luni, 19 martie 2018
,,Medicul” de carte veche din Cetatea Vaticanului
Doctoratul luat la Oradea urma să-i marcheze întreaga carieră. ,,Înainte toate lucrurile aveau un rost, nimic nu era fără rost”, așa începe povestea celui care avea să devină în octombrie 2017 primul restaurator român de carte veche în Biblioteca Apostolică Vaticană, povestea lui Călin Pop.
Originar din Mureș și absolvent de Arte Plastice, Secția de Restaurare a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Călin s-a arătat a fi mereu un împătimit al artei, un adevărat artist.
Ce îl leagă de Oradea? Tocmai faptul că studiile doctorale și le-a realizat în cadrul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din Oradea, aflându-se sub îndrumarea regretatului prof. dr. Barbu Ștefănescu.
Și aici a început totul, pentru că tema lucrării sale, ,,Influența Cărții asupra Societății în sec. XVII- XVIII”, i-a marcat întregul parcurs profesional. Ce căuta el? Simplu, făcea o cercetare despre mentalitatea oamenilor din zona superioară a Mureșului, din acea perioadă, pe baza însemnărilor făcute pe marginile cărților vechi. Ceea ce i s-a părut interesant a fost faptul că în cercetarea sa a găsit peste 600 de cărți păstrate până azi, deși gradul de alfabetizare era foarte redus, doar aproximativ 5% dintre oameni știau să citească. ,,Acest lucru nu îi împiedica pe oameni, însă, să cumpere cărți și să le ofere ca ofrandă bisericilor, pentru ca mai apoi să le fie iertate păcatele, majoritatea cărților fiind cărți bisericești”, povestește Călin. Totodată, artistul restaurator de carte veche avea să descopere cât de importante erau atunci pentru români proverbe precum ,,Dăruind vei dobândi”, sau ,,Dacă ai carte, ai parte”, ultimul având o semnificație diferită față de cea actuală, ,,cartea” simbolizând pomelnicul oferit de oameni la liturghii, în timp ce ,,partea” reprezenta pentru oamenii acelor vremuri mântuirea sufletească. Așa a început călătoria lui Călin în universul cărților vechi, o călătorie a cărei destinație avea să fie necunoscută pentru el în acel moment.
Ulterior, Călin a obținut calificarea de expert-restaurator de carte veche, oferită de Ministerul Culturii, iar cei aproape 30 de ani de muncă ca restaurator, în cadrul Muzeului Județean din Mureș, nu sunt deloc puțini. Recompensa a venit ulterior, în anul 2017, când Călin a aflat de posibilitatea de a fi restaurator de carte veche nu doar în țară ci, mai mult de atât, peste hotare.
De la Mureș la Vatican
,,Înainte toate lucrurile aveau un rost, nimic nu era fără rost”, spuneam la început, și astfel s-a dovedit a fi și ulterior pentru Călin.
Fondul de carte românească în Biblioteca Apostolică Vaticană, provenit din România, care datează din sec. XVII-XVIII, este singurul fond de carte românească neconsultabil, din cauza degradării. 108 volume, donație din partea unei parohii din Lugoj, făcută la începutul secolului XIX pentru Biblioteca Apostolică Vaticană. Necesitatea unui restaurator român în Biblioteca Apostolică, care să cunoască tradiția legătoriei de carte din Țările Române. Negocierea purtată între Academia Română din Roma și Biblioteca Apostolică Vaticană pentru a aduce un restaurator român capabil să facă această muncă, să redea viață cărților, să le vindece, pentru ca ele mai apoi să poată oferi lumină celor care aveau să le răsfoiască. ,,Termenii și condițiile” în care Călin se integra mai mult decât perfect. După negocierile realizate între directorul Academiei Române de atunci, prof. dr. Mihai Bărbulescu, și bibliotecarul aceleiași instituții, dr. Iulian Damian, cu prefectul Bibliotecii Apostolice, card. mnsg. Cesare Passini, Agenția de Credite și Burse din cadrul Ministerului Învățământului din România lansa, prin bursa postdoctorală Vasile Pârvan, un post vacant de restaurator de carte veche.
Fondul de carte românească în Biblioteca Apostolică Vaticană, provenit din România, care datează din sec. XVII-XVIII, este singurul fond de carte românească neconsultabil, din cauza degradării. 108 volume, donație din partea unei parohii din Lugoj, făcută la începutul secolului XIX pentru Biblioteca Apostolică Vaticană. Necesitatea unui restaurator român în Biblioteca Apostolică, care să cunoască tradiția legătoriei de carte din Țările Române. Negocierea purtată între Academia Română din Roma și Biblioteca Apostolică Vaticană pentru a aduce un restaurator român capabil să facă această muncă, să redea viață cărților, să le vindece, pentru ca ele mai apoi să poată oferi lumină celor care aveau să le răsfoiască. ,,Termenii și condițiile” în care Călin se integra mai mult decât perfect. După negocierile realizate între directorul Academiei Române de atunci, prof. dr. Mihai Bărbulescu, și bibliotecarul aceleiași instituții, dr. Iulian Damian, cu prefectul Bibliotecii Apostolice, card. mnsg. Cesare Passini, Agenția de Credite și Burse din cadrul Ministerului Învățământului din România lansa, prin bursa postdoctorală Vasile Pârvan, un post vacant de restaurator de carte veche.
Zis și făcut. Bursa avea să i se potriveasă ,,mănușă” lui Călin, astfel că după concurs a fost aceptat pentru zece luni ca restaurator. Zece luni petrecute în Biblioteca Apostolică, timp în care Călin a restaurat în jur de 1.000 de pagini. În toată Biblioteca Apostolică erau doar 8 restauratori de carte veche. S-a integrat foarte ușor din punct de vedere profesional pentru că avea aceleași principii de restaurare, adică păstrarea patinei timpului, care dă valoare obiectului, păstrarea amprentei timpului asupra obiectului.
,,Ceea ce mi s-a părut inedit în această experiență a fost faptul că, lucrând la cărți, deseori aveam impresia că ele prind viață, că sunt încărcate de energie, vedeam miile de oameni care se rugaseră înainte în fața acestora și mă gndeam la privilegiul pe care îl am, acela de a contribui la dezvoltarea culturii noastre în afara granițelor”, povestește Călin. Cărțile pe care avea să ,,le vindece” erau cărți bisericești, cea mai veche fiind o ,,Pravilă de la Govora” de la 1642, cu scriere în limba română în alfabet chirilic.
După o muncă de 10 luni, în care Călin nu a reușit să finalizeze restaurarea întregului fond de carte veche, pentru că această muncă necesită timp și răbdare, coordonatoarea biroului de restaurare i-a cerut acestuia să rămână până la finalizarea restaurării întregului fond. Soluția a fost o nouă aplicație pentru a primi un nou credit de bursă pentru următoarele 20 de luni, până la 1 ianuarie 2020. Desigur că Biblioteca Apostolică are mult mai multe fonduri de carte românească, însă acest fond avea necesitate urgentă de restaurare pentru a fi introdus în circuitul consultabil.
Primul restaurator de carte veche român în Bibliotecile Vaticanului. Acesta este Călin, care spune că a plecat din Mureș în vara anului 2017, către Roma, plin de emoții și incertitudini legate de faptul că nu va fi suficient de competent să realizeze această muncă, însă s-a dovedit a fi unul dintre acei români care au arătat că pot face față și că educația primită în România dă roade.
Alina-Maria Bălaj
Sursa:http://www.bihon.ro
sâmbătă, 17 martie 2018
Zece rugăciuni scurte de spus când treci prin fața unei biserici
Rugăciuni prin care îl preamărim pe Isus, cu adevărat prezent în tabernacol.
Se spune că de fiecare dată când sfântul Francisc de Assisi, sau unul dintre discipolii săi, trecea pe lângă o biserică sau vedea în depărtare o clopotniță se oprea, săruta pământul și recita această rugăciune:
Te adorăm, Doamne Isuse Cristoase, aici și în toate bisericile care se află în lumea întreaga, și Te binecuvântăm pentru că prin sfânta ta Cruce ai mântuit lumea.
Acest gest de cinstire era o cale simplă de recunoaștere a Prezenței Reale a lui Isus în tabernacolul bisericii. Mulți alții, de atunci înainte,au imitat acest gest, de fiecare dată când,trecând prin fața unei biserici, și-au descoperit capul sau l-au înclinat, au făcut semnul Crucii sau un alt act de pietate.
Iată 10 rugăciuni luate di tezaurul Bisericii, care pot fi recitate de fiecare dată când observăm o biserică catolică și dorim să îi aducem laudă lui Dumnezeu, pentru marea taină a prezenței sale euharistice:
Te ador în orice clipă, Pâine Cerească, Taină măreață!
Isuse, Inimă a Mariei, te rog, trimite binecuvântarea Ta în sufletul meu.
Preasfinte Isuse, Mântuitor Iubitor, îți ofer inima mea!
Fie ca toți să poată cunoaște, adora și lăuda în fiecare clipă, pentru totdeauna, Sfântul și Dumnezeiescul Sacrament.
Fie binecuvântat și lăudat în fiecare clipă Sfântul și Dumnezeiescul Sacrament.
Dulce inimă a lui Isus al meu, fă să te pot iubi tot mai mult!
O sfântule Sacrament, o Sacrament dumnezeiesc, ție să-ți fie în veci fiecare laudă și mulțumire!
Inimă euharistică a lui Isus, înflăcărată de iubirea pentru noi, înflăcărează inimile noastre cu iubire pentru tine.
Dumnezeul meu e totul pentru mine!
Fie lăudată, adorată și iubită cu multă afecțiune, Inima lui Isus din Sfântul Sacrament, din toate tabernacolele din lume, în fiecare clipă, până la sfârșitul veacurilor. Amin.
Traducere: Ștefan Munteanu
Se spune că de fiecare dată când sfântul Francisc de Assisi, sau unul dintre discipolii săi, trecea pe lângă o biserică sau vedea în depărtare o clopotniță se oprea, săruta pământul și recita această rugăciune:
Te adorăm, Doamne Isuse Cristoase, aici și în toate bisericile care se află în lumea întreaga, și Te binecuvântăm pentru că prin sfânta ta Cruce ai mântuit lumea.
Acest gest de cinstire era o cale simplă de recunoaștere a Prezenței Reale a lui Isus în tabernacolul bisericii. Mulți alții, de atunci înainte,au imitat acest gest, de fiecare dată când,trecând prin fața unei biserici, și-au descoperit capul sau l-au înclinat, au făcut semnul Crucii sau un alt act de pietate.
Iată 10 rugăciuni luate di tezaurul Bisericii, care pot fi recitate de fiecare dată când observăm o biserică catolică și dorim să îi aducem laudă lui Dumnezeu, pentru marea taină a prezenței sale euharistice:
Te ador în orice clipă, Pâine Cerească, Taină măreață!
Isuse, Inimă a Mariei, te rog, trimite binecuvântarea Ta în sufletul meu.
Preasfinte Isuse, Mântuitor Iubitor, îți ofer inima mea!
Fie ca toți să poată cunoaște, adora și lăuda în fiecare clipă, pentru totdeauna, Sfântul și Dumnezeiescul Sacrament.
Fie binecuvântat și lăudat în fiecare clipă Sfântul și Dumnezeiescul Sacrament.
Dulce inimă a lui Isus al meu, fă să te pot iubi tot mai mult!
O sfântule Sacrament, o Sacrament dumnezeiesc, ție să-ți fie în veci fiecare laudă și mulțumire!
Inimă euharistică a lui Isus, înflăcărată de iubirea pentru noi, înflăcărează inimile noastre cu iubire pentru tine.
Dumnezeul meu e totul pentru mine!
Fie lăudată, adorată și iubită cu multă afecțiune, Inima lui Isus din Sfântul Sacrament, din toate tabernacolele din lume, în fiecare clipă, până la sfârșitul veacurilor. Amin.
Traducere: Ștefan Munteanu
Sursa:assimklein.it
joi, 15 martie 2018
miercuri, 14 martie 2018
„L-am văzut murind pe Padre Pio"
Înainte de vizita Papei Francisc la cele două locuri emblematice ale vieții sfântului din Pietrelcina, care va avea loc pe 17 martie, iată povestea asistententului medical care a fost prezent la moartea călugărului capucin.
Peste câteva zile, Papa Francis va călători la Pietrelcina și San Giovanni Rotondo, cu ocazia centenarului apariției stigmatelor lui Padre Pio și a celei de-a 50-a aniversări a morții sale. Ocazie bună de a evoca acel 23 septembrie 1968, când moștenitorul spiritual al Sfântului Francisc de Assisi a părăsit acest pământ după ce și-a dedicat toată viața salvării sufletelor.
În celula sa din mănăstirea San Giovanni Rotondo, în noaptea de 22 spre 23 septembrie, asistentul medical Pio Miscio era de serviciu la spitalul Casa Sollievo della Sofferenza, spital fondat de sfântul capucin. Padre Pio se afla la sfârșitul vieții sale. Asistentul fugea în spatele medicului, Giovanni Scarale, cu aspiratorul care trebuie să-l ajute pe Padre Pio să respire.
Acea noapte de neuitat...
Este ora două dimineața. Cu câteva ore mai devreme, Padre Pio celebrase Liturghia solemnă cu ocazia a cincizecea aniversări a stigmatelor sale. În jurul sfântului se aflau, doctorul, superiorul mănăstirii și o mână de frați capucini. Padre Pio stătea pe scaun, palid și respirând greu. Dr. Scarale, ca să-l ajute să respire, i-a pus pe față o mască de oxigen.
Scena a fost dramatică, informează asistentul medical care a participat în mod silențios la toate aceste. "Stam lângă aparat și am participat la acele momente fără a face nimic", spune el. Înainte de a-și pierde cunoștința, Padre Pio repeta în continuu Isus-Maria, Isus-Maria... fără a asculta ce-i spunea doctorul. "Privea în gol", spune fostul asistent medical,"apoi a leșinat și orice încercare de a-l reanima era inutilă".
"Nu-mi amintesc nimic..."
Padre Pio a murit în brațele doctorului Scarale. Și asistentul, chemat fiind în spital, a trebuit să părăsească celula. Pe drum, un jurnalist îl oprește să-l intervieveze, dar prea emoționat, Pio Miscio își continua drumul repetând "Dar ce să vă spun, nu-mi amintesc nimic...". Omul era șocat.
El și doctorul Scarale sunt singurii doi oameni în viață care au asistat la ultimele momente ale lui Padre Pio. Ceea ce poate nu a văzut, dar putem adăuga noi, este momentul în care, după moartea sfântului capucin, doctorul Scarale "a scos mănușile din mâinile decedatului și pantofii din picioare", remarcând cum în mod surprinzător "stigmatele au dispărut fără a lăsa cea mai mică cicatrice" (Un an cu Padre Pio).
Traducere: ACC
Sursa:it.aleteia.org
Peste câteva zile, Papa Francis va călători la Pietrelcina și San Giovanni Rotondo, cu ocazia centenarului apariției stigmatelor lui Padre Pio și a celei de-a 50-a aniversări a morții sale. Ocazie bună de a evoca acel 23 septembrie 1968, când moștenitorul spiritual al Sfântului Francisc de Assisi a părăsit acest pământ după ce și-a dedicat toată viața salvării sufletelor.
În celula sa din mănăstirea San Giovanni Rotondo, în noaptea de 22 spre 23 septembrie, asistentul medical Pio Miscio era de serviciu la spitalul Casa Sollievo della Sofferenza, spital fondat de sfântul capucin. Padre Pio se afla la sfârșitul vieții sale. Asistentul fugea în spatele medicului, Giovanni Scarale, cu aspiratorul care trebuie să-l ajute pe Padre Pio să respire.
Acea noapte de neuitat...
Este ora două dimineața. Cu câteva ore mai devreme, Padre Pio celebrase Liturghia solemnă cu ocazia a cincizecea aniversări a stigmatelor sale. În jurul sfântului se aflau, doctorul, superiorul mănăstirii și o mână de frați capucini. Padre Pio stătea pe scaun, palid și respirând greu. Dr. Scarale, ca să-l ajute să respire, i-a pus pe față o mască de oxigen.
Scena a fost dramatică, informează asistentul medical care a participat în mod silențios la toate aceste. "Stam lângă aparat și am participat la acele momente fără a face nimic", spune el. Înainte de a-și pierde cunoștința, Padre Pio repeta în continuu Isus-Maria, Isus-Maria... fără a asculta ce-i spunea doctorul. "Privea în gol", spune fostul asistent medical,"apoi a leșinat și orice încercare de a-l reanima era inutilă".
"Nu-mi amintesc nimic..."
Padre Pio a murit în brațele doctorului Scarale. Și asistentul, chemat fiind în spital, a trebuit să părăsească celula. Pe drum, un jurnalist îl oprește să-l intervieveze, dar prea emoționat, Pio Miscio își continua drumul repetând "Dar ce să vă spun, nu-mi amintesc nimic...". Omul era șocat.
El și doctorul Scarale sunt singurii doi oameni în viață care au asistat la ultimele momente ale lui Padre Pio. Ceea ce poate nu a văzut, dar putem adăuga noi, este momentul în care, după moartea sfântului capucin, doctorul Scarale "a scos mănușile din mâinile decedatului și pantofii din picioare", remarcând cum în mod surprinzător "stigmatele au dispărut fără a lăsa cea mai mică cicatrice" (Un an cu Padre Pio).
Traducere: ACC
Stephen Hawking a murit exact în ziua Pi. Legătura cu Albert Einstein
Ziua Pi devine înconjurată de mister cuantic începând de azi, când vedem că marii fizicieni ai secolelor 20 şi 21, Albert Einstein şi Stephen Hawking par să fie legaţi prin fire nevăzute de un destin comun. Einstein s-a născut într-o zi de 14 martie, aceasta fiind şi data morţii lui Hawking.
Ziua Pi este o celebrare anuală a constantei matematice π (pi). Ziua Pi este serbată pe 14 martie (3/14 în formatul lună/zi) din moment ce 3, 1 şi 4 sunt primele trei cifre importante ale lui π.
Ziua Pi Numărul Pi este o constantă matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc într-un spaţiu euclidian; este aceeaşi valoare ca şi raportul dintre aria unui cerc şi pătratul razei sale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)