8 Septembrie – Oportunităţi
În ajunul bătăliei decisive de la Termopilas, o santinelă grecească dădu alarma strigând:
-«Îi avem deja pe persani deasupra noastră.»
Leonidas I al Spartei îl corectă şi spuse:
-«Nu-i avem deasupra, ci dedesubt.»
-«Domnule, deasupra ori dedesubt» – replică soldatul – «este atât de mare numărul arcaşilor lor încât cu săgeţile lor vor întuneca soarele.»
Leonidas, care în orice moment căuta să-i încurajeze pe soldaţii săi, spuse:
-«Mai bine. În felul acesta vom lupta la umbră.»
Când un altul dintre generalii săi îi spuse că persanii se aflau deja foarte aproape, îi replică:
-«Spune mai degrabă că noi suntem deja mai aproape de ei.»
Acolo unde cel timorat vede greutăţi, curajosul vede oportunităţi. Realitatea obiectivă este aceeaşi pentru amândoi. Ceea ce se schimbă este atitudinea fiecăruia dintre ei. Şi în funcţie de această atitudine variază, de asemenea, şi rezultatul.
Văd, de obicei, dificultăţi sau văd oportunităţi? De viziunea mea va depinde, în mare parte, eşecul sau reuşita mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu