7 Septembrie – Târguială
Michelangelo termină un tablou pe care îl comandase un oarecare André Doni, om pe cât de avar pe atât de bun cunoscător de artă. I-l trimise împreună cu o factură de şaptezeci de ducaţi. Destinatarul primi cu admiraţie tabloul şi cu nemulţumire preţul, pe care căută să-l reducă la patruzeci de ducaţi.
Michelangelo nu se tulbură deloc şi trimise din nou după tablou, de data aceasta cu o altă notă în care îi aducea la cunoştinţă faptul că preţul se ridicase la o sută de ducaţi. Avarul crâcnea şi-i dădu cei treizeci de ducaţi pe care-i reţinuse înainte.
Marele artist nu se conformă cu aceasta. Îl trimise din nou pe argatul său cu un ordin clar: ori îi înmânează o sută patruzeci de ducaţi ori trebuia să-i înapoieze tabloul. Întrucât avarul era îndrăgostit de pânză, plăti ceea ce i se ceru: dublul a ceea ce ar fi trebuit să plătească dacă nu ar fi crâcnit prima dată.
Pânza l-a costat dublul a ceea ce l-ar fi costat dacă nu s-ar fi târguit.
În viaţă – şi nu este o poveste – acest lucru are loc de infinite ori. În momentul în care trebuie să facem ceva care ne costă, dacă începem să ne codim şi să ne târguim, sfârşim prin a ne costa mult mai mult. Greutatea nu stă atât în acţiunea în sine, cât în atitudinea cu care ne confruntăm cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu