Ecclesia de Eucharistia IX

CAPITOLUL VI

LA ŞCOALA MARIEI, FEMEIA "EUHARISTICĂ"

53. Dacă vrem să redescoperim în toată bogăţia sa legătura intimă care uneşte Biserica şi Euharistia, nu putem să o uităm pe Maria, mama şi modelul Bisericii. În scrisoarea apostolică Rosarium Virginis Mariae, prezentând-o pe Fecioara preasfântă ca învăţătoare în contemplarea chipului lui Cristos, am introdus instituirea Euharistiei printre misterele de lumină¹⁰². Maria poate într-adevăr să ne călăuzească spre acest preasfânt sacrament, căci între ea şi el există o relaţie adâncă.

La prima vedere, Evanghelia rămâne în tăcere în legătură cu această temă. În textul instituirii, în seara de Joia Sfântă, nu se vorbeşte de Maria. Se ştie, dimpotrivă, că era prezentă printre apostoli, care erau "o singură inimă în rugăciune" (Fap 1,14), în prima comunitate întrunită după înălţare în aşteptarea Rusaliilor. Cu siguranţă, prezenţa sa nu putea să lipsească de la celebrările euharistice printre credincioşii primei generaţii creştine, stăruitori "în frângerea pâinii" (Fap 2,42).

Dar trecând dincolo de participarea sa la ospăţul euharistic, se poate intui indirect raportul între Maria şi Euharistie pornind de la atitudinea sa interioară. Prin toată viaţa sa, Maria este o femeie "euharistică". Biserica, privind-o pe Maria ca pe modelul său, este chemată să o imite şi în raportul său cu acest mister preasfânt.

54. Mysterium fidei! Dacă Euharistia este un mister al credinţei ce întrece mintea noastră încât ne obligă să ne încredinţăm cu totul cuvântului lui Dumnezeu, nimeni altcineva decât numai Maria ne poate ajuta şi călăuzi într-o asemenea atitudine. Când refacem gestul lui Cristos de la Cina de pe urmă, ascultând de porunca sa: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (Lc 22,19), primim, în acelaşi timp, chemarea Mariei de a asculta de el fără ezitare. "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5). Cu grija maternă de care a dat dovadă la nunta din Cana, Maria parcă ne spune: "Nu vă îndoiţi deloc, aveţi încredere în cuvântul Fiului meu. El, care a fost capabil să schimbe apa în vin, este capabil şi să facă din pâine şi din vin trupul şi sângele său, transmiţând credincioşilor, în acest mister, memoria vie a Paştelui său, pentru a se face astfel pâine vie".

55. Într-un sens, Maria a trăit credinţa euharistică chiar înainte de instituirea Euharistiei, prin aceea că a oferit sânul ei feciorelnic pentru întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce Euharistia face trimitere la patimă şi la înviere, ea se situează simultan în prelungirea întrupării. La Buna-Vestire, Maria l-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu în adevărul chiar fizic al trupului şi sângelui, anticipând în ea ceea ce într-o anumită măsură se realizează sacramental în fiecare credincios care primeşte, sub speciile pâinii şi vinului, trupul şi sângele Domnului.

Există, aşadar, o analogie adâncă între fiat-ul prin care Maria răspunde la cuvintele îngerului şi amen-ul pe care orice credincios îl rosteşte când primeşte trupul Domnului. Mariei i s-a cerut să creadă că cel pe care îl zămislea "prin lucrarea Duhului Sfânt" era "Fiul lui Dumnezeu" (cf. Lc 1,30-35). În prelungirea credinţei Fecioarei, nouă ni se cere să credem că, în misterul euharistic, acelaşi Isus, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Mariei, se actualizează cu toată fiinţa sa umană şi divină, sub speciile pâinii şi vinului.

"Fericită aceea care a crezut" (Lc 1,45): în misterul întrupării, Maria a anticipat, de asemenea, credinţa euharistică a Bisericii. Atunci când, în momentul Bunei-Vestiri, purta în sânul său Cuvântul făcut trup, ea devine, într-un anumit fel, un "tabernacol" - primul "tabernacol" al istoriei - în care Fiul lui Dumnezeu, pentru moment invizibil în ochii oamenilor, se prezintă la adoraţia Elisabetei, "iradiind" parcă lumina sa prin ochii şi glasul Mariei. Oare privirea extaziată a Mariei, contemplând chipul lui Cristos care urmează să se nască şi strângându-l în braţele sale, nu este modelul iubirii de neegalat ce trebuie să inspire fiecare dintre împărtăşaniile noastre euharistice?

56. În toată viaţa sa alături de Cristos, şi nu doar pe Calvar, Maria şi-a însuşit dimensiunea de jertfă a Euharistiei. Când l-a dus pe pruncul Isus la templul din Ierusalim "ca să-l înfăţişeze Domnului" (Lc 2,22), ea l-a auzit pe bătrânul Simeon care îi spunea că acest copil va fi un "semn ce va stârni împotriviri" şi că o "sabie" trebuia să-i străpungă inima sa de mamă (cf. Lc 2,34-35). Drama Fiului său răstignit este astfel vestită de mai înainte şi, într-un anumit fel, era prefigurat acel "stabat Mater" al Fecioarei de la picioarele crucii. Pregătindu-se zi de zi pentru Calvar, Maria a trăit un fel "de Euharistie anticipată", adică o "împărtăşanie spirituală" a dorinţei şi a ofrandei, a cărei împlinire se va realiza prin unirea cu Fiul său în momentul patimii, şi care se va exprima apoi, în timpul de după Paşte, prin participarea sa la celebrarea euharistică, prezidată de apostoli, ca "memorial" al pătimirii.

Cum să ne imaginăm sentimentele Mariei în timp ce asculta, din gura lui Petru, a lui Ioan, a lui Iacob şi a altor apostoli cuvintele de la cina de pe urmă: "Acesta este trupul meu, jertfit pentru voi" (Lc 22,19)? Acest trup oferit ca jertfă şi reprezentat sub semnele sacramentale era acelaşi trup zămislit în sânul ei! Primirea Euharistiei trebuia să fie pentru Maria ca o nouă primire în sânul său a acelei inimi care bătuse la unison cu a sa şi o nouă trăire a ceea ce a experimentat personal sub cruce.

57. "Faceţi aceasta în amintirea mea" (Lc 22,19). În "memorialul" Calvarului este prezent tot ceea ce Cristos a împlinit în pătimirea şi moartea sa. De aceea, ceea ce Cristos a împlinit pentru mama sa împlineşte şi pentru noi. Într-adevăr, ei i l-a încredinţat pe ucenicul mult iubit şi, în acest ucenic, îl încredinţează totodată pe fiecare dintre noi: "Iată fiul tău!" La fel spune şi către fiecare dintre noi: "Iată mama ta!" (cf. In 19,26-27).

A trăi în Euharistie memorialul morţii lui Cristos presupune şi primirea continuă a acestui dar. Lucrul acesta înseamnă a o lua la noi - după exemplul lui Ioan - pe aceea care de fiecare dată ne este oferită ca mamă. Lucrul acesta înseamnă, în acelaşi timp, că ne angajăm să ne conformăm lui Cristos, rămânând la şcoala Mariei şi lăsându-ne însoţiţi de ea. Maria este prezentă, împreună cu Biserica şi ca mamă a Bisericii, în fiecare dintre celebrările noastre euharistice. Dacă Biserica şi Euharistia constituie un binom inseparabil, trebuie spus acelaşi lucru şi despre binomul Maria şi Euharistia. De aceea, şi amintirea Mariei în celebrările euharistice se face peste tot, încă din antichitate, în Bisericile Orientului şi ale Occidentului.

58. În Euharistie, Biserica se uneşte deplin cu Cristos şi cu jertfa sa, însuşindu-şi spiritul Mariei. Acest adevăr se poate aprofunda citind din nou imnul Magnificat într-o perspectivă euharistică. Într-adevăr, ca şi cântarea Mariei, Euharistia este, înainte de toate, o laudă şi o lucrare a harului. Când Maria exclamă: "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu", Isus este prezent în sânul său. Ea îl laudă pe Tatăl "pentru" Isus, dar îl laudă şi "în" Isus şi "împreună cu" Isus. Acesta este cu siguranţă adevăratul "comportament euharistic".

În acelaşi timp, Maria aminteşte lucrările minunate înfăptuite de Dumnezeu în istoria mântuirii, în conformitate cu făgăduinţele făcute părinţilor noştri (cf. Lc 1,55), şi vesteşte minunea care le întrece pe toate, întruparea răscumpărătoare. În sfârşit, în Magnificat este prezentă tensiunea escatologică a Euharistiei. De fiecare dată când Fiul lui Dumnezeu ni se prezintă în "sărăcia" semnelor sacramentale, pâinea şi vinul, se seamănă în lume sămânţa istoriei înnoite în care cei puternici sunt "daţi jos de pe tronuri" şi cei umili "vor fi înălţaţi" (cf. Lc 1,52). Maria cântă "cerurile noi" şi "pământul nou" care, în Euharistie, sunt anticipate şi găsesc în ea, într-un sens, "planul" lor programat. Dacă Magnificat exprimă spiritualitatea Mariei, atunci nimic altceva decât numai această spiritualitate ne ajută să trăim misterul euharistic. Euharistia ne este dată pentru ca viaţa noastră, ca şi aceea a Mariei, să fie în întregime un Magnificat!

_____________

Note:

¹⁰² Cf. nr. 21: AAS 95 (2003) 20.