Autor: Mirko Testa
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Zenit, 12 septembrie 2008
Padre Pio din Pietrelcina
Aceste revelaţii le prezintă o carte cu titlul Padre Pio sotto inchiesta. L’”autobiografia segreta” (Padre Pio sub investigaţie. “Autobiografia secretă”), cu prefaţa de Vittorio Messori, introducere şi îngrijire de pr. Francesco Castelli, istoric în cauza de beatificare a lui Karol Wojtyla şi profesor de istoria Bisericii moderne şi contemporane la ISSR “R. Guardini” din Taranto. De fapt, până astăzi se credea că Padre Pio, din sfială şi poate considerându-se nevrednic de carismele extraordinare primite, nu a dezvăluit niciodată cuiva ce s-a întâmplat în ziua stigmatizării sale. O singură aluzie în această privinţă se găseşte într-o scrisoare trimisă directorului său spiritual, pr. Benedetto da San Marco in Lamis, atunci când vorbeşte despre apariţia unui “personaj misterios”, însă fără a lăsa să transpire detalii ulterioare.
Volumul, care prezintă pentru prima dată integral raportul semnat de Mons. Raffaello Carlo Rossi, Episcop de Volterra şi vizitator apostolic trimis de Sfântul Oficiu pentru “a-l investiga” în secret pe Padre Pio clarifică în sfârşit că în acea ocazie a stigmatizării sfântul din Gargano a avut un colocviu cu Isus Răstignit. Aşadar, o altă sursă autobiografică a lui Padre Pio, dată sub jurământ, se alătură epistolarului său, furnizând chei de lectură corecte pentru a cunoaşte personalitatea şi misiunea de “preot asociat la Pătimirea lui Cristos” a fratelui capucin. Chemat să răspundă cu mâna pe evanghelie, la distanţă foarte mică de evenimentul fenomenelor mistice, Padre Pio revelează pentru prima dată identitatea celui care l-a stigmatizat.
Este ziua de 15 iunie 1921, a trecut de puţin timp ora 17, şi fiind întrebat de episcop, Padre Pio răspunde astfel: “Pe 20 septembrie 1918, după celebrarea Liturghiei, rămânând să fac mulţumirea cuvenită în cor, dintr-o dată am fost cuprins de un tremurat puternic, apoi a venit liniştea şi l-am văzut pe Domnul Nostru în poziţia celui care se află pe cruce… plângându-se de corespunderea rea a oamenilor, în special a celor consacraţi Lui şi favorizaţi de El mai mult”. “De aici – continuă relatarea lui – se arăta că El suferea şi că dorea să asocieze suflete la Pătimirea Sa. Mă invita să mă pătrund de durerile Sale şi să le meditez: în acelaşi timp să mă ocup de mântuirea fraţilor. După aceea, m-am simţit plin de compasiune faţă de durerile Domnului şi l-am întrebat ce anume puteam să fac”.
“Am auzit acest glas: ‘Te asociez la Pătimirea Mea’. Şi după aceasta, dispărând viziunea, mi-am revenit şi am văzut aceste semne aici, din care picura sângele. Mai înainte nu aveam nimic”. Aşadar, Padre Pio revelează că stigmatizarea nu a fost rezultatul unei cereri personale a lui, ci al unei invitaţii a Domnului, care plângându-se de nerecunoştinţa oamenilor, în mod deosebit a celor consacraţi, îl făcea destinatarul unei misiuni, ca apogeu al unui drum de pregătire interioară şi mistică. Între altele, explică autorul cărţii, “tema relei corespunderi a oamenilor, îndeosebi a celor care sunt mai favorizaţi de Dumnezeu, nu este nouă în revelaţiile private ale capucinului”.
Intervievat de agenţia Zenit, pr. Francesco Castelli a spus că “un aspect decisiv se găseşte în lipsa cererii stigmatelor din partea lui Padre Pio. Acest lucru ne face să înţelegem libertatea şi umilinţa capucinului care se arată total neinteresat să arate rănile”. “Umilinţa lui Padre Pio apare şi din reacţia lui când a văzut, o dată ce şi-a revenit, semnele Pătimirii întipărite în trup”, a subliniat istoricul. “De fapt, în colocviul cu episcopul, odată încheiată scena mistică, nu mai revine asupra faptului”. Din colocviile cu Padre Pio, din epistolar, din martorii interogaţi de Mons. Rossi şi chiar din raportul său transpare faptul că Padre Pio simţea neplăcere pentru semnele Pătimirii, că încerca să le ascundă şi că suferea când trebuia să le arate la cererile insistente ale vizitatorului apostolic.
Rana din coastă şi a şasea rană a patibulum crucis
Cartea prezintă apoi concluziile Mons. Rossi la investigaţia asupra stigmatelor lui Padre Pio făcută de el personal, şi despre care se aflase doar în parte, care este aducătoare de mari noutăţi, în special în ceea ce priveşte morfologia rănii din coastă şi a presupusei răni a şasea de pe umăr. În raportul său, vizitatorul apostolic arată că rănile lui Padre Pio nu formau puroi, nu se închideau şi nici nu se cicatrizau. Rămâneau în mod inexplicabil deschise şi sângerânde, în pofida faptului că fratele a încetate să le ungă cu tinctură de iod pentru a încerca să oprească sângele.
“Descrierea Mons. Rossi referitoare la stigmatul de la coastă – a mai spus pr. Castelli agenţiei Zenit – este în mod clar diferită de cele ale aceluia care l-a precedat şi ale acelora care au urmat după el. Lui nu îi apare sub forma unei cruci răsturnate sau oblice, ci ca o ‘pată mare triunghiulară’, deci cu contururi clare”. În procesul verbal al examinării, Episcopul de Volterra, contrar cu ceea ce a fost prezentat de medici, susţine că “nu există deschizături, tăieturi şi răni” şi că în acest caz “se poate presupune în mod legitim că sângele iese prin exsudaţie”, adică – explică pr. Castelli – era vorba de “material sanguin ieşit printr-o formă de hiperpermeabilitate a pereţilor vasculari”.
“Acest lucru este în favoarea autenticităţii sale, deoarece acidul fenic, care, conform unora, ar fi fost folosit de Padre Pio pentru a-şi provoca rănile, odată aplicat ajunge să consume ţesuturile inflamând zonele din jur”. “Este imposibil să credem că Padre Pio ar fi fost în stare să îşi producă aceste ‘răni’ cu margini clare timp de 60 de ani şi în mod constant”, a comentat pr. Castelli. “În afară de aceasta, din răni ieşea un parfum intens de viorele în locul mirosului urât provocat de cele mai multe ori de procesele degenerative sau de necroza ţesuturilor, sau şi de prezenţa unor infecţii”.
Un alt element vrednic de evidenţiat este faptul că Padre Pio mărturiseşte în mod deschis că nu poartă alte semne vizibile ale Pătimirii în afară de cele de la mâini, de la picioare şi de la coastă, excluzând astfel existenţa unei răni la înălţimea umărului, unde Isus a purtat crucea, despre care vorbeşte o rugăciune atribuită Sf. Bernard. Până acum, se vehicula ipoteza existenţei ei, în special pe baza dezvăluirii făcute în acest sens de Cardinalul Andrzej Maria Deskur, care într-un interviu a relatat despre o întâlnire la San Giovanni Rotondo, în aprilie 1948, între pr. Karol Wojtyla pe vremea aceea şi fratele stigmatizat. Conform pr. Castelli, “această revelaţie fixează acum în anul 1921 termenul înainte de care nu se poate merge pentru a-i atribui lui Padre Pio existenţa vreunui alt semn al Pătimirii”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu