duminică, 17 aprilie 2011

Biblia!!!

În Săptămâna Mare, Jurnalul Naţional şi Editura Litera vă aduc un nou proiect de excepţie: "Bi­blia", cea mai importantă carte a creştinilor revizuită şi îngrijită de Mitropolit Bartolomeu Anania. Textul Sfintei Scripturi în 8 volume cu nenumărate ilustraţii, imagini cu mănăstirile din România şi hărţi ale locurilor sfinte. Din 18 aprilie numai cu Jurnalul Naţional! Primul volum al Bibliei va fi însoţit de un CD gratuit: "La umbra crucii", un album Paula Seling. Un album de suflet, un album de Cântece Sfinte şi de Pricesne, un album care să lumineze Sărbătorile de Paşti ale românilor.

Noutatea versiunii "Bibliei" a lui Bartolomeu Valeriu Anania (prima ediţie în 2001) constă în cel puţin două aspecte esenţiale. În primul rând, fidel principiului că un text fundamental precum cel scripturistic este tradus cu adevărat o singură dată în cultura unui popor, toate celelalte ediţii reprezentând în fapt adaptări la vârstele limbii în continuă modificare, Mitropolitul Bartolomeu revizuieşte această ediţie printr-un limbaj pe măsura stadiului actual al limbii noastre. Limba română a acestei ediţii este cea mai limpede şi mai adecvată pentru un cititor modern, care nu are mereu acces la subtilităţile teologice şi filologice ale Bibliei. A doua virtute a variantei Mitropolitului Bartolomeu este reprezentată de introducerile pe scurt la cărţile biblice şi de cele peste opt mii de note de subsol. Ele reprezintă, la un loc, un fel de "Crucea Roşie a lecturii biblice", adică acel prim ajutor în înţelegerea unor detalii de limbaj, istorie, cultură şi mentalitate cu care nu mai suntem familiarizaţi. Notele de subsol sunt când scurte incursiuni istorice, când exegeze în miniatură.

Ilustraţiile sunt o noutate absolută. În cultura biblică românească nu avem decât lucrări fie diminuate la nivel de conţinut, precum Mica Bi­blie destinată mai ales copiilor, prima ediţie din 1913 apărând sub auspiciile aceluiaşi Nicodim, fie unele neasumate canonic. Biblia reprezintă integral şi nemodificat textul biblic revizuit de Mitropolitul Bartolomeu şi aprobat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ilustraţiile au menirea orientării în spaţiul, cultura, diversitatea şi istoria locurilor unde s-a derulat cel mai pasionant dialog dintre Dumnezeu şi umanitate. Bi­blia este structurată în 8 volume reprezentând o ediţie accesibilă şi uşor de folosit. Este un proiect care încununează misiunea de o viaţă a Mitropolitului Bartolomeu Anania în slujba limbii române şi a teologiei deopotrivă.
Sperăm ca Biblia va intra în casele voastre, va lumina cât mai multe minţi şi va mângâia cât mai multe inimi…

Pretul unui volum este de 14.90 lei.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/special/special/biblia-574920.html si

http://blogulcolectionarului.net/2011/04/jurnalul-national-biblia-din-18-aprilie-2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu