PS Claudiu: O nouă carte de meditații e-communio Știri PS Claudiu: O nouă carte de meditații

La Editura Surorilor Lauretane din Baia-Mare, a apărut cartea Preasfinţiei Sale Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, intitulată: Viața ca o profeție. Alungând umbra clipelor ce nu sunt.

Reunind meditaţii la Evangheliile duminicilor de peste an, publicate pe paginae-communio.ro, actualul volum, apărut ca o continuare la carteaReîntoarcerea la vestea cea bună. Mici răsfrângeri ale unei mari lumini, valorizează prezentul ca și loc privilegiat al întâlnirii cu Dumnezeu: “Evanghelia ne aduce aminte că Dumnezeu acţionează în prezent. În acest  moment. Este singurul timp pe care îl avem cu adevărat la dispoziţie.Trecutul nu mai există, viitorul nu există încă. Dacă trăim în aceste spaţii temporale e ca şi cum am fi morţi. Singura soluţie este aceea de a încredinţa umbrele clipelor ce nu mai sunt şi ale celor gata să se nască, luminii Spiritului Sfânt”.

Titlul cărţii este dat de o reflecție ce pleacă de la întrebări existențiale pentru a ajunge la o profesiune de credință: “Oare poate ieşi ceva bun din banalele noastre vieţi? Din atât de obişnuite  existenţe ca şi cele ale noastre? Depinde doar de noi! Fiindcă îngerul păzitor e  tot timpul de-a dreapta  noastră. Ne sfătuieşte încontinuu, pentru ca planul şi  profeţia pe care Dumnezeu  le are cu fiecare dintre noi să se contureze tot mai mult.  Ne înştiinţează de pericolele şi de Irozii ce încearcă să sufoce suflul divin din vieţile noastre.  Putem rămâne doar simpli tâmplari, ce să ne construim singuri, din beţigaşe de lemn, viaţa şi destinul; sau putem decide să ascultăm vocea lui Dumnezeu prin glasul îngerului, şi să-l lăsăm pe El să ne arate planurile şi profeţiile  pentru care am fost creaţi. Făcând spaţiu în visele  noastre îngerilor Domnului,  Isus va creşte în inimile şi în familiile noastre, iar  viaţa noastră va deveni  o profeţie!”

ACC

Sursa

Un nou material publicat pentru o inimă de bucurat!

Mai multe detalii: cipriandeblaj@yahoo.com

Mărturia unui tânăr deținut: „M-aș fi sinucis, dacă nu aș fi primit scrisoarea Papei

Înainte de a-și pierde întru totul voința de a trăi, Carlos Adrián Vázquez a primit o scrisoare din partea Papei Francisc. Tânărul, de origine sud-americană, în vârstă de 16 ani, se află într-o închisoare de minori din Los Angeles, unde execută o pedeapsă pentru omor.

Carlos a declarat pentru CNN că i-a scris Papei o scrisoare pentru a cere iertare, iar după ce a primit un răspuns cu sigiliu pontifical și cu cuvinte de speranță, a renunțat la ideea de a se sinucide.

Papa care a scris scrisoarea este același care a spălat și picioarele deținuților din închisoare Rebibbia (Italia) și care, în cadrul vizitelor pastorale din lumea întreagă vizitează întotdeauna o închisoare. În luna februarie, anul trecut, Papa a spus: „De fiecare dată când intru într-o închisoare mă întreb: De ce ei și nu eu?”.

„Dragă Carlos, pacea lui Isus Cristos să fie cu tine! Mi-a făcut plăcere să primesc scrisoarea din partea ta...” a scris Papa. Scrisoarea se încadrează în contextul Jubileului Milostivirii care se desfășoară și în închisorile din întreaga lume.

„Mă rog pentru ca tu împreună cu colegii tăi care celebrați deschiderea Porții Sfinte, să vă umpleți de pace și speranță. În acest fel, îndurarea lui Dumnezeu și iubirea Sa se va înrădăcina profund în voi”, a explicat Sfântul Părinte.

„Să știi că Papa se gândește la tine și se roagă pentru tine. Și, te rog, amintește-ți să te rogi și tu pentru mine, pentru ca am mare nevoie de rugăciunile tale”, a concluzionat.

Vazquez și-a exprimat regretul și a cerut iertare persoanelor pe care le-a rănit. Chiar dacă nu a fost el cel care a ucis direct, totul desfășurându-se într-o luptă de stradă, este conștient că acțiunile sale au distrus o viață. „Sper că într-o zi mă vor ierta. Vreau să trăiesc acea viață pe care victima nu a putut să o trăiască și vreau să fiu bun. Știu că Dumnezeu îmi iartă păcatele”, a declarat pentru CNN.

Băiatul a comentat astfel scrisoarea Papei: „Este un mesaj de la Dumnezeu care ne arată că toți suntem egali. Cu toții greșim, dar ne putem ridica și merge mai departe”.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org

Despre dragostea de ţară. De Ziua Naţională a României

În aceste momente în care serbăm Ziua Naţională a României considerăm că este potrivit să reflectăm asupra câtorva consideraţii despre o temă specifică: despre dragostea de ţară.

Există mai multe feluri de iubire: ne gândim la iubirea dintre bărbat şi femeie, dintre soţ şi soţie; mai există virtutea dragostei creştineşti, iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele, dragostea unei mame pentru copilul ei etc.; grecii au chiar cuvinte diferite pentru diferitele feluri de iubire: eros, filia, agape. Între aceste forme ale iubirii regăsim şi iubirea faţă de ţară (amor patriae), pe care o mai numim dragostea faţă de glia străbună, de patrie, sentiment sau simţ patriotic, iubirea de neam etc.

După decenii de declin sau prea devalorizată prin folosirea ideologică în perioada regimului communist, expresia “patrie” revine în limbajul nostru. Este un cuvânt nobil, care ne îndeamnă la reflecţie. Iubirea de ţară nu trebuie să fie considerată un sentiment învechit, depăşit. Presupunem că mai demult oamenii trăiau sentimente naţionale mai profunde şi că exista o mai mare ataşare de glia străbună. Însă astăzi există fenomenul numit globalizare, al cărui scop este acela de a uni toţi locuitorii de pe glob într-o mare familie unică.

Oricum, chiar şi astăzi sentimentul patriotic se manifestă în diferite forme. E suficient să ne gândim la salutul în faţa drapelului naţional, care este practicat în instituţiile oficiale centrale ale Statului, sau la intonarea Imnului Naţional în anumite circumstanţe, precum ar fi Ziua Naţională sau la începutul unor evenimente sportive, ţinând mâna pe inimă ca simbol al iubirii de ţară. A sărbători Ziua Naţională a României, a onora simbolurile Naţiunii, nu înseamnă formalism şi retorică goală, ci înseamnă să consolidăm bazele şi motivaţiile activităţii noastre individuale şi colective. Este nevoie şi aici de echilibru. O dragoste excesivă, adică greşit înţeleasă, poate duce la consecinţe neplăcute. Toată lumea ştie - şi istoria confirmă - că patriotismul rău înţeles se poate transforma în naţionalism fanatic, atitudine care duce la războaie. Este un lucru bun să ne iubim ţara, să fim mândri că suntem români, desigur respectând celelalte naţiuni.

Patria este pământul părinţilor noştri. Termenul “patriae” derivă din latinescul “pater” (părinte) şi indică în general pământul natal, părmântul părinţilor (moşilor şi strămoşilor), adică ţara, naţiunea, locul în care oamenii se simt legaţi afectiv prin origine, sânge, limbă, istorie, cultură şi memorie. Ce înseamnă patria? Patria este pământul pe care au trăit şi au murit strămoşii noştri, este casa în care locuim, oraşul în care părinţii mei şi prietenii mei îşi petrec viaţa. Patria înseamnă dacii şi romanii, înseamnă Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, înseamnă Mioriţa şi Meşterul Manole, înseamnă Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 1848, înseamnă 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, înseamnă trecutul, prezentul şi viitorul nostru.

Se poate obiecta că situaţia din ţara noastră ne înăbuşe sentimentul patriotic. O fi adevărat, dar haideţi să ne iubim totuşi ţara, acolo unde fiecare suntem, să ne păstrăm curăţenia sufletească dar şi cea civică, să ne îndeplinim conştiincios responsabilităţile de serviciu sau de şcoală, şi ţara va merge mai bine. Aşadar, dragostea de ţară nu este un sentimentalism emotiv, nici o morală civică arbitrară în beneficiul celor care ne guvernează, ci înseamnă că ne-am născut şi am crescut pe un pământ anume, pe pământul acesta.

Pentru noi, creştinii, patria înseamnă locul unde Dumnezeu ne-a aşezat, locul, pământul pe care Dumnezeu l-a creat pentru noi la începutul lumii, când a creat cerul şi pământul şi lumea întreagă.

De multe ori doar atunci când pierzi un lucru descoperi importanţa aceluia. Ştiţi cine simte cu adevărat dorul de ţară? Cei plecaţi în străinătate. Şi mai ştiţi cine şi-a iubit cu adevărat ţara? Cei care au murit pentru ea; soldaţii care au murit în luptă apărându-şi pământul. Mulţi scriitori şi poeţi şi-au dedicat activitatea literară în slujba idealurilor patriotice.

Spuneam că patria, ţara, e locul unde au trăit şi au trudit strămoşii noştri. Faptul că noi avem astăzi o ţară - România - se datorează strămoşilor noştri, care i-au lucrat pământul, au construit case şi care ne-au predat-o nouă. Aici se observă şi învăţătura creştinismului conform căreia omul nu este stăpânul absolut a nimic pe pământ, ci doar administratorul temporar al bunurilor. Toţi strămoşii noştri sunt îngropaţi în glia străbună, dar ne-au transmis, ne-au lăsat moştenire patria aceasta pe care şi noi, la rândul nostru, va trebui să o transmitem fiiilor fiiilor noştri. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ţara noastră şi pentru toţi românii.

Pr. Dr. Anton RUS
Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj

SURSA

Itinerariu pentru Postul Crăciunului: De ce te mai temi? Ești în mâna Lui!

ASTRU Cluj – așa cum a făcut și în anii precedenți – a pregătit pentru perioada Postului Crăciunului și a Nașterii Domnului un itinerariu spiritual adresat tinerilor și nu numai, pentru a-i ajuta să se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu, pregătindu-se astfel pentru marea Sărbătoare a Nașterii Domnului.

„De ce te mai temi? Ești în mâna Lui!”- este un itinerariu spiritual prin care ne propunem să dăm un imbold tinerilor în a descoperi ce stă în spatele acțiunilor pe care le desfășoară zi de zi, mai ales în acest timp al Postului. Ce îți propunem prin această publicație? În fiecare zi vei găsi următorul desfășurător:

• CITESC – Cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia zilei;
• MEDITEZ – Un scurt comentariu care mă ajută să transpun în viața de zi cu zi cuvântul Evangheliei;
• MĂ ROG – O rugăciune pentru dialogul personal cu Dumnezeu;
• ACȚIONEZ – Un gest care îți permite să pui în practică cuvântul lui Dumnezeu.

În prefața cărții, Pr. Radu Tălpălariu – asistent spiritual al ASTRU Cluj, se adresează tinerilor astfel: „Și în anul acesta vă propunem un set de meditații pentru perioada de pregătire a Nașterii Domnului. Chiar dacă anul universitar/școlar a început și suntem prinși cu multiple activități, lucrări și alte asemenea, este important să găsim hrană spirituală și pentru suflet. Noi încercăm să venim în întâmpinarea acestei nevoi și, ca de obicei, am cerut ajutorul unora dintre membrii ASTRU Cluj să ne propună câteva meditații, bazându-se pe lecturile biblice din fiecare zi a postului.”

„Cu siguranță, dacă vom citi lecturile și ne vom opri puțin asupra lor, meditând la ceea ce Domnul dorește să ne spună, fiecăruia personal textul îi va spune altceva. Aceste meditații își doresc să fie doar un punct de plecare și un ajutor pentru a putea intra în acest dialog cu Domnul. De aceea vă invităm nu numai să citiți meditațiile, ci să citiți și textele evanghelice, pentru a lăsa Cuvântul viu să vă vorbească. Nu uitați ca înainte de a începe lectura, să plecați de la o scurtă rugăciune și mai ales să lăsați la ușa camerei, capelei sau bisericii toate grijile ce vă apasă. Vă vor aștepta tot acolo, numai că multe dintre ele vor dispărea pentru că Domnul le va rezolva.”

Cartea are o sută de pagini, apărută la Editura Emma. Este deja difuzată prin parohii de ASTRU Cluj pentru a ajunge la cât mai mulți tineri. Cei care doresc această publicație se pot adresa ASTRU Cluj, prin email cluj@astru.ro sau telefon 0758677259.

Sursa

O poveste!

 „Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.” – Exod 20:17

O cioară trăia în pădure şi era mulţumită de viaţa sa. Însă într-o zi a văzut o lebădă. „Această lebădă este atât de albă”, s-a gândit cioara, „şi eu sunt atât de neagră. Ea trebuie să fie cea mai fericită pasăre din lume.” Când a auzit lebăda ce credea cioara despre ea, a răspuns cu tristeţe: „De fapt, simţeam că sunt cea mai fericită pasăre din împrejurimi până când am văzut un papagal care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai fericită pasăre care a fost creată.”

Apoi cioara s-a întâlnit cu papagalul. Acesta i-a explicat: „Am trăit o viaţă foarte fericită până când am văzut un păun. Eu am doar două culori, însă păunul are o multitudine de culori.”

Mai târziu, cioara a vizitat un păun de la grădina zoologică şi a observat că mulţi oameni s-au adunat ca să îl vadă. Cioara s-a apropiat de păun şi i-a spus: „Eşti atât de frumos încât zeci de oameni vin zilnic să te vadă. Când oamenii mă văd pe mine, imediat mă gonesc. Cred că eşti cea mai fericită pasăre de pe planetă.”

Păunul i-a răspuns: „Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai frumoasă şi fericită pasăre de pe Pământ, însă din cauza frumuseţii mele, sunt închis în această grădină zoologică. Am cercetat cu atenţie grădina şi am realizat că cioara este singura pasăre care nu este închisă într-o cuşcă. Aşa că zilele trecute m-am gândit că dacă aş fi o cioară, aş putea să hoinăresc fericit pretutindeni.”

Sursa

Halloween? Nu, mulțumesc!

Sfârşitul lunii octombrie este marcat de un eveniment, pe care unii îl definesc ca fiind o sărbătoare, care s-a răspândit tot mai mult sub impulsul substanţial al televiziunii, cinemaului şi al internetului şi care reuneşte persoanele într-o atmosferă "decorată" de bostani goi, schelete, cranii, corniţe, vampiri, stafii etc. (fiecare după doza de imaginaţie pe care o are!). Nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a ne da seama de aspectul comercial al evenimentului, însă se impune o reflecţie mai amănunţită asupra acestui aspect. Este doar un fel de carnaval? E o joacă "nevinovată"? E un alt mod de distracţie? E ceva "haios"?

Care este istoria acestui fenomen?

Vechii celţi aveau o sărbătoare a sfârşitul verii, a perioadei recoltelor, şi a începutului iernii denumită samhain. Era, de fapt, sărbătoarea Anului Nou. Exista o legendă potrivit căreia spiritele morţilor din timpul anului se întorceau în noaptea de 31 octombrie pentru a căuta un corp pe care să îl posede în anul următor. Pentru a nu fi posedaţi, celţii stingeau focul din sobă pentru a face casa rece şi neprimitoare. Apoi se mascau şi se îmbrăcau respingător pentru a alunga spiritele.

După ce celţii s-au convertit la creştinism au rămas reminiscenţe ale acestei sărbători care, de data aceasta, a ajuns să aibă loc în preajma a două sărbători ale Bisericii Catolice: Solemnitatea Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) şiPomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi (2 noiembrie).

La începutul secolului al XIX-lea emigranţii irlandezi au adus cu ei sărbătoareasamhain în Statele Unite ale Americii unde a şi primit denumirea de All Hallows Eve (Ajunul tuturor sfinţilor), transformată apoi în Halloween.

Cum a ajuns Halloween să aibă o aşa amploare?

În SUA s-a răspândit ca o oportunitate nouă de distracţie, ce a fost speculată de mediile comerciale, pentru care a devenit o ocazie de noi profituri, astfel încât campania de susţinere din partea televiziunilor nu a fost tocmai întâmplătoare. Prin "contribuţia" mass-mediei Halloween-ul a ajuns din SUA şi în Europa, iar magazinele şi cluburile profită din plin!

Este ceva rău să te distrezi de Halloween?

