marți, 19 iulie 2011

Cuvântul sculptează!

19 Iulie – Detaşare

Unul dintre miniştrii cei mai eficienţi ai regelui Filip al V-lea a fost don José Patiño, spaniol născut la Milano. Pe patul său de moarte, în 1736, aflând că regele l-a făcut „măreţ al Spaniei”, ceea ce îi dădea dreptul de a rămâne cu capul acoperit în prezenţa sa, spuse:

-«Maiestatea Voastră îmi dă pălăria atunci când eu deja nu mai am cap.»

Când muri, puternicul om, influentul politician, care fusese ministrul Marinei, al Finanţelor, Secretar de Stat…, nu avea bani nici pentru a fi înmormântat; Coroana trebui să-i plătească cheltuielile de înmormântare.

„Fără nimic venim pe lume şi fără nimic plecăm din ea.” Oricât de mult ar deţine cineva, când vine ceasul plecării, pleacă cu mâinile goale, iar costumul pentru această călătorie nu are nevoie de buzunare. Maica Tereza de Calcuta spunea: „se păstrează ceea ce se dă; se pierde ceea ce se reţine”.

În momentul de faţă, fie că avem puţin, fie că avem mult, trebuie să ne detaşăm absolut de tot.

Este bine să trăieşti detaşat de toate lucrurile pentru a fi antrenat căci, dacă cineva nu se antrenează, va fi foarte greu când va trebui să se desprindă dintr-o dată.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu