Pastorale

† LUCIAN

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop şi Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

La fiecare mare sărbătoare a Anului liturgic ne regăsim împreună pentru a contempla Taina Mântuirii şi a celebra bucuria darurilor lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Naşterii Domnului ne oferă această bucurie în credinţă nu numai în viaţa noastră personală, dar şi în viaţa Bisericii şi a lumii. Fără credinţă vie nu-l putem recunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu în Pruncul minunat aşezat în iesle. De aceea cuvântul de păstor al Arhiereului în aceste ocazii solemne nu este unul retoric sau formal, ci presupune încurajarea şi întărirea credinţei poporului lui Dumnezeu prin contemplarea Tainei Sărbătorii şi a glasului viu al Domnului.

Iubiţi credincioşi,

Ne putem înălţa inimile spre Cer fiindcă Isus a venit pe pământ. De aceea Domnul ne invită să credem mai mult şi mai bine în urma popasului sufletesc pe care îl facem, închinându-ne Lui la Betleem. Cultivarea credinţei noastre ne conferă atunci acea transformare interioară astfel ca să putem vedea viaţa cu ochii lui Dumnezeu şi să ţinem calea cea strâmtă care duce spre Împărăţia cerurilor.

Moştenirea de credinţă primită de la predecesorii noştri, dar şi colindele şi obiceiurile, nu pot fi doar o zestre folclorică sau sentimentală, ci legătura cu puterea Domnului care s-a preamărit acolo unde spiritul lumii dispreţuieşte, de obicei, smerenia şi sărăcia mijloacelor. Este fidelitatea la legământul cu Dumnezeu „care s-a deşertat pe sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor…, s-a smerit pe sine, ascultător făcându-se până la moarte” (Filipeni 7-8).

În acest sens ne rugăm, iată, cu mai multă stăruinţă pentru ca bunul Dumnezeu să-i învredni-cească pe episcopii noştri mucenici de cinstea altarelor. Procedura de beatificare a Bisericii este desigur de verificare şi de judecată, de constatare, dar arătarea acestei demnităţi o poate oferi doar Dumnezeu. Nu putem primi acest dar ales fără rugăciune şi jertfă din partea fiecăruia dintre noi. Această arătare minunată a voinţei Domnului în răbdarea credinţei înaintaşilor noştri nu ne va fi încredinţată pentru ca să ne credem mai buni decât alţii. Bucuria speranţei înscrierii lor în calendarul sfinţilor ar fi darul fără de preţ al mijlocitorilor în comuniunea sfinţilor, dar şi împlinirea fidelităţii Bisericii Române Unite la voinţa lui Cristos şi la Biserica Sa zidită pe temelia Stâncii sfântului apostol Petru.

Dragii mei,

Această fidelitate la voinţa lui Dumnezeu, prin credinţa vie presărată de fapte bune, ne cere să predicăm astăzi, mai mult ca niciodată, adevărul familiei creştine. De la mărturia Betleemului familia este viaţa, şcoala şi transmiterea credinţei. De aceea, la îndemnul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, petrecem şi noi în comuniune cu întreaga Biserică catolică un an dedicat rugăciunii şi mărturiei creştine în familie, cea mai preţioasă prezenţă pentru un viitor ancorat în valorile lui Dumnezeu.

Dragi Preoţi,

Mulţi dintre Voi trăiţi şi comuniunea Tainei Căsătoriei. Chemarea pe care o primiţi este darul Domnului. Biserica, în virtutea misiunii încredinţate de Isus, este chemată să recunoască această chemare şi să Vă invite la apostolat, la fel cum se întâmpla la începuturile Bisericii, atunci când erau invitaţi la slujire creştinii adevăraţi.

Un om căsătorit ar trebui să fie azi o persoană de mare credinţă pentru a rezista sarcinilor şi încercărilor aşa de grele. Echilibrul vieţii Voastre de familie, predicarea şi trăirea Evangheliei, sunt arătate de felul cum Vă întăriţi în credinţă ca oricare creştin. Exemplul palpabil al vieţii Voastre de rugăciune cu soţia şi împreună cu copiii nu Vă oferă desigur diplome sau succese lumeşti, aparent nici siguranţa zilei de mâine, dar îi permit lui Dumnezeu să-i întâlnească prin Voi pe aceia pentru care s-a urcat pe cruce şi, mai ales, să împărtăşească libertatea pe care o conferă Adevărul. În felul acesta Vă aflaţi menirea, dar şi mântuirea personală.

Faceţi, aşadar, din familii şi biserici focare ale rugăciunii, rămâneţi alături de credincioşi cu generozitate, rugându-Vă să aflaţi calea de a găsi buna slujire şi calea către inimile lor. Pregătiţi-i pe acei tineri care se căsătoresc astfel ca ritualul să nu-l simtă ca o vrajă care scuteşte de răspundere, ci ca har al fidelităţii în Cristos, în legământul pe care singur Domnul îl face posibil şi temeinic până la sfârşit. Binele este Dumnezeu. Nimeni dintre noi nu poate să facă altceva decât de a oferi cu fidelitate Domnului tot ceea ce nu-i cuprins de această lucrare a binelui. Nu suntem noi proprietari ai binelui săvârşit prin har, ci ne ridicăm prin faptele noastre bune către voinţa sfântă, prin fidelitate şi iubire faţă de poruncile lui Dumnezeu.

Dragi credincioşi şi Fraţi Preoţi,

Nimeni nu poate oferi ceea ce nu are. Chemarea noastră în Isus este legată de slujire şi asta înseamnă jertfă şi suferinţă, asumate însă liber prin puterea iubirii. Lepădarea de credinţă a lumii de azi trebuie combătută ca întotdeauna, simplu, prin căutarea voinţei lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. Evanghelia ne învaţă că orice lucrare de apostolat se arată mai întâi în alegerile personale şi se justifică în lupta contra răului pentru a afla libertatea promisă de Cristos şi Împărăţia sa interioară. Acesta este mesajul de credinţă pe care ni-l pune în faţa sufletului Pruncul minunat născut în staulul de la Viflaim. Tot aşa cum spune şi psalmistul: „nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine. Dimpotrivă mi-am smerit şi mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înţărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului meu” (Psalmul 130,1-2).

Evanghelia, tradiţia şi toată învăţătura Bisericii ne spun că umanitatea poate regăsi căile lui Dumnezeu prin rugăciune, lepădarea de rău şi vindecarea oferită în Taina Mărturisirii păcatelor. Dacă nu mai vorbim despre aceste lucruri care sunt daruri alese ale Mântuitorului, adevărul vieţii creştine se resimte în mod evident. Să nu uităm că primul şi cel mai puternic apostolat al unui cleric, dar şi al creştinului rămâne tot cel al vieţii sale personale!

Iubiţi credincioşi,

Cel mai important apostolat este aşadar viaţa Voastră de familie. Catehizarea Voastră este adesea mai de preţ decât cea a copiilor fiindcă aceştia din urmă nu pot înflori sufleteşte dacă ambianţa de acasă nu este iubitoare faţă de rugăciune şi chemarea la sfinţenie. Nu puteţi renunţa la răspunderea de a fi maeştri ai copiilor Voştri în credinţa faţă de Cristos – care Vă compune viaţa şi valorile sale! Nu puteţi trăi crezul Vostru fără să arătaţi şi în afară pe care loc l-aţi aşezat în viaţa Voastră pe Dumnezeu!

Spaţiul interior unde Domnul îşi construieşte drumul cu fiecare suflet este aşadar tainic şi greu de definit pentru cel care foloseşte Cerul doar pentru rezolvarea nevoilor personale. De aceea Taina mărturisirii păcatelor este vindecarea care ne eliberează de prejudecată, de părerile superlative despre noi înşine, de judecata dată fără încetare semenilor şi ne vindecă întotdeauna, eliberându-ne prin scoaterea răului afară. Diavolul numai dacă este descoperit fuge.

Biserica şi sfinţii ne spun că nu este cazul să ne tulburăm dacă Dumnezeu ne scoate la iveală aplecările spre rău. O face să ne vindece de orgoliu, nu să ne poarte spre disperare. Dar, desigur, nu e o situaţie comodă mai ales că această ilustrare a răului din noi şi lupta cu el, durează în timp. Mângâierea creştinului este că Fiul lui Dumnezeu a luat mai întâi asupra Sa firea noastră ca să trăiască slăbiciunea ei, să simtă apropierea de puterea distrugătoare a păcatului şi să-l învingă nu prin putere sau forţă, ci lăsându-se El Însuşi călcat de moarte.

Iubiţi fii sufleteşti,

Mărturia creştină este descrisă de lupta contra răului. Spiritul lumii cere lucrări fără jertfă, vieţi fără de grijă, iar morţile uşoare, la comandă. Eroii închipuiţi ai lumii fără de Dumnezeu par să fie cei care fug de adversitate, dar Isus ne spune că pentru un om care crede în El temerile ascund lipsa de încredere în Dumnezeu. Iubirea bună, adevărată, nu numai că alungă frica, dar nici nu se fereşte de ocaziile de încercare. Pentru o mai profundă iubire a lui Cristos, într-o luminoasă depăşire care acordă astfel înţelepciune şi ne uneşte şi mai strâns cu El!

Taina Crăciunului ne cere să regăsim cu insistenţă în credinţă chipul adevărat al inimii noastre. Nu putem celebra bucuria naşterii lui Isus fără să preţuim curajul de a ne teme şi să acceptăm că, în drumul către Steaua care luminează la Betleem, nu putem pleca făcând calcule. Numai în felul acesta vom pătrunde Taina lui Dumnezeu.

Isus, Cel aşezat în sărăcia şi neputinţa ieslei de la Viflaim, ne cheamă iarăşi să fim asemenea Lui: abandonaţi Cerului, dispuşi să-L adorăm aşa cum vine spre noi, în simplitate şi smerenie. Şi chiar dacă ne vom recunoaşte sărăcia sufletului, această sărăcie interioară îi va oferi lui Dumnezeu libertatea de a construi, cu noi şi în noi, mântuirea Sa minunată. Vom fi exact ca păstorii care, în simplitatea şi nevred-nicia lor interioară, au fost primii care s-au bucurat de Dumnezeu, L-au contemplat şi L-au vestit.

Iubiţi credincioşi, dragi fii sufleteşti,

În încheiere, închinându-ne lui Isus cel pus în iesle, s-o rugăm pe Maica sfântă să ne conducă inimile spre El. Inima Ei de Mamă este pururi deschisă să poată deveni limanul nostru. Să alergăm la Viflaim, să ne grăbim să intrăm în faţa Domnului şi să ne facem micuţi! Vom intra fără greutate, prin Maica Fecioară, alături de sfântul şi dreptul Iosif. Nu Vă fie frică! Rugaţi-Vă pentru cei care Vi se împotrivesc şi pentru adevărata schimbare a inimii, singura ce poate transforma recesiunea morală a lumii. Taina Crucii, spre care Domnul vine, este lumina lină care face ca suferinţele noastre să devină bucurie dumnezeiască.

Sufletul nostru să fie aşadar steaua care anunţă că Dumnezeu este TOTUL.

Să-I cântăm dimpreună cu îngerii „Mărire întru cele de sus şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14) cu adevărată smerenie şi iubire.

În pace cu Dumnezeu nu vom putea semăna decât pace. Rodul nostru va fi astfel mărirea veşniciei!

Dimpreună cu Preasfinţiile lor, Episcopii Mihai şi Vasile, Vă spun tuturor din suflet: Sărbători sfinte, iar Naşterea Domnului şi Noul An 2011 să le petreceţi în Cristos, cu bucurie şi pace!

Cu arhiereşti binecuvântări,

† LUCIAN

Arhiepiscop şi Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş – Blaj

Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

Dată în Blaj, la 25 decembrie,
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos,
Anul Domnului 2010

------------------------------------

Sursa: http://www.bru.ro/documente/pastorala-de-craciun-a-pf-lucian-2010/

------------------------------------