făcute cu suflet, fără resentimente, fără frică, fără gânduri duble. Nu a fost neapărat ceva extraordinar ca rezultat, dar am fost mândru în sensul de „bucuros” de aceste ultime perioade de post, am mers cu curaj între frații mei creștini, și mai ales, m-am bucurat, ca să spun așa, de slujbele din Săptămâna Mare. Am mers fără jumătate de măsură, și am primit cadouri spirituale fără jumătate de măsură.

Postul nu e ceva trist. E trist să îl ratezi, pentru că e cel mai intens parcurs de apropiere de Dumnezeu care e propus nouă, Bisericii, în timpul anului. Înseamnă că atunci, adică acum, e momentul în care vom primi acest har de a ne apropia repede, mult și bine de Dumnezeu.

De Chipul lui, și nu de performanțele noastre.

„Dacă închini lui Dumnezeu unele sacrificii fără re­zervă, Dumnezeu îți va rezerva bucurii fără amestec.” (Monseniorul Ghika)

Ion Cosmovici

Sursa:episcopiabucuresti.ro

I LOVE MOZART – un CONCERT DE GALĂ sub bagheta dirijorului Tiberiu SOARE

Fundația Calea Victoriei vă invită la un concert efervescent dedicat lui W. A. Mozart, în 5 mai, de la 19:00, la Sala Radio - Studioul de concerte "Mihail Jora", pentru a sărbători 260 de ani de la nașterea celui mai îndrăgit compozitor din toate timpurile.

Dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra ne vor acompania într-o călătorie miraculoasă şi strălucitoare în universul lui Mozart, însufleţită de vocile unor artişti tineri, foarte talentaţi: soprana Diana Ţugui, mezzosoprana Martiniana Antonie şi baritonul Jean-Kristof Bouton.

Publicul va avea parte de o seară memorabilă, în care va fi răsfățat cu momente de grație din opere celebre semnate W.A. Mozart: Nunta lui Figaro, Cossi fan tutte, Don Giovanni și Răpirea din Serai.

Ne vom îndrăgosti de suntele instrumentelor, ne vom emoționa ascultând vocalize și duete splendide, ne vom amuza de comicul personajelor și vom aplauda miracolul muzicii mozartiene.

Charismaticul Tiberiu Soare ne va povesti despre geniul lui Mozart, despre frumusețea aparte a muzicii sale, despre contrastele și sublimul muzical în creația compozitorului austriac din secolul al XVIII-lea.

La finalul concertului publicul se va bucura de lansarea cărții “VORBE DESPRE MUZICĂ ȘI MUZICIENI”, o incursiune în lumea marilor muzicieni și a muzicii clasice - din Baroc până în zilele noastre - în stilul inconfundabil, sincer și fermecător al dirijorului Tiberiu Soare. Autorul va oferi autografe tuturor celor care doresc să își amintească de această întâlnire dintr-o seară muzicală de excepție.

…

Biletele la concert se pot achiziţiona prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online pewww.eventim.ro.

Categorii de bilete:

Categoria I – 100 ron

Categoria II – 80 ron

Categoria III – 65 ron

Fundația Calea Victoriei este o instituție culturală independentă care concepe din 2007 cursuri și evenimente în domenii culturale și de dezvoltare personală. Misiunea noastra este să inspirăm tinerii și adulții prin arte și științe umaniste, abordate într-o manieră interactivă.

SURSA

4 obiceiuri cotidiene pentru a păstra vie credința

Trebuie să stăm toată ziua în biserică?

             Gilbert Keith Chesterton scria: „Dacă am putea argumenta că scopul real al vieții umane este jocul, atunci pămantul ar fi doar câmpul de muncă, iar cerul ar fi câmpul de joc.”

             Viață nu este ușoară. Ea este uneori dură, indiferent de locul în care te afli. Provocările cu care ne confruntăm ne pot îndepărta de la credință. În acest context, ce putem face pentru a ne păstra mereu vie credința atât timp cât deocamandată ne aflăm în câmpul de muncă?

             Participarea la Sfântă Liturghie cu singuranță ar fi un început bun, dar doar asta e ceea ce trebuie să facem? Sfântul Toma de Aquino ne spune că nu.

             „ Pentru a ajunge în cer, avem nevoie de o continuă rugăciune. După botez, chiar dacă suntem puri, concupiscența ne poate ataca chiar din interior pentru a ne face să fim pătați asemenea atacurilor care vin din exterior, din partea necuratului.”

             Obiceiurile noastre zilnice reprezintă cheia pentru a debloca secretul rugăciunii continue și pentru a aprofunda relația noastră cu Dumnezeu, astfel încât atunci când vom ajunge la porțile cerului, să avem parte de o reuniune cu toți prietenii vechi și nu una care să pară a fi doar o adunare a celor cunoscuți.

 Care sunt cheile rugăciunii continue?

            1. Oferta zilei.

            John McCloskey descrie oferta zilei că fiind îngenunchierea și rostirea unor cuvinte simple, din inimă pentru oferirea zilei măririi lui Dumnezeu. „Fiecare poate alege cuvintele folosite. Eu am o rugăciune simplă și foarte scurtă, dar care o rostesc în fiecare dimineață, neîntrerupt.”

            Începând ziua cu o rugăciune, îi dedicăm Domnului întreagă zi, iar Acesta ne dă puterea de a lupta cu toate greutățile cu care ne vom confrunta pe parcursul acesteia.

             2. 15 minute de lectură spirituală.

            Aceast lucru poate fi descris că fiind „câteva minute de lectură sistematică a Noului Testament pentru a identifica cuvintele și acțiuniile Mântuitorului”. Sfântul Josemaría spunea: „Nu neglijați lectura spirituală pentru că a făcut mulți oameni sfinți„. O modalitate de a face acest lucru este citirea zilnică a unui pasaj din Biblie sau poate o carte care ne poate ajuta să creștem relația noastră cu Dumnezeu.

            3. 15 minute de rugăciune silențioasă.

             Rugăciunea mentală este foarte simplă. Constă în unirea sufletească totală cu Dumnezeu, dedicând timpul vorbirii și ascultării. Pentru Dumnezeu contează mult ceea ce ne deranjează. Grija acestuia se aseamănă mult modului în care un părinte este interesat de ziua copilului sau atunci când acesta este plecat la școală. Dumnezeu vrea să știe tot despre viața noastră.

            Motivul pentru care El vrea să știe dorințele cele mai profunde se datorează faptului că acest lucru ajută la apropierea noastră de Tatăl Ceresc. Ca în orice relație, dezvăluirea sentimenelor unei alte persoane face ca între acestea să se nască o legătură invizibilă, care poate dura toată viața.

             4. Un examen de conștiință.

            Mccloskey ne explică de ce este important să ne facem un examen de conștiință seara, înainte de a merge la somn.

             „Tu stai jos, invoci Spiritul Sfânt să te lumineze apoi timp de câteva minute, privești înapoi la ceea ce ai făcut în decursul zilei. Te întrebi dacă te-ai comportat precum copilul său, fie acasă, la locul de muncă sau chiar la întâlniriile cu prietenii. Este foarte important mai apoi să aprofunezi aspectul care trebuie îmbunătățit pentru a duce o viață care să tindă spre sfințenie. Nu în ultimul rând, trebuie să mulțumim pentru lucrurile bune care s-au întâmplat dar și să cerem iertare pentru situațiile în care am eșuat în mod voluntar”.

            Este foarte important să conștientizăm greșelile și să îi cerem iertare și putere pentru a le putea depăși. Uneori un medicament poate fi greu de înghițit, dar poate conține remediul pentru a ne vindeca. Chiar dacă  ne este greu să conștientizam ceea ce am greșit, este foarte important să nu ne plecăm pe o ureche și să trecem ușor, scuzându-ne că totul s-a petrecut independent de noi.

             Toate cele 4 obiceiuri descrise mai sus sunt foarte puternice pentru a ne face să trecem prin încercările acestui câmp al muncii și pentru a păstra vie conversația continuă cu Dumnezeu.

 „Apropindu-ne de Dumnezeu, El se apropie de noi” (Iacov 4,8).

Traducere: Orian Remus Anghel

Sursa:it.aleteia.org

5 moduri prin care diavolul ne atacă în timpul Postului Mare

„Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta" (Iov 1, 12).

          Isus a fost ispitit în pustiu. Și Postul Mare este un timp de pustiu. Potrivit Catehismului, în timpul „celor patruzeci de zile solemne ale Postului Mare, Biserica se unește, în fiecare an, cu misterul lui Isus în pustiu”. Prin urmare, este normal ca și noi să ne simțim tentați în această perioadă. Dar Dumnezeu nu permite nimic din ce n-ar putea rândui spre bine. El poate folosi ispitele și atacurile diavolului pentru convertirea, transformarea și sfințirea noastră.

Iată câteva dintre atacurile celui rău pe care le-ați putea experimenta în Postul Mare:

1. Tentația distragerii

„Puritatea inimii înseamnă să îți dorești un singur lucru” (Søren Kierkegaard).

          Postul Mare se poate reduce rapid la a face prea multe lucruri sau la a nu face niciunul. Diavolul vrea să ne facă să ne înecăm în penitențe sau să ne facă să ne simțim descurajați încă de la început, ca apoi să ne predăm. Problema este că Postul Mare ar trebui să-L privească pe Dumnezeu, nu activitățile noastre, inspirate de intenții bune.

          În timpul Sfântului și Marelui Post ar fi mai bine să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ne concentrăm asupra unui singur lucru important, iar apoi, în ciuda greșelilor noastre, să-I cerem harul de a persevera.

2. Tentația de a judeca

„Orgoliul a fost acela care i-a transformat pe îngeri în diavoli; este umilința care îi face pe oameni egali cu îngerii” (Sfântul Augustin).

          Dacă suntem mai disciplinați decât cei din jurul nostru sau dacă voința noastră este mai puternică decât a lor, am putea fi tentați să petrecem Postul Mare comparându-ne cu alții. Acest lucru este exact ceea ce vrea diavolul. El vrea să credem că noi suntem mai buni decât alții și să devenim mândri.

          Dacă avem această tendință, cel mai bun antidot este reprezentat de alegerea unei penitențe absolut imposibil de realizat în mod perfect. Aceasta este cu siguranță o provocare pentru mândria noastră. Ne va ajuta să înțelegem că Postul Mare nu are nimic de-a face cu ființe perfecte, cu excelarea întru totul și cu judecarea altora. Mai degrabă are de-a face cu conștientizarea faptului că suntem păcătoși și avem mare nevoie de har din partea lui Dumnezeu.

3. Tentația auto-îmbunătățirii

          Postul poate deveni mai degrabă o ocazie de a pierde în greutate, sau un motiv de a întrerupe obiceiurile proaste care au devenit toxice pentru viața noastră, decât o tentativă de apropiere de Dumnezeu. Și diavolului i-ar plăcea ca să axăm Postul Mare doar pe noi înșine.

          De obicei, ne pricepem să ne iubim pe noi înșine și nu ne pricepem să-i iubim pe alții. De aceea este foarte important să selectăm penitențele care ne permit să ne dezvoltăm iubirea față de alții, într-un mod dezinteresat și fără egoism. Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute!

4. Tentația dezbinării

„De unde vine dezbinarea? De la diavol! Dezbinarea vine de la diavol! Fugiți de luptele interne, vă rog!” (Papa Francisc).

          Dezbinarea reprezintă unul dintre instrumentele preferate ale diavolului. El instaurează între creștini rivalități, confuzie, gelozie, furie și paranoia. El vrea ca noi să vedem în ceilalți creștini un inamic, decât să recunoaștem că singurul inamic din mijlocul nostru este el (și noi înșine, când îi permitem să acționeze între noi).

          Așa că, cu siguranță în timpul Postului Mare diavolul va încerca să incite la dezbinare între creștini în casele noastre, în parohiile noastre și chiar on-line. Dacă utilizați mai multe surse de lectură on-line, v-ați putea adresa această întrebare în Postul Mare: „Acest conținut mă ajută să-i iubesc mai mult pe frații mei creștini, sau mă îndreaptă spre dezbinare?”.