Valenţele care au devenit comune pentru acest eveniment pot fi considerate îngrijorătoare. Dincolo de accentele groteşti şi macabre se remarcă înclinaţia spre esoteric şi malefic. O rapidă căutare pe internet confirmă lucrul acesta! Iar când aceste manifestări îi vizează pe copii, aspectul devine şi mai îngrijorător!

Este problematic şi faptul că hallowen-ul pune cu totul în umbră două sărbători catolice importante. Exemplul sfinţilor care ne transmit prin viaţa lor multe valori umane şi creştine este înlocuit de manifestări "animate" de personaje macabre: spirite, stafii, schelete, vampiri etc. Cultul răposaţilor şi amintirea celor dragi, care au trecut din această lume, sunt acoperite de manifestări de exorcizare a morţii. Probabil nimeni nu ar fi încântat dacă, de exemplu, ziua sa de naştere ar fi pusă în umbră de proprii prieteni cu o distracţie de felul acesta.

Nu este, oare, exagerată împotrivirea faţă de Halloween?

Dacă Halloween ar fi o simplă petrecere, un alt fel de carnaval, nu ar fi mare problemă! Mai grav este, însă, faptul că fenomenul satanismului nu este străin de Halloween. Un studiu al Comunităţii "Ioan al XXIII-lea" din Italia, întemeiată de părintele Oreste Benzi, dovedeşte că 16 % dintre tinerii care participă la întâlniri ale sectelor oculte şi ezoterice, unde au loc chiar sacrificii oferite diavolului şi profanarea Euharistiei, au intrat în contact cu aceste secte tocmai cu ocazia Halloween-ului. Un specialist al acestor fenomene, Carlo Climati, trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte riscurile propagării unui astfel de fenomen care, la prima vedere, pare inofensiv, ca fiind un alt carnaval, dar care are conotaţii şi consecinţe mult mai dramatice.

Aşadar, este de preferat ca în familie, în şcoli şi în parohii să nu fie "sărbătorit" Halloween-ul?

Da! Se poate şi fără! Cei care se ocupă, în mod serios, de educaţia copiilor şi a tinerilor ştiu că au o datorie de a-i îndrepta pe aceştia spre ceea ce este frumos şi are valoare. Simţul binelui şi al frumosului nu trebuie să lipsească din educaţie. Însă, manifestările legate de Halloween nu au nimic de-a face cu estetica vieţii! A-i "transporta" pe copii şi tineri într-o lume de vrăjitoare, strigoi şi vampiri este în defavoarea lor, dacă nu chiar periculos. Numai faptul de a-i vedea deghizaţi în diferite personaje, deloc încântătoare, stârneşte îngrijorare.

Cu atât mai mult nu ar trebui să se organizeze vreo sărbătoare de genul acesta în parohii considerând că Hallowen are menirea de a pune în umbrăSolemnitatea Tuturor Sfinţilor şi cultul creştin faţă de cei răposaţi. Nu cred că în parohii lipseşte imaginaţia pentru a organiza petreceri şi momente de destindere cu adevărat educative!

Ce se poate face pentru a contracara Halloween-ul?

Înainte de toate se impune o mai atentă reflecţie din punct de vedere educativ. Tendinţele deviante ale unor tinerilor şi violenţa ce se manifestă în rândul unora dintre ei nu sunt străine de promovarea unor manifestări cum ar fi Halloween-ul. Nu întâmplător Ministerul Educaţiei din Rusia interzice, încă din anul 2003, orice astfel de manifestare în şcoli explicând că acestea sunt "în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ, tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor". În Filipine, şcolile catolice sunt unite în hotărârea de a tutela binele elevilor evitând orice manifestare de genul Halloween. Chiar în Statele Unite ale Americii, "patria Halloween-ului" acesta a început să fie "exmatriculat" din unele şcoli.

Dintr-un punct de vedere creştin lucrul cel mai important de făcut ar fi tocmai "recucerirea" valorii Solemnităţii Tuturor Sfinţilor şi a Pomenirii Tuturor Credincioşilor Răposaţi. În multe locuri în ajunul sărbătorii dedicate tuturor sfinţilor au loc adoraţii euharistice, seri de rugăciune, meditaţii despre sfinţi etc. Există şi iniţiative de genul "HOLYween" prin care se promovează vieţile sfinţilor şi se cere credincioşilor să expună imagini ale sfinţilor la ferestre, pe balcoane, la locul de muncă etc.

Sursa: ercis.ro