5 motive pentru care îți convine ca persoana cu care te-ai căsătorit să fie mai îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine

Isus ne propune să iubim cu o iubire care cuprinde totul în viața noastră. Ne învață o nouă puruncă și ne dă coordonatele pentru ca legăturile noastre afective să ajungă acolo unde trebuie. Căsătoria nu este la marginea acestei iubiri și a acestor instrucțiuni pe care Domnul le oferă mereu. Să-l iubim pe Dumnezeu este porunca cea mai importantă, și din aceasta derivă, ca o consecință logică, iubirea pentru aproapele.

Să ne iubim soțul, să ne iubim soția ca pe noi înșine este o exigență a iubirii, dar adevărul este că are o mare marjă de eroare. Nu iubim bine, permitem lucruri care nu sunt corecte, suntem egoiști, nerăbdători și nu întotdeauna avem grijă unul de celălalt cum ar trebui. E clar că nimeni nu vrea să facă aceasta propriului soț,propriei soții dar se întâmplă. Isus cunoaște bine această fragilitate umană din cauza cărei suferim toți: amorul propriu. Cunoaște iubirea noastră slabă și vrea să ne ajute oferindu-Se El însuși ca model. Știe că dragostea noastră nu e demnă să fie imitată. Este și va fi întotdeauna mai bine să iubim precum El ne-a iubit (Io 13,34). Iubirea lui transcende complet iubirea noastră, deoarece caracteristica sa principală e că provine de la Dumnezeu.

Dorim să vă lăsăm câteva idei pentru meditat ca să vedeți care sunt prioritățiile sufletului vostru. Dacă Dumnezeu ocupă primul loc, toate celelalte raporturi (cu atât mai mult căsătoria) vor fi sub influența acestei iubiri, și va fi mult mai bine dacă soțul/soția vostru/voastră iubește pe Dumnezeu mai mult decât pe voi, astfel veți fi siguri că și voi veți primi iubirea sa infinită.

1. O inimă plină dăruie mai multă iubire decât o inimă care e goală.

Nu există bine mai mare decât să știi și să te simți iubit de Dumnezeu. Acest lucru dă vieții o mare siguranță neputându-se reduce doar la faptul că suntem acceptați și valorizați; înseamnă că viața noastră are sens. Cine este plin de acea iubire, cine trăiește din acea iubire este și capabil să o împărtășească, va iubi mai bine.

2. Cine are fundament solid va putea și să construiască bine.

Referindu-se la viața de cuplu, papa Francisc spune că pentru a trăi împreună este necesar pentru cei doi ca relația lor să aibă fundament solid. Doar cine își construiește viața într-un mod solid și nu face schimbări în fiecare moment, cine este capabil să construiască relații care rămân în timp și cine edifică propria viață în mod planificat și responsabil va putea să construiască și să ducă mai departe o căsătorie solidă și rezistentă la orice. Cine repune sufletul în Dumnezeu are un comportament afectiv mai previzibil, este o persoană de încredere, și e tocmai acest lucru ceea ce căutăm când ne gândim să construim viața noastră alături de o altă persoană.

3. Dacă știi cui să ceri nu-ți va lipsi niciodată nimic.

Putem să căutăm înlocuitori oriunde: lucruri, emoții, persoane...., lucruri care aparent ne fac fericiți, ne împlinesc, ne dau un sens și ne motivează....dar există doar unul singur care dă ceea ce nu dispare în timp: Dumnezeu. Papa Francisc ne învață că la fel cum zicem în rugăciunea Tatăl Nostru „Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele”, soții pot să învețe să se roage și așa: „Doamne, dă-ne nouă astăzi iubirea cea de toate zilele”.

4. Dacă înțelegi ce înseamnă să-L slujești pe Dumnezeu și pui în practică, la fel  va face și familia ta.

Cine-L iubește pe Dumnezeu din tot sufletul pune darurile pe care le-a primit în mâinile Lui și încearcă să facă din propria viață un act plăcut Lui. Dacă această persoană se îndrăgostește și formează o familie, va putea să-și realizeze vocația de a fi biserică domestică colaborând la proiectul lui Dumnezeu în creșterea copiilor printr-o mărturie de fidelitate și de ajutor reciproc. Sfântul Josemaria Escriva explică foarte bine zicând că „soții creștini trebuie să fie conștienți de faptul că sunt chemați să se sfințească sfințind, că sunt cheamați să fie apostoli și că primul lor apostolat se desfășoară în casă. Trebuie să înțeleagă opera supranaturală care implică formarea unei familii, educarea fiilor, exemplul creștin în societate. Din această conștientizare a propriei misiuni depinde în mare parte eficacitatea și succesul vieții lor: fericirea lor”.

5. Cine știe că e iertat va ști mereu să ierte și să ceară iertare

Cine-L iubește pe Dumnezeu a trebuit să facă pace cu El de mai multe ori. Condiția noastră de fragilitate și de păcat ne face să vedem erorile noastre cu onestitate și să cerem sincer iertare. Acest exercițiu de umilință, de reconciliere și de-a face pace cu Dumnezeu, este baza pentru a ierta și de a cere iertare când soțul nostru/soția noastră nu face lucrurile foarte bine, sau când noi înșine greșim. Papa Francisc se referă la acest aspect cu umor:

„Isus, care ne cunoște bine, ne învață un secret: să nu terminăm niciodată ziua fără să nu ne cerem iertare, fără ca pacea să nu se întoarcă în casa noastră, în familia noastră. Se întâmplă ca soții să se certe, dar mereu este ceva, ne-am certat... Poate ați fost nervoși, poate era nevoie de un anumit fel de mâncare, dar vă rog amintiți-vă aceasta: niciodată să nu terminați ziua fără să faceți pace! Niciodată, niciodată, niciodată!”

Sperăm că te-ai convins că ceea ce contează este ca soțul tău/soția ta să fie mai îndrăgostit/îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine. Atenție! Aceasta nu înseamnă că ține mai puțin la tine!

Traducere: AMR

Sursa:it.aleteia.org

Rugăciunea lui Neagu Djuvara

„Doamne, cu ce aș putea asemui clipa aceea a mea, când mă rugam în acel colț de biserică veche, cu martori doar lumânările tremurânde.

Și te-am rugat să mă ierți,

Și am plâns, și ai venit o clipă de mi-ai poruncit  –  o clipă, dar o clipă fără seamăn, o clipă atât de plină, că încăpeau în ea și tot trecutul meu, și tot pământul  –  incomensurabilă, incomparabilă cu altceva.

Nu din mine putea să fi izvorât asemenea plenitudine, ci din afară, de Undeva…

De atunci știu că ești… „.

Neagu Djuvara

 Sursa

Badea Cârțan, un luptător pentru unirea românilor

La 24 ianuarie 1849, se năștea Gheorghe Cârțan, cunoscut sub numele de Badea Cârțan. Cioban simplu, originar din Cârțișoara, județul Sibiu, a rămas în istorie ca un luptător pentru unirea românilor din Transilvania cu cei din România, dedicându-și toată viața acestui scop.

Cel mai cunoscut gest al său este călătoria la Roma, pe jos, pentru a vadea cu propriii săi ochi monumentele care erau mărturii ale istoriei și credinței poporului român, dar și ale originii latine a acestui neam. Ajuns acolo, Badea Cârțan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian, a poi a vizitat Bazilica Sfântul Petru și alte obiective cu mare încărcătură istorică și de credință.

În „Monografia satului Cârţişoara”, scrisă de Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, se afirmă că Gheorghe Cârțan ajungând la Columna lui Traian, „cum era singur și al nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un țăran din Corjați, un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri.” Se pare că a făcut senzație la Roma, fiind invitat în mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, a fost primit cu simpatie și prietenie.

În lume au fost mulți călători celebri care și-au consacrat viața expedițiilor din dorința de a descoperi noi teritorii, ori pentru a se îmbogăți, Badea Cârțan a călătorit la Roma din dorința de a vedea cu ochii săi strămoșii poporului român.

În anul 1911, la 62 de ani, Badea Cârțan s-a stins din viață, fără a mai apuca să vadă ziua întregirii tuturor românilor, ziua în care Episcopul Greco-Catolic Iuliu Hossu, citind proclamația de unire, afirma: “Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România! A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferințele veacurilor, purtate de un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui”.

ACC

Sursa

Rugăciune la începutul noului an

Dumnezeule, încredințez în mâinile Tale anul care a trecut.

Îți mulțumesc, pentru că a fost o oportunitate de a te întâlni

și de a mă realiza ca persoană.

Sunt sigur că vei privi cu îndurare asupra păcatelor mele.

Încredințez în mâinile Tale noul an.

Tu, care depășești timpul și spațiul

vei fi întotdeauna cu mine. Sunt sigur de acest lucru.

Ajută-mă să descopăr prezența Ta pretutindeni.

Sporește-mi credința.

Dă-mi putere și perseverență în încercări.

Sunt sigur că nimic nu mi se va putea întâmpla

și nimic nu mă va putea birui, dacă Tu ești lângă mine.

Dumnezeule, ajută-mă ca în fiecare zi a anului care a început

să fac ceea ce este plăcut Ție

și ceea ce îi face fericiți pe cei care împart viața cu mine.

Amin.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org

De ce ne botezăm copiii?

Deși nu există o vârstă indicată pentru a intra în Biserică și a devenit creștin, Biserica Catolică are o lungă tradiție de a boteza copiii în primele săptămâni după naștere. Această practică este uneori contestată de cei care văd în această acțiune impunerea credinței unei persoane care nu își poate manifesta în mod voluntar dorința sau exprima credința.

Am auzit de mai multe ori următorul raționament: "Eu nu-mi botez copiii deoarece nu sunt conștienți. Vor decide ei mai târziu, în cazul în care doresc". Mi se pare un raționament nu tocmai bun din două motive:

1) Înscriem copiii la școală, chiar dacă ei nu ne-au cerut-o, crezând că educația dobândită le va face bine. Îi hrănim de mici chiar dacă ei nu cer de mâncare deoarece știm că astfel vor crește și vor trăi. Ca părinți, trebuie să ne întrebăm de ce nu am aplica același raționament și pentru botez, dacă o facem cu convingerea că prin botez se vor mântui.

2) Unii oameni văd botezul ca ceva ce încheie o etapă. Dar botezul este mai degrabă un punct de intrare în viața lui Cristos și a Bisericii. Niciodată nu este prea devreme pentru a începe. Doar astfel copiii vor avea toată viața lor să-și aprofundeze viața de credință susținuți de harurile baptismale. Botezul fiind „izvorul vieţii celei noi în Cristos, din care curge întreaga viaţă creştină” (CBC 1254).

În cele ce urmează, din dorința de a da mărturie despre credința care ne animă, propun pentru cei interesați câteva citate ale Sfintei Scripturi pe care se bazează practica străveche a Bisericii Catolice de a boteza copiii încă de mici.

Necesitatea botezului

Înainte de toate trebuie amintit că “a boteza (în greacă baptizein)înseamnă "a cufunda, a scufunda"; "cufundarea" în apă simbolizează înmormântarea catehumenului în moartea lui Cristos, de unde iese prin învierea împreună cu El ca făptură nouă" (2 Cor 5, 17; Gal 6, 15). Acest sacrament mai este numit "baia renaşterii şi înnoirii în Spiritul Sfânt" (Tit 3, 5), fiindcă simbolizează şi înfăptuieşte acea naştere din apă şi din Spirit fără de care "nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu" (In 3, 5)”. (CBC 1214-1215)