          Un fost judecător al Curții Supreme din Italia și totodată un catolic devotat, Antonin Scalia, a spus: „Atac ideile, nu persoanele”. Acesta este un semn de o mare personalitate. Reprezintă distincția care este pe cale de dispariție în societatea noastră. Dacă ceea ce citești sau scrii on-line se concentrează pe atacarea persoanelor, ci nu pe unitate în iubirea lui Cristos, ar putea reprezenta instrumentul prin care diavolul te împiedică pe tine (și pe alții) să perseverezi în viața spirituală.

5. Tentația descurajării

„Tentațiile, descurajarea și anxietatea sunt produsele pe care ni le oferă inamicul” (Padre Pio).

          Nimic nu-i place mai mult diavolului decât să ne facă să ne simțim mizerabili asemenea lui. El știe că dacă ne simțim descurajați vom fi mai puțin dispuși să cooperăm cu harul lui Dumnezeu. De aceea, în timpul Postului Mare, diavolul ne-ar putea tenta să nu trăim spiritul de pocăință specific perioadei. Ne-ar putea face să ne simțim într-un faliment continuu, ca și cum nu am fi în măsură să trăim Postul Mare. Problema e că nimeni nu este. Dacă vă gândiți că sunteți, nu veți alege penitențele adecvate.

          Nu are sens să rămânem blocați în descurajare, dacă credem cu adevărat în mesajul Evangheliei. Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu cu strigăte de bucurie pentru că ne-a salvat de mediocritate și de păcat. Știm că dacă Isus a murit, a și înviat! Iar harul și bucuria sunt acum disponibile pentru ca noi să fim transformați. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru asta!

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org

Rețeta formidabilă de Post

Am recitit zilele acestea câteva pagini scrise de Nicolae Steinhardt despre bunătatea sufletească. „Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (…) dacă suntem răi, haini. Mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența și erudiția și supradoctoratele și toate congresele internaționale la care luăm parte (…) Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută bună cuviință. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii”. Existențial absentă din inima omului contemporan, bunătatea lui Hristos, bunătatea de care ducem atâta lipsă, trebuie câștigată pentru a semăna cu Isus.

Suntem foarte surprinși de faptul că Isus vorbește atât de puțin despre postul de mâncare? O face doar atunci când rugăciunea trebuie să aibă o susținere de intensitate, exprimând stăruința și deschiderea pentru jertfă în timpul când El, mirele, nu va mai fi vizibil între nuntași.

Postirea nu e o doar o purificare scoasă din context, nu ține de filosofia de a fi vegan, nici de redobândirea potențialului corporal și nu e nici o simplă dietă medicală. Practica postului este o spadă care susține sufletul în fața renunțării la tot ceea ce nu e lucrul lui Dumnezeu! Bunătatea nu se construiește fără sacrificii.

Dacă Isus nu amintește mult de renunțarea la mâncare, vorbește, în schimb, foarte mult de păcat, de iertare, de schimbarea inimii pentru a-l recunoaște pe Dumnezeu. Vorbim azi extrem de puțin despre spovadă, transformând statura creștină într-un acces la o siropoasă îndurare divină, unde nu mai trebuie să faci nimic ca să te schimbi. De aceea postirea s-a pierdut și se pierde în Biserică mai ales acolo unde s-a delăsat practica mărturisirii păcatelor. Or dacă învierea din propriul păcat nu-ți oferă gustul bunătății și al împăcării cu Dumnezeu și cu aproapele, iată, e semn că sacrificiul are încă multe să ne învețe.

Rețeta de succes pe care ne-o prezintă evanghelia duminicii dinaintea primei săptămâni de Păresimi (Matei 6, 14-21)) este iertarea fraților, postirea în taină – numai jertfa neștiută de alții e adevărată! – și detașarea de asigurările cu care ne construim viitorul. A renunța la comodități și ușurătate. A reînnoi simțul jertfei, purificând neobosita și vana grijă față de eul personal. A reînvăța, altfel spus, cât face Dumnezeu pentru noi. Fiindcă molia, rugina și hoții nu vor răpi niciodată ceea ce am scris împreună cu El prin stăruință, jertfă și iubire.

+Mihai, episcop

Sursa:episcopiabucuresti.ro