sâmbătă, 11 iunie 2011

Evreul care a redactat lista lui Schindler a murit

Mieczyslaw (Mietek) Pemper, cel care a redactat celebra listă a lui Schindler, care a făcut posbilă salvarea a peste 1.000 de evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit marţi, la vârsta de 91 de ani.

Foto: spravy.pravda.skInformaţia a fost făcută publică de autorităţile oraşului german în care Pemper şi-a petrecut ultima perioadă a vieţii - Augsburg.

Născut într-o familie evreiască la Cracovia, în 1920 Mieczyslaw Pemper a fost consultant de afaceri şi nu şi-a dezvăluit trecutul din perioada nazistă decât în anul 1993, odată cu lansarea pe marile ecrane a filmului "Lista lui Schindler", regizat de Steven Spielberg.

În martie 1943 a fost luat prizonier şi forţat să intre în serviciul lui Amon Göth, comandantul lagărului de muncă forţată Plaszow din Cracovia. Acolo s-a împrietenit cu antreprenorul Oskar Schindler, alături de care a redactat o listă de circa 1.200 de evrei închişi în lagăr pe care Schindler voia să-i scoată pentru a-i angaja în uzinele sale de email şi muniţie. Aceşti evrei au fost astfel salvaţi de la o moarte sigură.

În 1946, Pemper a fost principalul martor al acuzării în procesul lui Amon Göth, relatează AFP. Schindler a murit în 1974, în anonimat. El a fost onorat postum cu titlul de "Drept între popoare".


Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Evreul-care-a-redactat-lista-lui-Schindler-a-murit-3552.html