Apostolul Pavel afirmă în epistola sa către Romani că:  „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el”. Dacă citim Biblia în integralitatea sa, vom descoperi că: „nimeni nu e curat de întinăciune, chiar dacă viața lui ar fi o singură zi” (Iov 14, 4) și:„întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50,6), precum și: „Ceea ce este născut din trup, trup este” (Ioan 3,6). Fapt pentru care, pe bună dreptate Catehismul Bisericii Catolice afirmă că: “născându-se cu o natură umană decăzută şi întinată de păcatul strămoşesc, copiii au şi ei nevoie de naşterea cea nouă prin Botez ca să fie eliberaţi de puterea întunericului şi să fie strămutaţi în Împărăţia libertăţii fiilor lui Dumnezeu, la care toţi oamenii sunt chemaţi”. (CBC 1250)

În scrisoarea sa către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel compară botezul cu circumcizia: „În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi. Iar pe voi care eraţi morţi, în fărădelegile şi în netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greşelile” (Coloseni 2, 11-13). Așa cum circumcizia a fost realizată în a 8-a zi după naștere și a însemnat întrarea în legământ cu Dumnezeu, Botezul prin care se intră în legământ cu Cristos se acordă și copiilor.

Sfânta Scriptură și botezul copiilor

Întâi de toate trebuie menționat că nicăieri în Sfânta Scriptură nu este scris că botezul copiilor ar fi interzis, fapt pentru care cei care interzic acest lucru nu au un fundament biblic. E adevărat că nu sunt nici mențiuni explicite în care un copil e botezat, dar sunt nenumărate exemple de familii întregi, printre care și copii, care primesc Botezul. De aceea Biserica Catolică învață că „orice fiinţă umană încă nebotezată, şi numai ea, este capabilă să primească botezul (CBC 1246)”.

Iată câteva exemple. Petru botează toată casa sutașului Corneliu, fără a se face mențiunea ce apare deseori în Sfânta Scriptură: „în afară de femei și de copii” (Faptele Apostolilor 10, 44-48). Un alt exemplu este cazul Lidiei care s-a botezat în urma predicării lui Pavel împreună cu întreaga sa familie (Faptele Apostolilor 16, 14-15).

Temnicerul care-i păzea pe Pavel și pe Sila la Tiatira s-a botezat împreună cu toată casa lui (Faptele Apostolilor 16, 33); Crispus, mai-marele sinagogii din Corint, împreună cu toată casa sa (Faptele Apostolilor 18, 8); Pavel le scrie corintenilor că a botezat și casa lui Ştefana (1 Corinteni 1,16).

În aceste texte citim cum toți cei din casă sunt botezați. După cum cuvântul "casă" înseamnă o familie sau chiar o realitate puțin mai mare, este mai mult ca sigur că și sugarii au fost botezați.

Condiții premergătoare botezului

În unele pasaje biblice, putem vedea cum credința unui adult este îndeajuns pentru mântuirea întregii sale familii. Temnicerul care-i păzea pe Pavel și pe Sila la Tiatira îi întreabă pe aceștia: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta (...) și s-a botezat el şi toţi ai lui îndată” (Faptele Apostolilor 16, 30-33).  Deci, un copil poate fi botezat (și salvat) prin credința părinților săi, până când el ar putea să înțeleagă. Astfel conştiinţa şi libertatea copilului vor putea, începând cu trezirea lor, să dispună de forţele revărsate în suflet prin harul baptismal.

Credința și pocăința ca și condiții premergătoare botezului se cer numai adulților, nu și copiilor, pentru aceștia putând fi mărturisită de o persoană adultă, de nașii lor. Sfânta Scriptură este presărată de nenumărate exemple de reversibilitate a credinței: pentru credința unora au primit ajutor alții. “Pe când Isus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca” (Matei 8,5). Femeii cananeence Isus îi îndeplinește cererea de a-i salva fica: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela” (Matei 15, 28).

Gratuitatea harului lui Dumnezeu

Mântuitorul nostru Isus Cristos și-a manifestat intervenția sa salvatoare și față de persoane care nu au cerut sau și-au exprimat credința în prealabil. Un exemplu în acest sens este vindecarea soacrei lui Petru, care primid harul vindecării a început să-i slujească Domnului: „Şi venind Isus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui” (Matei 8,14-15). Acest exemplu de gratuitate a Mântuitorului dă mărturie despre faptul că Isus Cristos nu ne cheamă pentru ceea ce suntem ci pentru ceea ce el vrea să facă din noi.

Apostolul Pavel exprimă gratuitatea harului lui Dumnezeu, care s-a împăcat cu noi din iubire. El ne amintește că „cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăște cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși” (Romani 5,7-8). Acel Dumnezeu care în imensa Sa iubire ne-a creat, și care tot din iubire ne-a destinat pentru comuniunea deplină cu El prin Botez.

„Pura gratuitate a harului mântuirii se arată în chip deosebit în Botezul copiilor”, învață Catehismul Bisericii Catolice. (CBC 1250) „Înţeleasă astfel, - afirmă Instrucţiunea cu privire la Botezul copiilor, redactat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi aprobat de Papa Ioan Paul al II-lea - practica Botezului copiilor este autentic evanghelică, pentru că are valoare de mărturie; manifestă de fapt iniţiativa lui Dumnezeu cu privire la noi şi gratuitatea iubirii Sale, care cuprinde întreaga noastră viaţă: „Nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit… Noi iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi” [1In 4,10.19]. Şi în cazul adultului, exigenţele legate de primirea Botezului nu trebuie să ne facă să uităm că Dumnezeu „ne-a mântuit nu prin faptele pe care le-am făcut noi în dreptate, ci după îndurare, prin baia renaşterii şi reînnoirii Spiritului Sfânt” [Tit 3,5]”.

Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi

Părinții creștini sunt invitați să răspundă, fără a se împotrivi în vreun fel, cuvintelor lui Isus din evanghelia de la Matei capitolul 19, 14: "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor".

Sfinții Părinți ai Bisericii, înțelegând invitația Domnului, ne dau mărturii depre practica bisericii primare în privința botezului copiilor. Astfel, Sfântul Irineu al Lyonului zice: „Isus a venit să mântuiască prin sine pe toți, adică pe cei ce se renasc prin El pentru Dumnezeu: pe copii, pe tineri și pe bătrâni”; Origen afirmă cu tărie: „Biserica a primit de la Apostoli tradiția de a împărtăși și pruncilor botezul”; iar Sfântul Augustin spune că Biserica a administrat totdeauna botezul copiilor. O hotărâre a sinodului de la Cartagina (418) condamnă pe cei care neagă necesitatea botezului copiilor nou născuți.

Iată de ce Biserica Catolică în Catehismul ei învață că: „Biserica şi părinţii l-ar priva pe copil de harul inestimabil de a deveni fiu al lui Dumnezeu dacă nu i-ar conferi Botezul la puțin timp după naştere.

Părinţii creştini vor recunoaşte că această practică este în concordanţă şi cu rolul de hrănitori ai vieţii pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o” (CBC 1250-1251).

Părinții buni întotdeauna doresc să comunice copiilor lor marile valori ale vieții, prin Botez copiii primesc însăși Viața; iată de ce ne botezăm copiii.

ACC

Sursa

Trei moduri simple pentru a face ziua de Crăciun cu adevărat sfântă

Este destul de ciudat faptul că una dintre zilele din an pe care ne este cel mai dificil să o facem sfântă este chiar ziua de Crăciun. Dacă ea reprezintă o zi plină de bucurie pe care o petrecem în familie, o considerăm mai degrabă o petrecere decât o zi sfântă. Suntem copleșiți foarte ușor de emoția cadourilor și pierdem din vedere motivul real al sărbătorii.

Iată câteva moduri simple care să ne ajute să sfințim cu adevărat ziua de Crăciun și să ne păstrăm sufletul concentrat asupra lui Cristos.

1. Nu uita de Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun

V-ar putea părea evident, dar acest lucru merită repetat. Participarea la Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun reprezintă o modalitate de a rămâne concentrați asupra adevăratului eveniment care se celebrează. Biserica ne oferă lecturi minunate și imagini care ne amintesc de noaptea sfântă din urmă cu două mii de ani și ne învață că sărbătoarea Crăciunul reprezintă mult mai mult decât cadourile și petrecerile. Prin participarea la Sfânta Liturghie îi oferim Domnului ființa noastră și acceptăm darul Lui cel mai mare pentru noi: Sfânta Euharistie. În timpul Liturghiei, El vine la noi sub forma pâinii și a vinului și nu dorește să locuiască într-o iesle, ci în inimile noastre.

După participarea la Sfânta Liturghie, este bine să îngenunchem și să rămânem câteva momente în rugăciune. Acest lucru ne ajută să dăm adevăratul ton Crăciunului și să rămânem concentrați asupra Pruncului Isus.

2. Începe ziua în solitudine și rugăciune

Treziți-vă înaintea copiilor și rămâneți într-un moment de liniște. Și această modalitate ajută la promovarea unui spirit de rugăciune în ziua de Crăciun. În Psalmul 45 Dumnezeu ne spune: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu”. Știm cu toții că, odată ce se trezesc copiii, începe haosul. De aceea, este bine să începeți ziua de Crăciun în „camera interioară” a tăcerii și a rugăciunii, concentrându-vă atenția asupra lui Cristos.

3. Încheie ziua în solitudine și în rugăciune

Începutul și sfârșitul zilei sunt adesea asemănate cu două „coperți”. Ce se întâmplă între aceste două coperți este adesea de necontrolat, iar găsirea unui moment de respiro nu este un lucru ușor. De aceea, este întotdeauna bine ca ziua să fie încheiată așa cum a fost începută: în liniște și în rugăciune.

Ziua de Crăciun este o zi minunată din mai multe motive, iar încheierea ei cu o mulțumire reprezintă o modalitate foarte bună de a păstra spiritul Crăciunului, de a-ți concentra atenția asupra lui Dumnezeu și de a fi recunoscător pentru ceea ce ai, decât să te oprești asupra cadourilor primite.

În cele din urmă, aceste modalități pot părea simple și evidente, dar uneori nu reușim să le punem în practică. Sfințirea zilei de Crăciun nu trebuie să fie un mare eveniment orchestrat în care toți să fie forțați să recite o mulțime de rugăciuni înainte să deschidă cadourile. Poate fi mai utilă imitarea simplității și a umilinței Nașterii lui Cristos. Faceți lucruri mici, dar cu o inimă mare.

Cristos nu a venit în lume cu fanfare și spectacole de lumini. A venit în mijlocul nopții, în tăcere. Acolo îl vom găsi pe Isus, în ziua de Crăciun.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org

Tu ce preferi?

Prefer să stai cu mine câteva minute cât trăiesc, în loc de o noapte întreagă când deja am murit.

Prefer să-mi strângi uşor mâna acum cât trăiesc, în loc să te apleci copleşit peste trupul meu când am murit.

Prefer să mă suni măcar o dată, acum când trăiesc, în loc să pleci într-o călătorie neaşteptată, după ce am murit.

Prefer să-mi dăruieşti o singură floare acum, cât trăiesc, în loc să-mi aduci flori la mormânt.

Prefer să înălţăm către ceruri o rugăciune acum, cât trăiesc, decât o slujbă ţinută la moartea mea.

Prefer să-mi spui câteva vorbe de consolare acum, cât trăiesc, decât un poem sfâşietor la înmormântare.

Prefer să mă bucur de cele mai mici detalii acum, cât trăiesc, și nu de manifestări importante la moartea mea...!

Vitamine pentru suflet