Astăzi se încheie programul spațial al NASA odată cu lansarea în spațiu a navetei Atlantis. Aceasta va reveni pe Pământ după 12 zile și va pune capăt unui program spațial de 30 de ani.
Finanțat până acum de administrația americană, programul va fi dus mai departe de companii private precum SpaceX, Boeing sau Sierra Nevada, însă planurile lor nu se vor materializa mai devreme de anul 2015.Cu ocazia ultimului zbor oficial blogul religios al CNN face o trecere în revistă a evenimentelor religioase care au implicat rugăciunea cu sau pentru cosmonauți.
1968, ajunul Crăciunului: Membrii echipajului Apollo 8, primii oameni care orbitează în jurul Lunii, citesc din cartea Genezei într-o transmisie live televizată.
1969, iulie: Buzz Aldrin (foto) din echipajul Apollo 11 devine prima persoană care se împărtășește pe Lună. Prebiterian de religie, s-a împărtășit singur în naveta spațială și a devenit cel de-al doilea om care a pus piciorul pe Lună.
1970, aprilie: președintele Richard Nixon înalță o rugăciune cu întregul popor american pentru întoarcerea în siguranță a echipajului Apollo 13, după ce naveta a avut grave probleme tehnice în călătoria lor spre Lună.
1986, februarie: papa Ioan Paul al II-lea se roagă public pentru ca Dumnezeu să primească duhul celor șapte astronauți uciși în explozia navetei Challenger.
2003, februarie: explodează naveta Columbia. Aflat la bord, astronautul israelian Ilan Ramon avea cu el un microfilm cu Vechiul Testament oferit de președintele său, iar în agendă avea notate rugăciuni pregătite pentru o binecuvântare rostită asupra Pământului.
2005, august: în primul zbor după tragedia Columbia, Eileen Collins, comandantul navetei Discovery, rostește o rugăciune pentru foștii săi colegi.
2007, octombrie: cosmonautul malaezian Sheikh Muszaphar Shukor, de religie musulmană, se roagă în fiecare zi în timpul călătoriei de 11 zile pe Stația Spațială Internațională. Întrucât călătoria a implicat o frecvență sporită a „răsăriturilor" a avut nevoie de consilierea liderilor religioși pentru a ști de câte ori să se roage „pe zi" și încotro este Mecca.
2011, martie: Pilotul navetei Discovery, colonelul Eric Boe, își conduce echipajul într-o rugăciune înainte de ultima misiune a celebrei navete.
2011, mai: Cu ocazia ultimului zbor al navetei Endeavor papa Benedict al XVI-lea comunică cu astronauții aflați pe Stația Spațială Internațională.Astronautul italian Roberto Vittori îi spune pontifului că se roagă în spațiu „pentru mine, pentru familia mea și pentru viitorul nostru”.
Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Rugaciuni-pentru-cosmonauti---azi-ultimul-zbor-NASA-3767.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu