27 Aprilie – Voci confuze
La sfârşitul predicii, un credincios se apropie de parohul său în sacristie şi îi spuse:
-«Părinte, am ascultat cuvintele sfinţiei voastre referitoare la caritate şi, în timp ce le ascultam, am auzit în sufletul meu glasul negreşit al Duhului Sfânt…»
Vrând preotul să afle ce-i şoptise a treia persoană a Preasfintei Treimi, credinciosul îi spuse:
-«M-a îndemnat să vă cer o mie de euro, de care am mare nevoie.»
Preotul aragonez, care mai fusese până la acel moment în multe alte parohii, surâse şi răspunse:
-«Cred că ai confundat vocile. Duhul Sfânt este Dumnezeu şi, ca atare, ştie toate lucrurile. Printre ele, ştie că eu nu am aceşti bani. Prin urmare nu ţi-a putut sugera să mi-i ceri.»
Suntem predispuşi la a confunda vocile şi a crede că este o sugestie a Duhului Sfânt ceea ce este rodul interesului, apetitului, gustului sau capriciului nostru. De aici reiese necesitatea şi utilitatea direcţiunii spirituale.
Oricât de sincer ai vrea să pari, nu este uşor să fii bun judecător în propria cauză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu