Începând cu 15 septembrie RR Auction va desfășura o licitație cu obiecte care au aparținut astronauților sau au fost utilizate în cadrul misiunilor spațiale NASA. Între cele peste 800 de obiecte se numără și Biblia pe microfilm.
Biblia conține toate cele 1245 de pagini ale versiunii King James. „Are un inci și jumătate pe un inci și jumătate. E nevoie de un microscop pentru a o citi și este mai mult simbolică. Dar este toată acolo. Întreaga versiune King James a Bibliei este acolo", explică pentru Fox News Bobby Livingston, vicepreședintele pentru vânzări al RR Auction.
Prima intenție de a duce Biblia pe Lună i-a aparținut astronautului Ed White, în 1967 dar un accident al misiunii Apollo 1 a împiedicat proiectul. Biblia a ajuns pentru prima oară în spațiu în cadrul misiunii Apollo 12 (1969), dar o greșeală logistică a făcut ca obiectul să nu ajungă pe Lună, ci să rămână în capsula care a orbitat în jurul satelitului natural al Pământului. După aceea a fost la bordul misiunii Apollo 13 (1970), dar misiunea nu a fost dusă la îndeplinire, echipajul întorcându-se pe Pământ înaintea unei explozii care ar fi putut fi catastrofală. Pentru prima oară a fost dusă pe lună în cadrul misiunii Apollo 14, pe 5 februarie 1971.
Deși inițial au fost pregătite mai multe sute de exemplare - 513 pentru Apollo 13 și 300 pentru Apollo 14, doar 100 au fost luate pe Lună. După zbor, unele din Bibliile lunare au fost tăiate în fragmente minuscule de 50 de pagini care au fost dăruite unor demnitari - George W. Bush este în posesia unuia. Exemplarul expus la licitație este unul dintre cele 12 exemplare complete certificate de astronautul Edgar Mitchell care le-a purtat în echipamentul său.
Biblia este încrustată acum într-o casetă de aur de 22K și pietre prețioase. Prețul de pornire este de 5.000 de dolari americani. În cadrul exponatelor aparținând misiunilor Apollo este de departe cel mai scump obiect scos la licitație, următoarele cele mai scumpe obiecte având ca preț de pornire 1.000 de dolari.
Biblia a fost produsă și predată RR Auction de Apollo Prayer League, o organizație religioasă care include mulți foști astronauți ai misiunilor Apollo, oameni de știință, ingineri și administratori ai NASA. Liga a fost condusă de Rev. John Maxwell Stout, un angajat NASA care a activat ca om de știință și capelan. Șeful Ligii a fost apreciat ca un om pentru care reconcilierea științei cu religia nu era ceva dificil „Nu am nicio problemă cu Dumnezeu atunci când, alături de studenții mei, privim printr-un microscop". Livingston afirmă că situația se repetă în dreptul multor astronauți. Unul dintre ei i-ar fi spus „Știu că infinitul există. L-am văzut. Am stat pe pridvorul lui Dumnezeu și l-am văzut în fiecare zi."
Evenimentul ducerii Bibliei în spațiu a atras întotdeauna atenția în cadrul discuțiilor referitoare la presupusul conflict între știință și religie. „Acești exploratori au fost nu numai oameni de știință, ci și oameni ai credinței", explică Carol Mensch, autoarea cărții The Apostles of Apollo. „Exprimarea credinței în spațiu a creat o dilemă pentru mulți astronauți și pentru agenția lor guvernamentală - de aceea aspectul acesta a atras atenția mass-media la fel de mult ca și celelalte realizări ale misiunilor Apollo."
Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Biblia-care-a-fost-pe-Luna-e-scoasa-la-licitatie-4148.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu